Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CONSERVATOARE

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 64 pentru CONSERVATOARE.

Ion Luca Caragiale - Un monstru de activitate

Ion Luca Caragiale - Un monstru de activitate Un monstru de activitate de Ion Luca Caragiale Minunatul domn FrĂ©dĂ©ric DamĂ©! Ce monstru de activitate! D-sa ne aduce aminte de secătura din comedie, care spune că era așa de muncitor când învăța la Paris, încât studia câte douăzeci și patru de ceasuri pe zi regulat, ba erau câteodată zile în cari lucra și mai mult. Așa și d. DamĂ©. Cât au stat conservatorii la putere a fost: 1. Titular, numit contra legii, la două catedre. 2. Făcător al unui dicționar româno-francez. 3. Subdirector al învățământului primar. 4. Șef al biuroului de statistică al Ministerului Instrucției. 5. Bibliotecar al aceluiași minister. 6. Făcător și organizator al bibliotecilor rurale. 7. Organizator și supraveghetor al muzeului pedagogic. 8. Însărcinat cu diverse publicațiuni ale aceluiași minister. 9. Director al buletinului aceluiași minister. Aceste însărcinări, însă, pe cari le îndeplinea cu scumpătate, deși foarte ieftin, îi mai lăsau d-lui DamĂ© destul timp liber. Urându-i-se, așa, neocupat, d-sa s-a gândit să mai ceară încă o ocupație d-lui ministru. — Domnule ministru, îmi mai rămâne încă timp liber; voi să-l sacrific și pe ...

 

Ion Luca Caragiale - Așa să mor!

Ion Luca Caragiale - Aşa să mor! Așa să mor! de Ion Luca Caragiale Am avut să fac multe alergaturi săptămânile trecute: peste cinci mii de kilometri în drum-de-fier. Am ostenit destul; dar nu-mi pare rău... cu prilejul acesta am făcut o foarte plăcută cunoștință un drum rar O zi întreagă, până la Budapesta, l-am admirat numai de la distanță; neștiind bine decât limba noastră, n-am avut îndrăzneala, cât mi-era de simpatic, să m-apropii de el și să intru în vorbă. L-am văzut în vagonul-restaurant, înconjurat de alți călători, conversând cu ei în mai multe limbi străine nemțește, ungurește, italienește, franțuzește un poliglot în toată puterea cuvântului. Om tânăr, cam de treizeci de ani foarte elegant; deschis la privire și la vorbă; vesel, deștept, vioi; plin de glume și, mai presus de toate, om umblat. Ceasuri întregi am tras cu urechea la conversația lui cu ceilalți călători, și, din câte am putut înțelege, am rămas cu convingerea care, mai târziu, trebuia să mi se confirme cu prisos că mă aflu în fața unui om extraordinar. Acest tânăr, nu numai că știa atâtea limbi, dar cunoștea de aproape și țările lor: vorbea ...

 

Ion Luca Caragiale - Lascăr Catargiu

... și, trecând fără grabă pe sub grindina de bolovani, a mers încet-încet până acasă, însoțit numai de doi trei prieteni. În ministerul conservator din urmă, se ivește între colegi o neînțelegere. Unul, mai neastâmpărat, se supără și face unui reporter de gazetă niște declarațiuni rău voitoare pentru guvernul ...

 

Ion Luca Caragiale - Plătește vizirul

... să se mai aurească puțin hapul, se face o paralelă între administrarea finanțiară a acelui nenorocit prinț și aceea a - guvernului conservator. În această parte, după toate blagomaniile finanțiare obișnuite ale foii radicale, se aduc laude strictei și riguroasei economii, ordinii și probității administrației d-lor Mihălescu ...

 

Ion Luca Caragiale - Situațiunea

Ion Luca Caragiale - Situaţiunea Situațiunea de Ion Luca Caragiale Apărut în 1901 A fost o zi îngrozitor de fierbinte. Tocmai pe la unu după miezul nopții, parcă s-a mai potolit puțin cuptorul, parcă începe să mai poată respira omul... să respirăm. Stau în fața unui local de noapte, o mică berărie, și fiindcă am poftă de vorbă, aștept, nu cumva o pica vreun alt bucureștean iubitor ca mine de aer curat, să respirăm împreună: dacă o durere împărtășită e pe jumătate ușurată, desigur o bucurie în doi e îndoită. Așteptând, miros cum din apropiere adie dulce un zefir, pe când un municipal își face cu măturoiul lui enorm datoria, stricând odihna prafului și făcând să se-mbrobodească în ceață din ce în ce mai deasă luminile felinarelor. Prin ceața aceea, mi se arată legănându-se o umbră... se apropie... Să fie un amic?... Da, e un amic; n-am așteptat degeaba - e amicul meu Nae; și lui i pare bine că m-a-ntâlnit. - Teribilă căldură a fost astăzi! zice Nae, ștergându-se de sudoare. - Teribilă! răspunz eu. - Dar acuma tot poți pentru ca să zici că respiri. - Se-nțelege... ...

