Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN DRUM (SPRE)

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 520 pentru ÎN DRUM (SPRE).

Dimitrie Anghel - Înainte!

... Dimitrie Anghel - Înainte! Înainte! de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Un paradis pierdut e orice oră, Dar nu te mai întoarce spre trecut: Trecutul nu cunoaște auroră – Ci-ndreaptă-ți carma spre necunoscut, Căci un pilot stă pururea la proră. Pe marea asta-a vieții zbuciumată, Ce peste tot o-nvăluie misterul, De vrei să ... cale-adevarată, Ca-n roza vânturilor corăbierul, În inima ta proprie o cată. Sirene-or încerca să te înșele, Dar tu urmează-ți drumul tău spre larg. Nu te lăsa ademenit de ele : Ca Odiseu legat strâns de catarg, Nu căuta-n adâncuri, ci spre stele! Din calea ta o clipă nu te-abate, Nu mai căta pe unde ai trecut – Nu plânge-a tale pânze sfâșiate ...

 

Emil Gârleanu - Sărăcuțul! ...

... drumului sosea un curcan. Cărăbușul se făcu mai mic decât era, ținându-și sufletul: „Acuma chiar c-am pățit-o!â€� Când ajunse curcanul în dreptul cocoșului, se înroti, își roși mărgelele și își dădu capul peste spate; iar cocoșul scoase pieptul și mai în afară, se înălță în picioare și forfecă aripile de câteva ori în pământ: își dădeau binețe. Cocoșul s-a dus, curcanul se feri parcă să nu calce cărăbușul când îl ajunse, și acesta, bietul, răsuflă ... după un gard, sări, mare, cu coada rotundă cât soarele la răsărit, un păun. Pasărea se legănă o clipă, apoi își strânse coada și zbură în drum. „De ăsta nu mai scap!â€� crezu cărăbușul. Păunul s-a apropiat, l-a răsturnat cu ciocul pe spate, apoi ... l-a întors cum îl găsise și, lăsându-l, își văzu de drum. Cărăbușului nu-i venea să-și credă ochilor că mai e în viață. Dar uite: colo e drumul, sub el — hârtia, pe dreapta — gardul, — trăiește. Ia să zboare acuma, cât putea mai repede, de ... vreo creangă de copac. Să-și încerce aripile. Și le desfăcu.

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița

... din marele-i tării pe zale cu-argintate ținte— Și el ia parte-n bătălii, pe coifuri, lănci și steaguri sfinte jucându-și razele aurii. În toiul luptelor, în grabă cu spada-ntinsă spre Ștefan se-arunc-orbește un oștean. Dar lovitura lui e slabă Și vodă nu-i atins defel. Prin oțelitele lui zale nu trece paloșul de ... Rănit în bătălie, Radu cu câți oșteni i-au mai rămas, trecându-i Dâmboviței vadul, Înfrânt spre țara lui s-a tras. Dar în Suceava, sub mari arce de flori, în cântec de norod, În Scaunu-i domnesc se-ntoarce Ștefan, cu-al biruinței rod. Din falnicii Carpați și până În Serbia, departe-n zări, Și de la Dunărea bătrână, la țărmul vechi al Negrei Mări, de spada lui cutezătoare Și nendoită de furtuni Sunt puse ... stă și azi pe el blazonul lui Andrei Doria sculptat. Acoperit de mușchi și viță se-nalță sumbru și temut un turn și tânăra Domniță În el cu jale-a petrecut. Din geamul scund, spre zări, tăcută, cu ochii marii suferinți privea spre ...

 

George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)

... George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu) Păcatul de George Topîrceanu I Trist vâjâie vântul și crengile-ndoaie, În negură cântă al codrilor glas Și calul străbate, prin pânze de ploaie, Drum fără lumină și fără popas... Un fulger deasupra tresare o clipă, Se văd nouri vineți pe cerul cernit, Și pasărea nopții sălbatică țipă De spaimă ... spintecă în zborul cotit, — apoi dispare țipând în întuneric. Răsar de prin chilii Călugărițe — negre fantome solitare — Cu haine lungi, cernite, purtând în mâini făclii. Biserica înaltă începe să răsune, Curg note tânguioase în liniștea adâncă, Și lin plutind în noapte cântări de rugăciune Se-ntorc și se repetă, lovite-n zid de stâncă. III ....................... — EpifĂ nio, când toaca te deșteaptă la utrenii Și ... vin toate să se roage la altar, Pentru ce stai în iatacul încărcat de mirodenii, Urmărind, prin întuneric, voluptoasele vedenii Care rând pe rând dispar? În tăcerea din odaie, ale gândurilor șoapte Îți răsună-ncet în suflet, ca un cântec adormit, Din trecutul tău crâmpeie de icoane și de fapte Ca prin vis le desfășoară a uitării neagră noapte ... ...

