Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNVELIT
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 101 pentru ÎNVELIT.
Ion Luca Caragiale - În gondolă
Ion Luca Caragiale - În gondolă În gondolă de Ion Luca Caragiale La San Marco în piață, Dulce curge-n carnaval, Ca un vis, a noastră viață Lin șoptește-al mării val. — Vino, vino, gondoliere, Ia-ne, du-ne-ncet-încet, Sub a lunii scâteiere... Cântă, scumpul meu poet! Doarme-albastr-Adriatică; Dorul tău îmi vei cânta... Nu te teme de nimică... Ești al meu și sunt a ta! Doarme-acum și crudu-mi gâde În palatu-i aurit; De gelosul meu poți râde, De demult l-am adormit, — Pentr-un zâmbet, o privire De la tine, scump odor, Partea-mi dau de nemurire, Dau chiar patrie, onor! Vezi tu luna de pe ceruri Cum străluce mângâios, Învelind tot în misteruri? Pentru mine-i de prisos. Tu ești singura-mi lumină, Luna mea d-acum tu ești. Dogaresa mea divină! Spune-mi, spune: mă iubești? — Te iubesc ca o nebună; Fă cu mine orice vrei; Dacă-s pentru tine lună, Tu ești soare-n ochii mei! Dă-mi căldura ta suavă, De-al ei foc să mă topesc... Sunt a ta fidelă sclavă; Te iubesc! da, te iubesc! Înainte, ...
Ion Luca Caragiale - Talmud Talmud de Ion Luca Caragiale „Tu, Șmul, ești leneș, zice Ștrul, Tu nu vrei să lucrezi destul, Și d-aia nu câștigi nimică! Tu de vr-un an tot migălești O iconiță mititică: O tot sucești și-o învârtești Și văd că n-o mai isprăvești... Eu într-o var-am isprăvit O mânăstire și un schit. Cu învelit și cu vopsit Iar Șmul răspunde trist: „Hei! Știu... Dar... tu — tu ești tinichigiu, Și eu — eu sunt giuvaergiuâ€�... Morală Una-i Ștrul Și alta Șmul. (Convorbiri Critice, nr 18, an I, 15 Sept.
Ivan Nikitin - Seara de vară Seara de vară de Ivan Nikitin , traducere de Alexei Mateevici În cer albastru, răzlețiți Se plimbă nouri auriți; Pădurea învelită-n ceață Se scaldă-n marea de roșață Din asfințit. Și la răcoare Se pleacă spicu-n dormitare, in codri, — mare, înfocată -- S-arată luna. Și deodată S-aprinde-a stelelor lucire. Domnește pace, liniștire... În suflet tainicele strune Îmi cântă sfânta rugăciune. Iunie
Paul Zarifopol - Recreația criticului
Paul Zarifopol - Recreaţia criticului Recreația criticului [1] de Paul Zarifopol Întâi: ce îl obosește mai rău pe critic? Vorba banală. Graiul, firește, încearcă a fi când algebră, când muzică, când evocare de viziuni sau alte diferențieri ale pipăitului originar, ale cărui înfiorări vibrează ascuns în toate simțurile. Dar acestea sunt excese minunate. În curs obișnuit, graiul este imperativ sec. Cei ce n-au talentul graiului, și se fac scriitori adică, nu se pricep decât să agrementeze acel imperativ sec, anonim și uniform, prin construcții de analogii pe care le cred, ei, plastice sau poetice. Prin această aplicare dinadins, neputincioșii graiului devin tații fecunzi ai banalității. Însă acei ce au talentul graiului net pronunțat scriu, de exemplu, așa: Noaptea era rece ca o casă nouă. Cu această împăcare de mine rămâneam dus cu gândul pe uscatul care se dovedea încet ochilor mei de o culoare cenușie. Un fel de leșie secată, pe fața căreia cineva curățase de curând broaște țestoase. Numai că rictusul lucra tot mai adânc în colțul gurii, iar exuberanța animală tot mai stinsă îi lăsa un chip care, mai mult decât cu un faun beat, semăna cu profesorul universitar dl Drăghiescu. Lisandru își citea în ...
