Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CU UN CUI DE LEMN
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 87 pentru CU UN CUI DE LEMN.
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IV
... A unui ciurariu nu să cuvine Să zăbovească tabăra toată, Alții răspundea că fieștine Datoriu e păn' atunci să rămâie, Păn' să va ști de-i Romica vie... Iar' în cea curte mândră măiastră, Voinicii zăuitându-și de toate Bea, mânca, juca, ședea-în fereastră; Parpangel fĂ¡tĂ¡-și găsi nu poate; Florescul povestea ca nainte Străinului cu ceste cuvinte: ,,Iar când sosiră la locul unde Grecul știea că-s mrejile-întinse Ș-unde Hamza cu oaste să-ascunde, Atunci, ca nește pârjoale-aprinse, Iacă zece mii de turci să scoală Și lovesc pe munteni cu năvală. Iară logofătul cu sumeață Sprânceană lăpădând fățărie: ,,Nu-ți fie (zise) de mir, nici greață, O, Vodă! Iepurii iacă-îmbie Pă câne să să dea legat, iară Mieii cei blânzi pe lup împresoară!... Sosit-au de tine hotărâtă Vreme,-în care tu de voie bună Vruși să te-închini la poarta mărită!... Tinerii tăi încă-s de-împreună Gata-a merge departe de-acasă, Nice-acum de patrie le pasă!..." Stete vodă cu mintea-îndoită De-are-în pieptul vânzariu să împlânte Fierrul, dar socotind ovilită Izbândă, ca singur să să-încrunte Însuș' cu el, hotărî să-l lasă Spre-altă ...
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... de la sine, nimic, în afară de ciulini. * * Nu e vorba de acei scaieți care cresc ca păpușoiul și fac o frumoasă floare liliachie, ca un pămătuf, al cărui pufușor fetele îl tund în seara de Sfântu Toader, cântând: Codițele fetelor, Cât codița iepelor! Ciulinii de care vorbesc aici apar de îndată ce se topește zăpada, sub forma unei ciuperci, un zbârciog. În mai puțin de o săptămână, dacă e cald, ei năpădesc pământul. Asta e tot ce Bărăganul poate să îndure pe spinarea lui. Mai îndură și turmele de oi, care sunt lacome de acest ciulin și îl pasc aprig. Dar cu cât îl pasc, cu-atât crește, se rotunjește mereu și ajunge să atingă dimensiunile unei damigene mari. Atunci oile nu-l mai pasc, îl lasă în pace, căci înțeapă ... să-l vârâm în traistă. Tare trebuia să fii neîndemânatic ca să-ți scape. Tatei însă, îi scăpau regulat, și puștanii făceau mare haz. Râdeau de el, îl luau în bășcălie. Nu se sinchisea. Continua să se arunce cu cazanul peste toate buruienile din jur, și de le veadea mișcând și de nu. După un ceas de
Ion Creangă - Amintiri din copilărie
... la casa părinților mei, în satul Humulești, din târg drept peste apa Neamțului; sat mare și vesel, împărțit în trei părți, care se țin tot de una: Vatra satului, Delenii și Bejenii. Ș-apoi Humuleștii, și pe vremea aceea, nu erau numai așa, un sat de oameni fără căpătâi, ci sat vechi răzășesc, întemeiat în toată puterea cuvântului: cu gospodari tot unul și unul, cu flăcăi voinici și fete mândre, care știau a învârti și hora, dar și suveica, de vuia satul de vatale în toate părțile; cu biserică frumoasă și niște preoți și dascăli și poporeni ca aceia, de făceau mare cinste satului lor. Și părintele Ioan de sub deal, Doamne, ce om vrednic și cu bunătate mai era! Prin îndemnul său, ce mai pomi s-au pus în țintirim, care era îngrădit cu zăplaz de bârne, streșinit cu șindilă, și ce chilie durată s-a făcut la poarta bisericii pentru școală; ș-apoi, să fi văzut pe neobositul părinte cum umbla ... fetele, adică să asculte dascălul pe fiecare de tot ce-a învățat peste săptămână; și câte greșeli va face să i le însemne cu cărbune pe ceva, iar la urma urmelor,
Ion Creangă - Dănilă Prepeleac
... tăcea și înghițea noduri. Toate ca toate, dar carul său era de haimana. Nu treceau douătrei zile la mijloc, și se trezea la ușa ei cu Dănilă, cumnatusău, cerând să-i împrumute carul: ba să-și aducă lemne din pădure, ba făină de la moară, ba căpiți din țarină, ba multe de toate. — Măi frate, zise într-o zi cel mai mare istuilalt; mi-e lehamite de frăția noastră!... Tu ai boi, de ce nu-ți închipuiești ș-un car? Al meu l-ai hârbuit de tot. Hodorog! încolo, hodorog! pe dincolo, carul se strică. Ș-apoi, știi vorba ceea: "Dă-ți, popă, pintenii și bate iapa cu călcâiele". — Apoi, dă, frate, zise istalalt, scărpinându-se în cap, ce să fac? — Ce să faci? Să te-nvăț eu: boii tăi sunt ... sfârșite. Dar cine poate sta împotriva lui Dănilă Prepeleac? (că așa îi era porecla, pentru că atâta odor avea și el pe lângă casă făcut de mâna lui). El tuflește cușma pe cap, o îndeasă pe urechi și habar n-are: "Nici nu-i pasă de Năstasă; de Nichita, nici atâta". Mergând el cu Duman și Tălășman ai săi, tot înainte spre iarmaroc, tocmai pe când suia un deal lung și trăgănat, alt om venea dinspre târg
