Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CRESTE ÎN JOS
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 46 pentru CRESTE ÎN JOS.
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis
... redusă la un bob de rouă și raporturile de timp, la o picătură de vreme, secolii din istoria acestei lumi microscopice ar fi clipite, și în aceste clipite oamenii ar lucra tot atâta și ar cugeta tot atâta ca în evii noștri — evii lor pentru ei ar fi tot atât de lungi ca pentru noi ai noștri. În ce nefinire microscopică s-ar pierde milioanele de infuzorii ale acelor cercetători, în ce infinire de timp clipa de bucurie — și toate acestea, toate, ar fi — tot astfel ca și azi. ...În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu — ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă. Dacă am afla misterul ... în legătură cu aceste două ordini de lucruri care sunt ascunse în noi, mister pe care l-au posedat poate magii egipteni și asirieni, atuncea în adâncurile sufletului coborându-ne, am putea trăi aievea în ...
Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil
... judecător și alegător de ocine. Ispravnic pe o seamă de oameni de frunte, ce sunt curteni la țară, și judecător tuturor cine sunt cu strâmbătăți în țară și luător de seamă tuturor ispravnicilor ce sunt la curtea domnească. Vornic mare în Țara de Jos judecător tuturor din țară și globnic de morți de om și de șugubini ce se fac la partea lui și vornic Bârladului. Vornic mare de ... moștenitoare, copiii boierilor nu puteau trage din ele alt avantaj decât acela de a fi numiți feciori de boieri, iar copiii acestora reintrau în gloată, dacă nu-i favoriza norocul ca să intre în clasa funcționarilor. Pe timpul domnilor vechi, unele familii au conservat prestigiul lor din tată în fiu prin valoarea lor personală în luptele țării cu vecinii, însă numele lor odinioară faimoase au căzut din culme și au rămas acum pierdute printre răzeși; astfel Șerpe, Moțoc, Arbore, Purice ... ale strămoșilor. Iată cum se explică avântul generos care a îndemnat pe boierii și pe feciorii de boieri din generația actuală să sacrifice în Divanul adhoc atât privilegiile legate de titlurile boierești, cât și înseși acele titluri. Și, în ...
Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0
... era o grădină lungă, întinsă È™i toată lumea lor repezită pas cu pas la cer s-adâncea ca-ntr-o oglindă pas cu pas în infinitul Nilului... Grădinile pendente întoarse străluceau adânc-adânc în râu È™i printre ele părea că trece luna ca o comoară în fundul apelor. Luntrea se opri la mal... Regele se dete jos palid È™i adâncit È™i se pierdu în umbra naltelor bolÈ›i de frunze a grădinilor, trecu în lumina lunii È™i umbra lui se zugrăvea pe nisipul cărărilor ca un chip scris cu cărbune pe un linÈ›oliu alb. În fruntea grădinii cei mai nalte era palatul lui, cu cupola rotundă, cu È™iruri de coloane sure, cu bolÈ›i urieÈ™eÈ™ti... Erau atât ... nume... — Chipul tău, Isis... Pe tabla neagră se zugrăvi un cerc mare roÈ™u... de acest cerc erau aninate fiinÈ›e ca o scară... Jos, minerale în care plantele îÈ™i duceau rădăcinile... animalele îÈ™i duceau rădăcinile în plante, omul în animale; minerale în om, plante în minerale, animale în plante, omul ...
Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze
... de spune danezilor răpitori că e mai dulce a sângera un veac întreg pe altarul tău decât a dormi un minut în fere. Nu uitați pe tovarășii noștri răniți care s-au înșirat lângă noi în ziua peirei: în vreme ce mușchiul văii se văpsea de sângele lor, ei nu s-au clătit, ci au învins și au murit! Soarele, care acum binecuvintează armele ... o, cea mai mincinoasă din femei! când paloșul lui Brefni ar fi căutat pintre un milion de vrăjmași pe omul care ar fi cutezat măcar în gând a se îndoi de tine! iar acum. .. O, fiică degenerată a Erinului, în cât de mult s-a eclipsat slava ta! în curgere veacurilor de tiranie și de omor rușinea va face a curge sângele patriei tale. Acum blestemul să apasă asupra ei; streinii pângăresc ... vrea a fi a mea, amorul meu! Flori strălucitoare se vor deschide pe orice loc vom nemernici; un glas dumnezeiesc va murmura în orice părâu; stelile ne se vor părea lumi lăcuite de amor, și în ...
