Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE TEMUT

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 477 pentru DE TEMUT.

Ion Luca Caragiale - Liberalii engleji și români

... acele ce astăzi se întâmplă în Asia nu se poate imputa decât numai și numai politicii greșite și condamnabile a guvernului liberal cârmuit de Gladstone. Pe de o parte guvernul acela nu voia să admită cum că ar fi fost ceva de temut din partea Rusiei; de altă parte respingea orice propunere de alianță cu emirul, cum și orice făgăduință de ajutor la întâmplare să-l atace Rușii. Guvernul liberal Gladstone a crezut de cuviință că nu-i nevoie nici vreme să se mai ocupe cu aceste chestiuni, și rezervându-și dreptul de amestec, a amânat cercetarea lucrului pe o altă dată nehotărâtă. Emirul atunci, văzându-se părăsit de Engleji, aliații lui firești, a trebuit să cedeze de frică sau prin amăgirea intrigilor rusești. Deosebirea temeinică între guvernul liberal și cel conservator, acum la putere, în Anglia, este că cel dintâi, cu totul ... astfel guvernul conservator a schimbat pe dată politica urmată până atunci față cu emirul din Cabul, oferindu-i o alianță ofensivă, cerută odinioară de către Emir și refuzată de către guvernul liberal. ...

 

Vasile Alecsandri - Năluca

... Vasile Alecsandri - Năluca Frunză verde alunică! Mircea suie pe potică Și-ntâlnește o fetică Ce purta cofiță-n mână Cu apă de la fântână: ,,Copiliță, stăi să beu, Răcori-te-ar Dumnezeu!" ,,Ba, bădiță, ba, nu vreu, Că mă tem de dragul meu, El mi-a zis să mă feresc De străini ce-i întâlnesc, Că de apă nu le-i sete, Ci de sărutări de fete." Nu te teme, fata mea, Că el de s-a mânia Cu baltagul l-oi lovi, Cu pământ l-oi înveli. ,,Mergi în valea cu sulcină, Că-i găsi o cofă ... la ea năvală da. Înghițea, bietul, o dată Și-l lovea dorul de fată. Înghițea de două ori Și-l apucau reci fiori. Înghițea iar de trei ori Și cădea mort între flori! Românul a păstrat multe obiceiuri și crezuri din timpul păgânismului, pierzând simțul mitologic acelor datini. Așa ... vântului dintr-un vas și chiar a vărsa o parte din băutură pân-a nu duce vasul la gură. Acest soi de ...

 

Gheorghe Asachi - Sirena lacului

... Gheorghe Asachi - Sirena lacului Sirena lacului de Gheorghe Asachi Informații despre această ediție Imitație dupre o tradiție poporană. De la curtea unui sat, Prin preluca cea umbroasă. Întristat-au alergat Fata-Irina cea frumoasă ; De plîns ochiu-i roura, În vînt păru-i flutura. Cînd din luncă a trecut Unde-un rîu în lac s-afundă, Fata-Irina ... Dar de cîte-ori a purtat Casnicul în a lui brațe Pe-a ei fiu, a înlăptat De sară și dimineață, Preschimbînd a ei corp mic În femeie, din pitic. În minutul cel tăcut Cînd în ceriu răsare luna, Acum oara ... Tremurînd, cu pas încet, De lac s-a apropiet. Dar la ochi naintea sa I s-arată o minune : Unde apă-ntăi era, De arină-amu-i genune ; Pănă-n fund lacul e sec, Pe-unde lupi și șerpii trec. În fundul acestui lac Vede cu nedumerire Vestimente două ... a mai trecut Păn-a vorbi a putut. „Irino, iar a strigat Dar ego răspunse : — Irino ! De ce lumea ai lăsat ? L-al tău fiu, o, mumă, vino ! Teme ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Nucul (Iosif)

... Ştefan Octavian Iosif - Nucul (Iosif) Nucul de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Același loc iubit umbrești Și-un colț de cer întreg cuprinzi, Nuc falnic, strajă din povești, Dasupra casei părintești       Aceleași crăngi întinzi... De veacuri fruntea nu ți-o temi, Ții piept cînd vin furtuni năval — O, de-ai putea să mai rechemi La poala ta și-acele vremi       De trai patriarhal ! Acel șirag de mîndre veri De cari mi-aduc aminte-abea, Asemeni unor dragi păreri Ce-au legănat în mîngăieri       Copilăria mea... O, de-ai putea să mai aduni Alaiul de copii vioi Ce-n horă se-nvîrteau nebuni Și toamna făureau cununi       Din veștedele-ți foi ! Dar unde-s brudnicii [1] copii Și unde-s ... sfaturi cu părinții mei, Și frunza ce-o călcară ei       Țărînă s-a făcut ! Străjer măreț, mai ți-amintești ?... Tu singur, încă neînfrînt, De-amar de