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul
... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Trubadurul Trubadurul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Prieteni din liceu, sfârșeam anul al doilea de facultate. Ceata noastră era un amestec de la Drept, de la Științe și de la Litere. Unii, trecând examenele de Drept, urmau cursurile de la Științele fizice; alții, distingându-se la Matematici, răsfoiau tomurile lui Mourlon, ca să susție, cu mai multă învierșunare, că Dreptul nu este o știință. "Trubadurul" - cum îl porecliserăm noi - trecuse examenele de latinește și de grecește. Dezgustat de literatura veche, aruncând pe Leopardi supt cuvânt că prea e trist, purta în buzunarul unei haine măslinii poeziile lui Giusti și urma la anatomie și ... lui, p-așa lună... - Ei, nu știți nimic, răspunse Trubadurul. De trei zile mi-a rămas în nas mirosul morții: rece, rânced, ceva de melc fiert, și n-am izbutit să-l gonesc nici cu cel mai delicat miros, nici cu cel mai tare. Mă încearcă frigurile. Cânt cu vioara, și ea răsună în coșul pieptului. Mi s-a rupt o coardă... am crezut că a plesnit ceva de lângă mine. De trei zile dorm câte zece ore. Mă deștept și mi se pare că odaia cu cărțile e în vis. Mi-e frică să mă mișc. Numai când mă spăl cu apă rece, încet-încet, se trezește în mine știrea de viață,
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... RÂMNICU-SĂRAT 3.29 ÎN VRANCEA 3.30 ÎN MUNȚII BACĂULUI 3.31 ÎN MUNȚII NEAMȚULUI 3.32 ÎN MUNȚII SUCEVII 3.33 PE PLUTĂ DE LA DORNA LA PIATRA 4 VALEA PRUTULUI 5 ȚARA. POPORUL PE DUNĂRE PORȚILE DE FIER Soarele scapătă spre asfințit. Crestele munților par aprinse. Încet, se desfac și s-aștern pe văi perdele de umbră. Înaintea noastră, pe luciul plumburiu al apei, se ivește-n curmeziș mai întâi o dungă, o coamă gălbuie și creață. Ne apropiem de pragul gherdapurilor. Dunărea începe să vâjâie mânioasă, — e un zbucium ș-un clocot de valuri dintr-un mal în altul. Peste-adâncimi se fac ochiuri mari, cari rotesc în loc. Ici apa se scufundă, bolborosind, ca suptă de gura unei vâltori, colo se umflă, se burdusește și urlă făcând clăbuci, bătându-se de stânci cari nu se văd. Vaporul merge mai încet, mai cu pază. Patru oameni stau la roata de la cârmă; amândoi comandanții sunt pe punte, în picioare, cu ochii ațintiți înainte: trecem printre gherdapuri. Dunărea mugește mai tare. Cu ochii închiși, te-ai crede întrun codru pe-o vijelie cumplită. Din fundul ei se-ntind, pe sub valuri, nenumărate brațe de piatră, gata s ...
... Balașa, care, deși mergea la pas, se ținea însă cu amândouă mânile de coama calului. Iar Elena nici voia să știe. Noroc că Ducipalul ei, un cal blajin de munte, nedeprins cu alergările, se opri de la sine, și nu mai voi să iasă din pasul său obișnuit, cu toate loviturile de călcăie ce-i dădea voinica călăreață. Duduca Balașa venea și ea cum putea în urma călătorilor, având un călăuz alăturea care-i ducea calul de căpăstru, și, dacă încet, încet se deprinse cu primejdia călăritului, nu putu însă niciodată să se deprindă cu mirosul tutunului ce călăuzul scotea din lulea, nici cu poziția necuviincioasă ce avea pe cal și de care se înroșea ori de câte ori Alexandru îi adresa vreo glumă răutăcioasă. Cărarea pe care se înșirase ceata călătorilor era strâmtă și umbrită pe amândouă laturile de brazi nalți și tufoși, bătrâni de când lumea, cu rădăcini împletite ca șerpii, cu găuri putregăite în care se adăpostesc șoimii, și din timp în timp prin spărturile crengilor se vedeau în urmă-le lucind ca o față de ... jumătate de oară se auzi în adevăr zbieratul oilor, întrerupt ...
