Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE PE O PARTE PE ALTA
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 450 pentru DE PE O PARTE PE ALTA.
... santinelă, nu eram în grajd. Pe mine nu m-o răbdat inima să-i las în voia lor, că tot eu aveam să-i caut pe urmă prin meleaguri, că eu îs la boi, la amândouă părechile. Da o păreche acuma n-o mai am pe samă, de-o săptămână, că s-o dus cu A Ilincăi la cărat pietriș de la Ipate, de sub Dealul Râpoaiei. Eu îs din cealaltă parte, de la Argieni, din vale de... — Nu mai bâigui; spune ce-ai făcut când ai văzut boii! răcni colonelul. Oană iar răsuflă adânc: — S' trăiți! Eu am văzut boii ... îi zic: Mă, deșcă, ce cauți tu aici, că eu nici pe Dumnezeu nu-l las, mă, să intre. Da el mă dă odată la o parte, intră înăuntru și-mi spune: Tu nu știi, mă, că trebuie să duc orz pentru calul domnului ghinărar? De așa, așa-i, am socotit eu, că alta nu știu, da asta o știu bine, că domnul ghinărar e tatăl nostru, s trăiți; și l-am lăsat să ia un sac. Când o ieșit cu sacul afară, mi-o șters o palmă, deam amețit. O luat-
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IV
... mearsă tot călare; Însă-așa-i fu sfatul și părerea: Să nu să-arete la fieșcare, Ci nevăzut ispitind el toate Să-apere pre oameni de păcate. Întracea turcii-încolea și-încoace Ca turbați alerga după pradă; Țiganii nu știea ce vor face, Că-între dânșii să scornisă-o sfadă Unii voind să călătorească, Iar' alții pe loc să hodinească. Din bătrâni încă mai mare parte Stă pe-aceaia ca cât mai degrabă Să meargă la Spăteni, nici să-întarte Domnia, prin zăbavă fără treabă. Drept aceasta țiganii grămadă Strângându-să-începusă la ... tăiate Zăcând în bălți de sânge necate. Vlad ca ș-un leu întărâtat foarte, Ce, de vânători luat în goană, Deacă să vede cu câni de-o parte Iar' de alta cu mreaja vicleană Împresurat, unde-i cea mai mare Grămadă de câni, acolo sare Și dorind să-ș' facă-izbândă-amară, Pe care cumu-i vine nainte Frânge, spintecă,-încoalță, ș-înghiară, Când cu brânci groaznice, când cu dinte Apărându-să, sugrumă și ucide Și printre dânșii ... fie gata să iasă-afară. Abea pe câmp iarba răsărisă, Iar' codru noao frunză apucasă; Din toate părți turcimea trimisă S-adĂ¹nă:-o
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... lor încleștați, Dunărea se aruncă furioasă, rupând cu zgomot cele din urmă stăvilare ce i se mai ridică-n cale. Și în vălmășagul acestei ciocniri de titani, fiecare val pare că strigă, fiecare stâncă pare că se mișcă. Deodată apa lunecă de pe zăgazul colțuros și se întinde ca o pânză. Lupta, năprasnica luptă dintre cei doi uriași, cari de aci încolo au a purta străjile României, s-a încheiat. Munții, învinși, se dau la o parte. Zarea se deschide. Din stânga, de sub curmătura unui deal, vine râul Bahna să întâmpine, să salute sosirea marelui fluviu la pragul țării, cu al cărei pământ și destin se leagă ... câmpiile Dunării lumina, graiul și falnica putere a celei mai mari și mai slăvite împărății din câte-au stat sub soare. Ce urme de uriași au lăsat legionarii lui Traian pe unde-au trecut! Pașii lor se cunosc prin desfundăturile munților. Toate li s-au supus. Stâncile s-au dat la o parte și le-au făcut loc, apele s-au plecat speriate de ...
