Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN CĂUTAREA

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 60 pentru ÎN CĂUTAREA.

Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere

... direcția satirei sale irită foarte rău, e deci încă foarte vie. E greu totuși a tăgădui că procedările lui artistice sunt adesea vechi, în înțelesul de: perimate. Socotesc că, printre oamenii astăzi în viață, sunt unii tocmai astfel așezați în timp ca să poată simți viu opera lui Caragiale și, în aceeași vreme, să poată imagina relativitatea ei istorică. Pentru filologii viitorului depărtat, când se vor sili, după cum le e meseria, să închipuie, în scheme și fantasme fragmentare, ceea ce trăim noi astăzi și am trăit ieri și deunăzi, consemnarea gândirii și simțirii noastre, a acestora care ... Lună de miere, din Cadou; iar una din acele schițe ale începătorului istoria cetațeanului Ghiță Calup a intrat de-a dreptul în Noaptea furtunoasă. Însă cu deosebire simptomatice pentru orientarea artistului sunt tipurlle dezvoltate, în foița umoristică din 1877, sub titlurile Șotrocea și Motrocea și Leonică Ciupicescu, retipărite cincisprezece ani mai târziu în Moftul român, unde Șotrocea și Motrocea se prefac în definitivii Lache și Mache, pe când Leonică Ciupicescu era din capul locului un nume creat artistic, primul de felul acesta

 

Radu Greceanu - POVESTE DE JALE ȘI PRE SCURT asupra nedreptei morți a preacinstitului Costandin Cant

... i-au sugrumat pângăritul acela     Nejudecați, nevinovați, ucigașul acela!     Omorât-au și pre ai lor, averile au luat,     Și pre alții mulți de ai lor în temniță au băgat.     Atuncea Cantacuzino, cu multă înțelepție,     Au cunoscut, și au pribegit, cu a sa avuție,     Și în Moldova au trecut, cu toată casa lui.     Unde mergând el, s-au găsit pre cei doi frați ai lui,     Pre Toma și Gheorghie, cei ce ... Iar încăș și mătușă-sa, acia dă bună viță,     A domnului Șărban-vodă fiică era iubită,     Tocma ca ochii îl ținia, cu multă căutare,     Și cu coconii să afla la multă dăzmierdare.     Căci la blagorodnie și bunătatea ei     Alta în lume nu să află înnaintea dumneaei,     La înțelepciune ce avea și multa cunoștință,     La priimire de striini, cu mare cuviință.     Iar și coconii dumnealor, tocma ... unchiu-său, dă el toți să temea.     Luat-au și dregătorii, la cinste au încăput:     Ciauș, portariu și vistiiar, domniia l-au făcut.     La toate, în casa domnului, el liagă și dăzleagă,     Ca cum ar hi fost sângele, pre nimeni nu întreabă.          Deci, când pașa al Dârstorului în ...

 

Dosoftei - Psaltirea în versuri

... Dosoftei - Psaltirea în versuri Psaltirea în versuri de Dosoftei Cuprins 1 Psalmul lui David, 1 2 Psalomul lui David, 21 3 Psalomul lui David, 46 4 Psalomul lui David, 48 5 ... dânș în sâlță. Legătura să le spargem, În giugul lor să nu tragem. Că Dumnezău toate vede Din scaunul său ce șede 1 ce veți. În ceri, unde odihnește, De-acolĂ³ pre toț prăvește. Pre pizmașii și pârâșii Domnul va râde de înșii Și-i va mustra de ocară Pentru carea ... eu, Dumnezău svinte, Cu mila ta de mainte, Îț voi intra-n svânta casă, Unde șez, Doamne, la masă, De m-oi închina cu rugă, În frica ta, ce țî-s slugă, În beserica ta svântă. Și mă du fără de smântă Spre-adevăr, să nu duc greață, Că tu, Doamne, m-ești povață Și spre tine-m ... nu sloboade pradă. Și de nu veț întoarce cătră pocăință, Are săgeț amână scoase din tulbiță. Arcul întins încoardă, lancea strălucește, De strică și răstoarnă în ce să oprește. Și-n voi le-a slobozî-le, arse și-nfocate, Aceste vase toate de moarte gătate. Cine umblă cu pizmă ... ...

