Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ACELE
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 1681 pentru ACELE.
Garabet Ibrăileanu - Viață și moarte
... nu-l înțelegem, dar îl simțim. Este, în pregătirea împrejurărilor dinainte de izbucnirea fatalității, o tensiune, este ceva care trebuie să eclateze -- și atunci, fatalitatea, acel cineva rău și ,,ironic", își trimite agentul și nenorocirea s-a produs. 23. Realitatea este un amestec de tragic și comic. Adesea, dacă ...
Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade
... tonul și ritmul popular ni se arată pentru întâia oară asimilate de un poet artist, cu un gust deplin sigur de sine afară doar de acel: Ura! Vulturul în nori Răcni falnic de trei ori din strofa finală, ce pare rătăcit acolo din vreun marș patriotic cum se obișnuiau pe atunci ... cântecele lăutărești și improvizațiile anacreontice, peste poezia ușoară, sentimentală și senzuală. Este ciudată, în adevăr, insistența de a vedea tocmai în Cârlova pe acel inovator, în Cârlova care în Marșul său către oastea română, scris în 1831, doi ani dar după al lui Văcărescu, scrie, de exemplu: Acea armă ...
Dimitrie Anghel - Nicolae Iorga (Anghel)
Dimitrie Anghel - Nicolae Iorga (Anghel) Nicolae Iorga de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 18—19—20, mai-iunie-iulie 1911, p. 389—394. Vorbim de un om care astăzi a sfîrșit prin a fi popular, iar mîne sau mai tîrziu va deveni mitic și va trece, desigur, în lumea legendelor. Astăzi ni se pare firesc să fie așa cum este, fiindcă toți îl cunoaștem sau credem că-l cunoaștem, îi măsurăm activitatea, ne lovim pretutindeni de universalitatea lui. Azi e concret, peste haina lutului, înveștmîntă ca noi toți, un sacou ori redingotă în zile de sărbătoare, poartă pe genialu-i occiput o panama sau un sombrero. Cînd însă toate acestea vor deveni inutile și vestmîntul de ștofă va dispărea împreună cu cel de lut și de celule, atunci numai se va reîntoarce și va răsări pretutindeni, la capătul tuturor răscrucilor, de unde pornesc cărările, ca supraomenescul Bosco, care era semnalat deodată la cele patruzeci de bariere ale unui tîrg. Legendara figură a lui va reveni nălucitoare din paginile tuturor cărților și manuscriselor, din infoliile tuturor jurnalelor de pretutindeni și de peste tot locul. Amintindu-se figura lui și cercetîndu-i-se opera, ...
Nicolae Filimon - Impresiuni de la opera Favorita de Donizetti
... văzu silit a se mărgini în repertoriul său cel vechi. Nici o operă de pană italiană nu venea să ridice de asupră-i acel văl de monotonie! Nici un compozitor nu cuteza să scrie pentru acel teatru care servise de mormînt gloriei mai multora din confrații lor! Atît era de mare temerea ce inspirase maeștrilor de muzică gustul cel rafinat și ... bine și ca esecutor și ca compozitor. D-nu Nicola Benedetti, basul profund, în rolul abatelui Baltasar, ne arătă pe adevăratul călugăr spaniol, iară prin acel umblet plin de gravitate, acea fizionomie impasibilă și gesticularea aceea stîngace, ne dete să înțelegem că artistul nostru au studiat foarte bine micele particularități ale ... actul al doilea, după libret, ne așteptam a vedea palatul Alhambra, vestita rezidență a maurilor din Ispania, și grădina lui Alcazar, acel Eden pămîntesc pe care califul Boabdil îl numea „Valea cereștilor bucurii“. Dar ce văzurăm! Palatul Alhambra era reprezentat printr-o colonadă romană; în ...
Nicolae Filimon - Lucia di Lammermoor. Dramă în trei acte de Salvatore Cammarano
... de bucurie și de speranță, cînd frumosul suflet al Luciei, ușurat oarecum de suferință, se avîntă pe aripile speranței către un viitor mai ferice, cîntînd acel frumos allegro scris de celebrul compozitor pe versurile: Quando rapita in estasi Del piu cocente amore? [2] Astfel este partea Luciei la început ... ce ajunge, prin rondo din actul al treilea, la cel mai măreț punct de sublimitate. Partea lui Edgardo Ravenswood, amantul Luciii, este scrisă tot pe acel stil și tot așa de sublimă ca și aceea de soprano, cu deosebire numai că în muzica cu care este investită să vede respirînd două ... pasiunilor sublime. Tonurile ce scoate din flaut acest poet muzical, după ce au egalitatea cerută de artă și o intonare perfectă, apoi mai au și acel farmec care electrizează inimile. Lipsa unei poliții de scenă se simte foarte mult. Manipularea decorațiunelor să face cu o mare neîngrijire, încît publicul, iar nu ...
... păstorul de pe ,,un picior de plai", nu are nici unul din motivele acestea. El cântă numai când simțirea lui a ajuns la acel diapazon care cere în adevăr ,,vestmintele vorbirii". Așadar, independent de alte însușiri, poezia lui va avea în grad absolut pe cea mai însemnată: spontaneitatea, sinceritatea ...
