Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN FORMĂ(BUNĂ)
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 250 pentru ÎN FORMĂ(BUNĂ).
Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere)
... torent, și, împreunându-se cu râul Tismanei, ce curge în vale, formează împreună o gârliță ce șerpuiește între 2 șiruri de munți și se pierde în depărtare. Tot în aceeași stâncă, deasupra peșterii, la o înălțime ca de 30 picioare, este o vizuină adâncă, chilie nemuritoare a sfântului Nicodim, care se află ... nu trece nimic cu vederea, dar astă dată vremea sau mai bine curajul ne lipsi și ne întoarserăm iarăși la mănăstire, unde ne odihnirăm puțin în foișorul ce dă asupra prăpastiei în fața drumului. Seara începuse a da obiectelor o culoare fantastică, dar în fața noastră, spre răsărit, o lumină roșietică vestea apropierea lunii; peste puțin o văzurăm licurind ca o stea depărtată, ca o făclie, care se aprinse ... acestei cetăți unde răsuna odată zgomotul armelor, întinderea pustiului, singuratica lună ce se înălța melancolică pe câmpiile cerului mi se părea a înota în atmosferă ca un fanal aruncat pe nemărginirea oceanului; toate umpleau inima de melancolie și deșteaptau ideea unei vieți petrecute în singurătate, în sânul naturii. Pe la miezul nopții plecarăm de la Tismana, fără a ne lua ziua bună de la părinți, care gustau
Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu)
... să stăpînească ; Îndată dau de față Cumplita tiranie, Cheamă pre înțeleșii Ministri să slujească. A lor deșertăciune. Adun, ascund comori Din biruri înfocate, În sfaturi tot greșite, Mii izvodiri fac nouă ; Vor să dezgroape morții, Cînd nu le mai ajunge A viilor avere. În lupta desfrînării Iubirii de domnire, Se-nșală între dînșii, Se rod în vicleșuguri, Se luptă să apese Strigarea pătimirii ! Stau pînă cînd vîlvoarea Odată-i prididește ; Atunci tiranul vina Descarcă pre ministri, Ministrii pe tiran ; Cuvinte de ... se-nfiorează. Așa n-avem zăbală, S-înduplece pornirea. Soțietatea încă Nu-și cată izvodirea De om îngrijitoare, Ca p-un copil să-l poarte, În veci să-l ție slobod Cu cele spre odihnă-i, Ferit de tiranie ! Ș-în veci răspunzătoare Să ție a lui ființă De orice lenvire-i ! Molranic lui, și lumei Lucrînd l-al vieții bine. Religii de tot ... țintă ! Cum să-aibă lăcuințe Cum duhul să-și hrănească Cu trupul dopotrivă, Roduri să dea prin fapte, Secundă făr-a pierde. Nu în de păsări cuiburi Nu-n vizuini de fiare, Să aibă constituții Ce-ncrederea înșală, S-încep a ...
Ion Luca Caragiale - Arheologie
... anumită vreme. Templele și palatele egiptene ne arată mai clar decât orice povestire ieroglifică mărirea superbilor faraoni și înalta civilizație a poporului lor. În dimensiunile acestor ruine, vedem formidabila putere materială; în gustul alcătuirii lor originare vedem înălțimea superioară a concepției, forța intelectuală, acea nobilă și grandioasă... A! dar nu gândiți că am ... iubita și frumoasa noastră capitală, n-or să aibă niciodată soarta celebrelor orașe și centre egiptene. Să sperăm că ofensele vremilor nu-l va clăti în vecii vecilor de pe solidele lui temelii, fiindcă e știut că “românul în veci nu piere!â€� Dar să ne închipuim așa, pentru ca să ne treacă de urât, o vreme foarte depărtată în adâncul câtorva mii de ani, când centrul culturii și activităbii poporului nostru să se mute de aci mai înspre inima Europei, la Alba-Iulia bunăoară ... și la palatul Justiției. Puterea acestei pasiuni de strâmb se va vedea cât a fost de irezistibilă mai cu seamă la Teatrul Național. În adevăr, acest monument, clădit într-o epocă anterioară, când gustul nostru nu era destul de format și educat, fusese drept dintru început; astfel, făcea un ... ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire
... Respectul numelui tău nu mă oprește mai mult, Și pare-ți bine sau rău, slobod din partea mea ești. Nu cercetez dacă-n rai, dacă în iad locuiești, La ce fel de munci, pedepse, păcatele-ți te-au supus Și dacă în lungi frigări dracii acolo te-au pus. Sunt sigur că sfinții toți asupră-ți au reclamat, Și chiar de nu-i fi prăjit, ești negreșit ... acestea le știi, dar furia-ți te-a orbit. Tu, ca odată Satan, pe om din rai l-ai gonit, Nădejdea, rodul ceresc, în inimi o ai călcat, Și care despăgubiri în locul ei ne-ai lăsat? Ucideri și desfrânări, iată ce-ți suntem datori! Viața-ai făcut-o grea sărmanilor muritori, Iar pe șcelerați i-ai ... Iar duhu-ți nemărginit e singur ce pizmuiesc. La toate-ai fost norocit: nu crez c-atât izbuteai, De-ai fi avut să formezi limba în care scriai; Dar veacul te-a ajutat; în vremea când te-ai născut, Stilul era curățit și drumul era făcut. Altfel e-n țară la noi: noi trebuie să formăm, Să dăm un ... ...
