Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AVEA AUTORITATE ASUPRA

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 63 pentru AVEA AUTORITATE ASUPRA.

Ion Luca Caragiale - Premiul întâi - o reminiscență din tinerețele pedagogului

... scoață pe brațe afară la aer și să-i descânte. Dacă-n treacăt și de departe, ochii șașii ai d-lui Tiberiu exercită așa influență asupra nervilor acestei dame, firește că pasul ce s-a hotărât ea să-l facă, trebuie să-l fi făcut călcându-și pe inimă ...

 

Vasile Alecsandri - Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri - Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri de Vasile Alecsandri Prințului Ion Ghica Mircești, decembrie 1883 Iubite amice, Iată-ne cu iarna în țară! Ea a sosit noaptea, pe furiș, și s-a grăbit să-și scuture cojoacele pe fața pământului pentru ca să afirmeze stăpânirea ei... A doua zi românii s-au trezit vasali acestei regine aspre ai cărei miniștri sunt crivățul și gerul, ai cărei curtezani sunt lupii și corbii, a cărei armată sunt fulgii de zăpadă și țurțurii de gheată, ale cărei palate sunt clădite cu troian. Baba cochetă și sulemenită se mirează în oglinda râurilor înghețate și poartă pe frunte-i o coroană de briliante ce te pătrunde de fiori când o privești și te preface în sloi când te atingi de dânsa. E timp de a se culege pe acasă și de a se adăposti la gura sobei în așteptarea altei regine mult mai atrăgătoare, Primăvara, care va detrona în curând pe bătrâna uzurpatoare. Sperare drăgălașă!... Ea ne face a răbda despotismul îngrozitor al iernii fără nici ...

 

Ion Luca Caragiale - Notițe risipite

... îi place așa, mâine aminterea, și-n fiecare zi altfel. Se-nțelege că într-un târg cu obiceiuri statornice de pe vremuri, cu tradițiuni de autoritate, cu deprinderi de gust dezvoltat încet-încet și normal, acest fenomen, cu toată diversitatea capetelor, va fi mai puțin bătător la ochi decât într-un ... s-o prețuiască! Și nu mă-ndoiesc că dintre acei puțini ești și dumneata, cititorule. Amatorul și artistul Am cunoscut o damă din societate care avea multă pasiune pentru arte. Făcea versuri corecte și adesea foarte convenabile — poezioare juvenile de cadru mic, uneori destul de curățele. În același timp era ... cu succes flori și păsărele: liliacul alb și vânăt și rânduricile erau subiectele de predilecțiune. La urmă, lua lecțiuni de sculptură și, după spusele profesorului, avea multă dispoziție — în câteva luni modela busturi după natură. Poezie, muzică, pictură și sculptură — patru arte, cu un egal succes, ca Michel Angelo ... mi-o arăta dama aceea, cerându-mi părerea „sinceră", se petrecea în mine o ciudată mișcare. Producțiile ei erau prea rele ca să pot avea despre ele o părere bună, și prea bune ca să am o părere rea. Aveau multe calități manifeste, pe cari nu le- fi putut ...

 

Titu Maiorescu - Despre progresul adevărului în judecarea lucrărilor literare

... pentru a răspândi o idee sau o simțire de valoare universală, să ne punem a doua întrebare: Cum lucrează o asemenea scriere asupra celorlalți? Cum străbate ea în mulțime? Cum ajunge a fi, din gândul și din simțirea unui om, gândul și simțirea tuturor oamenilor de ... Kloster“ și mai pe urmă profesor al artelor frumoase la Academia din Berlin, face în Vossische Zeitung de la 21 iulie 1784 o recenziune asupra ei, în care zice, între altele: „Iacă un nou product, care este o rușine pentru timpurile noastre. Ce frunte trebuie să aibă un autor ...

