Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNTRU TOTUL
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 290 pentru ÎNTRU TOTUL.
Antim Ivireanul - Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae
... mântuitoriului nostru și domnul Iisus Hristos, al nădejdii noastre, că printr-însul luom toate, precum însuș Hristos învață și zice: Și câte veț cĂ©re întru numele mieu, aceasta voiu face, ca să se mărească Părintele întru Fiiul. Și în darul acesta a lui Hristos, toată nădĂ©jdia noastră să întemeiază. Iată că ați înțeles putĂ©rea nădejdii; să vă ... și acest fericit și de-a pururea pomenit, marele Nicolae, arhiereul Mirelor Lichiei, făcătoriul de minuni, a căruia pomenire săvârșim astăzi, întru acest sfânt lăcaș; carele stă deasupra muntelui besĂ©ricii ca o cetate păzită de Dumnezeu și întărită de toate patru părțile cu 4 tunuri duhovnicești ... o, dragoste mincinoasă, voiu să-ț sfărâm săgețile, carele fără de rană omor; eu, Luceafărule, voiu să-ț sparg toate mrejile și-ț voiu piiarde tot vicleșugul. Așa au vorbit sfântul, apoi, pe urmă, după ce au ascuns soarele toate razele lui și s-au stins de tot lumina zilei între întunĂ©recul nopții și când ceriul, de osteneală, au fost închis spre somn toț ochii lui, atâta cât nici luna nu priveghiia ... ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a X
... Iar' ajunul pe nime hrănește? Însă tu de țigani povestește. Păn' țiganii n-avea ce să-îmbuce, Gândeai că nu știu îmbina doao; Dar' acum, tot să cauți să-ți faci cruce Întruna, cu mânile-amândoao, Cu câtă-îndrăzneală ș-istățime Sfătuește sătula mulțime. De când Tandaler bucate-adusă, Tot în jocuri, în cântări ș-ospețe Multe zile vesele petrecusă, Iară cele mai de vârstă fețe Tot întins sfătuiea cum să facă Rânduială-în țara lor săracă. Însă din acele sfaturi toate În urmă nu să-alegea nimică, Căci, care cum vinea ... Ca-între cei asemene cu sine Să poftească-a fi cu deosăbire; Fieșcare el mai bun să ține Decât pe ceialalți; de acie Tot însul trage pe-întieție. Pentr-acea-în republice să scoală Unul pe-altul pentru-întiețime Și purure vrajbă cu răscoală Turburează pe biata mulțime. Asta ... acest feliu de pricire-înceată, Toata vrajbelor să stânge iască, Căci nici unul pre monarhul țâne În cevaș' asemene cu sine, Ci caută la dâns întru nălție, Ca la un Dumnezieu pământesc, Nici poftește-asemene să-i fie. Deci, mai mult ca să nu mă lățesc, Încheiu cuvântul și vă zic ...
Ion Luca Caragiale - Apelul la unire
... Să vedem. O părere oarecare trebue să aibă guvernul, măcar că nu o dă pe față. Dacă părerea guvernului este în acord cu sentimentul țării întru cât privește limita concesiunilor, atunci nu se poate explica pentru ce guvernul, sau dacă nu guvernul, cel puțin organele partidului său nu vin să spună ... dat în vremea alegerilor, precum și prin mesajul de deschidere a Camerelor, guvernul a arătat că nu a prejudecat întru nimic rezolvarea cestiunii israelite. Aceasta nu avea guvernul nevoie să ne-o spună, afară numai dacă nu voia să ne asigure că dânsul n'a ... înfrățirea partidelor, așa vag și fără enunțarea unui temeiu, unirea nu se poate înțelege a fi decât platonică, teoretică; ei bine această unire întru câtva s'ar presupune că există. Dar nu este vorba de asemenea lucru, este vorba de o unire de aplicare, care să ne ducă la ... admirația Europei ? cât costă această slăbiciune a onor. prezident ? D. C. A. Rosetti a umblat în lunile trecute prin tot apusul european, unde, după cât știm, numai admirație nu prea i s'a acordat. D-sa este mai bine decât oricare dintre bărbații ...