Thomas Moore - Melodii irlandeze
... de spune danezilor răpitori că e mai dulce a sângera un veac întreg pe altarul tău decât a dormi un minut în fere. Nu uitați pe tovarășii noștri răniți care s-au înșirat lângă noi în ziua peirei: în vreme ce mușchiul văii se văpsea de sângele lor, ei nu s-au clătit, ci au învins și au murit! Soarele, care acum binecuvintează armele ... o, cea mai mincinoasă din femei! când paloșul lui Brefni ar fi căutat pintre un milion de vrăjmași pe omul care ar fi cutezat măcar în gând a se îndoi de tine! iar acum. .. O, fiică degenerată a Erinului, în cât de mult s-a eclipsat slava ta! în curgere veacurilor de tiranie și de omor rușinea va face a curge sângele patriei tale. Acum blestemul să apasă asupra ei; streinii pângăresc ... vrea a fi a mea, amorul meu! Flori strălucitoare se vor deschide pe orice loc vom nemernici; un glas dumnezeiesc va murmura în orice părâu; stelile ne se vor părea lumi lăcuite de amor, și în ...
Panait Istrati - Chira Chiralina
... pe mări și descoperă alte țărmuri, alte lumi!...â€� Necăjit de a nu-și putea împlini dorul, el porni din nou cu capul în jos; dar se auzi deodată chemat din urmă: — Adrian! Se întoarse. Pe o bancă, prin apropierea căreia trecuse, sta un om, cu picioarele încrucișate, și ... cea mai mare desfătare a trecătorilor. Gluma cu tutunul era și mai bună. Stavru nu pregeta să acosteze pe orice cunoștință îi ieșea în cale și să-i ceară să “răsucească“ și el o țigară, dar de îndată ce era servit, în loc de a înapoia tabachera cu mulțumire, el o băga în propriu-i buzunar, care era spart, de unde ea îndată cădea, rostogolindu-se pe pământ. Atunci se repezea, o ridica, o ștergea, se scuza, și ... astea, lucruri ciudate se întâmplaseră, care-l tulburau și-l încurcau: câteodată în plină glumă și năzdrăvănie, Stavru, serios, se întorcea către Adrian pironindu-l în ochi cu o privire limpede, liniștită și stăpânitoare, cum facem când ne uităm în bunii și naivii ochi ai unui vițel. Atunci el se simțea micșorat de acest limonagiu de bâlci, de acest analfabet. I se părea straniu și ...
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
... Pictorul Grigorescu de Alexandru Vlahuță Cuprins 1 I. UN SOL AL NEAMULUI 2 II. VIAȚA PICTORULUI 3 III. AGAPIA 4 IV. LA BARBIZON 5 V. ÎN ȚARĂ 6 VI. PRIMA EXPOZIȚIE 7 VII. ÎN LARG... 8 VIII. ÎN RĂZBOI 9 IX. ÎN PACE 10 X. LA PARIS 11 XI. 1887 12 XII. POSADA 13 XIII. CIOBANII LUI GRIGORESCU 14 XIV. ȘOAPTA ADEVĂRULUI... 15 XV. TAINA PUTERII 16 ... dacă nu e o legătură între paloșul de la Războieni și penelul de la Florența! Sufletul artist al poporului s-a destăinuit adesea, în șoaptă de grijă și de dor, pe minunatele cusături și alesături ale țărăncilor noastre, în măiestria cu care își ciopleau voinicii ghioaga de luptă, plugul de arat și fluierul de doinit, în felul cum știau toți la țară să-și împodobească portul, casa și viața lor. Ai zice că pe fiecare lucrișor mijește geana de lumină a ... acelea, unde neam de neamul ei n-avea să se mai întoarcă — nu mai rămânea decât un nume, crestat pe-o cruce de lemn, în cimitirul satului: "Ion Grigorescu". Înainte... se făcea parcă și mai pustiu, și mai întuneric. Trăia în București, ...
