Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ADIERE (DE VÂNT)

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 46 pentru ADIERE (DE VÂNT).

Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb

... că nu-mi văd lumea înaintea ochilor de necaz. — Luminate crăișor, să nu bănuiești, dar nu te iuți așa de tare, că nu știi de unde-ți poate veni ajutor. — Ce vorbești în dodii, mătușă? Tocmai de la una ca d-ta ți-ai găsit să aștept eu ajutor? — Poate ți-i deșanț de una ca aceasta? zise baba. Hei, luminate crăișor! Cel-de-sus varsă darul său peste cei neputincioși; se vede că așa place sfinției-sale. Nu căuta că mă vezi gârbovă și stremțuroasă, dar, prin puterea ... și adeseori râd cu hohot de nepriceperea și slăbiciunea lor. Așa-i că nu-ți vine a crede, dar să te ferească Dumnezeu de ispită! Căci multe au mai văzut ochii mei de-atâta amar de veacuri câte port pe umerii aceștia. Of! crăișorule! crede-mă, că să aibi tu puterea mea, ai vântura țările și mările, pământul l ... și neputincioasa! Iartă-mă, Doamne, că nu știu ce mi-a ieșit din gură! Luminate crăișor, miluiește baba cu ceva! Fiul craiului, fermecat de vorbele babei, scoate atunci un ban și zice: — Ține, mătușă, de la mine puțin și ...

 

Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu

... numi aerul ei. Noi n-am avut nimic din toate acestea. Câte vijelii au trecut peste viața și peste așezările noastre ar fi risipit fără de urmă, cum au și risipit atâtea, orice înfiripare de artă plastică ce-am fi putut și noi porni. În multe din bisericile care ne-au mai rămas de pe vremuri se văd și astăzi resturi de icoane arse, ziduri sparte de ghiulele, sfinți cu ochii scoși de sulițile turcilor. Căci mai ales împotriva acestor vrăjmași ai tuturor creștinilor am luptat noi aici, neajutați de nimeni, atâta amar de vreme. Câmp de război ne-a fost țara, de la Mircea până la Mihai Viteazu. Pictorii noștri, artiștii noștri, toți aleșii neamului nostru au pierit în bătăliile cu turcii. Deschideți istoria, și vedeți ce ... o anume depărtare. II. VIAȚA PICTORULUI Viața lui Grigorescu o povestesc operele lui. O viață simplă, tăcută, ordonată, puternică, închinată toată artei lui. În afară de artă nimic nu exista pentru el. Acolo și-a pus adânca lui iubire de natură, de podoabele și de tainele ei, minunate pretutindeni, dar mai ales în țara și în făptura neamului lui; acolo iubirea de ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun

... Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul şi memoriul unui nebun Testamentul și memoriul unui nebun de Constantin Stamati-Ciurea (Logogrif literar) Călătoria cu calea ferată este cea mai îndemânatică, însă câteodată și foarte ostenitoare. Pornindu-mă de la stațiunea X*** pe o arșiță teribilă din luna iulie și călătorind răstimp de 54 de ore consecutive, mă coceam în cupeul vagonului bucșit de pasageri, care se schimbau necon­tenit, unii ieșind, iar alții intrând în cușca de fier înfierbântată ca un cuptor de tropicele raze ale soarelui. Eram stingherit în toate mișcările mele, neavând loc să-mi întind măcar picioarele; singur numai capul îl puteam rezema de dosala fotoliului. Simțeam că mă topesc, că toată vlaga din corpul meu se scurge din mine în șiroaie de sudoare. Somnul, deși mă cuprin­dea, imediat era întrerupt de ghiontitura vreunui pasager, ce-și lua bagajul portativ, ca să iasă. Și când, în sfârșit, sosii la Mos­cova, coborându-mă pe platforma debarcaderei, totul ... curmarea unui proces fără țintă și sfârșit. Omul izgonit din principiile sociale plutește în spațiul deșert ca frunza uscată, ce se-nvârte în aer, zbuciumată de vânt, spre a pica în leagănul putrejunii din recele mormânt. Așa și eu n-am avut ...