Antim Ivireanul - Dedicația Psaltirei românești, tipărită la București, în anul 1694
... pre pământ s-au cinstit, și în ceriu viață vĂ©cinică au dobândit. Dentru carii și măriia-ta, blagocistive doamne, te-ai ales foarte den tot sufletul râvnitoriu dumnezăeștilor fapte, și te nevoești cu toată osârdiia de aduci multe fĂ©luri de roduri sufletești, pentru ca să aibă preavoslavnicul tău nărod ... să fie a ruga pre atotputĂ©rnecul Dumnezău pentru viața, întărirea și toată fericirea măriei-tale, păzindu-te bine a otcârmui tot norodul cât de la Dumnezău măriei-tale crezut și dat iaste a-l stăpânirĂ©, și să poți înmulți și întări pravoslaviia, ca și ...
Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ținterimul unui sat
... păstor, A cocoșului cântare, nici plăcerea de amor, Pe-adormiți n-or să-i trezască din tunericul mormânt; A lor seceri în tot anul adunând de pe pământ Aurite spici în jerbii, prin sudori și osteneală. Aduceau nutrețul casei și a ei chivernisală, Sara de-acum ... are nici o pompă ce prin aur se adună, Tânguirea-adevărată pe mormânt de nu răsună; Precum când un unchi răpune, clironomul însătat Binecuvintează ziua întru care-a răposat. Poate că sub astă țărnă este-o inimă-ngropată Care-avea în cursul vieței fantazie înfocată, Suflet bun, cu direptate ... menit, Pasă mângâiet de plânsul duioșiei însoțit. Firea a sa limbă are, ce-n mormânt nu este mută, A ei foc tot arde încă, deși viața ne-i trecută; Și la vadul cel eternic, în o inimă dorim, Care-n viață ni-a fost dulce ... prin a mele versuri voi să trag din tunecime Pre morți ce zac făr de laudă în această țânterime, Un nepot al meu vrodată, întru duiosul său rost, Văzând un mormânt mai proaspăt va să-ntrebe: cine-am fost? Va răspunde-atuncea poate un păstor cu veche frunte: L-am ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Epigrame
... ai fost în vorbă și fără vrun folos. Una nu e frumoasă, alta e prea săracă, Aceasta n-are zestre sau nu-i de măritat, Tot alegând nevastă, ai rămas ne-nsurat. VII - La cititorii satirelor N-am voit cu-a mele satiri eu pre nime a jigni ... Vă-ndreptați, dacă se poate, de năravurile rele. VIII - La Leandru Cinci ceasornici de perete, și vro cincisprece de masă Și de buzunar Leandru are întru a sa casă; Toată ziua el nu face decât tot le regulează Înapoi sau înainte, le întoarce și le-așează. Din această osteneală ce folos poate să-i vie? Nici un om ca dânsul bine ...
Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade
... ochișorii vii Cam negri căprii sau Ah! nurule împărate al podoabelor firești, sau încă: Doi ochi porți Ce fac morți Ca niște gelați Și arunci Tot în munci Pre amorezați. La Conachi, diversitatea ritmului e variație pur superficială. Întru nimic ea nu corespunde diversității tonului interior al bucății. Versul de 15 silabe, cu mersul său potrivit pentru povestire sau pentru apostrofa solemnă, Conachi îl ... clocit. Insistent atrag atențiunea asupra frumuseții emistihului: Și de țări vânturător, cu inversiunea lui plină de arhaică savoare și cu superba lui amploare ritmică; și tot așa asupra cuvintelor pierdute astăzi: curbet și giugea; curbet înseamnă pe turcește: camarad de pederastie, iar giugea înseamnă pitic amândouă elemente a căror ... formulă de aluat necopt, e o manifestare izbitoare de obtuzitate poetică, și ca înțeles și ca muzicalitate. Aceeași moleșeală, aceeași statornică fadoare ne întâmpină peste tot, în cele câteva pagini ale tristului Cârlova. Cârlova scrie (în Ruinele Târgoviștei): Dar încă, ziduri triste, aveți un ce plăcut, Când ochiul vă privește în ... de elegie patriotică? A ta putere nemărginită În veci urmează a fi pornită Spre ușurință și spre folos. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Vântul îi suflă ...
