Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DA CU COTUL ÎN
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 132 pentru DA CU COTUL ÎN.
Alexei Mateevici - Colindele Crăciunului
... scăpăta soarele înspre asfințit și când prinde câte oleacă a se lăsa amurgitul, pornesc băieții cu niște prăjini lungi prin sat și degrabă, în liniștea văzduhului de iarnă, glasuri subțiri, cântătoare încep a se ridica la ceruri, glasurile colindătorilor. Mulți vin cu clopote și, colindând pe la ferestrele oamenilor, dau dintr-însele. După băieți, mai târziu, vin și flăcăi cu colinda. Băieții primesc pentru colindă colaci, covrigi și parale mărunțele, iar pe flăcăi, gospodarul îi cinstește și le dă bani mai mulțișori. În unele sate este obiceiul de umblat de cu zi cu steaua prin împrejurimi din sat, dar colinda fără stea este mult mai obișnuită și mai în duhul norodului, pe când cei ce umblă cu steaua cântă mai cu seamă cântece bisericești sau în duhul bisericii. Am spus pân-acuma toate obiceiurile care se petrec de cei ce umblă cu colinda. Acum este de trebuință de știut ce sunt colindele în înțelesul cel mai strâns al cuvântului. Pentru ca s-o înțelegem asta, este destul să aducem aici vreo câteva colinde din cele mai vestite în ... strecurarea povestirilor din viața lui Hristos prin înțelegerile și, îndeobște, prin viața sufletească a moldoveanului basarabean. Colinda cea dintâi ne arată nouă că în ...
... roțile săreau de un cot. Doar nu era a ei! Vai de bietul vizitiu, care trecea de la un stăpân la celalt, odată cu trăsura și caii. În urmă de tot, cuconul Gavrilaș vându trăsura, nemaiavând ce mânca. Și atunci veni rândul lucrurilor. Socotelile de zi se făceau seara; cele de noapte dimineața ... un loc, când într-altul. De multe ori, unul dintre dânșii pierdea toată mobila unei odăi, și atunci, pe ferestrele deschise, se vedeau pereții goi, cu piroanele negre înfipte într-înșii, plini de păinjenișul țesut ani întregi de la un capăt la altul al odăii. Da ploua, da ningea, mutarea se făcea, căci, Doamne ferește, nu încuviința unul o zăbavă, cât de mică, în plata datoriei. De multe ori, dimineața, în zilele de sărbătoare, când nu mă duceam la școală, tresăream de vuietul unui divan, odată chiar de al pianului nevestei cuconului Gavrilaș, trântit în mijlocul uliței de către acei ce nu-l puteau căra. Oglinzile ajunseră niște cioburi, scaunele erau rupte și aveau câlțul ieșit, telurile scoase. Parcă pustiise ... ochire repede, văzui înfățișarea mândră a unei femei, cu fața albă, cu ochii întunecați,
Vasile Alecsandri - Chirița în Iași
... bun... câte un fifirig de om... (Căutând în culise.) Iaca poznă! da unde-s surugiii? FECIORUL: Or fi fugit!... cine știe?... la vro crâșmă poate... (În parte.) Hei, că nu-s și eu cu dânșii! CHIRIȚA: O fugit și m-o lăsat lată în mijlocul drumului!... bre! c-o să mă lovească ceva! (Furioasă.) Ei, apoi să nu te-apuce șăptezeci de năbădăici?... Kirie eleison! (Vine iute în fața publicului.) Mă rog, cine ține poștele?... cine-i otcupcicul ghipcanilor?... să deie ochi cu mine, dacă-l ține curăua... să-i zic două vorbe... da vorbe!... să le pomenească cât o trăi... știi?... cole... engolpion de anul nou 1844. I Ian să-ți spun, otcupcic dragă, Vel otcupcic de ghipcani ... Te dau de maluri; Îți sfarmă trupul de nu mai poți! Și de nu-ți pasă, Ajungi acasă C-un ochi, c-o mână, și cu trei roți! CHIRIȚA (alergând în fund): Poftim poște!... dacă nu merg caii, fug surugiii!... Da unde s-o înfundat blăstămații? (Intră în culisa din dreapta, din fund.) Vai! că buni-s de spânzurat în ...
