Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN CEEA CE MĂ PRIVEȘTE
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 489 pentru ÎN CEEA CE MĂ PRIVEȘTE.
Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire
... putut, toată sfiala să las, Să-ți scriu pe un ton măreț, cât de măreț s-ar putea, Și să-ți pornesc un bilet lucrat în fabrica mea. Dar auzeam că voi, poeți, scriitori vestiți, Îndată ce ați murit, vă faceți cam neciopliți, Cam groși, necivilizați; și, drept să spui, mă temeam Să nu-mi întorci un răspuns mai aspru decât doream: Răspuns ca acel ce zici că-n anul trecut ți-a dat, Din partea lui Boileau, un secretar nenvățat. Aicea ca și la voi se află mulți ... Respectul numelui tău nu mă oprește mai mult, Și pare-ți bine sau rău, slobod din partea mea ești. Nu cercetez dacă-n rai, dacă în iad locuiești, La ce fel de munci, pedepse, păcatele-ți te-au supus Și dacă în lungi frigări dracii acolo te-au pus. Sunt sigur că sfinții toți asupră-ți au reclamat, Și chiar de nu-i fi prăjit, ești negreșit ... putem ai lui Apolon nepoți, Râdem de unii câțiva, și publicul de noi toți. Amestecul întâmplat în limbile omenești, Când s-a zidit acel turn, ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Irinel
... prin niște lunete, văd ce se petrece în adâncimea unei tăceri viclene. Da, sunt nesuferite aceste supape de lumină. Mi-e cu neputință să privesc în ele fără să mă cutremur. Așa m-am născut. Sunt mulți ca mine. Un singur lucru mă deosebește de ei: eu am priceput devreme de ce sufăr printre oameni, fără a-i urî, iar ei îi urăsc fără să știe de ce. După cum vedeți, nu sunt curajos — ferească Dumnezeu! — dar nici poltron. În fața unui revolver nu tremur. Dacă m-ați vedea cum mă reped printre muncitori — închizând ochii, bineînțeles, — desigur că m-ați crede un erou și n-ați înțelege deloc cum un asemenea cavaler să ... pe nerăsuflate. Ce n-aș fi dat să mă lase profesorii în pace, ca sa învârtesc degetele cele mari, unul împrejurul celuilalt, din ce în ce mai repede, din ce în ce mai încet, după cum lecția curgea mai repede sau mai pe gândite. Pedagogia a fost dușmana mea. Mi s-a părut ... zvăpăiat care își arunca cartea în pridvor când se întorcea de la școală și
Constantin Stamati - Omul și pământul
... scenă a firii liniștite, Am căzut pe genunchii-mi pe pajiște-nflorită Unei poieni rotunde, de arbori pregiurată, Și acolo, pe gânduri, uitându-mă pe sine, Uitam și pe-ai mei casnici, ca când pierdusem mintea. Și iată că un șopot, ce din pământ ieșiră, Mi-au încântat auzul, ca și glasul iubirii, M-au răzbătut în suflet și chiar ca o făclie Mi-au luminat și calea vieții fericite, Zicând cu mângâiere acel glas de minune: "Copilul meu! fiul meu! vrei să ai cunoștință Cu mine, a ta rudă acea mai de aproape? Căci te-am ... oameni făr’ de cuget, Mă spurcă, mă încruntă cu-a fraților lor sânge, Și apoi mor ca tigrii, cugetul nemustrându-i, Și mistuiesc în mine afurisite oase"... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Aici glasul cest dulce, ce îmi șoptea pământul Și-mi încânta simțirea, se curmă de suspinuri... Dar mai apoi îmi zice: "Spune bieților oameni Să-și podobească viața cu fapte ... lui zile le voi umple de bine, Dându-i belșug, avere din sânurile mele; Și a lui rămășiță cu drag o voi ascunde În sine-mi ca o maică mormântul podobindu-i Cu flori mirositoare; și etern a lor suflet Ca pruncul neculpabil va locui
Cezar Bolliac - Muncitorul (Bolliac)
... Cînd am băgat-o-n groapa de brațul meu săpată Ș-am dat pe ea pămîntul... oh, Maică Preacurată ! Tu știi cît am jelit !... Acum, în lume singur, trăiam fără simțire, Nutrindu-mă cu lacrimi, cu trista suvenire A maicei ce-am iubit. Prin negura vieții zării eu o lumină : În drumu-mi singuratic, o fiică orfelină Trimise Providența. O ! Roua primăverii, ninsoarea afînată Nu poate fi ca dînsa, ca dînsa de curată !... Mi-am pus ... » Munceam eu cît și patru, și făr-a face gură : Și cînd veneam din muncă, găseam în bătătură Pe îngerașul meu ! Oh ! ce plăcere, Doamne! cînd într-o zi mi-arată Că am plecat pe drumul de a mă face tată ! Mărite Dumnezeu ! Eu mă topeam cu ziua de multă nerăbdare. Gîndeam ca ce dulcețuri să-i dau eu demîncare, Ce poate să poftească. Dar ea, mai înțeleaptă, venea pe lîngă mine Și îmi zicea să strîngem pentru acel ce vine — Spunea cum a să-l crească. Era aproape ora ce-atîta așteptam, Cînd o schimbare-n țară, ...