 

Ion Creangă - Ursul păcălit de vulpe

... car jos. Țăranul mâna, carul scârțâia, și peștele din car cădea. După ce hoața de vulpe a aruncat o mulțime de pește pe drum, bine...șor! sare și ea din car și, cu mare grabă, începe a strânge peștele de pe drum. După ce l-a strâns grămadă, îl ia, îl duce la bizunia sa și începe a mânca, că ta...re-i ... ca într-un clește. De la o vreme, ursul, nemaiputând de durerea cozei și de frig, smuncește o dată din toată puterea. Și, sărmanul urs, în loc să scoată pește, rămâne făr' de coadă! Începe el acum a mornăi cumplit ș-a sări în sus de durere; și-nciudat pe vulpe că l-a amăgit, se duce s-o ucidă în bătaie. Dar șireata vulpe știe cum să se ferească de mânia ursului. Ea ieșise din bizunie și se vârâse în scorbura unui copac din apropiere; și când văzu pe urs că vine făr' de coadă, începu a striga: — Hei cumătre! Dar ți ... peștii coada, ori ai fost prea lacom ș-ai vrut să nu mai rămâie pești ...

 

Mihail Săulescu - Durerea lui Faust

... știu!     Â« Ce valuri se frământă pe-al mărilor pustiu,     Și mâna ce le poartă, nu-i nimeni să o știe,     Dece le face veșnic spre țărmuri ca să vie,     Dece le face veșnic să spumege în soare,     De-apururi neoprite și veșnic călătoare !...     Ce știu acum, nu este cu-adevărat ce știu?     Ce văd pe ceru' albastru — înmărmurit pustiu â ... ce ține     Ascuns al zeei Isis obraz, de cei ce vor     Ca să-i privească fața de moarte dătătoare?     O ! ce mă 'ndeamnă oare —     Spre țărmuri neștiute, spre ne 'nțeles mereu?     Dece aleargă'ntr'una nebun sufletul meu?     Â«Ah! tot ce știu, din câte aș vrea să știu acum,     Â« Nimic nu ... lui Iob...     Â« Și mă gândesc că toate menite sunt uitării,     Și mă gândesc că toate ursite sunt să treacă,     Precum un val se pierde în infinitul mării,     Și 'n alte valuri repezi, în fund de zări se 'nneacă.     Și mă gândesc că toate menite sunt să moară...     Și iată chiar și visul ce încă n'am clădit,     Și ... c'un deget doar o ține —     Și-o 'ntoarce, și-o sucește, râzând de toate 'n sine.     ...Și-a râs și el ...

 

Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)

... gata a-și preface vorbele în faptă, se scărpină cu îngrijire pe spete. Era pe atunci lucru frumos și vrednic de laudă ascultarea fetelor. În zilele noastre aceasta nu se mai vede. Dacă fiica vornicului Smereanu ar fi zis, spre pildă, că inima ei este juruită altuia, și ar fi căzut în genunchi udând cu lacrămi amare picioarele părintelui ei, sau ar fi căzut leșinată după obicei, desigur pe spetele bătrânului vornic Smereanu ar fi jucat baltagul ... era o idee ca toate ideile. Iată-l, deci, că ia un cuțit de vânat dintr-un dulap; îl ascute pe ciubotă și-l îndreaptă spre gâtlej. — Nu merge, zise hatmanul, oprindu-se în drum. Se vede că nu taie destul de bine. Apoi, mai ascuțindu-i tăiușul, ridică iarăș spre gâtiță ucigătoarea unealtă, care părea a nu pune îndestulă bunăvoință. În acelaș moment însă, o mare larmă, care se auzi între copii în odaia de alăturea, îi opri mâna în loc. — Dac-aș fi holtei, zise Baltag suspinând, n-aș avea nemulțămirea să fiu întrerupt în ...

