Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ALEASA A INIMII
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 396 pentru ALEASA A INIMII.
Vasile Alecsandri - Bogdan I Lăpușneanul cel cumplit [1] Stă pe scaun poleit. Curtea-i plină de boieri, Vornici, hatmani, vistieri Ce se-nchină Domnului Și se tem de ura lui Că ura lăpușnănească E peire boierească. [2] Iată, mări, că deodată Un luceafăr se arată Cu chip vesel și domnesc Și cu mersul voinicesc! Cine-i mândrul tinerel, Care-i tras printr-un inel? E Bogdanul cel glumeț Și la luptă îndrăzneț, Și de carte cărturar Și de arc bun săgetar. El în sală-naintează Și la Domnu-ngenunchează, Apoi zice: ,,Mă rog ție, Taică, Doamne din domnie, Voie dă-mi să iau soție Ursita ce-mi place mie. Ea nu-i fată de-mpărat Și-i chiar de litean bogat Și de lege lepădat, Da-i fecioară ca o stea, Mândră ca o păsărea, Dulce ca o floricea, Și sufletul meu o vrea!" Lăpușneanul se-mblânzește Și din gură-așa grăiește: ,,Dragul tatei, mergi cu bine, Voie tu ai de la mine!" Astfel zice și-l sărută Ca pe-o floare-n sân crescută, Și pocloanele-i gătește Și pe cale mi-l pornește Cu o sută de nuntași, Toți aleși din tabarași. II Nuntașii încălecau, Cu Bogdan ...
Antim Ivireanul - Cazanie la Vovedenie Bogorodițe noemvrie 21
... vor naște vreun prunc, au parte bărbătească, au parte femeiască, să-l închine lui Dumnezeu. Vedeț dară, acum, pohtă și dragoste creștinească, vedeț căldura de inimă, vedeț râvnă. Cine să află acu, pre acĂ©ste vremi, au din cei bogaț, au din cei săraci, măcar de ar avea 100 de feciori ... din semențiia lui David și era foarte drepți și buni înaintea lui Dumnezeu și alta că au câștigat această roadă blagoslovită cu multă durere de inimă, cu multe rugăciuni, cu multe milostenii și cu multe lacrămi, după cum zice David: Cei ce samănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera. Și au ... PriimĂ©ște, preote a lui Dumnezeu, pre această cocoană, că iaste roada pântecelui mieu, pre carea o am câștigat cu multă durere de inimă, prin rugăciuni cu lacrămi amestecate și o așază în casa Domnului, că lui i-o am făgăduit, pentru căci au făcut milă cu mine și ... se nască din tine. Întră preacurată, voioasă și vĂ©selă, de te fă lăcaș desfătat preaînălțatului Iisus carele iaste mântuitoriul lumii. Întră în locul cel ales, cĂ©ia ce ești aleasă mai înainte de vĂ©ci, ca să te hrănești cu hrană cerească, carea va să-ț fie trimisă de la ...
Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn
... în josul bisericii de lemn, o frumoasă biserică, în care se vede că icoana a primit să fie mutată. Devoția credincioșilor, și mai ales a femeilor credincioase, a împodobit cu cercei de smaranduri, coleturi și diademe scumpe această veche icoană, îmbrăcată peste tot în argint ... slujba lui Dumnezeu niște ființe a cărora judecată încă slabă nici știe prețui mărimea îndatoririlor, nici poate avea libertatea alegerii; cu cît mai ales de vom zice că multe sînt silite de părinții lor sa îmbrățișeze această viață! Oare pentru greșelile ce pot face și păcatele în care pot ...
... neajunsuri Îi este totdeauna dragă. O critică fără-ncetare; Chiar sincer o compătimește. Totuși, îi sare în apărare, Pentru că pe ea o iubește. Mai ales când timp îndelungat Departe de patrie și casă Iubirea adâncă s-a aflat În inima necredincioasă. Iar când fiii nerecunoscători Îi cer iubire ...
... neajunsuri Îi este totdeauna dragă. O critică fără-ncetare; Chiar sincer o compătimește. Totuși, îi sare în apărare, Pentru că pe ea o iubește. Mai ales când timp îndelungat Departe de patrie și casă Iubirea adâncă s-a aflat În inima necredincioasă. Iar când fiii nerecunoscători Îi cer iubire ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă
... pe scenă câteva tipuri din viața noastră socială de astăzi" și că autorul a fost în dreptul său când și-a ales acel strat social, care, după noi, are însemnătate mult mai mare decât cred unii critici, și chiar decât pare a crede dl Maiorescu ...
... să mângâi și să ierți; Atât de mult vei auzi jelire Și rana ta va sângera mereu- Îmblânzitor de oameni prin iubire, Tu ți-ai ales destinul cel mai greu! ...Dar, când vei smulge-ntreaga omenire Din somnul lung al greului răbdat, Când nu va fi nici chin, nici rătăcire, Atunce ...