 

Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)

... exact. Acel tablou arată societatea semiorientală în care C. Negruzzi s-a găsit rătăcit chiar la primii pași ai juneții sale, el, ce avea o inimă fierbinte și un spirit luminat de razele soarelui occidental. II În capul guvernului un domn ieșit din monstruoasa împreunare a suzeranității ... schingiuiți crunt de unii proprietari ce se intitulau creștini cu frica lui Dumnezeu, puși în obezi, în zgarde de fier cu coarne, purtând zurgalăi!... Țiganii asupra cărora puternicii zilei exercitau dreptul arbitrar de viață și de moarte; țiganii care reprezentau spectacolul înfiorător al sclaviei negre, precum țăranii români reprezentau șerbirea albă ... protecție, și totul mișcându-se într-o atmosferă neguroasă de ignoranță, de superstiții, de pretenții, de lăcomie și de frică. III După această repede ochire asupra întregului tablou, să examină m acum unele părți în detail și să studiem țara în privirea morală, socială și intelectuală. Moralitatea pe la 1828 - 40 ... cruzi în natura lor, ci, din contra, erau blânzi, generoși, iubitori de săraci; dar aveau dreptul de cruzime și îl exercitau fără a avea conștiință de fapta lor criminală, fără grijă de răspundere, fără teamă de pedeapsă. Astfel era timpul, astfel era starea morală a societății. Inimi ...

 

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

... există, dar care, o dată născute, se impun atenției tutulor și cer neapărat un răspuns de la cei ce se gândesc la interesele publice. Va avea România un viitor? Se mai află în poporul ei destulă putere primitivă pentru a ridica și a purta sarcina culturei? Căci ... pare timpul venit de a atrage atenția publică asupră-i, și în paginile următoare ne încercăm a arunca o scurtă privire asupra câtorva reprezentanți ai acestui început de scăpare, ai acestei nașteri sau renașteri literare. Valoarea lor nu este deopotrivă; sunt câteva talente eminente între ei, sunt ... Venere și Madonă cuprinde o comparare confuză. Femeia a fost divinizată în Venera antică și apoi (de Rafael) în Madona. Tot așa, poetul asupra unei fețe "pală de o bolnavă beție" aruncă "vălul alb de poezie" și o divinizează. Însă Madona nu este o idealizare a Venerei ...

 

Nicolae Gane - Piatra lui Osman

... răpeau din gura locuitorilor și a copiilor lor pânea de toate zilele. Unul dintre ei se deosebea mai cu samă prin înrâurirea ce avea asupra celorlalți. El se numea Osman. Născut pe stradele Constantinopolului, fără a-și cunoaște pe tatăl și pe mama sa, crescut în mijlocul scursurilor ... conduce calea pe care a apucat, el nu mai găsi în sufletul său nici o voace care să-i strige: Oprește-te. El avea spiritul ager, caracterul iute și întreprinzător și curajul unui om ce nu tremură înaintea crimei, dar care dă îndărăpt înaintea pericolului. Fizicul său se potrivea ... dădu desfrânărilor, căci lăcomia de bani nu era singura patimă ce punea în mișcare activitatea sa. Fiu al unui popor încălzit de soarele asiatic, Osman avea pe lângă un fond de trândăvie orientală toată fierberea unei senzualități nesățioase. El iubea luxul, băutura și mai cu osebire femeile; și, cu toate aceste ...

 

Ion Luca Caragiale - O soacră

... ușă care dă în coridor; de o parte și de alta a ușii două oglinzi mari; lângă dânsele, în unghiuri, două piedestaluri, d-asupra cărora sunt așezate coșuri cu glastre de flori. La dreapta și la stânga, în planul al doilea, câte o ușă de odaie. În fund la ... de dulceață, ceai, cafea șcl. În mijlocul scenii, o jardinieră încărcată de glastre. Scaune ușoare împrejurul ei. Sala e luminată printr-un geamlâc de d-asupra. ) Cuprins 1 SCENA I 2 SCENA II 3 SCENA III 4 SCENA IV 5 SCENA V 6 SCENA VI 7 SCENA VII 8 SCENA VIII ... noi în otel pe vremea muscalilor: ce bărbat frumos! FURTUNESCU ( râzând ): Știi că ești politicoasă... Merci! LIZA: Zău, domnule, semănați cap tăiat cu el... și-avea o groază de căvălării... Sărmanul! l-a luat într-o noapte pe sus de la poliție... ziceau că făcuse ruble de hârtie. FURTUNESCU ... scoate niște pachețele de spițerie din buzunarul jiletcii ) filtruri adormitoare... Iată unde ai ajuns. Tu, care nu puteai suferi romanurile și melodramele oribile, tu vei avea onoarea să-ți citești numele trecut în faptele diverse ale gazetelor. Un autor popular te va imortaliza printr-o nuvelă originală în „Calendarul Progresului ...