 

Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare

... visuri și sufletul lui veșnic avîntat se umplea de o melancolie fără de margini, vrînd să scape și el și să se amestece mai curînd în oceanul acesta luminos, spre care rîvnea de atîta vreme. Ușoară ca o estompă, seara întuneca vîrfurile copacilor, dezlega umbrele din ramuri și le împrăștia pe drumuri, ștergea contururile florilor ... culorile. Sus, întîile licăriri sfioase se arătau, mare și orbitor luceafărul apărea, scînteietoare constelațiile își arătau punctele lor de foc în locul obișnuit, imens șerpuitorul drum al robilor se strecura printre norodul de sori, de luceferi și de stele, brăzdînd tăria și apoi, după cele mari și scăpărătoare, sfioase se arătau ... și mai licăritor se arăta drumul robilor de-a lungul căruia, în fiecare noapte, se înșiră parcă și merge spre un țel necunoscut, spre celălalt capăt al lumii, un șireag de miliarde de pelerini cu făcliile aprinse, și iată că într-un tîrziu și feeria pe care o aștepta ... Enigmatică îi rămase casa cu obloanele și ușile zăvorite, pînă ce, într-o dimineață, îmbătrînît și purtînd ca o lumină lunară pe față, apăru aducînd, spre mirarea vecinilor, un șir nesfîrșit de bolovani, de pietroaie de toate formele și ...

 

Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie

... Calistrat Hogaş - Amintiri dintr-o călătorie Amintiri dintr-o călătorie de Calistrat Hogaș Prima parte din volumul „Drumuri de munteâ€�. Apare în 1912. Cuprins 1 SPRE MÂNĂSTIRI 2 DE LA VĂRATIC LA SĂCU 3 LA AGAPIA 4 SPRE PIPIRIG 5 HĂLĂUCA 6 ÎN VALEA SABASEI 7 PE ȘEȘTINA 8 JUPÂNEASA ZAMFIRA 9 ION RUSU 10 UN POPAS SPRE MÂNĂSTIRI Orice călătorie, afară de cea pe jos, e după mine o călătorie pe picioare străine; a avea la îndemână cupeaua unui tren ... o vreme cotirăm de la Dărmănești, la stânga, spre Gârcina, pentru a tăia peste dealuri, pe drumul de picior. Drumul acesta ne duse spre Gârcina până la biserica din sat, de unde trebuia să ne îndreptăm către Almaș: în drum ne întâlnirăm cu preotul locului, care mergea cu un țăran la un ogor din apropiere. Pe preot îl cunoșteam și-l întrebai de drumul ce ... ar fi bine să cauți a te încredința și cu atât mai mult, cu cât aveți, mi se pare, la primărie niște porunci în această privință. — Că bine zici, părinte! Și nici una, nici două, se întoarse din drum, apucând ...

 

Vasile Alecsandri - Maghiara

... din țară Ș-a rămas trista maghiară Cu ochi plânși, cu jale-amară! De trei zile plânge-acum! De trei zile cată-n drum, Dar nimică nu zărește, Căci iubitul ce jelește Pe drum nici că se ivește! Unde-i mândrul tău iubit? În ce cale-i rătăcit? Unde-i, Doamne! de nu vine De trei zile lângă tine? Cine-a spune unde-i, cine? Vai! cu ... Șesuri, văi, norii din cer În urmă-i departe pier. Cine-o vede, o zărește Ca o stea care lucește Și-n văzduh se mistuiește. În codri merei pustii Unde urlă fiare mii, A intrat fata voinică Și se duce fără frică Pe-o strâmtoare de potică. Umbra nopții ... s-a pornit, Vântul suflă, vâjâiește, Codrul urlă, clocotește, Tunetul în cer vuiește. Dar ea-ndeamnă tot mereu Calul ce răsuflă greu Și mult drum în urmă-i lasă; Că cine doru-l apasă, De furtuni cerești nu-i pasă! Iată-a sosit în ceas rău Pe malul unui pârău, Pârău mic și fără nume Ce curgea tainic

 

George Coșbuc - Somnul codrilor

... A negrei Nopți. Și Noaptea de zare deșteptată Încet ridică ochii, se uită-nspăimântată, S-apropie de flăcări și-aproape-n urmă stând Viteazului în față, ea lung la el privește, Domol, apoi cu glasul abia-nțeles, vorbește: „Tu cine ești, străine? De tulburi somnul meu? Cu gândul morții ... Să dorm și eu de-a pururi, să dormi și tu de veci!â€� N-a râs acum viteazul; sta codrului în față Cu ochiî mari și tulburi, cu sufletul de ghiață. Și când clătește Codru pletosul cap al său, Năvalnic dintre plete-i vuind răsare Vântul ... înfiorat De frău, cuprinde gâtul fugarului spumat Și-aleargă-n vânt și-n noapte năuc, și sugrumat De gânduri troienite — și nu mai sunt în cale Nici pietre, nici izvoare; el fulgeră la vale. Și-n zori la poartă bate, dar poarta n-a răspuns, Hatursa-i măritată ... n ochi îi vine, Arnulf ar vrea să țipe și n-are glas de-ajuns. El calul și-l întoarce și drumul îi arată, Același drum spre codru, o goană desperată! Cu gândul morții-n suflet, cu nopțile de veci ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>