Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DA DE GOL
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 392 pentru DA DE GOL.
... mișei. Dar nu! Atunci ați fi miloși, Cu dânsa, dragii mei, Veniți dar, vreau azi să vă spun Povestea vieții ei. Pe deal, în revărsat de zori, Un bucium repetat Da sunet, și lătrau zăvozi; Bărbat lângă bărbat Ieșea din văi, suia pe culmi Cu groful la vânat. Sărmani iobagi! Un sat întreg Cu sila-n ... codru dus, Pe placul unui domn nebun! Și sus și tot mai sus Treceau, purtând în ochi grăbiți Un cerb pe goană pus. Și șir de șir gonaci stăteau În umbră de copaci, Și contele pe-un tânăr cal Da frâu ca dus de draci, Dar iată! Calul sub picior A prins p-un biet gonaci! Arama potcovită,-n piept Un larg mormânt făcu, Au stat iobagii ... fata, îi părea Și traiul mai domol. Frumoasă, ca un sfânt potir P-al schitului pristol, Și harnică, din ceas în ceas Umplând al casei gol. Dar într-o zi, la casa ei S-abate un argat: Vrea domnul o cămașă-n flori Cu portul de la sat Tu, Sando, coși cea mai isteț, Să mergi dar la palat! S-a dus. Dar Arpad, el fierbea De parimi păgânești.
Mihai Eminescu - Luceafărul (Eminescu)
... pe pământ, Fii muritor ca mine." - "Tu-mi cei chiar nemurirea mea În schimb pe-o sărutare, Dar voi să știi asemenea Cât te iubesc de tare; Da, mă voi naște din păcat, Primind o altă lege; Cu vecinicia sunt legat, Ci voi să mă dezlege." Și se tot duce... S-a ... Și mândră, arz-o focul; Ei Cătălin, acu-i acu Ca să-ți încerci norocul. Și-n treacăt o cuprinse lin Într-un ungher degrabă. - "Da' ce vrei, mări Cătălin? Ia du-t' de-ți vezi de treabă." - "Ce voi? Aș vrea să nu mai stai Pe gânduri totdeuna, Să râzi mai bine și să-mi dai O gură, numai una." - "Dar ... urmele Și nu ne-or ști de nume, Căci amândoi vom fi cuminți, Vom fi voioși și teferi, Vei pierde dorul de părinți Și visul de luceferi." * Porni luceafărul. Creșteau În cer a lui aripe, Și căi de mii de ani treceau În tot atâtea clipe. Un cer de stele dedesubt, Deasupra-i cer de stele - Părea un fulger nentrerupt Rătăcitor prin ele. Și din a chaosului văi, Jur împrejur ...
... Duiliu Zamfirescu - Luceafăr Luceafăr de Duiliu Zamfirescu "Luceafăr ce vii de departe Și vremuri străbați peste vremuri, Ca-n lumile noastre deșarte Luminile blânde să-ți tremuri, Ce patimi te poartă pe cale, Ce doruri te ... tale Pe lanuri de negru repaos?" Așa parcă zice poetul Când noaptea privește la stele Și intră încetul cu-ncetul În sufletul candid din ele. "De viu, și tot viu, și tot scapăr Din razele mele curate, Eu fug și încerc să mă apăr De groaza de singurătate. Tu nu știi ce crudă menire E dată luminii supreme: A merge pe nemărginire În curgere goală de vreme. Pe când tu c-un deget în pagini Stai pacinic la umbra pădurii Și mintea ți-o porți în imagini De zmei, de povești și lemurii Tu poți mângâia din privire Sclipirea luminilor mele Și când eu mă sting, prin gândire Tu poți zămisli alte stele. Tu ai ... în tine Ce rumpe izvodul a toate, La toți voitoare de bine Și dulce cât nu se mai poate. Deci lasă-ți deprinsul de-a geme Și dorul de
Vasile Alecsandri - Toamna țesătoare
... Vasile Alecsandri - Toamna ţesătoare Toamna țesătoare de Vasile Alecsandri Toamna mândră, harnică Și de bunuri darnică A-mpărțit a ei comori: Frunza-i dat-au vântului, Iar roada pământului Dat-o-au la muncitori. Dat ... pentru coasă Iarba-i verde și frumoasă Care-n mai au înflorit; Ș-a ei paseri cântătoare, Ș-a ei șiruri de cucoare Tainicului Răsărit. Ș-au rămas, sărmana, goală, Pe când viforul se scoală Aducând gerul de an! ... Ce-a să facă ea la iarnă? Norii vin ca să aștearnă Pe câmpii un lung troian. Vai de ea! ... Ce-a să devie Sub cumplita vijelie Care suflă oțerit Peste văile uscate, Peste apele-nghețate, Peste codrul desfrunzit? Dar nu-i ... Toamna, mândră țesătoare, Pune furca-n brâul ei, Ca să toarcă și să țese Pânză lată-n ițe dese De-nvălit umerii săi. Și torcând de-a lungul trece Peste brazda murgă, rece, Unde ies painjini mii. Iar fuioru-i de matasă Pe pământ în urmă lasă Mreji de raze argintii. Câte lanuri, văi întinse, Toate-acuma sunt cuprinse