 

Mihail Kogălniceanu - Dorințele partidei naționale în Moldova

... Mihail Sturdza ca o rebelie manifestă si zugrăvită înaintea Puterilor ca o crimă contra driturilor lor. Crudele și nelegiuitele pedepse, săvârșite fără nici o judecată asupra multora din iscălitorii acestei nevinovate petiții, au revoltat toate inimile; ele sunt prea cunoscute spre a avea trebuință de a se înșira din nou. Curțile de Constantinopol și de Sankt-Petersburg, voind a cerceta starea lucrurilor din Principate ... de pământ slobod și nesupus. 2) Legea creștinească, care se ține în Moldova, nu va fi nici odinioară călcată sau tulburată, ci încă norodul va avea slobode bisericile sale ca și înainte. 3) Poarta se îndatorește de a apăra pe Moldova de toți cei ce ar putea să o ... Țarigrad pentru șederea capichihaelilor lor, unde vor putea face și o biserică. 8) Turcii nu vor putea cumpăra pământuri în Moldova, ori a avea case sau a se așeza, nici a avea sau a face geamii nici într-un chip. 9) Domnul împreună cu tot norodul, pentru semn de supunere, va avea ...

 

Titu Maiorescu - Observări polemice

... răposatul A. Pumnul a publicat nu mai puțin decât 6 volume de exemple din literatura noastră, cele din urmă cu notițe biografice asupra celebrităților române! 6 volume de modeluri literare la români? Mare descoperire și grea, în aparență. Dar când te uiți mai de aproape, te miri de ... ale lor; dar cât pentru ceilalți, să ne întoarcem mai bine la traduceri din cartea dlui Mozart și din alte antologii străine, pănă când vom avea noi înșine o literatură mai îmbelșugată. [5] Pe a doua treaptă a cochetării cu alte literaturi, noi nu suntem numai imitatorii ... română din București, de la care Gazeta Transilvaniei din 6 august 1869 așteaptă "cu mare sete urdirea grandeței romane antice", a publicat-o asupra gramaticelor prezentate în anul trecut la concurs. Lucrarea premiată a fost cea cu deviza si consuetudo vicerit etc., ce s-a văzut ... lex sermonis abolebitur comisiunea s-a aflat facia cu una lucrare în adevăr seriosa, consciinciosa și plena de profunda erudițiune și vaste cunoscentie asupra

 

Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919)

Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919) Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919) de Victor Lazăr Informații despre această ediție RĂSBOIUL PENTRU ÎNTREGIREA NEAMULUI ROMÂNESC (1916 – 1919) Povestit de Victor Lazăr Cuprins 1 Introducere. 1.1 Suferințele Românilor de sub stăpânire străină. 1.2 Ajutorul fraților români din vechiul Regat. 1.3 Răsboiul cel mare. 2 Răsboiul României. 2.1 Luptele din Transilvania. 2.2 Luptele din Dobrogea. 2.3 Apărarea Carpaților. Retragerea pe frontul Moldovei. 2.4 Refacerea. Răsboiul din 1917. 2.5 Basarabia. Pacea dela București. 2.6 Românii din Ardeal (și Bucovina) și răsboiul. 3 Împlinirea întregirii neamului. 3.1 Dușmanii înfrânți pe frontul de Miazăzi și Apus. 3.2 România intră din nou în răsboiu. Bucovina. 3.3 Revoluția din Transilvania. Unirea. 3.4 Răsboiul cu Ungaria. 3.5 Pacea dela Versailles (lângă Paris). 4 Cuvânt de încheiere. 5 Note Răsboiul de desrobire pentru întregirea neamului (1916 – 1919) Introducere. Răsboiul cel mare, în care s'au prăpădit milioane de oameni din toate continentele pământului, rămânând zeci de milioane de orfani, prăpădindu-se și averi de mii de mi­liarde, a produs o schimbare uriașe și în viața poporului ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>