Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CĂCIULĂ
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 133 pentru CĂCIULĂ.
Mihai Eminescu - Sus în curtea cea domnească
Mihai Eminescu - Sus în curtea cea domnească Sus în curtea cea domnească de Mihai Eminescu Sus în curtea cea domnească, La domnia din Bârlad, Șade tânăr domnul Vlad  Sub căciula-i țărănească Pe-a lui umeri plete cad. Astfel șade trist și rece La ospățul luminat Din domnescul lui palat, Cu priviri crunte și rece, Cu-ochiul negru înfundat. Fața palidă și tristă, Manta-i neagră pe-umeri tari, Fața spână, ochii mari  Astfel trece în revistă Pe boierii lui cei mari. Ici bătrâni ca iarna albă, Munți cu fruntea de arginți, Șoptesc dulce și cuminți  Colo tinerețea dalbă Cu râs mult și fără minți. Femei palide, frumoase, Fețe blânde, ochi de foc, Ce în gene li se joc Și-a lor raze luminoase Printre cale-și cată loc. Sala-i mare, strălucită, Masa-i albă, oaspeți mulți, Vorbe dulci să tot asculți, Chiar lumina-i îndrăgită De ochi lucii, de ochi
Pitarul Hristache - Povestea mavroghenească
... cu capetele goale. Alteori sta prin pridvor Pînă se scula din somn. În scurt se afla al vremii Al doilea Mavrogheni Avea în cap o căciulă Țuguiată, ca o sulă, Și o ghebă în spinare De nu făcea cinci parale, De aba roșie ruptă Cu ață albă cusută, Cu poturi, cu ...
Urmuz - Plecarea în străinătate
Urmuz - Plecarea în străinătate Plecarea în străinătate de Urmuz Din toate preparativele voiajului, cea mai mare parte erau îndeplinite; în cele din urmă, reuși să plătească și chiria, ajutat fiind de cele două bătrîne rațe ale sale, și care nici de astă dată nu-l lăsară să alerge la mila vecinilor. Singurul lucru ce îi cereau în schimb era să fie și ele primite, cel puțin o oră pe zi, în camera sa de lucru, care exala un așa de dulce și îmbătător miros de ciurciuvele. Se sui în corabie. Sentimentul puternic și neînvins de tată îl trase însă înapoi la țărm, unde, cu o mișcare distrată și nervoasă și în mijlocul poporului iubit, își cusu două tampoane de sugătoare pe căptușala mucegăită a smokingului său, și imediat după aceasta, fără a mai pierde timpul, se furișă, neobservat de nimeni, în camera scundă din fundul curții, trecînd la religiunea mozaică. Nu mai avea nici un moment de pierdut. Intrase în al șaptezecelea an al existenței sale, lăsînd în urmă un trecut glorios, și acuma zilele îi erau numărate. Singura dorință ce mai avea era să-și serbeze nunta de argint. În acest scop chemă pe ...
Vasile Alecsandri - Sergentul Sergentul de Vasile Alecsandri Pe drumul de costișe ce duce la Vaslui Venea un om, cu jale zicând în gândul lui: „Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă ... Aș vrea să zbor, și rana din pulpă nu mă lasă!“ Și bietul om, slab, palid, având sumanul rupt Și o cămeșă ruptă bucăți pe dedesupt, Pășea trăgând piciorul încet, dar pe-a lui față Zbura ca o lumină de glorie măreață, Și-n ochii lui de vultur adânci, vioi și mari Treceau lucioase umbre de eroi legendari. Opinca-i era spartă, căciula desfundată, Dar fruntea lui de raze părea încoronată. Calică-i era haina, dar străluceau pe ea Și crucea „Sfântul Gheorghe“ ș-a „României Stea“. Românul venea singur pe drumul plin de soare, Când iată că aude fanfare sunătoare Și vede nu departe în fața lui venind Un corp de oaste mândră în aur strălucind. Erau trei batalioane de garda-mpărătească Mergând voios la Plevna cu dor s-o cucerească. În frunte-i colonelul semeț, pe calu-i pag, La bravii săi tovarăși privea ades cu drag, Și inima în peptu-i bătea ...
Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...
Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun... O cronică de Crăciun... de Ion Luca Caragiale Într-o urâtă dimineață, pe la sfârșitul lui noiemvrie — ploaie, ninsoare, vifor, să nu scoți un câne afară din bordei — chem pe cel mai încercat colaborator al Revoltei naționale și-i zic: — Stimate domnule Caracudi, dumneata, care de atâta timp ne-ai dat ca reporter dovezi de strălucită imaginație, ești designat să faci ziarului nostru un important serviciu. — Care, domnule director? — Scoatem de Crăciun un număr „literar, științific și artistic". Avem în sertare destulă materie; vom face o frumoasă selecțiune. Ne lipsește numai cronica specială pentru sărbătoarea nașterii... Ce zici? — Cu plăcere... — Crăciunul cade luni; trebuie să apărem cel mai târziu joi la 21 de dimineață... Un numar de lux, îngrijit, nu rasolit ca numerele cotidiane; bine aranjat, tipărit frumos și nu ciuruit de greșeli... — Binențeles; ...dar... — Dar ce?... — ...Ia priviți afară, ce vreme! În adevăr, e un vifor strajnic. — Ce are-a face vremea — zic eu — cu cronica noastră? — Nu prea are; dar... mă cheamă părintele la masă; mereu îmi face semne: i-e foame — ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI Acela este numai ferice în viață, Ce știe a petrece în liniște și pace, Și cu puțin ce are se află mulțumit. De cugete deșerte ce tulbură pre mulți Ferit în toată vremea, pășește cu pas sigur Pe calea faptei bune pân-la sfârșitul vieții. Să șed într-o căsuță la moșioara mea, Din care să-mi pot scoate tot ce îmi trebuiește, Să aib-o masă bună, prielnice zăbăvi; Ca un cinstit prieten cu mine potrivit Să depărtez urâtul în prisoselnici ceasuri; Să-mi pot petrece vremea, departe de-orice zgomot, Cu grecii și latinii din timpurile vechi; Să cercetez efectul lucrărilor; să-nvăț A ști și a cunoaște din pildele străine, Ce au urât în ele și ce au de plăcut, În traiul meu pe lume eu nu doresc mai mult. Averi, înalte ranguri ce strălucesc în ochii Prostimei ne-ncercate, aduc supărări multe Și celor ce le cată, și celor ce le au. Cine n-a râde oare de-un om ce asudând Se cațără pe-un munte stâncos, înalt și aprig A cărui culme este atât de ascuțită, Încât ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Şuer Șuer de Barbu Ștefănescu-Delavrancea La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, o colibă, dusă pe jumătate în pământ, stă locului neclintită. Stăpânul lumii e vântul, și aruncă, ca în bătătură la el, clăi de nori posomorâți peste întinsul cerului. Frunzele uscate scot sunete seci și, repezite în depărtări, se pierd spre roata pământului. Noaptea învăluie tot ca într-o trâmbă de întuneric. Prin crăpăturile ușii licăresc fâșii de lumină, ce se mișcă, ca și când s-ar țese, schimbându-se între ele. Înainte vreme, în așa loc și-așezau pragul cei care, biruiți de dorul libertății, fugeau de mincinosul trai al iobăgiei. N-aveau nici plug, nici boi, nici sapă. Pământul înțelenea nespart. Dar parcă se săturau cu bucuria de-a se mișca încotro i-or duce picioarele și cu goana ce dădeau în huzmetarii vitregi. Așa sta, în limpezimea câmpiilor, coliba haiducului cu poturi ceadirii, cu șerparul verde, smead la față, cu mustața rară și cu ochii ca solzul de crap. Șuer aține, în plaiuri depărtate, poteca arnăuților cu fes roșu și cu iatagan adus. Când făcu crucea, dând drumul murgului, Kira îi strigă, țintindu-l ...
