Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CÂT SE POATE DE REPEDE
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 273 pentru CÂT SE POATE DE REPEDE.
... rog, nu mă lăsa! contez pe tine să mă salți în această ocazie; o vorbă bună din partea ta către persoana, pe care o știi, poate să-mi facă norocul... Dă-mi o scrisoare călduroasă de recomandație... te rog!... faci un mare bine pentru mine și pentru familia mea... copiii mei... - Vai de mine! zice bunul meu amic, jenat de tonul meu din cale-afară milos... Ce trebuie atâta insistență?... Și, după ce-i explic bine de ce e vorba, se așază la biuroul său și începe să scrie. După ce termină, se ridică și, cu scrisoarea-n mână, îmi zice: - Iată ce am scris. Apoi citește scrisoarea lui: "Iubite amice, Amicul meu, aducătorul acesteia, vine la dumneata ... meu serviciul cel schiop. Piaza rea! zic eu în gândul meu... S-a vărsat undelemnul! Dar n-apuc să gândesc bine, și prostul de băiat, întorcându-se brusc să vază ce a răsturnat, apleacă ceașca și varsă și ciorba pe masă. Plicul! plicul meu! Îl iau repede și-l șterg... Din nenorocire, hârtia plicului a înghițit destul undelemn și destulă zeamă caldă... Ce e
Ion Luca Caragiale - Infamie...
... rog, nu mă lăsa! contez pe tine să mă salți în această ocazie; o vorbă bună din partea ta către persoana, pe care o știi, poate să-mi facă norocul... Dă-mi o scrisoare călduroasă de recomandație... te rog!... faci un mare bine pentru mine și pentru familia mea... copiii mei... — Vai de mine! zice bunul meu amic, jenat de tonul meu din cale-afară milos... Ce trebuie atâta insistență?... Și, după ce-i explic bine de ce e vorba, se așează la biroul său și începe să scrie. După ce termină, se ridică și, cu scrisoarea-n mână, îmi zice: — Iată ce am scris. Apoi citește scrisoarea lui: „Iubite amice, Amicul meu, aducătorul acesteia, vine ... meu serviciul cel șchiop. Piază rea! zic eu în gândul meu... S-a vărsat undelemnul! Dar n-apuc să gândesc bine, și prostul de băiat, întorcându-se brusc să vază ce a răsturnat, apleacă ceașca și varsă și ciorba pe masă. Plicul! plicul meu! Îl iau repede și-l șterg... Din nenorocire, hârtia plicului a înghițit destul undelemn și destulă zeamă caldă... Ce e
Alexei Mateevici - Sfântul Vasile - Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni
... mai ridicați glas, feciorași!" Și își răspund la îndemnarea asta, strigând: ,,Hăi, hăi" — toți într-un glas. Când sfârșesc hăitul, apoi zic ceva, ca de pildă: — ,,Dați colacul și pitacul, că vă fărâmă boii pragul". Și primesc de la gospodarii casei bani mărunței, covrigi și colăcei, făcuți anume pentru asta. Covrigii și colăceii băieții îi înșiră pe prăjină și se duc la alte case. Mai târziu, când amurgește bine, pornesc ,,de-a hăitul" flăcăii. Venind la o casă, ei dintâi se-ntreabă de fată (dacă casa-i cu fată) se poate să hăiască sau ba. Și dacă le dă voie fata, ei încep hăitul, împletind într-însul și cuvinte în care se laudă vredniciile (frumusețea ori hărnicia) fetei. Hăitul flăcăilor întotdeauna este mai frumos decât al băieților, care mai adeseori strică cuvintele, nepricepând bine înțelesul lor sau ... un ,,hăit flăcăiesc" care pare a fi unul din cele mai frumoase: ,,Am venit la domnul Și la împăratul La fața Măriei sale. Se va putea să urăm Sub curțile dumitale? Și mai îndemnați, feciorași, — Hăi, hăi! Se va putea să arăm sub curțile dumitale, Alămâie și tămâie, Că așa unul domn scrie. Unul domn, de când s-a ridicat, Mult bine de la părinți a apucat, El n-a fost îndestulat, Cât bine
Ion Luca Caragiale - Două loturi