Vasile Alecsandri - Badiul Pe luciul Dunării, La scursurile gârlei, La cotitura mării, Ian că se zărea plutind, Cu lopețile vâslind, Cu pânzele fâlfâind, Un caic mare, bogat, Cu postav roș îmbrăcat, Pe-n afară zugrăvit Și pe margini poleit. Da-n caic cine era? Era căpitan-Pașa, Baș-agaua turcilor, Măcelarul frâncilor, [2] Cu cincizeci de brăileni, [3] Și cincizeci de bosnieni, Brăileni din Brăila, Bosnieni din Bosnia. Ei, mări, cu toți veneau Și pe mal se coborau În cel sat mare, serbesc, Jumătate românesc, La casele Badiului, Badiului bulgarului, Frățiorul Marcului. ,,Dalbo, dalbă, jupâneasă! Cu ochi mari de puică-aleasă; De ți-e Badiul tău acasă, Zi-i degrabă ca să iasă, Iar de-i dus în deal la vie, Mergi de-i zi să nu mai vie, Că s-a trecut de glumie!" ,,Nu-i la vie, și-i în casă Cu paloșul gol pe masă. Badiului voinic nu-i pasă Nici de cursă dușmănească, Nici de oaste-mpărătească!" Badiule, te ține bine, Că urdia-ntreagă vine! Turcii vin grămadă, claie, Capul tău să mi ți-l taie Și să-l ducă pe tipsie De peșcheș la-mpărăție. [4] Iată lupta se-ncleșta: Badiul singur ...
Paul Zarifopol - Alecsandri (Zarifopol)
Paul Zarifopol - Alecsandri (Zarifopol) Alecsandri de Paul Zarifopol Cu generația lui Alecsandri, occidentalizarea societății și a literaturii românești se modifică: tineretul moldovean, cultivat în Apus, începe a critica însăși influența aceasta apuseană. Îl cuprinsese grija de a nu fi decât imitator. E preocupat de a se emancipa de Apus, cum se emancipase de Orient; și bucuros ar fi adoptat formula naționalistă din timpurile noastre: prin noi înșine! Alecu Russo, unul dintre prietenii de aproape ai lui Alecsandri și insuflător de idei al acestuia, formulează precis simptomul nou ce caracteriza tinerimea intelectuală de la 1848. El zice: oamenii de astăzi uită că nu au avut tinerețe. În ziua răsăririi lor, pe la 1835, cel mai tânăr din ei era mai bătrân încă decât cel mai bătrân din bătrâni. Într-un curs de 20 de ani, mai mult a trăit Moldova decât în cele de pe urmă două veacuri. Întâmplările lumii de primprejur mureau la granița țării; vălmășagul veacului îi găsea și-i lăsa liniștiți. Ei au deschis ochii într-un leagăn moale de obiceiuri orientale; noi am răsărit în larma ideilor nouă ochii și gândul părinților se îndreptă la Răsărit, ...
Ion Luca Caragiale - Între Stan și Bran
... am răgaz să stau la polemică (așa zicem noi gazetarii, intelectualii,ŤpolemicăÅ¥; oamenii de rând, fără condeiu, zic Ťmoși pe groșiÅ¥) și mai ales cu cine, polemică ? cu niște bărbați așa de străluciți, că nici nu socotesc de lipsă a-și mai spune numele când te iau ... voe ŤRomânulÅ¥ să spun ceva prin coloanele sale, cum m'o tăia capul. Și am să spun mereu că... În momentele de față mai ales, opinia publică nu poate osândi îndestul de aspru pe acel care-ar căuta să vateme ori în ce chip solidaritatea națională, atingând, sub orice pretext ...
... să cunoaștem, pe rând, ambele fețe ale vieții. Așa într-una din zile, tata, sufletul casei noastre, omul cel scurt la vorbă și cald la inimă, care ținuse atâta timp, spre mulțămirea tuturor, cârma trebilor în mână, închise ochii pe neașteptate, și, la vârsta de optsprezece ani, rămăsei trist și orfan ... dimineață pănă-n sară și nici că mai obosea. Ș-apoi era evlavioasă, scumpa mea mătușă, și cu Visul Maicii Domnului totdeauna în sân. Mai ales dimineața era cu inima plină de umilință, când se închina dinaintea iconostasului: — Tatăl nostru carele ești în ceriuri, sfințească-se numele tău, facăse voia ... nu puteam să deschid gura, să zic un cuvânt... Ce se petrecea în mine?... Nu știu!... Știu numai că aveam un fel de strângere de inimă și lucru ciudat gâceam că în acelaș timp și ea era cuprinsă de simțirea stranie ce mă turbura: și ea înțelegea că între noi e ...