 

Mateiu Caragiale - Sihastrul și umbra

... Mateiu Caragiale - Sihastrul şi umbra Sihastrul și umbra de Mateiu Caragiale Minunea Sfântului Grigore Papa De furia furtunii au nu te temi, străine Cu searbăd chip, ce singur, prin ceață, treci gemând, De te vei pierde-n codri amar va fi de tine, Nu vezi cum fierb nori negri la zare fulgerând? Ascultă vântul rece în apriga-i mânie Ce sumbru vaier smulge stejarilor trufași, Stă gata ... n selbă țipă La cuibu-i se întoarce în turnul părăsit Să-și oploșească puii și, tremurând, în pripă, Tot ce e viu s-ascunde de spaimă năpădit. Hai, dar, în sihăstria din vechile ruine De te adăpostește și tu, rămâi la mine. - Nu, nu pot, îmi răspunse cernitul călător, De buna ta primire sorțit sunt să n-am parte, Pleca-voi înainte, în noapte, sunt dator Să merg fără-ncetare și fără țel, departe, Și ... Mișcat de graiu-i dulce, sunând abia, sfios Eu îl privii mai bine. O nobilă tristețe Adânc întipărită pe chipu-i mult duios, Îi adumbrea de farmec semeața frumusețe. Privirea sa cea neagră în taina-i oglindită, Purta sfâșietoare o jale nesfârșită. Urmai a-i spune totuși: Nu stăruiesc ...

 

Vasile Alecsandri - Românca de la Grivița

... Vasile Alecsandri - Românca de la Griviţa Românca de la Grivița de Vasile Alecsandri Un sanț se-naintează spre groaznica redută, În el, din zori, românii primesc ghiulele mii, Ș-așa plouă cu glonțuri, cât ei rămași ... între dânșii de-s încă pintre vii. Alăture-o româncă, expusă-n nepăsare La tot ce duce moarte cu zvon nepomenit, Gătește-o mămăligă ferbinte de gustare Într-un ceaun de schijă sub dâmbul prăbușit. O-ntreabă căpitanul: „Leliță, nu ți-e teamă De bombe, de șrapnele ce zboară-n jurul tău?“ Răspunde româncuța: „Nici nu le bag în seamă, De lucru au și ele, de

 

Cincinat Pavelescu - Panteism

... Cincinat Pavelescu - Panteism Panteism de Cincinat Pavelescu Tu care porți spre cimitir Când jerbe mari de trandafiri, Când albe crizanteme, De nu te-ai teme Și n-ai avea de moarte frică, Ai șterge lacrima ce-ți pică Și-ai scutura în vântul serii Florile durerii, Simțind că-n darul ce le porți E viața ... al lor suflet n-a rămas Decât durerea-ți egoistă: Tu nici nu crezi Că cei pe care mergi să-i vezi, Chiar de-i iubești, De-i plângi, pe tine te jelești. Dar ei sunt morți ca trupul lor De care ochii jalnici fug, Iar din smintitul tău amor Și-atâtea vise mincinoase Azi ce mai e? un pumn de oase, Un pumn de oase-ntr-un cosciug... Dar soarele ce moare, încă Mai râde-n pomii înfrunziți, Și-n seara clară și adâncă Mai cântă râul: auziți! O ... în groapa lor Să-ndeplinească legea firii. Și voi, în pripă, Sorbind mirosul primăverii, Din vântul care mișcă merii Înfloriți, Veți bănui într-o aripă De pasăre ce trece Ca un fior, În umbra unui nor, În picul rar

 