Paul Zarifopol - Artă și virtuozitate
... de contrast, în idei, în imagini, în accente emoționale. Exemplu desăvârșit îmi par cele trei strofe copiate la început. Vizualitate și humor: adică Adrian Maniu. Cu ce delicată ingeniozitate e construit ritmul larg, mișcarea rallentando, în perechile de versuri care încheie primele două strofe și în prima pereche a strofei din urmă! E liniștea serii rurale; e și calmul humorului, care ne așteaptă în cele două rânduri finale, din ce în ce mai scurte și mai uscate. Spanac rezonanță metaforică persiflantă; sonoritate colțuroasă, seacă, în finala cu măcăit batjocoritor: aci e maximum de contrast cu strofa centrală, neumoristică. Virtuozitatea căreia i-a reușit această construcție nu e obișnuită. Economia interioară: fiecare rând o enunțare vizuală amintește pe cea ... e totdeauna păcat, dacă e vorba), citiți, întreg, și fără grabă măcar Ciobanul bătrân. Între cimitirul vechi și sat. / Mai stă bordeiul jumătate dărâmat, / Coperit cu stuf, cu găuri de un cot. / Dar înflorit cu rapiță galbenă de tot. / Cu noaptea în cap, fără să mai ia nimic în gură, / Gata de drum cu o înjurătură, / Moșul alb mână oile satului la păscut / Nu pe drumul sur spre oraș pierdut, / Ci pe miriști țepoase, din care sar prepelițe grase ...
... drumul au rătăcit, Ori haiduci i-au năvălit?" Baba soacra răspundea: ,,Mergi, te culcă, fata mea, De ciobani nu te-ngrija, C-așa bucium' ei cu dor Când le-i dor de casa lor." Soacra bine nu sfârșea, Șalga iar că auzea Glas de bucium răsunând, Pân-în suflet răzbătând. ,,Hei! copii, copii argați! Somnul dulce voi lăsați, Ș-un cal iute-mi înșăuați, Puneți șaua bărbătește, Să încalec voinicește." Ea pe cal ... apoi se repede din senin ca o săgeată și lovește păsările cu osul pieptului, încât acestea cad amețite și se ucid zdrobindu-se de stânci. În timpurile de demult, strămoșii noștri aveau obicei de a îmblânzi șoimii și a-i deprinde la vânat precum se face și ... tribut ce purta numele de dar spre semn de închinare se compunea din 4000 galbeni, 40 iepe și 24 șoimi. Șoimul se vede ades figurând în balade ca imagine de vitejie și de repezime. Un voinic e Căpitan Șoiman și are ochi șoimuleți . Un cal sprinten zboară ca șoimul . În balada lui Serb-Sărac descrierea alergării cailor pe câmpul de la Haidar-Pașa e făcută în chipul cel mai poetic: Alalah! cai arăpești, Alalah! cai tătărești, Cum mișcau copitele Ca șoimii aripele. [2] ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose
... mânele în dreptul ochilor, ți le vâră sub nas cu degetele răsfirate, apoi la fiece laudă zice "una la mână" și moaie câte un deget în gură. La înfierbânțeală, uită că degetele sunt ale lor, și le mușcă, și vorba se preface în supărare, supărarea în ceartă și cearta în gâlceavă. Cum să cază ei la învoială?... Fiecare vrea să laude și să numere numai cum vrea el, iar nu cum laudă și numără ceilalți ... au fost buni, milostivi, și n-au râvnit la ale altuia, și n-au zavistit, și n-au furat, și n-au luat numele Domnului în deșert, și n-au avut nouă băieri la pungă, ca în ziua de azi... Hagiul plecă capul în jos, strângându-și poalele scurteicii. Doi din bătrâni iar zâmbiră și iar înțeleseră cu zâmbetul lor șiret: "Bine mai vorbește ctitorul! Dă-te prins, dă-te bătut, nu te pune cu ctitorul, că te face puzderie!" - Iacă, urmă ctitorul, iacă și bogații nemilostivi cum se duc în focul ghenii cu sacii în spinare, deșelați de aur și de argint! Hagiul tuși, trase cozorocul șepcii pe ochi și întoarse spatele "judecății d-apoi". - Strângeți-vă vouă comori în ... ...
Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea
... somn... dar i-am venit eu de hac zmeului. ARIE Frumoasă Sânziană, Copiliță Cosânzeană, Răpită-era d-un zmeu! Am dat pe el năvală Și, cu viteaza-mi pală, Ucisu-l-am chiar eu. Iar fata, în uimire, Mi-a dat a sa iubire, În schimb pe dorul meu. Aș! vorbă să fie... împăratul a trimis crainici în tuspatru părți ale lumii, ca să dea știre crailor și împăraților că acel din ei care va plăcea Sânzianei îl va lua de ginere; și ... o ciupea. Pe atunci eram tânără, frumoasă... eram zână... dar m-a scos din minte Făt-Frumos... și mi-am pierdut darul. PEPELEA: În adevăr, că ești cam schimbată la față. BABA RADA: He! He!... Vremea vremuiește, fețele se zbârcesc, bălămalele slăbesc și în locul puricilor sprinteni au ieșit pe lume alte jigănii, care sar din gunoi... și cu-o săritură ajung... sus... sus... sus. PEPELEA: Hei!... că nu sunt și eu o jiganie din soiul lor. BABA RADA: Și ce-ai face, măi ... vine măria-sa Lăcustă-Vodă... iaca, nu-i nimeni? nu face nimica, eu să-mi fac meseria mea. (Strigând.) Plecați-vă, închinați-vă... (Stolnicul intră cu ...
Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)
... din urmă în picioare, privind cu dispreț ciracii săi căzuți. Dar plăcerile de la masă și de sub masă cer și ele oarecare schimbări. Astfel, în toate sările, aceeași masă încunjurată de aceleași obraze, care spun aceleași povești, devine pănă în sfârșit uricioasă, și hatmanul Baltag, nemaigăsind gust în asemene petreceri, casca de-și spinteca fălcile, și de multe ori își esprima urâtul cu pumnii grămădiți pe spinarea ciracilor săi. Într-o sară, după o zi de vânătoare, în care Baltag făcuse mari izbânzi înjunghiind cu cuțitul de la brâu un urs mare care trebuie să fi fost tata urșilor, el se puse mânios în capul mesei, ațintind mereu ochii pe podul afumat al salei. El înghiți în tăcere multe pahare, însă cu cât înghiți mai mult, cu atât devenea mai morăcănos. Acei dintre ciracii săi, care aveau locurile de cinste din dreapta și din stânga sa, se sileau pe cât puteau să ... nu rămâie în urmă cu înghițiturile inundând în acelaș timp și aerul său posomorât. — Voiesc, strigă deodată hatmanul, lovind cu pumnul în ...
... și face din nimica ceva. Strânge, drege și culege, ca să aibă pentru sine și pentru alții. Mult s-a ostenit părintele Trandafir în tinerețea lui. Școlile cele mari nu se fac numai iac-așa, mergând și venind. Omul sărac și mai are, și mai rabdă. Iară cu capul se lucrează mai greu decât cu sapa și cu furca. Dar toate s-au făcut și nici n-au rămas lucru zadarnic. Trandafirică a ajuns popă în satul tătâne-său, în Butucani, bun sat și mare, oameni cu stare și cu socoteală, dar la pomeni și la ospețe părintele Trandafir nu mergea bucuros. Minunat om ar fi părintele Trandafir dacă nu l-ar strica un lucru ... Aceasta s-a văzut și cu alde părintele Trandafir. Un om ca el nici doi ani n-a putut să stea în Butucani. Când una, când alta: odată da cu vorba-n săteni, altă dată-n protopop. Și este știut că, mai ales cu protopopul, preoții trebuie să nu facă multă vorbă. Decât vorbele, la protopopi, darurile au mai mult înțeles. Iar asta părintele Trandafir nu voia s-o ...
Nicolae Gane - Petrea dascălul
... Galați cu hotărâre de a se desfăta la un vânat de urși, ceea ce de mult timp locuitorii Angliei nu mai pot face în insulele lor. Ei erau bogați, căci livrele sterling sunau în buzunarele lor; erau serioși, căci, mai nu vorbeau unul cu altul; erau fuduli, căci se țineau totdeauna cu gândurile țepene și abia de coborau ochii pe vreun obraz omenesc. Nalți și subțiri, și totdeauna bine îmbrăcați și peptănați, ei priveau lumea cu gravitate prin geamul ochelarilor, vroind parcă înadins să puie oarecare distanță între ei și lume. Ei plecară într-o trăsură cu opt cai de poștă, pregătită de pârcălabul de Galați, și apucară drumul spre munte la o moșie cătră proprietarul căreia aveau anume scrisori de recomandație ... putut intra un om pe brânci. — Aici e ursul, adause Petrea Dascalul, arătând gura vizuinii. Apoi el și ceilalți pușcași, luând câte o cioată în mâni, începură să facă larmă împrejur. — Sai, Catrină!... Nu te da, Gavrile!... Diha, Martine!... strigau ei necontenit; însă, cu toată gălăgia ce făceau, ursul nu voia să iasă întru întâmpinarea musafirilor săi. — Doarme ca boierii după-masă, băgă de samă Petrea Dascalul. Să ...
... vârsta bătrâneților trăiește numai cu aducerea-aminte a anilor tinereții sale. Eu care, slavă Domnului! sunt încă departe de a fi în numărul celor ce jelesc primăvara vieții, găsesc o mare mulțumire a mă pune seara în fața sobei și a privi jocul fantastic al focului. Îmi place s[...]nviez în închipuire icoanele depărtate ce s-au șters odată cu trecerea zilelor și să le înfățișez ca o panoramă dinaintea ochilor mei. Franța, Italia, Germania ș.c.l. mi se arată atunci cu tot farmecul de care le împodobesc puterea suvenirelor și dorul încă mai puternic de a le revedea în ființă. Câte planuri de fericire, câte casteluri de Spania ridic în ceasul acela! Mă prefac îndată într-un arhitect atât de măiestru, că mă mir eu însumi de frumusețile operelor mele; și cu toate că râd în sfârșit de toate acele nebunii ce-mi vâjâie prin minte, dar mărturisesc că mă simt câteva minute fericit de ele. Zic câteva minute numai, căci ... a patului, pentru ca să meargă la fântână să-și răcorească trupul prin băutura borvizului . Acea fântână, ce este izvorul tămăduirii atâtor patimi, se află ...