Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DA LA O PARTE (PE CINEVA)
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 252 pentru DA LA O PARTE (PE CINEVA).
Ion Luca Caragiale - Camera din Stambul
... făcut de ministrul trebilor din afară, prin cumpărarea a câte un exemplar din cele trei numere d'întâi ale Claponului - aprobându-se și o subvenție acestei foițe de 12 lei turcești pe lună, pentru publicarea oficială a ședințelor Camerei din Stambul. Calpuz-efendi anunță o interpelare ministrului de justiție, în privința unui pungaș de cadiu din Tulcea, care a osândit pe un nepot al acestui deputat la plata unor datorii de bani. Ischiuzar-Mehmet. Interesul poartă fesul ! Calpuz-efendi. Cer cuvântul în chestie personală: m'a lovit la fes ! Președintele. Carnacsi ! Nu mai dau cuvântul nimenui. Uite, a venit Zăuc-aga, a cărui interpelare este la ordinea zilei. Poftim la tribună, ago: să te văz ! Zăuc-aga suie la tribună. Gianabet-Edin (către orator, care vrea să 'nceapă). Târziu te-ai sculat astăzi, ago ! O voce. A stat mult aseară la cafĂ©-șai-tan ! (risete și chef pe toate băncile). Gianabet-Edin. Lăsați-l să înceapă. Dă-i nainte, ago ! Zăuc-aga. Domnilor ! urcându-mă la această tribună, îmi tremură toate încheeturile... Ischiuzar-Mehemet. Daca umbli toată ziua la crailicuri (risete și giumbușuri). Zăuc-aga. Lăsați-mă ...
Ion Luca Caragiale - D'ale carnavalului
... MIȚA: Iordache, sunt nenorocită... IORDACHE: A simțit Crăcănel ceva... MIȚA: Aș! Crăcănel! — îți spui că sunt nenorocită... IORDACHE: Pentru? MIȚA: Nae! Nae, pe care l-am iubit, pe care l-am adorat pentru eternitate, până la nebunie... Tu știi cât l-am iubit? IORDACHE: Ei! da. Ei! ce? MIȚA ( montându-se treptat ) : Nae mă traduce. IORDACHE: Aș! MIȚA: Mă traduce la sigur. IORDACHE: Fugi de-acolo! MIȚA: La sigur... De opt zile nu l-am văzut. Îi scriu: „Bibicule, Mangafaua pleacă mâine miercuri la Ploiești, remâi singură și ambetată; sunt foarte rău bolnavă; vino, să-i tragem un chef..." Și Năică nici nu-mi răspunde. Iubește pe alta, mi s-a făcut semn. În cărți cade mereu gând la gând cu bucurie, cu dragoste, cu temei, cu întâlnire pe drum de seară cu o damă de verde. IORDACHE: Aș! nu mai crede în mofturile cărților, frate... MIȚA: Trebuie s-o știu, trebuie s-o aflu... și să vedem... 0 să fie un scandal... dar un scandal... cum n-a mai fost până acuma în „Universul". IORDACHE ... s-a isprăvit: picături de rădăcină de clește. CATINDATUL: Ce n-am pus?... În sfârșit, astăzi m-a învățat unul de la ...
Constantin Negruzzi - Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte l
... lui să-s iei în folosul casii obștești), nu aș avĂ© acum treabă, sârguindu-mă să vă arăt cum că trebui să mori, ce luând pe ascuns o frânghie de la pat și ducându-mă întru o pustietate, m-aș spânzura cu liniște de un copaci, fârâ să văd norod, nici să aud pe mulți! Dar, fiindcă acela supuindu-ne pe noi cu toate chipurile, nu au lăsat pe cineva nici stăpân pe viiața sa, ci și aceasta au supus-o giudecății, îl blastăm, dar însâ mă supui și sufăr tulburările celi din divan, pentru ca să scap de acum de altile mai amară. Acei dar ... m-au întrebat: Unde-ai fost? De unde vii? Ce vești să aude? Fâcutu-s-au rânduiele de bir? Scrisu-s-au hotărâri? Pus-au cineva vreo pravilă? împlinitu-s-au giudecățile? Trasu-s-au cineva la giudecată? Prinsu-s-au cineva? — îar eu să tac îi rău, și să vorbesc și mai rău, pentru că să tac, la dânsa-i de difăimari, și catigorii nenumărate au iscodit asupra tăcerii, și cuvânt lung cum că trebui, bărbat fiind cineva ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a II
... goale Să trapede-atâta și s-alerge!... Când era sătui, punea pricină Că le-ar fi rău și făcea hodină. [1] Așa făcând, abea câte-o millă Călătorea pe zi, păn' ce-odată Bunul Drăghici chemă pe Ciurilă (Era-într-o zi pe-hodină-așezată): ,,Pasă! (grăi) strigă să să-adune VĂ³ievozii și fețele bătrâne, Că bune lucruri eu am și multe De-a le ... vedea că-în fugă nu-i scăpare). Iară când cu năvală herbinte Ar da pă noi o mai slabă laie, Atunci să stăm și noi la bătaie. Însă numa când n-ar hi cu putință Dă-a scăpa ș-a să-împăca cu buna... Căci, după-a ... una, Care dă-o pierzi fără trabă-o dată, Nu-o mai afli, dă-ai da lumea toată." [11] ,,Să mă bată Dumnezieu, că bine O nimeriși, Vlaice!... (barba sură Ștergându-și Gogu zise) Dar' cine Este-așa dă nebun fără măsură, Să să bage-în foc dă viu, și doară ... pricină Ca să ne batem noi întradins Și să ne-ucidem fără dă vină; Dar', fiindcă-odată-armele-am prins, Să le ținem numa dă-o ...