Vasile Alecsandri - Inelul și năframa
Vasile Alecsandri - Inelul şi năframa I Fost-au, fost un crăișor Tinerel, mândru fecior Cum e bradul codrilor Sus, pe vârful munților. De soție și-a luat O copilă din cel sat, Copiliță româncuță, Toți vecinilor drăguță: Cu chip dulce luminos, Cu trup gingaș mlădios Cum e floarea câmpului În lumina soarelui. Iată lui că i-a sosit Carte mare de pornit La tabără de ieșit. El în suflet s-a mâhnit Și din gură a grăit: ,,Draga mea, sufletul meu, Ține tu inelul meu, Pune-l în degetul tău. Când inelu-a rugini Să știi, dragă, c-oi muri! [1] ,,De mă lași plângând acasă, Na-ți năframa de matasă Pe margini cu aur trasă. Aurul când s-a topi, Să știi, frate, c-oi muri!" II El pe cal a-ncălecat Și pe drum a apucat. Mers-a el pân' la un loc Ș-a aprins un mare foc În mijlocul codrului, La fântâna corbului. Mâna-n sân el și-o băga, La năframă se uita... Inima-i se despica! ,,Dragii mei, ostașii mei, Puișori viteji de ...
... sărutări de fete." Nu te teme, fata mea, Că el de s-a mânia Cu baltagul l-oi lovi, Cu pământ l-oi înveli. ,,Mergi în valea cu sulcină, Că-i găsi o cofă plină Scoasă chiar cu mâna mea, Descalecă și o bea, Bea-o toată dacă-i ...
Vasile Alecsandri - Omul urât Vai de mine! ce m-oi face? Ce iubesc mamei nu-i place. De-ar plăcea mamei ca mie, Duce-m-aș la cununie, Și m-aș duce ca vântul Când spulberă pământul; Iar de-a fi să mă mărit Cu omul ce-mi e urât, Duce-m-aș iar ca vântul Ca să-mi aflu mormântul. Decât cu urâtu-n casă, Mai bine cu boala-n oasă. Din boală vraciul te scoate, Iară din urât nu poate, Că urâtul n-are vad Decât scândura de brad, Urâtul n-are sfârșință Decât cu trei coți de pânză [1] ↑ Pânza cu care se învelește mortul când se așează în
Vasile Alecsandri - Pohod la Sybir
Vasile Alecsandri - Pohod la Sybir Pohod la Sybir de Vasile Alecsandri Sub cer de plumb întunecos, Pe câmp plin de zapadă Se trăgănează-ncet pe jos O jalnică gramadă De oameni triști și înghețați, Cu lanțuri ferecați. Sărmani!... de șase luni acum Ei merg fără-ncetare Pe-un larg pustiu ce n-are drum, Nici adăpost, nici zare. Din când în când un ostenit Mort cade, părăsit! E lung cel șir de osândiți! Pe vânăta lor față Necontenit sunt pălmuiți De-un crivăț plin de gheață, Și pe-al lor trup de sânge ud Des cade biciul crud. În urma lor și pe-mprejur Cazaci, bașchiri sălbatici, Cu suliți lungi, cu ochi de ciur Alerg pe cai zburdatici, Și-n zarea sură stă urlând, Urlând lupul flămând. Dar unde merge-acest popor Ce nu mai are-n lume Nici o sperare-n viitor, Nici patrie, nici nume?... Se duce, șters dintre cei vii, Să moară prin pustii. Palid convoi, pierdut, uitat, Coloană funerară, Ea poartă-n frunte un stigmat... Amorul sfânt de țară! O! sfânt, sublim, ceresc amor, Câți pentru tine mor! Ah! câți martiri pentr-un cuvânt, Un dor de libertate, Cu zile mers-au la mormânt Prin ...
