Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ATINGE (CU DEGETUL ETC.)
Rezultatele 31 - 33 din aproximativ 33 pentru ATINGE (CU DEGETUL ETC.).
Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos
... Istoria nu adaugă mai departe dacă păgubașele s-au mulțumit numai cu această armonioasă desdăunare, precum, în altă împrejurare, fusese silit să facă simigiul cel cu tocmeala, care, pentru plăcintele mâncate, rămase bun plătit numai cu cântecelul dascălului Caracangea: Deschide-te, punguliță, Să plătești plăcințelele; cântecel care, fără îndoială, este, în privința regulilor prozodice, cu mult mai prejos de ingenioasa improvizațiune a vânătorului de curci. Vezi să nu pați și tu ca simigiul, și de unde, cu drept cuvânt, te așteptai să fii răsplătit, chiar de la început, prin laude meritate, pentru toate cercetările serioase, pentru toate observațiunile adânci, pentru toate ostenelile ... atâtea vedre cât și o butie de la Dealul Mare, nici pe iscusitul moș Vlad, în căruța căruia ai adormit tu adesea, pe când el, cu ochi de vulpe, zărea creștetul delicat al dropiei mișcând printre fulgii coliliei, nici pe bietul Gheorghe Giantă, cel care, cu o rugină de pușcă pe care orice vânător ar fi azvârlit-o în gunoi, nimerea mai bine decât altul cu o carabină ghintuită, și care pe mine, nemernicul, m-a dus de multe ori cu ...
Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe
... Fată Sarră! Eu ți-am zis asară, Să vezi oul cum se sară. — Pre-evghenicoșilor, urmă profesorul, vedeți că toate aste frasis se sfârșesc cu sară , dar, precum ați văzut, au deosebire în scris. Asemene veți videa și cu a doua paradigmă. Băiatul mai scrise: Maică-ta de-i vηe Bine ar fi să vηe Pân-la noi la vie ... cuprins, ca acel împărat roman ce striga la moartea sa: "Je sens que je deviens dieu!" Ce făceam eu în vremea aceasta? Eu rămăsesem încremenit, cu ochii holbați, cu gura cascată, căci nu înțelegeam nimic, eu care mă țineam că știu ceva! Dascalul acesta luă în ochii mei un chip măreț, academic, piramidal, neînțeles ... în puține zile o vei învăța. "O! am gândit, acesta e negreșit vrun extract lesnicios a sistemului său de învățătură." Am luat-o cu toată onoarea cuvenită operii unui literat și, deschizând-o, am văzut că era un abecedar cu slove d-un palmac de mari! Am rămas mut de oțerire și de rușine. Ce batjocură! să mă puie pe mine, care nu mai eram ...
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
... aduc aminte de mărturisiri tandre care s-au petrecut în ultimul timp. Și apoi mai sunt atâtea probe care se contrazic în timp, sau, chiar cu înțelesuri inverse, se suprapun. Ca să fiu sincer, nu pot afirma nimic. Cu cât mă gândesc mai mult cu atât se multiplică detaliile și văd mai puțin clar. E dureros că sufletul omenesc este așa de lipsit de consistență. Și cu groază văd că se poate ca Irina să fi luat hotărâri exagerate sau atâtea altele intermediare. Se poate, admițând posibilitățile cele mai extreme, să se ... dezastruoasă mă oprea să fac primul pas, să îndrăznesc să mă apropii de o fată fără recomandație prealabilă și îndelungi preliminarii, timiditate care — vedeam cu ciudă — îmi întârzia planurile, însă în același timp mă și consola: puneam pe seama ei singurătatea mea. Dar am izbutit cu încetul să am cunoștințe. Vorbeam cu toate fetele urâte. Curios, ca să intru în vorbă cu ele, nu simțeam nici o emoție. Voiam să fiu încântat cu orice preț, și la început n-am băgat de seamă că, în definitiv, eram tot așa de singur. Față de o urâtă eram incapabil să ... ...