Ștefan Octavian Iosif - Dunărea
... Ştefan Octavian Iosif - Dunărea Dunărea de Eduard Mörike , traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Sămănătorul , 19 august 1907 Baladă, după Mörike Pe Dunăre ușor plutea O barcă, doi copii în ea, El — de o parte, ea — de alta. Ea zice: — Dragă, spune dar, Ce lucru vrei să-ți dau în dar? Ea mînica și-o sufleca Și peste apă se pleca. Băiatul rîse și, la fel Pe apă s-aplecă și el. — Ah, dă-mi un dar, frumoasă Dună, Tu, care ești așa de bună ! O mîndră spadă scoase ea, De mult băiatul o dorea. Băiatul însă-n mîni ce are? O salbă de mărgăritare ! I-o așeză în negru-i păr, Părea-o prințesă-n adevăr ! — Mai dă-mi un dar, frumoasă Dună. Tu care ești așa de bună ! Copila mai încercă iară Și scoate-un scut de-oțel afară. Băiatul rîde aiurit, Și-i scoate-un piepten aurit. A treia oară ea încearcă, Dar ah ! alunecă din barcă. El sare ... pare rău de comoara ei Și se răzbună acum pe ei. Pustie barca se scufundă Și soarele stă să s-ascundă, Iar luna cînd ieși pe deal, Iubiții morți pluteau spre mal, El — de o
... Eduard M%C3%B6rike - Dunărea Dunărea de Eduard Mörike , traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Sămănătorul , 19 august 1907 Baladă, după Mörike Pe Dunăre ușor plutea O barcă, doi copii în ea, El — de o parte, ea — de alta. Ea zice: — Dragă, spune dar, Ce lucru vrei să-ți dau în dar? Ea mînica și-o sufleca Și peste apă se pleca. Băiatul rîse și, la fel Pe apă s-aplecă și el. — Ah, dă-mi un dar, frumoasă Dună, Tu, care ești așa de bună ! O mîndră spadă scoase ea, De mult băiatul o dorea. Băiatul însă-n mîni ce are? O salbă de mărgăritare ! I-o așeză în negru-i păr, Părea-o prințesă-n adevăr ! — Mai dă-mi un dar, frumoasă Dună. Tu care ești așa de bună ! Copila mai încercă iară Și scoate-un scut de-oțel afară. Băiatul rîde aiurit, Și-i scoate-un piepten aurit. A treia oară ea încearcă, Dar ah ! alunecă din barcă. El sare ... pare rău de comoara ei Și se răzbună acum pe ei. Pustie barca se scufundă Și soarele stă să s-ascundă, Iar luna cînd ieși pe deal, Iubiții morți pluteau spre mal, El — de o
Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie
... te cobori în acea ocnă la care s-află condamnate Nenorocitele ființe ce se numesc: prostituate. Mi s-a părut întotdeauna că este-o crudă profanare Să uiți că mumă ți-e femeia și că în pântec te-a purtat, Nepăsător să pui pe buze o fioroasă sărutare Precum se pune un stigmat. Și câtă osebire este între amor și infamie, Între cădere și cădere, sau sărutări, și sărutări... De-o parte, tainică plăcere ce se-nfășoară-n poezie, De alta, bestialitatea unei reci înflăcărări. O! și cât am plâns pe soarta bietelor nenorocite Care nu pot ca să aibă nici voință de-un minut, Cu blestemele pe buze de-alte buze-năbușite, Cu palpite pentru-oricine — cunoscut — necunoscut; Seara este-o îngrozire pentru unele din ele, Nededate încă bine cu mârșavul povârniș; Altele, mai decăzute, mai deprinse, sau mai rele, Râd de cele care-au lacrimi sub al genelor umbriș... Lacrimi?... Nu mai știu să plângă de o vreme-ndelungată... Lacrimi?... Au vărsat destule ele, care nu mai plâng... Lacrimile nu dau pâine, și nici jimbla cea uscată Nu se cumpără cu ele ...
... chestiune. Pentru moment omul meu nu e acasă; dar după-amiaz', îl găsesc negreșit - așa a lăsat vorbă feciorului. Sunt unsprezece ore înainte de amiazi... Ce să fac până la două, când pot vedea pe omul de la care atârnă viitorul meu și al copiilor mei? Intru într-un birt modest să gust ceva și, așteptând pe băiat să mă servească, privesc cu ochii plini de speranță plicul ce mi l-a dat bunul meu amic și clădesc mii de castele strălucite... A! ce afacere!... ce caldă recomandație!... ce amic! ce bun amic! Pun plicul, pe care nu mă pot sătura să-l privesc, alături de farfuria mea și mă uit la el ca la o lumină conducătoare în calea vieții mele. Pe masă, în fața mea, stă într-un peș un serviciu schiop de salată. Băiatul mi-aduce un borș... Nenorocitul! Vrea să-mi toarne borșul din ceașcă în farfurie și, stângaci, face o mișcare cu cotul și răstoarnă peste plicul meu serviciul cel schiop. Piaza rea! zic eu în gândul meu... S-a vărsat undelemnul! Dar ... alerg la amicul meu, să-l rog a-mi da o ...