... piatră cu două rânduri, acoperite cu fier sau cu draniță. Această uliță, prospectul Nevei de București, taie prin tot târgul; și ce nu veți vedea pe ea: biserici, palaturi boierești, teatru, vipt, toate potincioasele feluri de magazii și de prăvălioare, începând de la spițărie până la bucătăria, la care pe o tarabă stau întinse într-un fel ademenitor bucățile de friptură de miel. Dar vin! atâta vin, încât puteți să vă scăldați în el. Apoi expoziție ... de șipuri și de butelce cu vutce de multe colore; și apoi șerbeturi, dar ce șerbeturi! de o mie de soiuri: pe roză, pe ciocolată, pe vanilie, fără vanilie, unul decât altul mai gustos și mai aromatic, precum de pildă la cofetăria dinaintea căreia sunt scoase la uliță vro douăzeci de scaune. Vă veți mira de asemene neobicinuință. Să știți însă că aice după primblare vin aburitele cucoane de se răcoresc cu ... numai o mină măreață, vă făcea un semn cu ochiul stâng și pocnea din limbă; iar această mută frază în părțile răsăritene cuprinde în sine o elocvență mai energică decât toate putincioasele laude și însemnează rusește: cap! mare cap! Se vede însă că pământul nostru e așa, ca pe el nicăire, nici măcar în postul agăi de București să nu poți scăpa de ceasul rău. De ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe
... de noapte, s-auzea pocnind în porțile de ștejar. Porțile se deschideau țipând, ca și cum ar fi fost vii și le-ar fi bătut cineva. Cine bătea în porți la miezul nopții? Cine deschidea porțile la miezul nopții? Adormisem la umbra zidului. Pe la miezul nopții, speriat de niște lovituri înfricoșate, sării în picioare. O umbră intră pe porțile înalte; și porțile se închiseră în urma ei. Apoi auzii o ușă trântindu-se, și alta, și alta, încet, mai încet, mai încet, până nu știu bine dacă mai auzeam sau mi se părea. A ... săgeți de lumină. — Știi, îmi zise bătrâna, că aici nimic nu se mișcă, ci stă așa cum au apucat să stea. În fața noastră, o perdea. Vrusei s-o dau la o parte; perdeaua era împietrită; vrusei s-o turtesc de perete; cutele ei, ca niște drugi de fier. Pusei mâna pe un scaun nalt și subțirel, degeaba; nu putui să-l mișc. La o scară de marmură mă oprii speriat: un câine mare sta cu ochii țintă la mine și cu gura căscată. — Ce, ți-e frică? zise bătrâna zâmbind. Așa a rămas, tocmai cum lătra. Bătrâna băgă mâna printre
Constantin Negruzzi - Crispin, rival stăpână-său
... adivărat, nemaivăzându-te la Paris, mă temem să nu te fi depărtat vreo hotărâre a Curții. LABRANCHE: — Credi-mă, prietine, am scăpat-o frumos, de când nu te-am văzut, au vrut să-mi dei slujbă pe mare, gândem c-oi fi cât oi trăi la catarg. CRISPIN:— O, Dumnezăule! Dar ce-ai făcut tu? LABRANCHE: — într-o noapte, am îndrăznit să opresc într-o hudiță dosâtă un neguțitori strein ca să-l întreb, pentru curiozita, vești de la țara sa și cum el nu știe franțozăști, au socotit câ-i cer punga, au început a striga „tâlharii“!! Straja vine ... putĂ© faci un frumos lucru, dar după întâmplarea ta de la bașcă, mă tem să nu fi rămas făr curaj. LABRANCHE: — Nu, nu, spune, o furtună trecută nu oprești pe un bun corăbieri să mai între în mare; vorbești. Ce vrei să zâci? Ce, ai vre să faci pe stăpână-tău să treacâ cu numile lui Damis, și să ia ... CRISPIN: — Stăpână-meu? Of, Doamne! Un calic pentru o fată ca Anghelica! Eu îi hotărăsc o