 

Petre Ispirescu - Greuceanu

... Greuceanu de Aur; dar și pe acela c-o lovitură îl voi culca la pământ. Greuceanu, auzind, ieși pe pod și strigă: - Vino, zmeule viteaz, în săbii să ne tăiem, sau în luptă să ne luptăm. - Ba în luptă, că e mai dreaptă. Se apropiară unul de altul și se luară la trântă. Aduse zmeul pe Greuceanu și-l băgă în pământ până în genuchi. Aduse și Greuceanu pe zmeu și-l băgă în pământ până în gât și-i tăie capul. Apoi, după ce aruncă leșul zmeului și al calului sub pod, se puse să se odihnească. Când, în puterea nopții, veni și fratele cel mare al zmeului, și calul lui sări de șaptesprezece pași înapoi. El zise ca și frate-său, iară Greuceanu ... ochi cu săgeata și îl voi culca la pământ. Atunci, ieșind și Greuceanu de sub pod, îi zise: - Deh! zmeule viteaz, vino să ne batem, în săbii să ne tăiem, în suliți să ne lovim, ori în luptă să ne luptăm. Sosi zmeul și se luară la bătaie: în săbii se bătură ce se bătură și se rupseră săbiile; ...

 

Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"

... œ Cum rămâne cu Ammianus Marcellinus, pe care îl citează dl Ureche pentru timpul lui Attila? Sau cu Voltaire, care începe istoria de caracter filozofic în vârstă de 6 ani? Sau cu Cimabue, care devine celebru în arhitectură? etc., etc., etc. Cum rămâne cu aceste fenomenale... scăpări din vedere, aceste... mici erori strecurate într-o câtățime cam mare în primele două numere, numerele de recomandație, ale unei Reviste de literatură, artă și știință, publicată în anul 1873 în capitala unui stat care aspiră la cultură și nu este cu totul lipsit de viața literară? Iată singura întrebare la care se aștepta un răspuns ... Asemenea, suntem datori să recunoaștem că nu mai încape discuție asupra uverturii lui FreischĂ¼tz, pe care dl de la Ploiești o atribuia lui Mozart. În acceași zi (1 mai) în care a apărut critica noastră în Convorbirile literare din Iași, a apărut în no. 3 al Revistei din București rectificarea. Pasagiul criticat de noi din no. 2 al Revistei era: „Un caiet din Mozart se afla pe ... se cânta la barbari pe timpul lui (Canitur adhuc barbaras apud gentes. Annal., II, 88)? D-sa, care știe toate, nu știe că la goți ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură și viață

... decât a pesimiștilor. Vina multor greșeli în ce privește găsirea cauzelor hotărâtoare ale pesimismului stă în metodele greșite întrebuințate pentru căutarea acestor cauze și în metodele greșite întrebuințate în general pentru lămurirea pesimismului. Așa, unii caută să se lămurească în privința sensului cuvântului pesimism , trag din el toate concluziunile logice, construiesc astfel un pesimism ori un pesimist ideal în capul lor, pe urmă cu abstracțiunile din capul lor ei caută să lămurească pesimismul din viața reală. Cu alte cuvinte, ei nu deduc sensul cuvântului ... fiecare om poate întrucâtva să priceapă altmintrelea cuvântul pesimism, de aceea vor fi mai tot atâtea feluri de pesimism câți oameni sunt. Alții nu cad în această greșeală. Ei întrebuințează un metod științific întru atâta întru cât caută să se lămurească în privința pesimismului din viața reală, din istoria omenirii. Dar mulți dintre acești din urmă cad în altă greșeală. Ei studiază pesimismul în felurite epoci, caută ce are comun pesimismul tuturor epocilor, pe urmă, cu acest rest comun la toate, vor să caracterizeze pesimismul fiecărei epoci în parte. Așa, spre pildă, nemulțumirea în ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele

... providenței, Pe mii de miriade de repezi cherubimi. Cerească armonie organe mii răsună; Poeții-eternitătii, serafi întraripați, Sub degete d-auzuri vii arpele înstrună, Răpiți în adorare, de Domnul însuflați. Ființe de simțire, cu totul de vedere, Contemplă în mirare p-eternul Iehova, În marele panhymniu, în sfânta preveghere Întreg nemărginitul răsună: Osana! P-același tron, d-a dreapta, născut în preștiintă În sânu-eternității, de angeli nevăzut, Etern era și Fiul, cu Pater d-o ființă, Ca dânsul fără margini și fără început. Când pater al puterii ... Se-ntoarce fiecare spre ceruri, să mai vază, Și trăsnete-nmulțite din urmă îi ajung. Cad unul peste altul, ruine spirituale, Și se resping teribil, în spațiu se-ntind; Minți, spirite stupide, perverse și fatale, Ca flăcăre în vortici tot haosul aprind. Și cad căzând ca mintea, s-afundă în turmente, Vârteje ascuțite, și tot se ascuțesc, Și șuieră vâlvoarea ca lupta-n elemente, Și negri, cât s-afundă, cu-atâta se negresc. Plesnește universul ... providența, la ceruri greu hulesc. Ca unde-ntărâtate când stă o vijelie, Dezmăsurate unde când grele cad, plesnesc, Așa munții de flăcări, dup-astă-anomalie, În flisv plesnesc, se nalță, iar cad și iar plesnesc. S-alină-apoi tumultul și nu mai e vedere, Profund, mare-ntuneric ...