Alexandru Vlahuță - Ce te uiți cu ochii galeși%3F
... în asfințit. Mai curând să vie sara, când, sfios, al tău iubit În poghiaz fără rost, rătăcind în voie. Se rupea din întuneric... Ah, cât de încet mai vine, Îți ziceai zărindu-i umbra. Pân s-ajungă lângă tine, Îți părea o veșnicie de-așteptare și de dor. Tu-l sorbeai din ochi, privindu-l. El s-apropia ușor... Tresăreai, înfiorată ca de-un farmec din povești, Și nemaiștiind ce cugeți și-n ce lume mai trăiești, Îi cădeai în brațe, moale de-a plăcerii dulce lene. Ca un flutur prins în pară tremurau a tale gene De atingerea și focul pururea-nsetatei guri. Când steteai a ta iubire pân la moarte să i-o juri, Găseai prea nencăpătoare, prea îngust ... inima-i o vatră rece. Lumea basmelor ce încă îți mai picură-n auz A sfărmat-o pasul vremii, ca pe-o boabă de hurmuz. Lasă altora de-acuma visul tău de-odinioară, Alții să-și mai poarte dorul când pe ceruri se strecoară Mărgea de ...
... întinde, Și trista lui cătare în rugă se aprinde Văzând că nu-l vedeți; Și tremurându-i barba, spre ceruri mormăiește; Când sania din urmă de ziduri îl strivește; Voi treceți și râdeți! Nebunilor ce sunteți! Vă pare că e o glumă Un cap strivit de ziduri, un om ce se consumă De foame și de frig! Vă pare că e glumă când cruntă disperarea Și țintă către ceruri; - vă râdeți voi de starea Victimelor ce strig: ..................................... ..................................... III Când o căldură dulce, samururi, catifele, Sub draperii bogate de stofe, de dantele, V-adoarme p-un divan; Când mii lumini ascunse în lampe colorate Resfrâng și vă-nmulțește-n oglinzile-ardicate De jos până-n tavan; Ș-o copiliță dulce, râzândă, grațioasă, În reverențe intră ușoară și frumoasă Ca și un îngeraș, - Și după ea un june ... c-aveți mijloace, vă iartă avuția Să-i faceți fericiți; Oare gândiți atuncea că poate-n altă casă Au doi bătrâni o fată, tot astfel de frumoasă, Dar e trăită rău; Și plâng, căci mâine poate copila o s-apuce O cale... n-au de hrană; și viața este dulce, C-așa va Dumnezeu. IV Când cina vă așteaptă în sala de mâncare, Și-n giurul vostru vase cu flori mirositoare Vă-mbată ...
... Cezar Bolliac - Clăcaşul Clăcașul de Cezar Bolliac Informații despre această ediție I Oh ! legați pentru vecie De pămîntul uned stăm, Plătim vecinică chirie Și pe apa care bem. Nu avem nimic al nostru ; Tot în preajmă e străin ! Venim rupți din lucrul ... Toți sunt zestre pe moșie : Robi ai muncii, robi ai ei. Sunteți veseli cînd ne vindeți În arendă la cochinți ! Camătă pe muncă prindeți Pruncilor de la părinți ! Bătrîn, văduvă, copilul Munca-le vă sunt datori ; Și sudoarea lor, suspinul V-aprind setea de comori. După ce, prin asuprire, Stoarceți, ca proprietari, Veniți iar, ca stăpînire, Născociți la biruri mari, Ș-apoi v-așezați pe jețe Jefuind ca dregători ... suntem toat-averea. Munca ne-o măsor cum vor ; Fiii noștri l-e puterea, Ș-aste mîini, comoara lor. Ei trăiesc în nelucrare ; Munca-ne de zece ani Pun p-o haină de purtare, P-un ospăț, cu șarlatani. L-a lor jicnițe, grînare, Ca p-albine ne adun ; Cînd sunt pline de mîncare, De tot ce-are țara bun, Gonesc musca, înfund înfund uleiul. Ne pun fum ca să fugim ; Ei iau mierea, noi bordeiul
... Alexandru Vlahuţă - 1907 1907 de Alexandru Vlahuță Minciuna stă cu regele la masă... Doar asta-i cam de multișor poveste: De când sunt regi, de când minciună este, Duc laolaltă cea mai bună casă. O, sunt atâtea de făcut, vezi bine, De-atâtea griji e-mpresurat un rege! Atâtea-s de aflat! Și, se-nțelege, Scutarul lui nu poate fi oricine. Ce țară fericită, maiestate!... Se lăfăiește gureșa Minciună. Că numai Dumnezeu te-a pus ... De-nțelepciune și de bunătate Păstor acestui neam ce sta să piară, Ce nici nu s-ar mai ști c-a fost, sărmanul, De nu-și afla sub schiptrul tău limanul, De nu-ți sta-n mână bulgăre de ceară. Că tu sălbatici ai găsit aice, Sălbatici, și mișei, și proști de-a rândul, Ș-o sărăcie cum nu-ți dai cu gândul... Dar faci un semn, și-ncep să se ridice Oștiri, cetăți, palate ... Și guri deschise laudelor tale. Că de-a fost om să-ți steie drept în față, Ca pe-un vrăjmaș, l-ai depărtat de ...