Duiliu Zamfirescu - Viața la țară
... să ne dea ceva... Murguleț se repezi fuga la cămară și se întoarse numaidecât cu o sticlă de cogneac, pe care o vărsă mai toată în capul coanei Profira, pe când fiu-său o muncea pe la tâmple să-și vie în fire. În vremea asta se arătă și Sofița Murguleț. Ea dete pe bărbați la o parte, sărută mâna bătrânei, o mai strânse de un deget, o mai ... rotund de fată, care, dând de obrazurile nouă ale musafirilor, se făcu stacojiu. — Mămucă dragă... avu ea aerul de a începe. Dar în mijlocul odăii, se opri în loc, făcu o plecăciune după toate regulele ceremonialului de la pension, și dete năvală să iasă pe cealaltă ușă. Coana Sofița o opri. — Tinco ... stângăcia ei. — Sărută mâna coanei Profirițe, zise mamă-sa. Un moment, cât mai trecu până să se hotărască fata, coana Profira își înfipse privirile în ochii ei, cu toată răutatea lor bătrânească. Fata auzise vorbindu-se în casă de neamul îmbogățit al Scatieștilor ca de niște mojici renumiți, ieșiți dintr-un vechi vătaf al tatălui lui conu Dinu Murguleț, și a ... Ce zici, vecine, nencuscrim? — Drum bun, coană Profiro. Ia să ridice coșul de la trăsură. Vătașe Taftă, pune mâna, să nu se dea vizitiul ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit
... de la Paris, fie-ne permis nouă a avea o mândrie mult mai modestă: noi am auzit pe Bălcescu. Mai întâi de toate, în curs de mai mulți ani îngropându-mă în biblioteci și arhive străine și naționale, strănsei în sudoarea feței grămezi de material, în legătură directă cu obiectul acestei cărticele. Apoi supusei indigesta proviziune la trei scalpeluri de artă: critică, perspectivă și colorit. Scopul criticii este de a ... să trăiască în istorie numele acestui somnoros Neron. Cine oare nu se înfioară numai când i se pare că aude cuvântul "La Saint-Barth lemy"? În zece rânduri Carol IX se aruncase în brațele partitului papistaș al Guisilor, și iar în zece rânduri întinsese o mână de înfrățire partitului calvin al lui Conde; în zece rânduri se silise a scutura tirania maternă a Caterinei Medici, și iar în zece rânduri sărută lanțurile ce-l sugrumau; până ce într-o zi, vreau să zic într-o noapte, desperat de conștiința nulității sale, el se ... ce-l respirase din leagăn, rănit de unii și zădărât de alții, nu e de mirare dacă el își pierdu mințile. Șahul Persiei îi trimisese în ...
Ion Creangă - Amintiri din copilărie
... șoarei L.M. Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe când începusem și eu, drăgăliță-Doamne, a mă ridica băiețaș la casa părinților mei, în satul Humulești, din târg drept peste apa Neamțului; sat mare și vesel, împărțit în trei părți, care se țin tot de una: Vatra satului, Delenii și Bejenii. Ș-apoi Humuleștii, și pe vremea aceea, nu erau numai așa, un ... mine; și unde nu încep a fugi de-mi scăpărau picioarele; și trec pe lângă casa noastră, și nu intru acasă, ci cotigesc în stânga și intru în ograda unui megieș al nostru, și din ogradă în ocol, și din ocol în grădina cu păpușoi, care erau chiar atunci prășiți de-al doilea, și băieții după mine; și, până să mă ajungă, eu, de frică, cine știe ... fată ș-oi vedea eu pe cine mi-oi alege de ginere. Hei, hei! când aud eu de popă și de Smărăndița popii, las muștele în pace și-mi iau alte gânduri, alte măsuri: încep a mă da la scris, și la făcut cadelnița ...
... veni pe biserica schitului. A doua zi, pe Ceahlău... Bolta imensă de azur, acoperind priveliștile scânteietoare... Monștrii pietrificați de pe munte, culcați, ori în picioare, unii binevoitori, alții agresivi sau bizari. (Era și unul amical și hilar, în mijlocul platoului.) Culmile negre din vale târându-se spre piciorul muntelui colosal, ori alergând speriate în toate părțile și oprinduse brusc, halucinate. Când vineți, când roșii, munții înalți de pe Bistricioara, strălucind în soare cu toate stâncile lor... Departe, în singurătăți adânci, munții cei din urmă -- aproape nori, albitranslucizi -- încremeniți în gloria infinitului, impresionând mai mult sufletul decât ochiul, înfiorând ,,voința", ca și muzica, răscolind în adâncurile ancestrale spaime, nostalgii, mitologii defuncte... Și-n fundul prăpastiei, la utrenie, aiurând, sunetul clopotului de la schitul invizibil... Încă și mai din adâncul vremii ... și luminoase, cu nopțile care veneau din pădure ude, cu miros de ferigă... Și imagini răzlețe dintr-o vără sau alta, unele greu de localizat în timp: un curcubeu la depărtare de câțiva stânjeni, văzut din vârful Hălăucii: un cerc care abia își înscria statuia proiectată în el, rupt în partea de jos ...