Alexei Mateevici - Primejdia Primejdia de Anton Cehov Traducere de Alexei Mateevici - Octombrie 1906 Povestirea unui cărăuș Ia, în pădurița asta de dincolo de vâlcea s-a întâmplat, domnule, o istorie. Răposatul meu tată, Dumnezeu să-l ierte, îi ducea boierului cinci sute de ruble; pe atunci țăranii noștri și cei din Șepelevo luau la boier pământ în posesărie, apoi tătuca îi ducea banii pe jumătate de an. Era el om cu frica lui Dumnezeu, citea scriptura și s-amăgească pe cineva, ori să asuprească, ori, să zicem, — că ce nu se întâmplă? — să jefuiască — asta Doamne ferește; și tare-l mai iubeau țăranii și, când trebuia cineva trimis la oraș, la stăpânire ori cu banii, apoi pe dânsul îl trimiteau. Era el om mai dihai decât alții, dar, să-mi fie iertat, era de cei cam cu toane. Îi plăcea să-și ude câteodată gâtul. Când se întâmpla să treacă pe lângă vreo crâșmă, apoi nu era chip să intre și să nu bea un păhăruț — ș-apoi nu te ducă Dumnezeu! Știa el păcatul ista și, când ducea banii obștești, apoi ca să n-adoarmă, ori să nu cumva să-i scape, ...
Anton Cehov - Primejdia Primejdia de Anton Cehov Traducere de Alexei Mateevici - Octombrie 1906 Povestirea unui cărăuș Ia, în pădurița asta de dincolo de vâlcea s-a întâmplat, domnule, o istorie. Răposatul meu tată, Dumnezeu să-l ierte, îi ducea boierului cinci sute de ruble; pe atunci țăranii noștri și cei din Șepelevo luau la boier pământ în posesărie, apoi tătuca îi ducea banii pe jumătate de an. Era el om cu frica lui Dumnezeu, citea scriptura și s-amăgească pe cineva, ori să asuprească, ori, să zicem, — că ce nu se întâmplă? — să jefuiască — asta Doamne ferește; și tare-l mai iubeau țăranii și, când trebuia cineva trimis la oraș, la stăpânire ori cu banii, apoi pe dânsul îl trimiteau. Era el om mai dihai decât alții, dar, să-mi fie iertat, era de cei cam cu toane. Îi plăcea să-și ude câteodată gâtul. Când se întâmpla să treacă pe lângă vreo crâșmă, apoi nu era chip să intre și să nu bea un păhăruț — ș-apoi nu te ducă Dumnezeu! Știa el păcatul ista și, când ducea banii obștești, apoi ca să n-adoarmă, ori să nu cumva să-i scape, ...
Emil Gârleanu - Colonelul Colonelul de Emil Gârleanu Câteodată își arunca privirea spre portretul din cadrul aurit, din odaia lui de culcare. Se vedea acolo ofițer tânăr, sublocotenent, abia ieșit din școală; sta în picioare, cu chivăra de lăncier la o parte, cu mundirul strâns pe pieptul scos în afară, cu ochi albaștri, surâzători ochii ce priveau țintă la comandanții lui, sau se micșorau, apropiind genele lungi, arcuite, în saloane, la baluri, când simțea bătându-i lângă inimă sânurile femeilor frumoase! Pe atunci își suna pintenii ca o muzică; își apropia o dată călcâiele: țanc! și durițele zbârnâiau în odăile mari, în care trichelurile jucau pe dușumelele lustruite apele lucii ale lumânărilor. Tot așa sclipea și dânsul, ca bucățelele de cristal ce clincheteau, atârnate ca niște cercei, în urechile de bronz ale policandrelor. Viața îi era o rază de soare! Nu dormea nopțile; pășea, odată cu pragul sălii de joc, pragul zorilor. Nu obosea; în fața escadronului trăgea sabia, ca un fulger, din teacă, și, strunindu-și calul, rotea ochii pe câmpul de mustru. Privind astfel portretul, bătrânul, sprijinit în cârjă, parcă întinerea, se îndrepta de șale, ridica în sus capul, își lăsa umerii în jos și trăia vremile acelea. ...