... Gheorghe Asachi - Oile Oile de Gheorghe Asachi Apolog Imitație Eu nu știu di ce acuma, ca în timpul cel trecut, Alte vite chiar ca omul nu au dar de limbuție? Căci în epoca străveche, cum făcutu-ni-au știut Esop, Lafonten în Franța și nu-s Cine-n Românie [1] Zburătoare, târâitoare și cvadrupede animale Discutau politici cvestii prin camere și tribunale. Pe atuncea de oi turme ... preget o energică măsură Contra răului lățire, ce la toți ar fi fatal, Dizvălindu-se o cvestie de asemenea natură, Au voit să se consulte în obșteasca Adunare În ce mod să se ferească de acel pericol mare. A să ști se mai cuvine că în secolul antic Societatea primitivă ce au fost încă sălbatică De guvern avea o formă, precum cronografii zic, Parte aristocratică, iar parte democratică, Și-n congres ... proieptul patriotic eu îl giudec prea himeric; Sigur sunt că-n aplicare el de tot e problematic Și nicicum cu starea d-astăzi de foloase în izul practic. Drept aceea, ascultați-mă! Eu espune-voi acum Alt proiect, pre care-l rumăg nu în ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale și arta
... Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale şi arta Idealurile sociale și arta de Constantin Dobrogeanu-Gherea Am zis în articolul meu Asupra criticii științifice și metafizice că un scriitor în general are datoria să răspundă la observațiile ce i se fac, dar câteodată, în cazuri excepționale, această datorie de a răspunde se preface în datoria de a tăcea. Tocmai într-un astfel de caz sunt față cu dl Philippide, care în numărul festiv al Convorbirilor literare a scris în contra mea un articol, Idealuri , articol confuz, fără început și fără sfârșit, cu o mulțime de chestii abordate însă fără șir, fără sistem, fără o ... de a face cu chestia, le eliminezi una câte una și răspunzi numai la rest, dacă mai rămâne, rest care trebuie să fie în chestie, dacă ai eliminat cu stăruință tot ce nu e. Dar pentru a vedea ce e în chestie și ce nu e, trebuie să vedem de ce e vorba. În articolul meu Morala și personalitatea în artă [1] , articol la care a răspuns și dl Maiorescu, am studiat importanța unor înalte idealuri sociale pentru un artist și pentru un ...
Gheorghe Asachi - Omul literat
... a păși pentru a agiunge la scopul dorit a civilizațiii, mulți tineri, însuflețiți de o vrednică de laudă dorință, ostenesc în deosăbite ramuri, cu țintire a înavuți limba și ideile compatrioților. În unii să descopere talent, în alții numai buna plecare, în puțini fondosul cel clasic neapărat pentru nemerirea țintirii lor. Grăuntea, mai nainte de a putea fi sămănată, au costisit multă sudoare ostenitorului! Sfezile ... a să folosi atât din a sale reflexii, precum și din acele a altora, el nu va fi nici singur în singurătare, nici străin în soțietate. Cu un cuvânt, oarecare va fi a sa îndeletnicire, el cu un pas măsurat pășește în lumea cea cugetătoare a speculațiilor matematice, sau că să rătăcește în lumea cea înfărmăcată a poeziii, au că înduieșește pre oameni pe sțenă, sau că învață prin istorie; aducând la templul artelor a ... sale. Ochiul său, nespăriet, nu-l va întoarce de la triamvul altora; glasul faimei (laudei) nu va fi pentru sufletul său un neplăcut sunet și în ...