... putoare. Și în scurt, Noi rîdem de unul-doi Și patruzeci rîd de noi. Pentru că Nu este răsur să n-aibă cusur. 1 vătrai de lemn. Povestea vorbei Primăvară,-ntîia oară roazele cînd înfloresc, C-un fir merse la-mpăratul grădinaru-mpărătesc, Care cu plăcere multă-n mîna sa cum l-a luat, Totdodată fără veste la un deget l-a-nțepat Și întîia sa plăcere ce asupra-i o avea I s-a-ntors în supărare, cu acel gust n-o privea; Cum și către grădinarul zise: — Iacă un cusur Care n-ar fi cuviință ca să-l aibă un răsur; Tu cam te pricepi la multe măestrii grădinărești, Ș-astă roză ghimpi să n-aibă n-ai putea s-o altuiești? — Ba să ... Ce e frumos poartă și ponos. Fiecare trage spuză pe turta lui Lesne a judeca pe altul. Că Nu te pricepi să împarți un pai la doi boi. Și că Cu ce dascăl lăcuiește Așa carte-alcătuiește. Așa e lumea asta: Rîde om de om și dracu de toți. Dracu rîde ...
Petre Ispirescu - Fata cu pieze rele
... Petre Ispirescu - Fata cu pieze rele Fata cu pieze rele de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat. El avea doisprezece feciori. Când se punea la masă, copiii stau împrejuru-i cunună deplină. El era totdauna cu voie-bună, fiindcă vedea că trebile îi merg strună. Împărații, vecinii lui, râvnea la traiul lui cel ticnit. Vezi că și el era bun la ... călcat hotarele altei împărății și sunt luate de pripas; ba, că moartea a dat în ele, și câte neajunsuri toate se țineau lanț, de ajunsese bietul împărat în sapă de lemn. Se silea bietul împărat, cu toți cei doisprezece fii ai săi, să facă pace, să fie între oameni bună învoire, să oprească relele ce-l bântuiau, dar geaba, pagubele curgeau ... fundul sufletului ei când îi așeza merinde în coș, sub care puse primeneli, și câteva giuvaiericale d-ale ei. Când fu căruța gata, puse coșul cu merinde, un urcior cu apă, și se urcară și ei, adecă fata și cu
... ridicau dealuri cu păduri, grădini, vii, sătucene cu căsuțe albe presărate prin dungile văilor, în stânga un drum trecea ca o cordea prin o nemărginire de lanuri verzi care se pierdeau în depărtarea orizontului, în dreptul ei marea, a cărei suprafață era ruptă pe ici pe colea de câte-un colț de stâncă ce ieșea de sub apă. De-a lungul zidurilor împrejmuitoare mergeau cărărușe pe coasta dealului, curmate în cursul lor de mușunoaie de cârtițe. Pe una din cărări vedem un călugăr bătrân mergând spre poarta mănăstirei, cu mâinile unite după spate. Rasa i-e de șiac, e-ncins cu găitan alb, metaniile de lână spânzură c-un colț din sân, papucii de lemn se târâie și clăpăiesc la fiecare pas. Barba albă i-e cam rară, ochii ca zărul neexpresivi și cam tâmpiți; nimic resignat sau ascetic în ... din grădină, se văd ferești cu gratii negre, ca ferestrele de chilii părăsite, numai una e toată-ntrețesută cu iederă și în dosul acelei mreje de frunze-ntunecoase se văd în oale roze albe ce par a căuta soarele cu capetele lor. Acea fereastră dădea într-o chilie pe pereții cărei erau aruncate cu creionul fel de fel de schițe ciudate — ici ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecu I
... Vodă-îi dede slobozie, Arme ș-olaturi de moșie, Cum țiganii vrură să-și aleagă, Un vodă-în țară ș-o stăpânie, Cum, uitându-și de viața dragă, Arme prinsără cu vitejie, Ba-în urmă-îndrăzniră ș-a să bate Cu murgeștile păgâne gloate, Cum apoi, prin o gâlceavă-amară (Căci nu să nărăvea depreună), Toți cari-încătrĂ² fuga luară Lăsându-și țară vodă și corună ... carte) CărĂ¹i zic filosofii haĂ²s, [3] Unde neîncetata bătălie Face-asupra stihii stihie!... O zână rea țara stăpânește, [4] Carea nu sufere nice-un bine, Ci toate strică și desunește, Toate sfarmă, spulbără ce-i vine Înainte, ș-Urgie să chiamă, Rea prăsilă de tată și mamă. De-acolĂ² privind corbiș' la toate, Urgia văzu pe ticăloase Gloatele țigănești înarmate Cu săcuri, ciocane și baroase; Precepând apĂ²i ce va să fie, Mai că nu leșină de mănie!... Căci nu rabdă năsâlnica zână Ca rând bun oamenii să păzască, Și temându-să ca să nu vină La cevaș' rând gloata țigănească, Gândi ... Purure cântând cha! câr! și iată, Bietului Goleman, ce pe iarbă Șezând ura, să cufuri-în barbă!... Și tot croncănind, de-acolea mearsă, Iar' dintr-