Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ALBINĂ
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 126 pentru ALBINĂ.
Alphonse de Lamartine - Poetul murind
Alphonse de Lamartine - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. Să gem oar'? sau mai bine să caut a cânta? Să cânt, căci al meu suflet e încă p-a mea liră; Sa cânt, căci mie moartea ca lebedei inspiră Pe țărmuri d-o-altă lume un grid melodios. Semn bun acesta este, și geniul mi-l face. De este-al nostru suflet amor, cerească pace, Un cânt divin dar fie adio d-aci jos. În spargerea sa lira răsună mai sublimă, În stingerea sa lampa dodată se reanimă Și d-o lumină vie străluce, și s-a stins; Lebăda vede cerul la ultima sa oară; Și omul, singur omul, el numai se coboară Să-și numere trecutul, de doruri reîmpins! Și ce sunt aste zile ce omul le imploră? Un soare și alt soare, o oră ș-altă oră, Și ...
Andrei Mureșanu - O privire peste lume
Andrei Mureşanu - O privire peste lume O privire peste lume de Andrei Mureșanu Deșert e tot ce vede semețul ochi supt soare Și nu e fericire deplină pre pământ; Un vis e ce-amăgește ființa muritoare Din oara când se naște și până la mormânt! Văzutu-s-a om cândva să zică l-a sa moarte: “Mă duc cu bucurie, c-am fost și-s fericitâ€�? Un rege-a stat în lume, a cărui rară soarte La altul în natură cu greu a mai zâmbit; Și iată că el singur a scris cu-amărăciune, Târât de-a lumei valuri, ce turbă ne-ncetat: “Nimic supt cer statornic, ci tot deșărtăciune, Deplină fericire supt soare n-am aflat!â€� Un tată se silește s-adune-averi în lume Încungiură oceanuri cu mii nefericiri, Când fiu-i se răsfață văzând că are sume Ce pot să corespundă la oarbele-i simțiri! Un jude calcă legea, cu scop să mulțămească Desfrâul unei patimi de care-i subjugat; În urmă dă prinoase, cu scop să amuțească Simțirea conștiinței ce-l mustră ne-ncetat. Un trântor suge mierea ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Mater Dolorosa
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Mater Dolorosa Mater Dolorosa de Bogdan Petriceicu Hasdeu Revista nouă , an. I, nr. 2, 15 ianuarie 1888. Ești Dumnezeu, Isuse, și mântuiești o lume Prin moartea-ți născătoare de noile idei; Dar mamă e Măria... ce-i pasă unei mume De lume și nelume, când piere fiul ei? Tu mori, Cel-făr'de moarte, căci alte cruci Te cheamă În alte lumi d-a rândul pe buni a-i mângâia. Ești Dumnezeu, Isuse, Măria însă-i mamă: Piroane, ea le simte; oțet, îl soarbe ea! Ș-aleargă rătăcită, turnând Fecioara sfântă Mărgăritari de lacrimi pe calea lui Isus; Și plânsul nu-i mai seacă, ci-ți pare că s-avântă, S-avântă-naripată spre sferele de sus. Țăranul povestește — a lui e poezia! — Că din acele lacrimi albina s-a născut: Amar i-e acul; mierea-i e dulce ca Măria; Și tot prin flori colindă cătând pe cel
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Muntele și valea
... aceste văi, De râulețe și de căi, De busuioace și de clăi Brăzdate ca un curcubeu: Se scaldă struguru-n lumină, Și iese mierea din albină, Și totu-i plin de Dumnezeu! Nu sus, nu sus la cei avuți, În norii fumului pierduți, Se nasc fecundele virtuți. Poporul ce suspină jos ...
Cezar Bolliac - Clăcaşul Clăcașul de Cezar Bolliac Informații despre această ediție I Oh ! legați pentru vecie De pămîntul uned stăm, Plătim vecinică chirie Și pe apa care bem. Nu avem nimic al nostru ; Tot în preajmă e străin ! Venim rupți din lucrul vostru Și dăm peste-al lipsei chin. Ca un dobitoc de muncă, Ca copaciul roditor, Ca rodirea dintr-o luncă Voi striviți pe muncitor. El și fiii, și soție, Boul, vaca și viței, Toți sunt zestre pe moșie : Robi ai muncii, robi ai ei. Sunteți veseli cînd ne vindeți În arendă la cochinți ! Camătă pe muncă prindeți Pruncilor de la părinți ! Bătrîn, văduvă, copilul Munca-le vă sunt datori ; Și sudoarea lor, suspinul V-aprind setea de comori. După ce, prin asuprire, Stoarceți, ca proprietari, Veniți iar, ca stăpînire, Născociți la biruri mari, Ș-apoi v-așezați pe jețe Jefuind ca dregători ! — Zgripțori cu-ntreite fețe, Jupuiți pe muncitori. II Noi le suntem toat-averea. Munca ne-o măsor cum vor ; Fiii noștri l-e puterea, Ș-aste mîini, comoara lor. Ei trăiesc în nelucrare ; Munca-ne de zece ani Pun p-o haină de purtare, P-un ospăț, cu șarlatani. L-a lor ...
