Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CADĂ
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 1127 pentru CADĂ.
Dimitrie Anghel - Într-un amurg de toamnă (Anghel)
Dimitrie Anghel - Într-un amurg de toamnă (Anghel) Într-un amurg de toamnă de Dimitrie Anghel Ca un gând rău noaptea se târăște și o mâhnire neînchipuită urcă din lumea plantelor. O umbră umedă și verde, ca răsărită din adâncul unei mlaștini, topește formele și în toată mâhnirea aceasta sufletul meu dornic de lumină luptă și el, ca o flacără ce stă să se stângă… Așa trebuie să fi fost la începutul lumilor, pe atunci când regnul vegetal stăpânea pământul. Arbori și plante uriașe, ierburi ori flori monstruoase, în aburii ce stăpâneau de-a pururi, trebuie să se fi strevăzut ca în fundul unui vis, sau ca o natură zămislită și căzută în adâncul unei ape. Și cum nu se auzea un cântec pe atunci, ori un tril sfios de pasăre, cum nu bătea un fluture din aripi și nici pas nu suna ca să trezească ecouri, astfel e și în colțul acesta de natură, unde ne găsim amândoi după o dulce zi de dragoste… Singurele puncte de senin sunt ochii tăi; dar nu știu cum, prin ce misterioasă ambianță cu cele ce ne împresoară, s-au îndepărtat și s-au făcut străini, de parcă nu mai ...
Dimitrie Anghel - Calvarul florilor
Dimitrie Anghel - Calvarul florilor Calvarul florilor de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 5—6, iunie-iulie 1910, p. 334—336. Cine a trăit mult timp în preajma grădinilor și s-a deprins să urmărească jocul umbrelor în creșterea și scăderea luminei, ori s-a lăsat îmbătat de miresmele ce le poartă și le împrăștie vîntul, și apoi e silit să trăiască într-o casă ale cărei ferești dau pe un orizont de hornuri și de coperișuri, acela păstrează în suflet melancolia înduioșată, ce trebuia s-o resimtă întîiul om după raiul pierdut. Eu am trăit mult în preajma lor, și întîiele mele visuri le-am scuturat din caliciul florilor. Ele, din vremile cele mai vechi, au spus în graiul lor mut ceea ce nu poate spune gura, au fost semnul de pietate al celor morți, cununa celui victorios, ghirlanda zilei de sărbătoare, prinosul de dragoste iubitei. În orașele mari, unde scuarele și grădinile sunt mai dese, nu ca la noi, poți urmări mersul anotimpurilor, și în parterele împrejmuite de verdeață florile se perindă ca niște călători ce vin și pleacă, de la umila viorică, pîn' la capricioasa crizantemă. Crizantemele mai cu ...
Dimitrie Anghel - Ceasurile Ceasurile de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 8 ian. 1906 În orașul unde-am stat Ani li ani, cînd crește Liniștea pe înserat, Turn cu turn vorbește. Turn cu turn socoate rar, Vieței numărate: Clipele ce se-ntorc iar În eternitate. Bate-ntîi un ceas sfios Cine știe unde, Și-n târziu auzi din jos Altul cum răspunde. Cîntă liniștea, și-acum Altele rămase, Se-ntîlnesc grăbite-n drum, Și cad peste case. Cad, și-apoi răsună iar Supt bolți așa clare; Parc-arunci într-un pahar Cu mărgăritare. Cad, și-apoi, scăpînd din nou, Pînă se distramă, În zadar cîte-un ecou Cînd și cînd mai cheamă. Vin apoi la geamul meu, Și cu note pline Bat, pîn'în tîrziu mereu, Să le-aud de bine. Să le-aud, să socotesc Cînd bat noaptea-ntreagă, Cîtă vreme prăpădesc De cînd îmi ești
Dimitrie Anghel - Dușmanul mașinismului
... naufragiu. Mereu tot alte sfărîmături veneau să se adaoge celor vechi, voind parcă să arate ochilor mirați toate etapele prin care trecuse mașinismul. Nepăsător, colbul cădea pe ele, flori de rugină se arătau pretutindeni, mucigaiul se întindea biruitor, iar cu cît creștea uzura și risipa, cu atîta mefistofelicul Panțu se bucura ...