Alexandru Macedonski - Filozofia morții

... Privirea sa e lină ca bolta albăstrie. În ea se oglindește întregul Nenceput! Pe granița lumească e-o poartă triumfală, Și flacăra din preajma-i de patime ne spală, Iar sufletele noastre le curăță de lut! De s-află vreun spirit lipsit de-a ei credință! Atunci e demn de viață și demn de suferință! A nu mai fi-nsemnează a nu mai suferi! Pe legea mea! Mi-e silă să dorm, să beau și ... Mume cernite, ștergeți-vă plânsu, Copiii voștri sunt tot cu voi! Nu, nu se pierde-n lume nimic, Nimic nu trece, totul e viu Firul de iarbă oricât de mic Ca și țărâna care-o să fiu! Zadarnic piatra cea mormântală Ne țintuiește sub umezeală; Paseri pe dânsa vin de s-adapă; Vântu-o izbește, ploaia o sapă! Mușchiul o roade, timpul o crapă; Cade-n rugină lacăt și toarte Soldați ai țării, mergeți la ... Voi afla inimi îndrăgostite, Iar în răchite lăcrămătoare, Poeți cu harpe dezmierdătoare, Amante june în orice floare! Mume,-ntr-acele tulpini puternici, Și în stejarii de munți — eroi! De moarte să se teamă ființa mărginită Ce pune, ca să scape

 

Mihai Eminescu - Satira II

... neagra vecinicie ne-o întinde și ne-nvață Că epocile se-nșiră ca mărgelele pe ață. Atunci lumea-n căpățână se-nvârtea ca o morișcă De simțeam, ca Galilei, că comedia se mișcă. - Amețiți de limbe moarte, de planeți, de colbul școlii, Confundam pe bietul dascăl cu un crai mâncat de molii Și privind păinjenișul din tavan, de pe pilaștri, Ascultam pe craiul Ramses și visam la ochi albaștri Și pe margini de caiete scriam versuri dulci, de pildă Către vreo trandafirie și sălbatecă Clotildă. Îmi plutea pe dinainte cu al timpului amestic Ba un soare, ba un rege, ba alt animal domestic ... ce aspră cale este Cea ce poate să convie unei inime oneste; Iar în lumea cea comună a visa e un pericul, Căci de ai cumva iluzii, ești pierdut și ești ridicul. Și de-aceea de-azi nainte poți să nu mă mai întrebi De ce ritmul nu m-abate cu ispită de la trebi, De ce dorm îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile... De-oi urma să scriu în versuri, teamă mi-e ca nu cumva Oamenii din ziua ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea II

... neagra vecinicie ne-o întinde și ne-nvață Că epocele se-nșiră ca mărgelele pe ață. Atunci lumea-n căpățînă se-nvîrtea ca o morișcă, De simțeam, ca Galilei, că comedia se mișcă. — Amețiți de limbe moarte, de planeți, de colbul școlii, Confundam pe bietul dascăl cu un crai mîncat de molii Și privind păienjenișul din tavan, de pe pilaștri, Ascultam pe craiul Ramses și visam la ochi albaștri Și pe margini de caiete scriam versuri dulci, de pildă Către o trandafirie și sălbatică Clotildă. Îmi plutea pe dinainte cu al timpului amestic Ba un soare, ba un rege, ba un animal domestic ... ce aspră cale este Cea ce poate să convie unei inime oneste; Iar în lumea cea comună a visa e un pericul, Căci de ai cumva iluzii, ești pierdut și ești ridicul. Și de-aceea de-azi-nainte poți să nu mă mai întrebi De ce ritmul nu m-abate cu ispită de la trebi, De ce dorm îngălbenite între galbenele file Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile… De ...

 

Mihai Eminescu - Junii corupți

... Cu fierul ars în foc. Deși știu c-a mea liră d-a surda o să bată În preajma minții voastre de patimi îmbătată,         De-al patimilor dor; În preajma minții voastre ucisă de orgie, Și putredă de spasmuri, și arsă de beție,         Și seacă de amor. O, fiarbă-vă mînia în vinele stocite, În ochii stinși de moarte, pe frunți învinețite         De sînge putrezit; Că-n veci nu se va teme Profetul vre odată De brațele slăbite, puterea leșinată         A junelui cănit. Ce am de-alege oare în seaca-vă ființă? Ce foc făr-a se stinge, ce drept fără să-mi mință,         O, oameni morți de vii! Să vă admir curajul în vinure vărsate, În sticle sfărîmate, hurii nerușinate         Ce chiuie-n orgii? Vă văd lungiți pe patul juneții ce-ați ... știe să vă poarte         A țopăi în joc! Aci vă duceți valuri în mii batalioane, Cum în păduri aprinse, mînat în uragane,         Diluviul de foc. Vedeți cum urna crapă, cenușa reînvie, Cum murmură trecutul cu glas de bătălie         Poporului roman; Cum umbrele se-mbracă în zale ferecate, Și frunțile cărunte le nalță de departe         Un Cezar, un Traian. Cad putredele tronuri în marea de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>