... fi surd: - Bine, nene, păcatele mele! de ce n-ai venit la berărie?... se poate să fii așa de indiferent? te caut ca un nebun de atâtea ceasuri? - Ne-a ținut până adineaori turbatul la canțilerie... De ce? - Leftere!... nu știi nimica? - Ce! - Ieri s-a tras lotăriile noastre! - Ei? - Am câștigat! - Nu mă-nnebuni!... Cât? - La amândouă am câștigat loturile mari! ale mari de tot! Și căpitanul pune pe masă listele oficiale și alături carnetul său. În adevăr, carnetul sună tocmai ca-n liste: 076.384 Universitate-Constanța, 109 ... casele boierești o cunoaște pe Țâca... la toate cocoanele mari o știe pe Țâca... - Haide! nu mai lungi vorba, comandă d. căpitan Pandele, ș-aprinde! cât vrei să mă ții în picioare? - Iac-aprinz... Da nu se poate, Țâca, boiarule! să ferească Dumnezeu! eu, pântru Țâca, poci să-mi pui mâna-n foc pântru Țâca... Poate, altă chivuță... Și zicând aceasta, baba a aprins o lumânare de seu ș-a trecut în odaie, urmată de boieri. Odaia are două paturi, o masă, o laviță, un scaun și o sobiță de tuci. Pe amândouă paturile, stau grămezi de haine, încălțăminte, pălării, șaluri purtate, pe sub paturi și pe laviță fel-de
... s-a tologit așa, îmbrăcat cum era, pe un divan moale ca bumbacul, punându-și turbinca cu cele două carboave sub căpătâi și așternându-se pe somn; căci de-abia îl țineau picioarele de trudit ce era. Dar poate, bietul, să se odihnească? Căci cum a stins lumânarea, odată se trezește că-i smuncește cineva perna de sub cap și i-o aruncă cât colo! Ivan atunci, punând mâna pe sabie, se scoală repede, aprinde lumânarea și începe a căuta prin casă, în toate părțile, dar nu găsește pe nimene. — Măi! Dar acest păcat! Ori casa ... ghigosi muscălește. După aceea leagă turbinca strâns la gură, o pune sub cap, mai trântindu-le prin turbincă niște ghionturi rusești, colè, cum știa el, de da inima din draci. Apoi se culcă cu capul pe dânșii și, nemaifiind supărat de nimene, trage Ivan un somn de cele popești... Dar, când aproape de cântători, Scaraoschi, căpetenia dracilor, văzând că parte din slugile lui se zăbovesc, pornește cu grăbire la locul știut, să le caute. Și, ajungând într-o clipă, se ...
Ion Luca Caragiale - Șah și mat!
... Ion Luca Caragiale - Şah şi mat! Șah și mat! de Ion Luca Caragiale Începuse războiul franco-german. De la rezultatul acelei mărețe lupte atârna poate tot viitorul nostru politic. Pe Rin nu se juca numai două soarte. Ca la toate luptele jucătorilor mari, unde pe de lături palpită o mulțime de mici pontatori pe mâna unuia sau altuia, așa și la războaiele între două puteri gigantice, sunt mulți mititei pe de lături, cari, cu cât pontează mai mărunțel, cu atât privesc jocul cu mai multă bătaie de inimă. Pe Rin, între alte mize mărunte, era una, care pentru noi avea o importanță colosală, cum s-a dovedit ulterior — soarta ... era spart. „Desigur — gândește el — sunt cartofori... de dimineață au luat-o... ori poate că n-a [sic] isprăvit încă de aseară..." E aproape 2 și nimini nu vine să-l caute... Mormăiala însă crește dincolo... începe să se auză distinct o dispută de joc: regina! calul! pionul!... E desigur o partidă de șah tot așa de încordată ca și situația de la Craiova. Dar între accentele amestecate ce trec prin ușa cu geamul spart, Petrache pare că aude un glas cunoscut!... Se ridică și ascultă mai bine... Da!... E o iluzie? un joc al închipuirii stăpânite de un gând stăruitor? Dar e cu putință să se ...
George Coșbuc - Moartea lui Gelu
... de sălbatic li-e cântul Din piele de urs au vestmântul, Și-n bărbile lor încâlcite Se-mpiedică vântul. Iar Gel, auzindu-i prin zare, De spaimă și groază tresare El moare! Și cântă păgânii! N-au Domn și n-au țară românii, Și-adușii de vânturi în țară Sunt astăzi stăpânii! Și-n mâinile cui e scăparea? Nu-i piept să le-nchidă cărarea? Nu-i braț de voinic, să-i abată? Și nu e pe lume-o săgeată Ca-n inima gloatei lui Arpad Adânc să străbată? Și Gelu le judecă toate ... o-ntinde: Și vâjâie slaba săgeată Cu gemetul morții deodată Arcașii trec repezi în cale, Și-i vuiet și-i chiot prin vale: Ce cânt de-ngropare lui Gelu Și-oștirilor sale! Iar vuietu-n neguri pătrunde Și-n inima nopții s-ascunde Departe, și-n valuri de valuri Ecoul izbindu-se-n dealuri De zece ori jalnic răspunde Pustiilor maluri. De zece ori, iarăși de zece, Și scade, și piere, și trece, De
Ștefan Octavian Iosif - Lenore (Iosif)