Dimitrie Bolintineanu - Bătălia de la Varna
Dimitrie Bolintineanu - Bătălia de la Varna Bătălia de la Varna de Dimitrie Bolintineanu Generalii pasă sub un cort creștin Unde-n cursul nopții lung consiliu țin. Acolo se vede regele Lehiei, Huniad, eroul țării Unguriei, Mari prelați ai papii, tineri cavaleri, Vlad al României cu mai mulți boieri, Căci creștinii popoli din vecinătate, Îndemnați de papa, turcii vor a bate. Ladislav acolo cel întâi vorbește — ,,Reușita dalbă mie îmi zâmbește, Dar doresc să-mi spuneți dacă-mpărtășiți Dulcile-mi speranțe, consilieri iubiți! Căci credința vie trebui' să domnească În orice-ntreprinde mintea omenească. Cele mai deșarte lucruri care sânt Ea le-nviețuiește jos p-acest pământ. Ea ne poartă-n viață, cum lumina dulce Printre căi ascunse pașii ne conduce. Ea bucură viața, cum dulcile flori Împletesc cununa cea de sărbători!" Huniad ia vorba: — ,,Preamărețe sire! Capul meu răspunde despre reușire! Sufletele noastre nu s-au îndoit Și credința dulce le-a dumnezeit. Nimene nu poate dimpotrivă-a zice Dintre generalii ce se află aice!" Astfel zice bravul. Toți se bucurau. Domnul și boierii singuri ascultau. Regele întreabă: — ,,Doamne, ce durere Inima-ți înclină astfel spre tăcere?" Vlad atunci răspunde ...
Dimitrie Bolintineanu - O fată tânără pe patul morții
Dimitrie Bolintineanu - O fată tânără pe patul morţii O fată tânără pe patul morții de Dimitrie Bolintineanu Ca robul ce cântă amar în robie, Cu lanțul de brațe, un aer duios, Ca râul ce geme de rea vijelie, Pe patu-mi de moarte eu cânt dureros. Un crin se usucă și-n laturi s-abate Când ziua e rece și cerul în nori, Când soarele-l arde, când vântul îl bate, Când grindina cade torente pe flori; Așa făr' de veste pe zilele mele O soartă amară amar a bătut, Și astfel ca crinul de viscole rele, Pe patu-mi de moarte deodat-am căzut. Abia-n primăvară cu zilele mele Plăpândă ca roua abia am ajuns, Atuncea când cântă prin flori filomele, O crudă durere adânc m-a pătruns. Amară e moartea când omul e june, Și ziua-i frumoasă, și traiul e lin, Când pasărea cântă, când florile spune Că viața e dulce și n-are suspin! Să moară bătrânul ce fruntea înclină, Ce plânge trecutul de ani obosit; Să moară și robul ce-n lanțuri suspină, Să moară tot omul cu suflet zdrobit! Iar eu ca o floare ce naște când plouă ...
Gavril Romanovici Derjavin - Dumnezeu
Gavril Romanovici Derjavin - Dumnezeu Dumnezeu de Gavril Romanovici Derjavin Traducere de Alexei Mateevici - Noiembrie 1911 O Tu, ce ești Nemărginire În viețuirea vie a firii, În veacuri fără despărțire Treime a dumnezeirii! Duh unu-n toate aflător, Duh nezidit, dar ziditor, Ce nu-L pătrunde duhul meu, Ce toate-n Sine împlinește, Zidește, cuprinzând păzește, Al Cărui nume-i Dumnezeu! A măsura adânca mare, A număra a Ta făptură, Chiar de-ar putea o minte tare, Tu n-ai nici număr, nici măsură. Nici duhurile luminate De Tine-n ceruri așezate, Nu cercetează a Ta fire. Gândirea doar spre Tine zboară, Ca în măria Ta să piară, Cum piere-n veacuri o clipire. ,,Naintea vremilor chemat-ai Din bezne-a lumii plămădeală, Iar vecinicia-ntemeiat-ai În Sine, spre a noastră fală. În Sine toate împlinind, Din Sine vecinic strălucind, Tu toate-ntreci, ce ai zidit; Căci le-ai zidit cu un cuvânt Și tot zidind și mai zidind, Ai fost și-i fi în veci mărit. Un rând de firi în mâine ții Și cu puterea Ta le-nvii, Unești începere, sfârșit, ...