George Topîrceanu - Bacilul lui Koch
... jumătate, O conferință gravă de specialitate. Cum, nu vă pare bine? De ce v-ați întristat? Mai așteptați o clipă, că doar n-am terminat. Pe de-altă parte, însă, găsind că-i anormal Să vă chemăm la teatru... ca s-adormiți în stal; Că somnul, în aceste condiții verticale Ș-atât de izolate, nu face cinci parale; Că nimene nu poate pretinde nimănui Să-nghită festivalul cu conferința lui, — Din spirit caritabil și din filantropie, Știind ... gingașa mimoză, cu palidul narcis... Ar însemna că-și face familia de râs! Nu, nu prea are alură de plantă — dimpotrivă: Ați întâlnit vreodată o plantă agresivă? Văzut-ați dumneavoastră o floare sau un pom Să sară din grădină și să se dea la om? Ori ați putea concepe vreun fel de ciupercuță Ce stă să se răpeadă, când nimeni n-o asmuță?... Dar, în sfârșit, s-admitem că scârba asta mică Ar moșteni-n caracter ceva de la urzică, — Nu prea importă regnul din care face parte Cât mai cu seamă felul cum știe să se poarte. Distruge-n organisme țesuturile vii; Se instalează în trupuri firave de copii; Îl poartă-n nas și-n gură aproape-orice persoană. Dar el preferă pieptul de fată diafană (Deși nu-i prea rezistă nici cei mai mari atleți). Și — curios! — el are ...
Ion Luca Caragiale - Infamie...
... Pentru moment omul meu nu e acasă; dar după-amiaz', îl găsesc negreșit — așa a lăsat vorbă feciorului. Sunt unsprezece ore înainte de amiazi... Ce să fac până la două, când pot vedea pe omul de la care atârnă viitorul meu și al copiilor mei? Intru într-un birt modest să gust ceva și, așteptând pe băiat să mă servească, privesc cu ochii plini de speranță plicul ce mi l-a dat bunul meu amic și clădesc mii de castele strălucite... A! ce afacere!... ce caldă recomandație!... ce amic! ce bun amic! Pun plicul, pe care nu mă pot sătura să-l privesc, alături de farfuria mea și mă uit la el ca la o lumină conducătoare în calea vieții mele. Pe masă, în fața mea, stă într-un peș un serviciu șchiop de salată. Băiatul mi-aduce un borș... Nenorocitul! Vrea să-mi toarne borșul din ceașcă în farfurie și, stângaci, face o mișcare cu cotul și răstoarnă peste plicul meu serviciul cel șchiop. Piază rea! zic eu în gândul meu... S-a vărsat undelemnul! Dar ... alerg la amicul meu, să-l rog a-mi da o ...
... său. După ce privi, se scutură și zise: Haidem! Călărașul descălecă, cei doi flăcăi nu se mai codiră, veniră și dânșii. Băiețandrul se întorsese; privea de pe mal. Țăranul desfăcu funia ce o avea încolăcită pe după umăr: — Așa! Să-l legăm. Își suflecă mânecile, înnodă capul frânghiei de un braț al înecatului, subțioară, apoi luă capătul celalt, îl trecu de două ori împrejurul pieptului calului și-l aduse să-l lege de celalt braț, ca un ham. — Bine! Acum desfaceți rădăcinile. Flăcăii dădură la o parte rădăcinile, călărașul apucă de căpăstru calul și, încet-încet, îl scoaseră în susul apei, pe mal. Tocmai atunci venea și morarul, moș Vasile. Flăcăii îl chiuiră și dânsul coborî către ei. Era un bătrân scurt, cu mustățile roase, cu ochii ... valeu! Cum te-ai prăpădit; cum ți-ai pus capăt zilelor! Cine te-o-ndemnat la pierzanie, puiul mamei! cum nu te-o iubit nimeni pe lumea asta, de te-o lăsat să-ți răpui zilele! Un fior trecu prin sufletele oamenilor. O femeie se bătu cu mâna peste gură. — Păzește-mă, Doamne, că
Garabet Ibrăileanu - Viață și moarte
... nici arborii, nici timpul nu trece, noi suntem acei ce trecem. Timpul e veșnic același, asemenea lui și în repaos etern ca și spațiul. 2. De multe ori dorim a schimba o grijă mică, prezentă, pentru alta, deși mai mare, dar îndepărtată. 3. A tălmăci existența lui Dumnezeu e a avea pentru fiecare tălmăcire o altă noțiune de Dumnezeu; a tălmăci neexistența e a avea o singură noțiune, un singur scop: că nu-i. 4. O, moarte! Tu ne rănești mereu pe noi, dar numai prin aceasta tu ne aduci aminte de rănile pe care noi, mai ales, le-am pricinuit. Și după cum gândul morții prietenilor face mai ușor ca să ne împlinim datoriile către ei și ne ... un sofism. 13. ...omul cere vieții ceea ce ea nu poate da; este ceea ce spune poetul în versurile: Și poate că nici este loc Pe-o lume de mizerii Pentr-un atât de sfânt noroc Străbătător durerii... 14. Pesimismul și optimismul sunt adevăruri relative. Viața nu e nici bună, nici rea în sine. E cum o simți -- și nimic alta. 15. Moartea prin sinucidere e tot atât