... comandantul regimentului ce venea să se mute la noi, în locul lui. Peste două zile un furgon aducea lucrurile chiriașului. Ardeam de nerăbdare să văd pe colonelul cel nou, dar boala mă vânduse patului. Zilele își luară mersul lor obișnuit. Alături parcă nu stătea nimeni. Chiriașul nu da nici un semn de viață. Pesemne pleca dimineața, cum se lumina, și se întorcea tocmai seara. Nici mătușile nu-i putuseră încă vorbi. La urma urmei, nu era nici o grabă. Mai grăbit eram eu, care, la vârsta mea, vreo treisprezece ani, legam prietenie și cu cei tineri, și cu cei bătrâni. Dorința mea de a vedea pe colonel crescuse. Dar în aceeași vreme așteptam cu o frică nemărginită clipa întâlnirii. Căci aflasem, fără voia mea, multe despre el, de la o slujnică, ce vorbea seara, alături în odaie, cu fata din casă. Toate cele povestite le auzise de la ordonanță, care, la rândul lui, le primise, ca un fel de spovedanie, de la cel dinainte: colonelul fusese în război; avea un semn în obraz, dar nu se prea băga de seamă din pricina bărbii. Era răstit la vorbă. Își bătea ordonanța, dar apoi îi da bani mulți. Avea patima călăritului
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose
... focul. - Să dea Hagiu?... Hagiu să dea?... - Dar nu l-ați văzut cum mișună prin cârciumi și băcănii? zise ctitorul. Intră într-una, ia binișor o măslină, o aduce la gură ș-o strecoară printre gingii. Fol, fol, fol, o mestecă... "E, cum dai măslinele, dragă cutare?..." "Atât"... "Scump, scump de tot la așa vremuri. Vremuri grele!" Și pleacă... Intră peste drum. Șterpelește icrele de cosac. Rupe o bucățică, îi face vânt. Pleasc, pleasc... "Cum petreceți icrele?"... "Atât"... "Scump, scump. Vremuri grele!" Și pleacă... Se duce la pastramagiul din colț. "Ia să vedem, vericule, cum ți-e marfa, că nu mai dau pe la cutare"... Ia o feliuță, îi face de petrecanie. "Cum o dați?" "Pe parale și atât." "Aș, v-ați scumpit de tot! S-au dus vremurile alea... Vremuri grele!" Și pleacă. Îi e sete. Intră într-o bragagirie. "Ei... să gust... ce bașibuzuc aveți?" Suge un fund de tinichea, ghiorț, ghiorț, ghiorț. "Zeamă de aguridă. Cin' s-o bea? Cin' s-o plătească? Vremuri"... Și pleacă. Așa mănâncă și se răcorește, și pe el îl dau banii afară din casă. Și bătrânii - hi-hi, ho-ho, hi-hi - râd cu lacrămi, năpustindu-se în vorbă, care mai de
Ion Luca Caragiale - Dascăl prost
... Ion Luca Caragiale - Dascăl prost Dascăl prost de Ion Luca Caragiale Foarte de dimineață, într-o mahala depărtată, bat la ușa amicului meu Pricupescu, profesor de cursul secundar — predă istoria în clasele inferioare la un liceu. Deși foarte buni prieteni, n-am fost niciodată la el acasă; așa, nu mă mir că i se pare ciudat a mă vedea la dânsul. — Ei! ce cauți tu prin mahalaua noastră așa de dimineață? — Am trecut pe aici — zic eu — și am intrat să-ți dau bună ziua... Știu că pe la ceasul ăsta pleci de-acasă... și... zic: haide să văz... o fi plecat Pricupescu? dacă o fi plecat, bine; dacă nu, merg cu el până-n târg... Azi o să fie o căldură... mai teribilă ca ieri... S-a pus pe călduri... O să ne topim în vara asta... Pricupescu este un om bănuitor; zice: — Fac prinsoare pe ce vrei, că și tu ai venit să mă rogi pentru vreun măgar, pentru vreun leneș, pentru vreun ticălos... — Aș! zic eu... — Măi ... a vă cunoaște, și e cam mult de atunci, nu v-am supărat cu vreo rugăciune de favoare, fiindcă nu-mi place să importunez
Vasile Alecsandri - Mihu copilul
... Șaua nu m-apasă, Frâul nu mă strânge, Chinga nu mă frânge, Dar ce mă apasă Și-n drum nu mă lasă, Că s-ațin pe-aici Patruzeci și cinci, Cincizeci fără cinci De haiduci levinți [5] Duși de la părinți De când erau mici La codru-n potici. Ș-acum se găsesc De benchetuiesc La valea adâncă, La muchie de stâncă, La des păltiniș, Mărunt aluniș; La masă de piatră, În patru crăpată, Cu sârmă legată, Cu slove săpată, Cu slove de carte Cu aur suflate. Iar la masă, șade [6] armonioasă. Gata să te prade Ianuș Ungurean, Vechiul hoțoman, Cu barba zburlită, De rele-nvechită, Până-n brâu lungită, Cu brâu-nvelită ... Că eu cam auz Un glas de cobuz Printre frunzi sunând, Codrii dezmierdând. Deci voi vă grăbiți, Curând vă porniți Să-i ieșiți în cale Pe deal și pe vale, La pod, la hârtop, La lunca de plop, La potica strâmtă, La cărarea frântă, La fântâna lină Cu apă puțină. De-a fi vrun viteaz Cu flori ...