Urmuz - Isma%C3%AFl și Turnavitu
... după ce mai întîi i-a rupt urechile și a stors pe el puțină lămîie… Alți viezuri mai cultivă IsmaĂ¯l în o pepinieră situată în fundul unei gropi din Dobrogea, unde îi întreține pînă au împlinit vîrsta de 16 ani și au căpătat forme mai pline, cînd, la adăpost de ... diferite binale, în ziua cînd se serbează tencuitul, cu scopul unic de a fi oferit de proprietar ca recompensă și împărțit la lucrători… În acest mod speră el că va constribui într-o însemnată măsură la rezolvarea chestiunii muncitorești… IsmaĂ¯l primește și audiențe, însă numai în vîrful dealului de lîngă pepiniera cu viezuri. Sute de solicitatori de posturi, ajutoare bănești și lemne sînt mai întîi introduși sub un abat-jour enorm ... la insulele Majorca și Minorca: mai toate aceste călătorii se compun din dus, din spînzurarea unei șopârle de clanța ușii Căpităniei portului și apoi reîntoarcerea în patrie… În una dina ceste călătorii, Turnavitu, constractînd un guturai nesuferit, molipsi la înapoiere, în așa hal, pe toți viezurii, încît, din cauza deselor lor strănuturi IsmaĂ¯l nu îi mai putea avea la discreție oricum. Fu imediat concediat din ...
Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria
... jurnalist d'un succÄ�s donateur de mesure! Albina din 19 aprilie 1868 zice: "Motivându-și deputațiunea rogarea sa, Dl Ministru aduse una și alta în contra." Pe nemțește: der Herr Minister brachte eins und das andere dagegen vor , iar pe românește: dl ministru făcu mai multe obiecțiuni. În Gazeta Transilvaniei din 7 februarie 1868: "Introducerea unei taxe uniforme de 40 cr. s'a propus în Senat a se pune în viață." Die EinfĂ¼hrung einer Taxe soll ins Leben treten, adică: introducerea unei taxe se va pune în practică, sau mai bine: o taxă uniformă de 40 cr. se va introduce. Albina din 5 februarie 1868: "Monitorul francez trebuia să bage în socotință", adică: să ia în seamă, să ție seamă de; nemțește: in Rechnung, in Anschlag bringen. Gazeta Transilvaniei din 24 aprilie 1868: "În consunetul statutelor se convocară membrii reuniunii." În consunetul statutelor? În consunetul trâmbițelor, dar nu al statutelor! Nemțește: im Einklange mit den Statuten , românște: în conformitate cu statutele. Tot Gazeta zice în no. din 17 aprilie 1868: "După sunetul învoielii ratificate." Un sunet de învoială! Nemțește: laut ratificierten Abkommens, românește: după cuprinsul învoielei, sau, cum se zicea
... cap cu gugiuman Sta culcat pe-un buzdugan Lâng-un grec țarigrădean. [14] ,,Măi Codrene, voinicele, Spune tu domniei mele, Mulți creștini ai omorât Cât în țară ai hoțit?" ,,Domnule, măria-ta! Jur pe Maica Precista, Eu creștini n-am omorât Cât în țară-am voinicit, Vreun creștin de-l întâlneam, Averile-i împărțeam. Cu doi cai de-l apucam, Unu-i dam, unu-i luam. Mâna-n ... sunt de tine!" Scăpatu-mi-a voinicul! Eu mă-nchin cu cântecul, Ca codrul cu freamătul, Ca roibul cu umbletul. Roibul sare zid în loc, Scoate voinicul din foc, Codrul frunza-și îndesește Pe voinic îl mistuiește. Rămâneți în veselie. Ca Codreanu-n haiducie Și-mi faceți parte și mie. [20] ↑ Cele mai multe dintre cântecele poporale încep cu frunză verde . Aceasta provine ... iarbă, a se rătăci prin lunci și codri, a cânta și a pocni din frunze, a se scălda în lumina soarelui și în aerul parfumat al câmpului. Frunza cea nouă îi insuflă cântece pline de o melancolie adâncă, ce exprimă jalea unui trecut de mărire și aspirarea către ...
Cincinat Pavelescu - Ce este o epigramă și cum se face%3F
... unde guverne neocrotitoare mă țin departe și de publicul elegant, înțelegător și simpatic al capitalei, și de viața intelectuală a Bucureștiului. Parcă, totuși, în satisfacția mea de a mă afla în fața dv. se amestecă și o umbră de melancolie. Să fie numai neîncrederea în modestia mijloacelor mele oratorice și în conștiința sarcinii prea grele ce mi-am asumat-o? Sau poate vina e a titlului conferinței care mi s-a impus ... la 1577. Să venim la cel mai mare epigramist latin, la Martial (Marcu Valeriu), născut la anul 48, după Cristos, la Bilbilis, Spania, și anume în Celtiberia, și mort pe la 104, în timpul domniei împăratului Traian. Pliniu cel tânăr scrie, aflând de moartea lui Martial: Era un om spiritual, mușcător, fin, care punea în scrisul lui multă sare, multă fiere și destulă candoare! Martial s-ar cădea să ne reție mai mult, pentru că în cele 16 sute de epigrame cât ne-a rămas de la el ne-a transmis într-o formă neîntrecută, precisă, poetică ... Jean B. Rousseau, Maynard, St. Pavin, Voltaire cu bunul său simț neînfrânt sunt principalii scriitori francezi ce s-au ilustrat în acest gen. Ca și