... Wilhelm, intră-n casă-ntâi, Vreau să-ți aud cuvântul. Vreau să te strâng la sânul meu... Cum geme-afară vântul! — Hei, geamă vântul, cât o vrea, Iubita mea, nu-mi pasă! Fugarul sforăie grăbit, Nu-i chip de stat în casă! Încinge-te de drum curând Te-oi duce-n goană cruntă Și jur că noaptea asta chiar Dormim în pat de nuntă! — Ah, dar porni-vom chiar de-acum? Afară-i noapte rece. Ascultă!... clopotul din turn Vestește unsprezece! — E luna sus... Noi și cei morți Ne ducem iute foarte! Ca vântul ... sate, Și țări și munți dispar în zbor, De goană fulgerate. — Urra!... E luna sus!... Urra! Ce repede merg morții? Iubita mea, te temi de morți? — Ah, lasă-n pace morții! — Te uită! sus pe eșafod Stafii și draci s-adună, Și cântă, și se învârtesc În razele de lună! Aici, strigoi! aici, scripcari! Veniți să-ntindem hora Eu noaptea asta mă cunun Cu mândra mea Lenora! Și toți strigoii — fâș, fâș, fâș ... în dreptul porții, Și patul nunții ni-e gătit... Ce repede merg morții! Convoi, și roib, și cavaler Străfulgeră în treacăt; Lovit cu o vergea
Gottfried August B%C3%BCrger - Lenore (Iosif)
... Wilhelm, intră-n casă-ntâi, Vreau să-ți aud cuvântul. Vreau să te strâng la sânul meu... Cum geme-afară vântul! — Hei, geamă vântul, cât o vrea, Iubita mea, nu-mi pasă! Fugarul sforăie grăbit, Nu-i chip de stat în casă! Încinge-te de drum curând Te-oi duce-n goană cruntă Și jur că noaptea asta chiar Dormim în pat de nuntă! — Ah, dar porni-vom chiar de-acum? Afară-i noapte rece. Ascultă!... clopotul din turn Vestește unsprezece! — E luna sus... Noi și cei morți Ne ducem iute foarte! Ca vântul ... sate, Și țări și munți dispar în zbor, De goană fulgerate. — Urra!... E luna sus!... Urra! Ce repede merg morții? Iubita mea, te temi de morți? — Ah, lasă-n pace morții! — Te uită! sus pe eșafod Stafii și draci s-adună, Și cântă, și se învârtesc În razele de lună! Aici, strigoi! aici, scripcari! Veniți să-ntindem hora Eu noaptea asta mă cunun Cu mândra mea Lenora! Și toți strigoii — fâș, fâș, fâș ... în dreptul porții, Și patul nunții ni-e gătit... Ce repede merg morții! Convoi, și roib, și cavaler Străfulgeră în treacăt; Lovit cu o vergea
Ion Luca Caragiale - Între Stan și Bran
... Ion Luca Caragiale - Între Stan şi Bran Între Stan și Bran de Ion Luca Caragiale Nici Dumnezeu nu poate mulțumi pe toată lumea, de vreme ce chiar doi frați buni, unul grădinar și altul cărămidar, i se roagă totdeodată, unul de ploaie, și altul de secetă... Pe oricare l-o împăca mai întâi, o să-și auză vorbe dela celălalt... Dacă nici Dumnezeu nu poate, darmi-te bietul om muritor ! Când te pui, cum te trage inima, să faci, după putere, o slujbă spre folosul cuiva, să nu te mai ... dat ș'altu-a dat ? Ei ! iacă om nepărtinitor, jupân Leibu; și om chibzuit, care înțelege că fierbințeala lui Stan și lui Bran se poate potoli, și că el trebue să rămână deopotrivă bun prietin cu amândoi. Dar poate oricine fi chibzuit și nepărtinitor ca Leibu ? Nu ... de sigur. Te 'mpinge nu știu ce apucătură, care trece peste socoteala cuminte, și te dă partea unuia, de unde auzi tu bine că te strigă poruncitor glasul dreptății - să zicem de partea lui Bran. Ei ! atunci, lasă pe Stan să gândească și să spună câte și cum i-o plăcea și vezi-ți
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea
... băiatul rămâne neînduplecat deșertăciunilor lumești, că era strâns legat de pământul ce cuprindea țărâna tuturor alor lui, îl trimise la Paris. În cei patru ani, cât rămăsese băiatul printre străini, îl călcase de patru ori; îl găsise mereu același: suflet curat, judecată dreaptă și temeinică. După patru ani, Toader Buhtea se întorcea în țară doctor în drept. Boierului îi fusese dat să-și vadă visul cu ochii. La întoarcere, Toader Buhtea se odihni o iarnă întreagă. În primăvară, boierul îl luă alături de dânsul în viața încordată, dar sănătoasă și roditoare, a plugarilor. Mai târziu, după ce-l desluși bine asupra noului trai ce avea să ... cu lacrimi de gluma boierului. Acum, deși în plină putere, boierul nu mai vâna. Ba, avântul de altădată i se prefăcuse într-o nețărmurită milă. De câte ori nu se gândea cu părere de rău la jertfele ce le făcuse gustul său de vânător! Dar ce pusese boierul mai presus de orice în viață, fusese cinstea: Cinstea e ca sângele; dacă-ți lipsește, mori. Astfel de învățăminte dăduse dânsul nepotului său. Celui care nu-și ținea cuvântul, nu-i mai întindea mâna. Dânsul nu făgăduise niciodată ce era cât