Ion Luca Caragiale - Nevoile obștii și așa numitele "Casa Noastră"...
Ion Luca Caragiale - Nevoile obştii şi aşa numitele "Casa Noastră"... Nevoile obștii și așa numitele "Casa Noastră"... de Ion Luca Caragiale Scriitorul acestor rânduri își dă bine seama, că n'are dreptul a se amesteca în afacerile interne ale Statului ungar. Fiind supus străin și lăcuind afară din teritoriul acestui stat, scapă, față cu legile respective de orice răspundere; dar cine scapă de răspundere în materie de presă, nu poate avea multă trecere în fața cititorului - afară, se 'nțelege, de cazul unui talent excepțional, ceeace trebue să mărturisim că nu e cazul nostru. Considerând RomânulÅ¥, ca organ al obștii cetățenilor ungari de limbă românească, ne vom mărgini a-i da, după modestele noastre, tot concursul; întru cât va fi vorba de cultura aceștei obști, de al cărei progres nu ne 'ndoim, că sunt doritori nu numai toți românii, ci și toți maghiarii chibzuiți; căci regatul Ungariei, ca Stat de primă ordine astăzi în Europa, trebue să fie el mai întâi gelos de prosperitatea generală a popoarelor sale. Noi, supușii regatului român știm bine, că Statul nostru are tot interesul să se razeme pe o putere centrală considerabilă, și mai știm cât de mult ...
Antim Ivireanul - Învățătură la noemvrie 8, în zioa Săborului sfinților îngeri
... acelor ticăloș legăturile, să rămâe îndată sănătoș de rane și să se prefacă în albiciune acea negreală întunecată întreb, oare ce aț putea zice pentru acel om? Cum v-ar părea putĂ©ria lui? Eu sunt încredințat cum că aț zice și aț mărturisi cum că acel om iaste preste toț oamenii, cum că iaste om pogorât din ceriu, cum că iaste alt Dumnezeu și om. Acuma dară socotiț cum că acest ...
... Am văzut-o!... și îndată ca săgeata pe ascuns O simțire de iubire în inimă m-au pătruns! - M-au pătruns... dar nu cu focul acel înfierbântătoriu Ce-l fulgeră și-l aprinde numai aprigul amoriu; Ce cu para acea lină, acea dulce la simțiri, Ce viind din potrivirea ce pot ...
Dimitrie Anghel - Într-un amurg de toamnă (Anghel)
Dimitrie Anghel - Într-un amurg de toamnă (Anghel) Într-un amurg de toamnă de Dimitrie Anghel Ca un gând rău noaptea se târăște și o mâhnire neînchipuită urcă din lumea plantelor. O umbră umedă și verde, ca răsărită din adâncul unei mlaștini, topește formele și în toată mâhnirea aceasta sufletul meu dornic de lumină luptă și el, ca o flacără ce stă să se stângă… Așa trebuie să fi fost la începutul lumilor, pe atunci când regnul vegetal stăpânea pământul. Arbori și plante uriașe, ierburi ori flori monstruoase, în aburii ce stăpâneau de-a pururi, trebuie să se fi strevăzut ca în fundul unui vis, sau ca o natură zămislită și căzută în adâncul unei ape. Și cum nu se auzea un cântec pe atunci, ori un tril sfios de pasăre, cum nu bătea un fluture din aripi și nici pas nu suna ca să trezească ecouri, astfel e și în colțul acesta de natură, unde ne găsim amândoi după o dulce zi de dragoste… Singurele puncte de senin sunt ochii tăi; dar nu știu cum, prin ce misterioasă ambianță cu cele ce ne împresoară, s-au îndepărtat și s-au făcut străini, de parcă nu mai ...
Dimitrie Anghel - Garda imperială
Dimitrie Anghel - Garda imperială Garda imperială de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 9 oct. 1910, p. 134—136 Se face un amurg de toamnă într-un codru bătrîn de stejari, prin care trece un rădvan în clinchete vesele de zurgălăi. În el suntem noi, micuți cum eram atunci, cu tata și mama. Frunzarele veștede sună împrăștiindu-și ghinda pe drumuri, iar în fund, departe, printre trunchiurile negre, soarele a coborît și a stat neclintit, ca o candelă între colonadele unui templu. Zurgălăii sună încet și, de o parte și de alta a drumului, fructul roș al măcieșilor împrăștie pretutindeni pete de sînge. Feregele uscate și-au plecat dantelatele frunze și pe lîngă trunchiuri, pe covoarele catifelate de mușchi, bureții albi se înșiruiesc, ori se adună în pîlcuri, adumbrind parcă o lume minusculă sub umbreluțele lor. Fața mamei e coperită cu un văl cenușiu, prin care i se văd ochii blajini, ca după pînză de păianjen. Mîna ei mînușată se întinde la răstimpuri ca să ne așeze o șuviță, ori să ne învelească cînd bate vîntul. Tata pare adîncit în gînduri, și noi stăm cuminți și tăcuți, cu micile noastre suflete călătoare ...