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiţi Povestea celor necăjiți de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 7, 21 nov. 1910, p. 97—101 A fost odată un biet om necăjit ca vai de capul lui. Și nu era prost creștinul, dar o piază rea i se punea de-a curmeziș, așa că tot ce făcea îi ieșea pe dos. Muncea din răsputeri omul și abia ce putea să încropească după multe trude și necazuri câțiva bani, că o năpastă și da peste el, de-l lăsa și mai sărman ca mai înainte. Dar toate astea nu-i abăteau puterile, căci sădise, se vede, Dumnezeu într-însul viață de prisos ca să poată suferi mai bine. De la un timp și-a dat el cu gândul că poate locul unde i se nemerise să stea și să muncească e blăstămat. Și luându-și ce bruma îi mai rămăsese, se mută cu sărăcie cu tot aiurea. Dar nici acolo nu-i fu mai acătărei. În sfârșit, toate i se înturnau împotrivă, până ce la urma urmei se hotărî să-și încrucișeze mânile pe pept și să aștepte moartea liniștit. Și stând el așa, și privind în ...
Ion Luca Caragiale - Accelerat no. 17
... Ion Luca Caragiale - Accelerat no. 17 Accelerat no. 17 de Ion Luca Caragiale Un individ purtând pe umeri o șubă largă, cu o căciulă mare pe ceafă, stă la masă în restaurantul Gării de Nord și bea ceai. Are un geamantan de pânză cu cercuri de tinichea alături pe ...
Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite
Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite Sărbători mâhnite de Ion Luca Caragiale Paștile cădeau în vară... Cine s'ar fi așteptat la așa schimbare de vreme ? Viscol din vârfuri până în fundul văilor depărtate... În miezul vârtejului, pierdusem drumul urcând pe culmi înalte și acum, coboram orbește fără să știu unde. Calul era istovit de puteri; iar eu simțeam cum mă pătrunde încet-încet frigul până în măduva oaselor. Mă învăluia din toate părțile întunerecul nopții... Rătăceam într'un pustiu negru, fără nădejde să mai dau de vreun adăpost. Când mă socoteam în pieire, iată sclipind în față-mi o luminiță... Către ea !... tot către ea; căci - nu e numai o părere !... Și sdrobit, iată-mă în fața unei porți mari... Mi-a fulgerat prin minte: de-acu, dacă n'am avut noroc să fi dat de gazdă bună și primitoare, am să deger flămând aci, lângă gard, în sfânta noapte a Învierii, departe de săracul meu culcuș, de la care am plecat ca un nesocotit... Ajută-mi, Doamne !... Mi-am luat inima în dinți și-am bătut hotărât în poartă. O ușe s'a deschis, prin care s'a arătat lumină ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Norocul dracului Norocul dracului de Barbu Ștefănescu-Delavrancea — Ba e noroc! — Ba nu e noroc! — Ba e noroc, muiere! — Ba nu e, mă omule, nu! — Adică, nu muncesc eu, femeie? — Ba muncești pentru unul, și noi suntem opt guri, și cu Plăvița, nouă. Și Plăvița mugi, și patru copii mărunți începură să strige: — Mi-e foame! — Și mie mi-e foame! — Și mie! — Și mie! Omul vărsă un ștergar cu mălai în copăița femeii. — Scutură ștergarul. — L-am scuturat. — Copaie plină, copaie pe jumătate, copaie pe sfert, și azi să lingi fundul copăii. Opt guri, opt, și cu Plăvița, nouă! Și Plăvița, parc-ar fi înțeles, mugi de după casă, mestecând un cocean uscat, iar copiii începură să plângă. — Că mie mi-e foame! — Și mie! — Ba și mie! Omul se uită lung, se scărpină în cap, băgă ștergarul în sân și plecă zicând: — Ba e noroc, dar n-am eu noroc. Iar femeia din prag îi strigă: — Ba nu e și nu e, omule! Dacă muncești, e, dacă nu muncești, nu e. Și omul plecă să caute ...