Constantin Negruzzi - Regele Poloniei și Domnul Moldaviei
Constantin Negruzzi - Regele Poloniei şi Domnul Moldaviei Regele Poloniei și Domnul Moldaviei de Constantin Negruzzi Albina românească , 1839, nr. 102, 24 decembrie Carol XII, regele svezilor, adusese spaimă în tot nordul Europei; dar nebuneasca lui sumeție se sfărmă în sfârșit de statornica cumpănire a lui Petru I, împăratul Rusiei, și acest june rege, pierzând sub Pultava rodul tuturor trecutelor sale biruinți, abia scăpase rănit în Moldavia la Tighine (Bender). Nenorocirea lui Carol aduse însă și căderea regelui Stanislav, pre care el îl suise pe tronul Poloniei, de unde coborâse pre August Electorul de Saxonia. Dar trebui să dăm mai întăi o lămurire despre acest rege polon. Carol văzuse pre palatinul Stanislav Leșcinski când îi fusese trimis deputat de confederația Varsaviei. Junele palatin plăcu cuceritorului sved. El avea o fizionomie norocită, era franc, brav, deprins cu ostenelele și iubit de vasalii săi. Regele svezilor cunoscându-l, zise: "Omul acesta îmi va fi purure prieten", și în gura lui Carol aceste vorbe însemnau: Omul acesta va fi rege. Curând după aceasta, se porunci Adunării să-l aleagă rege. Cardinalul primat se împotrivea. — Ce-i lipsește lui Leșcinski? îl întrebă regele sved. — Sire, e prea june... — E ...
Constantin Negruzzi - Satire și alte poetice compuneri
Constantin Negruzzi - Satire şi alte poetice compuneri Satire și alte poetice compuneri de Antioh Cantemir traduceri realizate de Alecu Donici în colaborare cu Constantin Negruzzi (1844) Prefața autorului Satiră se poate numi acea compunere care prin un stil vesel, luând în râs demoralizația, stăruiește a îndrepta năravurile omenești; pentru aceasta ea în scopul său e potrivită cu orice altă alcătuire morală, dar stilul ei fiind mai simplu și vesel, se citește cu plăcere, și dezvălirile ei sunt mai nimerite pentru că de luarea în râs noi ne temem mai mult decât de orice pedeapsă. Satira și-a luat începutul său în priveliștile populare unde între actele tragediilor se vâra, pentru înveselirea privitorilor, reprezentații comice, în care fețele în chip de satiri prin glume grosiere și cu totul populare, prihăneau năravurile și relele deprinderi ale cetățenilor. Aceste înfățoșeri, romanii urmând grecilor le introduseră în priveliștile lor, iar apoi afară de priveliști începură a face verse satirice. Un oarecare Luțilie deschise drumul lui Orație, Pers și Iuvenal, și aceștia satiricilor italieni, franțezi și de alte nații. Eu în compunerile mele am urmat mai ales pre Orație și pre franțezul Boileau de la carii multe am ...
Dimitrie Anghel - Alesul Alesul de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , februarie 1908. S-a deșteptat prisaca din poiană Subt uriașul clopot de azur, Și sună tot cuprinsul dimprejur, De-ai spune că o harfă-eoliană E aninată undeva de-un ram... De-ar fi să stai nesigur la răscruce, Căci pretutindeni murmurul l-auzi, Asemeni unui tainic călăuz, Te cheamă, te îmbie și te duce, Fără să vrei, al florilor parfum... Poiana pare-o uriașă floare, Ce schimbă curcubeie de culori, Dar nu-i o floare, ci sunt mii de flori, Din care ies scîntei rătăcitoare Ce se aprind în aer și dispar. Ca niște temple în miniatură Ce ar serba un cult misterios, În raiu-acesta-atîta de frumos Lăsat anume parcă de natură, Stau albii stupi subt streșinele lor. Neobosite-aleargă în lumină Albinele zburînd din loc în loc, Acum se-nclină-un fir de siminoc, Acum se-nalță galben-o sulcină, Și mursa-n aur se preschimbă-ncet. Dar iată că pe-un urdiniș apare Aleasa între-atîtea mii de vieți, Și trîntorii amanți de soare beți Simțind imperioasa ei chemare, Tresar prelung din somnolența lor. Din urdiniș zburînd ea scrie-o dungă, ...