George Coşbuc - În şanţuri În șanțuri de George Coșbuc Burcel în șanț muri strivind O tigvă păgânească, Șoimu-n rădan căzu răcnind: Moldova să trăiască! Curcanul cel voinic și bun, El, Peneș, spune-acestea, Dar n-a spus tot. Eu vreau să spun Deplin acum povestea. Burcel era oltean, un pui, Ajuns din întâmplare Între flăcăii din Vaslui, Viteaz minune-mare. Iar când muri, strivind în șanț O tigvă păgânească, Strigat-a bietul dorobanț: Muntenia să trăiască! Burcel și Șoim, trăsniți în zbor Căzură-n șanț deodată; Strigând deodată țara lor Cea-n două despicată. Alăturea de ei gemea Căzut și căpitanul, Izbit de moarte se trudea Cu ochii-nchiși sărmanul. El auzise pe cei doi Ce spuseră-n cădere, Și jalnic se-nălță-n noroi, Privindu-i cu durere. Și zise-apoi: O țară e, Cum una ni-e-mânia! Muntenia, Moldova ce? Trăiască România! Atunci și Șoimu și Burcel Cu fața înseninată Priviră lung și-adânc la el, Și-au tresărit deodată. Spre-același loc, spre nord privind, Și sus apoi, tăria, Toți trei strigar-atunci murind: Trăiască
George Coşbuc - Cornul Cornul de George Coșbuc Baladă germană Cum geme-ntreg Tirolul de vuiet de bătăi! O singură colibă stă pacinică în văi. Și-ntr-însa plânge-o mamă. Ce bine și-a pierdut? Ea plânge că bărbatul în luptă i-a căzut. Și cei doi fii ai mamei căzură la hotar; Cel mic îi mai trăiește și chinul ei amar. Un fiu de-ți mai rămase, la pieptul tău să-l strângi, Tu ești încă bogată, tu mamă, de ce plângi? Și-auzi! Ce sunet trece puternic, plin de foc? De ce-a tresărit mama, stând galbenă pe loc? Auzi, măicuță dragă, ce glas a răsunat! E nuntă, dragul mamei, sunt clopotele-n sat! Măicuțo, nu e cântec de nuntă ce-aud eu! Vor fi ducând la groapă p-un mort, iubitul meu! E corn, iubită mamă, nu-i cântec de mormânt, Cunosc eu acest sunet și știu și acest cânt! Prin văi și munți cu vuiet întâi când a sunat, Ne-a strâns în brațe tata și grabnic a plecat. Și-apoi d-a doua dată când a ...
George Coșbuc - Flăcări potolite
George Coşbuc - Flăcări potolite Flăcări potolite de George Coșbuc E cald. De drum îndelungat Picioarele de-abia-l mal țin, Și-i cale până-n sat! El e flămând și e-nsetat Și-i slab, că e bătrân. Tot dă către fântână zor. Sub tei, la margine de drum, S-oprise pe răzor, Aici la loc răcoritor Sfârșit stătea acum. Pe-același drum de soare plin, Să se ridice, și-a crezut Că moare-n câmp aici, Ca prins de friguri șovăi Și-n urma a căzut. Nevasta i-a murit; Și-apoi I-a ars și casa; i-a trăsnit Deodată patru boi. Trăia la praguri, și-n nevoi Că-n urmă-a-nnebunit." —„Nebun, din ce?" — „Cuvântul meu Și-al altora, e zvon prin sat ; Dar știe Dumnezeu! Din multe toate, — zic și eu, Dar, urma, din băiat." — „Era mișel?" — „Ba nu, deloc ; Dar singur el a tot zorit Să-și bage capu-n foc: S-omoare p-un flăcău la joc. Și-i dus de-atunci, fugit." —„E dus de-atunci... ...
George Coşbuc - Paşa Hassan Pașa Hassan de George Coșbuc Publicată inițial în Vatra , 1894, nr. 23 Pe vodă-l zărește călare trecând Prin șiruri, cu fulgeru-n mână. În lături s-azvârle mulțimea păgână. Căci vodă o-mparte, cărare făcând, Și-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet curgând, Oștirea română. Cu tropote roibii de spaimă pe mal Rup frâiele-n zbucium și saltă; Turcimea-nvrăjbită se rupe deolaltă Și cade-n mocirlă, un val după val, Iar fulgerul Sinan, izbit de pe cal, Se-nchină prin baltă. Hassan de sub poala pădurii acum Lui Mihnea-i trimite-o poruncă: În spatele-oștirii muntene s-aruncă Urlând ianicerii, prin flinte și fum, Dar pașa rămâne alături de drum Departe pe luncă. Mihai îi zărește și-alege vro doi, Se-ntoarce și pleacă spre gloată, Ca volbura toamnei se-nvârte el roată Și intră-n urdie ca lupu-ntre oi, Și-o frânge degrabă și-o bate-napoi Și-o vântură toată. Hassan, de mirare, e negru-pământ; Nu știe de-i vis, ori aieve-i, El vede cum zboară flăcăii Sucevei, El vede ghiaurul că-i suflet de vânt Și-n față-i puterile turcilor sânt Tăriile plevei. Dar ...