 

Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna

... pe scaunul domniei, în mijlocul tăriei sale; deci toată măreața pompă a unei domnești înmormântări umplu târgul, la a sa pristăvire, de o jale adâncă și-ngrijată. Noua Curte domnească din București, clădită printre sălciile de pe malul stâng al Dâmboviței și-nconjurată de țepene ziduri cu creste-nalte și cu înguste ferestrui de meterez, era plină de o gloată posomorâtă, pe care abia o ținea în strună un șirag îndesat de dorobanți și de aprozi. Sus în casele domnești, al căror lat acoperiș de șindrilă se-ntindea jur-împrejur cu ștreșine largi și revărsate, stau adunați, cu o cucernică smerenie, împrejurul trupului împodobit al răposatului, toate căpeteniile țării. Preoții ... Aolău! vai de biată moșie, dac-o fi să-i meargă toată seama șoldâș, ca Făt-Frumos ăl ghebos! Dar tacă-ți gura, nu vorbi de pomană, jupaniță, că doar nu vom rămânea, sărac de noi, râsul lumii, că adică nu s-a mai aflat dintre noi altul mai vrednic de domnie decât ăst pitic slut și șchiop! Râseră boierii cu hohote; dar Chiajna, turbată de mânie, smulse c-o mână vârtoasă ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții

... scaunul, nu vezi că este ud?... uf! ce cârciumă infectă!... — Îndată, domnule! — Era o bancă, continuă Candian, frecându-și mâinile, monstruoasă. Se ridicase de la o mie la douăsprezece. O razuară de primă ordine. Opt, nouă, opt, nouă, și ponții, șapte, cinci, bac, patru. Scumpul meu prieten ( fr. ) La jocul de cărți, partida la care toți jucătorii pierd în favoarea bancherului; de la fr. raser — a rade. — Vasăzică, ai pierdut? — Eu?... din contră... am câștigat... Cine pricepe jocul ca mine? Eu totdeauna ... triumfă. Tu ești tânăr... abia de doi ani în București... puțin... Candian mânca și vorbea cu o repeziciune uimitoare. — Peste câțiva ani vei înțelege de ce atâția ramoliți au cu miile de franci pe lună, de ce cutare militar scandalos a ajuns colonel, de ce un cartofor ordinar ne reprezintă țara în străinătate și de ce un falit, de trei ori simplu și o dată fraudulos, se plimbă într-un cupeu cu coroană de marchiz. Și eu am crezut în examene, dar acum sunt prea cuminte ca să mai râdă ...

 

Mihai Eminescu - Geniu pustiu

... fie română? zisei indiferent. — Se-nțelege. N-am putea avea o muzică... mai dulce și mai frumoasă ca cea italiană? — Nu ești venit de mult. — Nu. — Înțeleg, zisei. — De ce? — Oamenii noștri, zic eu, sunt de-un cosmopolitism sec, amar, sceptic — ba și mai mult: au frumosul obicei de-a iubi orice-i străin, de-a urî tot ce-i românesc. Noi am rupt-o cu trecutul fie ca limbă, fie ca idee, fie ca mod de-a privi și a cugeta; căci altfel n-am putea trece în ochii Europei de națiune civilizată. — Și... oare sunteți aceea de ce vreți să treceți? — Hm... nu ești de aici... cum se vede. — Nu. — A... altceva... Ei bine, s-o știi de la mine că nimeni nu caută aicea de-a fi aceea de ce trece. Vezi la noi istorici ce nu cunosc istoria, literați și jurnaliști ce nu știu a scrie, actori ce nu știu a ... nalțe din fundul abisului mării până sus în nourii gânditori din cerul luceafărului ce se numește geniu... Arătați-le iasma viitorului și se vor speria de

 

Panait Istrati - Chira Chiralina

... odaia mea o hazna! Ei drace! S-ar zice că nu e nimic mai inteligent pe lume decât să prăsești la proști, să umpli lumea de sclavi și să devii însuți primul sclav al acestei prăsile! Nu, nu!... Mai bine un prieten ca MIhail, fie el și de zece ori mai suspect! Cât despre învinuirea că “trag oamenii de limbă pentru a-i face să vorbească“ — pe legea mea, nici eu nu știu prea bine de ce-mi place “să trag oamenii de limbă!â€� Asta-i, poate, pentru că lumina vine din vorba celor tari, probă Dumnezeu care a trebuit să vorbească ca Lumina să ... facă.â€� În liniștea acelei seri primăvăratice, sirena unui vapor săgeta aerul cu fluieratul ei strident. Tânărul se trezi, în vreme ce o adiere parfumată de trandafiri și garoafe îl întâmpină. Adrian se îndreptă spre marea alee care se întinde de-a lungul malului înalt ce domină portul și Dunărea. El se opri un minut pentru a privi miile de ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov

... se auzi o detunătură. Tresărind speriată ea scăpă din mână mănuncheșul frânghiuței și se întoarse repede îndărăt. „Dumnezeule! Dumnezeule! șopti ea făcându-și cruce. De ce trebuie să locuiesc în megieșie cu această ruină blestemată în care satana își serbează petrece­rile?...“ Detunarea grozavă veni de sub o spațioasă zidire veche, dis­trusă de un mare incendiu și din care mai rămăsese numai câțiva pereți și o bucată de acoperiș. Din maiestuosul palat de odinioară ce-a rămas acum? Numai un munte de moloz acoperit cu omăt și ici-colea se mai zăreau niște văgăuni căscate în pereți, iar capetele bârnelor tăciunite se distingeau din albul cerceaf de ... o tânără fecioară blondă, punând sfeșnicul pe masă, apoi cu amândouă mâinile scuturând omătul ce se așezase pe gulerul jubeicei bătrânei. Vino, mamă, vino degrabă de te încălzește bând un pahar de ceai, samovarul clocotește pe masă. Amândouă intrară într-o odăiță abia luminată de lumânarea pusă pe masă. Toată locuința avea numai două odăițe, sărăcuț mobilate, numai cu câteva scaune, două paturi, o masă de lemn de brad și un dulap în care erau așezate vasele de cuhne. Pe masă fierbea un samovar fumegând clăbuci de ...

 

Constantin Negruzzi - Negru pe alb

... târg a fost odată rezidință domnească; acum însă nici o urmă de antichitate în el nu se mai vede, decât numai o biserică făcută de Ștefan Marele; pe urmă ajunse a fi capitalie de ținut, iar acum nici aceea nu este. Târgul-Frumos de ce merge, se face urât. Nu departe de aici, sunt apele minerale de Strungă, de însemnător folos la felurite boale; ele sunt însă neîngrijite. Pătimașul nu numai că nu găsește îndemânările trebuitoare, dar e nevoit să-și facă și casă ... pănă la gazdă, căci prin bortele șoselei de pe ulița Romanului, suntem în risc să ne prăvălim, și să ne rupem gâtul. Politia Romanului întemeiată de romani și numită Praetoria Augusta și mai apoi Forum Romanorum , este catedră episcopală și capitală de ținut. Biserica episcopiei nu se deosebește prin altă decât prin o clopotniță de mulți ani începută și tot nesfârșită. Nimic mai frumos decât situația acestui târg pe un vesel podiș îmbrățoșat de Siret și Moldova, și nimic mai urât și mai trist decât casele lui. Un lanț de dughene le lemn, mucede de

 

Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos

... toată pasărea pe lume, pe limba ei piere. Fie acestea zise din capul locului, ca nu cumva să se întâmple ca vreunui cititor, scârbit îndată de urâtul precuvântării, să-i vină răul gând de a lepăda cartea ta din mână, mai nainte chiar de a fi intrat în materia ei, tratată cu seriozitate și cu științăde-cauze, de către conștiințiosul autor. Mă grăbesc a declara că acel cititor va fi adevăratul păgubaș, căci, dacă nu știe regulile vânătoriei mai bine decât ... tău, în loc de o aprețuire a meritelor ce el va ști neapărat și cu mai bun succes să destăinuiască la ochii oamenilor de știință și de specialitate, într-un cuvânt, în loc de ceea ce mi-ai cerut, mulțumește-te, zic, să-ți spun aci numai în ce chip, cum și ce fel, imaginațiunea, sufletul și mintea mea ... dropii, cutreierând cu pas măsurat și cu capul ațintit la pază, acele șesuri fără margine prin care aerul, răsfirat în unde diafane subt arșița soarelui de vară, oglindește ierburile și bălăriile din depărtare și le preface, dinaintea vederii fermecate, în cetăți cu mii de minarele, în palate cu mii de

 

Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche

... surd, se desprindea cu amărăciune, o adâncă silă. Viața lui, din istoria căreia i se întâmpla rar să dezvăluie ceva, fusese o crâncenă luptă începută de timpuriu. Ieșit din oameni cu vază și stare, fusese oropsit de la naștere, crescut pe mâini străine, surghiunit apoi în străinătate la învățătură. Întors în țară, se văzuse jefuit de ai săi, înlăturat, hărțuit, prigonit și trădat de toată lumea. Ce nu se uneltise împotriva lui? Cu ce strigătoare nedreptate îi fuseseră întâmpinate lucrările, truda de zi și noapte a jerfitei sale tinereți, cum se învoiseră cu toții să-l îngroape sub tăcere! Din grelele încercări de tot soiul prin cari trecuse atâția ani de restriște și cari ar fi doborât un uriaș, această făptură de fier ieșise călită de două ori. Pașadia nu fusese omul resemnării, încrederea în sine și sângele rece nu-l părăsiseră în cele mai negre clipe; statornic în urmărirea țelului ... treceau pragul acelei bogate locuințe unde, până în cel din urmă ungher, se resfrângea, sever, sufletul stăpânului. Îl găseam în odaia lui de lucru, lăcaș de liniște și de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>