... de la astea o lună... au trecut trei... cinci... aproape nouă — suna a pace — și nici un semn. De grijă și de supărare, sta biata împărăteasa în odaia ei, fără să mai vază pe nimini decât pe o bătrână credincioasă, care o crescuse pe ea de mică, de când rămăsese fară mamă; sta închisă cu bătrâna, ofta și se jelea... Ce o să se facă ea când o da cu ochii de soțul ei? Văzând că se prăpădește de atâta inimă rea, i s-a făcut bătrânei milă, și s-a gândit cum i-ar mai risipi gândurile negre. Și ... oricine de această căsătorie a fost tânărul Florea-voievod; el îi iubea mult, și pe mama-doica și pe învățătorul lui; avea și de ce: și ei îl iubeau pe el destul. Când îl vedeau aruncându-se pe cal sălbatec prins de coamă-n fuga mare, și când se-ntorcea cu calul, adineaori nebun, acu domolit și plin de spumă; când îl vedeau săgetând rândunica din zbor; când îl auzeau, pe urmă, cântând din gură și cu harfa, de te sfințea — amândoi soții nu mai puteau
... încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului. În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârf. De deasupra îi cădea lumina, dedesubt se ridica, până la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor. Un ciripit străin o miră. Și cea dintâi rândunică, venită de departe, tăia albastrul ca o săgeată, înconjură copacul de câteva ori cu strigăte de bucurie, apoi se așeză pe streașina casei, cântând mereu... Dar într-o dimineață raza de soare nu mai veni. Cerul rămase acoperit de nori. Cea dintâi picătură de ploaie o izbi rece, greoaie. Câteva zile a plouat. Nici rândunele nu se mai vedeau. Dar mirosul crinilor, seara, se împrăștia puternic, umed ... ea! Ramurile goale se loveau unele de altele, tremurând ca de frig. Deasupra, cerul cu nori greoi ca de bumbac; în largul lui, stoluri întregi de păsări plecau în șir; atunci băgă de seamă că și cuiburile rândunelelor rămăseseră goale. Un fior o străbătu și se gândi la pasărea care nu o văzuse de
... vorbim, căci li-e străin, Sunt vitejii din pământul Cel de râuri plin, Pe-unde trec ei veseli vara Peste munții suri și goi; Ei de-acolo sunt, din țara Turmelor de oi... Scoborând din munți de-a dreptul Par în lupte-oșteni bătrâni, Ați văzut cum pun ei pieptul Sire, sunt români. Astfel zice generalul Către tânăru-mpărat, La ... patru regimente, În amurg cu ploi Adunați românii-n vale Zid în urmă ne-au rămas, Stăvilind dușmanii-n cale Până ne-am retras. Câți de moarte-atunci scăpară Zilnic în spitale curg; Toți ca leii se luptară, Tinere Habsburg; Și-au murit pentru-mpăratul Sute de viteji de-ai mei Dar acest de-aici, din patul Șapte sute trei, Care zace-așa-n neștire Și-i lipsește brațul stâng Îl salut! Dă-mi voie, sire, Mâna să i ... Și, plecat spre pat, Habsburgul, Cătr-acest voinic, Blând l-a sărutat pe frunte; Spre români întors apoi: Vara, pășunând pe munte Turmele de oi, Și-adunați pe lângă masă Iarna la ospăț și nunți, Spuneți tuturor de-acasă Celor de ...