... Emil Gârleanu - Tată Tată de Emil Gârleanu — Te miri de ce mă găsești mâhnit? mă întrebă prietenul meu, în ochii căruia căutam cercetător. Iar după câtăva vreme adăugă: — Mi-au plecat toți copiii la țară. Am rămas eu cu nevasta. După ce spuse acestea, căzu pe gânduri. M-am uitat din nou în ochii mari, adânci, umeziți de stropul lacrimii sfărâmat în repedele clipit al genei. N-am mai spus nici o vorbă. Mă gândeam la omul acesta potolit, mulțumit în mijlocul alor lui, lângă nevasta pe care o iubea mai presus de orice, alături de copiii fără de care nu putea trăi. Ce rar se găsesc oamenii aceștia și cât n-am da să schimbăm, măcar pentru un an din traiul lor, întreaga noastră viață răvășită, viață cu ... a scris Tată. Cu câtă răbdare și iscusință e așternut T de la tată. Privește bine cu câtă mlădiere, alintare copilărească e trăgănată coada literei în jos, ca brațul lui când mă apucă de după gât să mă sărute. De multe ori, în astfel de lucruri mici, neluate în seamă, se ghicește tot sufletul unui copil. Prietenul închise caietul, se mai uită încă o dată, peste tot,
Ștefan Octavian Iosif - Meduza
... cer, el vreau să vină... (Intră Darius): DARIUS Umil în față robul ți se-nchină! MEDUZA De ce nu vii aproape, lângă mine? DARIUS Stăpână, mă întorc din țări străine Și-s plin de praf... MEDUZA Ci vino să te scutur, Berbantul și șăgalnicul meu flutur! Ah, ce frumos ești tu! Și cum te plac... Ieri se plângea un ram de liliac Că tu ai fi mai alb ca dânsul... Spune: Adevărat să ... pune veșnicul pojar pe gură? DARIUS Pe gura ta aș vrea să mor, dar nime N-ar crede că se-mbină două rime... MEDUZA Sărută-mă... Așa... Ce bine mi-este! De unde vin săruturile-aceste? DARIUS Le-am cumpărat în târg, la Syracuza... MEDUZA Sărută-mă... Ah, cum mă arde buza... O, dulce e ... Ce sfântă-i sărutarea! Auzi cum cântă-n crâng privighetoarea? DARIUS Menește-a moarte... Cântă ca nebună... Vrei tu să mori cu mine dimpreună ... cine e așa nebun să moară?! DARIUS Dar ochii tăi cu nesfârșite visuri Ce mă atrag cu negre guri de-abisuri... MEDUZA O, Darius, sărută-mă ...
... se tem, Toți supt toiag de fer rece suspină și plîng și gem. Pînă cînd însă acestea toate am putut să le fac, Anii vrîstei mă dărmară și în patul morții zac. Fără să știu vreodată pofta mea a-mi sătura Fără să pociu în viață un ceas a mă bucura. Înfășurat de durere de ostenele dărmat, De grija a face răul ca de un vierme săpat, Pîngărit în fapte rele de cugetul mieu muncit Văd minutul acel groaznic al morții că au sosit. Cu cît puterea trupească s-apropie spre sfîrșit, Cu atîta să întartă cugetul spre dosădit, În oglinda minții mele el îmi arată pe rînd Cît am făcut fapte rele și ce m-așteaptă curînd. Mustrarea lui acea dreaptă o sîmpt bine, dar tîrziu : Că într-o clipală iată voi înceta a fi viu. Ce ... â€� Într-a lucrurilor fire dreptul are scutitoriu Și așăzămîntul vecinic îi iaste răsplătitoriu ; A nedreptului palaturi, pustiirei trist lăcaș, Ajung în curînd să fie cucuvearcilor sălaș. Și pristolul întru care lacomul său proslăvea Cu averea ce din lacrămi adunată o avea Acel
Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman
... timp, de secoli, vecia străbătând. P-aicea uriașii ai Daciei cei crude Săgeata otrăvită zvârlea din mal în mal, P-aicea umbla umbra lui Zamolx ce s-aude, P-aici încura calul viteazul Decebal. Dar unde e poetul ce poate da o seamă De toată majestatea clădirii în eter? Cine-ar putea să spuie această panoramă? Prin vorbe cine poate s-arate-acest mister? Eshil le-ar zice iaduri, adâncuri sfărâmate, În care el privește pe Jupiter trăsnind, Giganți și Ecatonhiri, Titani care îl bate, Zvârlind în ceruri munți, și p-Adis greu rănind. Pe Leaota noroasă ce ochiul n-o pătrunde, Lungit, ca un alt munte, ar da pe Prometeu; Pe crivăț ne-ar aduce și gemete afunde, Și zgomotul ce face vulturul din Orteu. În largi domeni de brumă ce soarele-aurește, Un Osian ne-ar spune c-eroi aci conjur; În tronuri de porfiruri, o fiică că iubește Un june erou mândru cu ochii de azur. Dar însă acum nu e nici bardul Tesaliei, Ce vede zbârlind munții acel imens Titan, Ce-aude umblând Scila pe vântul Siceliei; Nici al Scoției bardul, bătrânul Osian; Profeții de ai Iudeii ce pot să compareze Troienii de calcair, graniții ascuțiți Cu
Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi
... Un amant este o realitate teribilă. Incomparabil mai îngrozitoare decât un soț. Notează doctorul: Întotdeauna mi-a venit greu să schimb apelativul Domnișoară în Doamnă. Mi se pare o imixtiune în lucruri prea intime, mi se pare că iau act cu brutalitate de fapte care nu mă privesc și nu-i decent să mă privească. Iată documentarea monumentală a unei superlative discrețiuni, dar, în același timp, și a unei alarmante obsesiuni. Normal, apelativele acelea le substituim, în semnificare socială, fără a ne preocupa de realitățile sexuale ce le corespund; însă doctorul Codrescu ia lucrurile altminteri: el se gândește la preciziuni anatomice și fiziologice, și-i e infinit rușine să zică luni dimineața ... E cu atât mai remarcabil că resortul central al dramei sale sentimentale constă într-un conflict oarecum cronologic: are patruzeci de ani patruzeci de ani! ce urât, ce vulgar sună cuvintele astea! ce dospit! iar Adela douăzeci. Cu această deosebire de vârstă el nu o mai iartă pe fată; i-o repetă până ce o exasperează. Și doar fata, cât era de pudică și de bine crescută, face și spune tot
Ion Heliade Rădulescu - Serafimul și heruvimul
... mea plânge, Cu dealul se înalță, cu câmpul se alină. Cu floarea se dă-n leagăn, cu iarba undoiază; Livedea îl arată, dumbrava-l subascunde; În ziuă și în noapte, la umbră și în rază Nu e nălucă,-mi spune, mă mângâie oriunde. Durerea mi-o adoarme, lacrima el mi-o șterge, Și pe pământ, și-n ceruri nădejdea mi-o arată. Cu glasul conștiinței el ... vederea, Fața ta e fior! În urmă-ți e dreptate, În preajmă-ți strășnicia; Glasul tău mă străbate, Totul ești vitejia Și fulger arzător! Heruvim! mă-nfiorează Înmulțita ta vedere, Mulții tăi ochi priveghează Ca singura prevedere. Eu te văz, și mă sfiesc. Inima-mi nu te uraște, Tremură l-a ta ivire Și-n adâncul ei se naște O fioroasă cinstire, Un foc arzător ... Stingerea pasu-i urmează; Seceta seacă, sterpează, Foametea rumpe, răcnește, Boalele zbiară, turbează, Moartea doboară, cosește Osânda tu când ții. Arată-mi osânda, în veci mă mustrează, Nu îmi ierta vina câtuși de puțin; În a mea viață tu mă îndreptează Când fapte și gânduri rele mă ...
Mihai Eminescu - Codru și salon
... Privea uimit în râul ce spumega amar, Și arunca vo piatră în apa-nvolburată. Râdea, cânta degeaba... plângea chiar în zădar. El vede ierburi nalte în mândră zi cu soare. Crescute-ajung la brâul unei copile. Lin Prin iarba mare trece ș-aminte luătoare Plivește flori albastre și fire de pelin ... moale Și chinuie papucii de-atlaz, care stau jos. L-a patului ei margini cu fruntea-n a ei poale Sta în genunche dânsul, privind întunecos... Sub umeri-unei fețe ca marmura de rece Sunt umbrele-ntristării, ce-adânci l-arată slab; Prin ochii mari și negri o îndoială trece, Ce fulgeră în taină, apoi dispare-n grab.  Din vorba mea nu poate amor să se aleagă? Nu te iubesc atâta cât știu să te iubesc? Ai ... Plutire-am lin pe lacul ce doarme în grădină, Căci eu mă simt copilă, de-ai fi și tu copil! Nu mintea ta, nu ochii, ce fulgeră-n tăcere, Nu astea mă îngheață de-mi vine ca să mor. Mă doare  nu știu... glasul amestecat cu fiere, Căci sufletu-ți e-o rană, suflările-ți