 

Ion Luca Caragiale - Temă și variațiuni

Ion Luca Caragiale - Temă şi variaţiuni Temă și variațiuni de Ion Luca Caragiale Tema Aseară, pe la 6 ore, un foc a izbucnit la o casă peste drum de cazarma Cuza în Dealul Spirii. Mulțumită activității pompierilor și soldaților, focul, deși bătea un vânt puternic, a fost năbușit în câteva minute. Pagubele nu prea sunt însemnate. (Universul) Variațiuni De patru ani împliniți aproape de când reacțiunea ține în gheare Belgia Orientului, care din lipsă de energie în evoluțiunea ei cătră progres, un progres bine definit de aminteri prin spiritul tradițional și istoric, și ocazionat întrucâtva, deși jenat oarecum, de evenimentele economice din urmă, în care duplicitatea reacțiunii a întrecut toate marginile și a atins limita tutulor speranțelor de îndreptare, speranțe ce nu pot fi intemeiate pe câtă vreme reacțiunea cu oamenii ei fatali, cari nu se tem nici de lege, nici de Dumnezeu, nici de judecata, nepărtinitoare dar aspră, a Istoriei, au avut cinismul prototipic și revoltător s-o declare, cu cea mai enormă dezinvoltură și exuberanță într-o memorabilă ședință a parlamentului, care a avut imprudenț a, sau, mai bine zis, impudența ...

 

Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă

Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă 1907 din primăvară până'n toamnă de Ion Luca Caragiale În martie trecut, un scriitor romîn a dat pentru "die Zeit" un articol privitor la răscoalele țărănești, pe care acel ziar l-a și publicat, suprimîndu-i, după conveniențele redacției, încheierea. Niște ochi deprinși înțelegeau asta îndată. Dar articolul a trecut cu totul neluat în seamă de presa noastră, și, probabil, rămînea uitat detot, dacă d. M. Dragomirescu, jertfind, din strîmtul spațiu al revistei d-sale literare "Convorbiri", nu-i făcea acum în urmă favoarea să-l reproducă, după originalul romînesc, măcar în bună parte. Astăzi, cînd oricine are dreptul a se preocupa de marile noastre probleme de Stat, i se pare autorului că n'ar fi nepotrivit să-și publice articolul așa cum l'a așternut el pe atunci, cu un adaus, ce se impune acuma, o jumătate de an mai tîrziu. Propunîndu-și a da la lumină încet-încet o serie de note asupra împrejurărilor la cari asistăm, el socotește să aducă un oarecare serviciu public, util, dacă nu în momentele actuale, barem în unele viitoare; ...

 

George Topîrceanu - Eminescu și epigonii lui

... încât criticii viitorului vor trebui s-o descurce din nou, ca să arate generațiilor care vin pe Eminescu așa cum a fost . * Partidul Conservator vrea să ridice un bust sau o statuie „aceluia care a fost ziaristulâ€� Eminescu. Acum, în preajma reformelor, când și poetul este ...

 

Ion Luca Caragiale - Moftangii

... examen de universitate - socialist; De la primul examen până la licență - progresist; De la licență până la slujbă - liberal; De la slujbă până la pensie - conservator. De la pensie încolo, împărtășește principiile tinerimii universitare... Fii sigur că ai să-l găsești oriunde e vreo manifestație mai mult sau mai puțin politică ...

 

Ion Luca Caragiale - O lacună

... s-a logodit zilele trecute cu sora d-nei Diaconescu, d-ra Cecilia Pavugadi, care-și termină la vară cursul de piano la conservator. Colegi, prieteni și cumnați... În această întreită calitate, cei doi camarazi ies de la cancelaria lor la șase ore seara și, sub aceeași umbrelă, pornesc ...

 

Ion Luca Caragiale - O zi solemnă

... deoparte - trebuie să mărturisească fiecine că puțini dintre bărbații noștri politici mari și mici au fost așa de consecvenți ca Leonida: soldat credincios al partidului conservator, încă de pe vremea când nu se-ndura să crează că Mizilul ar putea fi ceva mai puțin decât capitala Ialomiței, dacă nu a ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>