Dimitrie Gusti - Forfica și croitoru
Dimitrie Gusti - Forfica şi croitoru Forfica și croitoru de Dimitrie Gusti Publicată în Albina Românească , 1845 Pentru cap nu-i pălărie Au cealmaua cè turcească, Ori de vre o șlicărie Căciulă persienească? Pentru gât fie-o cravată, Halstuh, guler crohmălit, Ori naframa argintată Sau vrun șarp înaurit. Pentru pept o fermene Ori jiletcă desbumbată, Sau ilic dacă veți vrè, Că-i o haină delicată. În picioare încă poate În loc de vrun panatalon, Șalvari roșii ca să poarte Când va fi pentr-un salon. Pe deasupra înca-i bine Un frac negru a-mbrăca Că-i de modă și oricine Cu gust poate a-l purta. Dar în loc de vro mantilă Poate pune o giubè, Că-i ușoară și gentilă, Sau barișul cum va vrè. Încât pentru-ncălțăminte Poarte nergi iminei Și va fi și mai cuminte A avè măști nărămzii. De ce-atâta negăeală Zioa, noaptea nencetat? Iată fără osteneală Costum gata
Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi
Duiliu Zamfirescu - Levante şi Kalavryta la Missolonghi Levante și Kalavryta la Missolonghi de Duiliu Zamfirescu Voi, ce-n fața mea, tăcute, mari ruini de amintire, Înălțați zidiri știrbite, triste resturi de mărire, Vorbiți, spuneți, ce e timpul, voi care-ați purtat pe umeri, Veacuri mari ca vecinicia, ani ce nu mai poți să-i numeri! Spune, Zante, unde-i timpul când Byron, în liniștire, Pe-ale mării tale valuri dorul său și-l legăna..., Ș-ale vântului suspine când nebuna sa iubire Cu suspine le-ngâna? Missolonghi, unde-i vremea când pe zidurile tale, Surâzând mureau toți grecii ca eroii din povești? Unde-s sfintele morminte după adormita vale Ce opreau cu-ale lor umbre pe drumeț în a sa cale? Unde-i Botzaris eroul?... — Missolonghi, unde ești? Vântul singur îmi răspunde: “Tot pe lume-i trecătorâ€� Iar pe mare echo strigă, prins de-un val spumegător: “E trecător..., e trecător...â€� I De la Zante care-și scaldă portocalii săi în mare Împrejur, cât vede ochiul în nemărginita zare, N-a purtat vreodată valul, pe-al său braț legănător, Lopătar mai fară grijă, mai frumos decât Levante De la Zante. Către ...
Emil Gârleanu - În curtea mea În curtea mea de Emil Gârleanu Curtea mea e la țară, pe malul unei ape. De jur împrejurul curții se încinge un gard de cătină, iar pe cătina în care vrăbiile stau împănate ca albinele în roi, se țese, de cu primăvară până-n toamnă, tulpina de rochița-rândunicii . Pe de margini, din loc în loc, ca la o azvârlitură de piatră unul de altul, se înalță plopi bătrâni, fuse uriașe pe care se deapână vântul; pe vârfurile lor țin acoperământul, — cerul. Tufe de pomușoară și de agrișe dau, înăuntrul curții, adăpost păsărilor mele. Căci am păsări multe și felurite. De ici, din portița încununată cu iederă, hai să le privim. Ai auzit cucurigul ? Răsare soarele. Cocoșul acela negru e ceasornicul curții mele. Iată-l pe culme, țanțoș, cu pintenii arcuiți, cu platoșa penelor oțelii, gata ca de luptă. Parcă vrea să-și arate bărbăția cârdului celuia de claponi din fața lui, — găini care nu se ouă, ale căror pene lungi și moi îi prefac într-un fel de sălcii plângătoare printre păsări. A, uite-o, harnica ogrăzii! Repede-repede, sfârâindu-i piciorușele în ghetele galbene pe nisip de iute ...