Alexei Mateevici - Cuvânt împotriva beției
... să judece drept și care chiar și fără de băutură este destul de slab și neputincios spre judecată dreaptă, căci în păcate ne naștem și întru fărădelege ne zămislim (Ps. 50, 5). Fiind mintea noastră slabă, putem oare noi fără de greșeală să umblăm? Niciodată. Dar fiecare dintre noi cu mintea ... lui Dumnezeu, adică îl face neputincios pentru pocăință și prin aceasta îi gătește munca iadului. Trupul îl vatămă cu veninul băuturii, care, vărsându-se prin tot trupul omului, îi strică sângele și îi aduce bețivului slăbiciuni și boale, din pricina cărora se face neputincios și netrebnic și pentru gospodăria sa, și ... face stricăciune nu numai sieși, ci la mulți, pentru că, fiind căsătorit și având copii, soția lui și copiii totdeauna umblă goi și flămânzi. Crescând întru așa nevoie, copiii sunt siliți, neavând straie și mâncare, de mici a se deprinde cu amăgituri, cu cerutul, și dacă alții nu le ... nici bețivii, nici răpitorii (l Cor. 6,9—10). Vedeți acum că nici un fel de patimă rea nu este dată omului de la Dumnezeu. Tot felul de răutate de la diavolul iese, pentru că el este tatăl răutăților. Dumnezeu ne spune în Sfânta Scriptură nouă, că diavolul ca un leu ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecu I
... lumea, el se desfată. Iar' de-astă dată-l întărâtase Urgia (precum spun) blăstămată Ce văzând cu săcuri și baroase Pe țigănimea noastră-înarmată, În tot chipul hotărî s-o strice, Vrajbă-întru dânsa-aducând și price. O! tu, hârtie mult răbdătoare [2] Care pe spate-ți, cu voie bună, Toată-înțălepția de supt soare Și nebunia porți ... Zicea el) să numim astă țară Cu nume nou, păcum să cuvine, Făcând ș-o rânduială-adevară, Noi între noi, cării toți să hie Supuși, întru d-alba țigănie? [12] Că fără dă rând nu-i nice-un bine! Căsi apoi să ne facem și mese, Cum au ș-alaltre neamuri ... să de-o parte Și sămnându-și toate pă-o hârtie, Cum or afla ei, așa să hie." Însă Burda n-așteptă să zică Mircea tot sfatul său: ,,Dară (zisă) Pănă cându-ți vorbi tot nimică? Mămăligă, măi! brânză și clisă! [13] Dă-aheste vă sfătuiți nainte, Dar' nu dă-a voastre goale cuvinte. [14] Când om avea ... roată, Câteva ori, ca ș-o ciocârlie, Purure cântând cha! câr! și iată, Bietului Goleman, ce pe iarbă Șezând ura, să cufuri-în barbă!... Și ...
Alecu Donici - Vulturul și albina
... sunt de fericiți Cei de soarta lor slăviți! Căci ei și spre fapta mare Au a slavei îndemnare. Dar și cei ce ostenesc Întru binele obștesc, Neprivind la răsplătire, Sunt prea vrednici de cinstire. Vulturul pe o albină Au zărit-o în grădină, La revărsatul de zori, Bâzâind pe ... fericită Când fagurii îi privesc, Lucrați de mii de albine; Și știu că și de la mine Un pic de miere măcar S-au adus întru
Antim Ivireanul - Dedicația din Ceaslovul tradus de Antim și tipărit la Târgoviște, în anul 1715
... și închinăciunea cuviincioasă, pentru căci precum din tipografie n-au eșit până acum aciastă carte, nici mai împodobită de cum să vĂ©de, nici de tot tălmăcită pre limbă rumânească precum acum s-au tipărit; așa și în scaunul Ungrovlahiei n-au șăzut alt domn, nici înfrumusețat cu atâtea daruri, nici ... domniei, ce cuprinde și laudele a tuturor sfinților, pre carii cu creștinească cucerie îl cinstești, și te închini lor, și-i chiemi pururea întru ajutoriu, ale cărora neîncetate rugăciuni cătră Dumnezeu și dumnezeescul dar, ce păzĂ©ște pe credincioșii domni, să păzească pre măriia-ta întru prealuminatul scaun al domniei, cu pace întemeiată, cu slavă lăudată, și cu norocie adevărată pentru lauda politiei, pentru folosul norodului și pentru buna chiverniseală a ...