 

Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis

... redusă la un bob de rouă și raporturile de timp, la o picătură de vreme, secolii din istoria acestei lumi microscopice ar fi clipite, și în aceste clipite oamenii ar lucra tot atâta și ar cugeta tot atâta ca în evii noștri — evii lor pentru ei ar fi tot atât de lungi ca pentru noi ai noștri. În ce nefinire microscopică s-ar pierde milioanele de infuzorii ale acelor cercetători, în ce infinire de timp clipa de bucurie — și toate acestea, toate, ar fi — tot astfel ca și azi. ...În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu — ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă. Dacă am afla misterul ... în legătură cu aceste două ordini de lucruri care sunt ascunse în noi, mister pe care l-au posedat poate magii egipteni și asirieni, atuncea în adâncurile sufletului coborându-ne, am putea trăi aievea în ...

 

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

... literatura în înțelesul cel mai larg al cuvântului. Pe când în lumea noastră politică neliniștea a ajuns la culme și totul pare întunecat în confuzia unor tendințe lipsite de princip, se dezvoltă, alăturea cu acele mișcări nesănătoase, o literatură încă jună și, în parte, încă nerecunoscută, dar care, prin spiritul ei sigur și solid, ne dă primul element de speranță legitimă pentru viitor. Această speranță va deveni o ... Deodată, după o lungă tăcere, din mijlocul iernei grele ce o petrecuse în izolare la Mircești, și iernei mult mai grele ce o petrecea izolat în literatura țărei sale, poetul nostru reînviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor. În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată, La răsărit, sub soare un negru punt s-arată; E cocostârcul tainic în lume călător, Al primăverei dulce, iubit prevestitor. El vine, se înalță, în cercuri line zboară Și repede ca gândul la cuibu-i se coboară, Iar copilașii veseli, cu pieptul dezgolit, Alerg sărind în cale-i și-i zic: bine-ai sosit! În aer ciocârlia, pe case rândunele, Pe crengile pădurei un roi de păsărele Cu lungă ciripire la soare se-ncălzesc, Și pe deasupra bălții nagâții se ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii

... face dl Panu despre critica modernă, poate mai ales de aceasta. Pentru dl Panu toate aceste expresii juridice nu sunt tocmai metafore; d-sa crede în adevăr că există un cod de legi estetice după care criticul judecă operele artistice, le apreciază, pronunță hotărâri asupra valorii lor și în felul acesta slujește ,,de călăuză în aprecierea deosebitelor lucrări literare și artistice". Că există în adevăr oarecare legi estetice, foarte discutabile și ele, e adevărat; că critica servește și de călăuză în aprecierea lucrărilor literare, e de asemenea adevărat; dar toate aceste aprecieri, judecări și călăuziri constituie așa de puțin menirea și ființa criticii literare moderne, încât ... esteticii germane, vede lucrurile mai larg, câteodată prea larg; e mai consecvent, mai logic; de aceea acum zece ani a demonstrat că critica (în sensul criticii control, călăuză) n-are ce căuta în țară, e absolut de prisos; și cum am arătat într-un articol, dl Maiorescu avea perfectă dreptate. Dl Maiorescu argumentează cam în modul următor: la începutul dezvoltării literare a unui popor, critica e necesară; prin aprecierile ei estetice, pe de o parte ea călăuzește pașii ... parte critica studiază o operă literară sau un curent literar ...

 

Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre

... dacă e de fapt un om superior, nu mai e astăzi un infailibil profet de sentințe revelate, ci un „prospectorâ€� de aur și diamante în stâncosul pustiu al neînțelepciunii omenești. Ca Diogene din Sinope, profesorul contemporan are a căuta, în școală, ca și în lumea largă, cu lampa aprinsă și ziua, oameni: oameni întregi, noi, în care pâlpâie flacăra ideii. Avem azi apreciatori de artă, avem cunoscători de vinuri și de cai de rasă, dar n-avem prețuitori de suflete noi ... rival. Deprins a nu avea nevoie de inteligență, Socialismul face abstracție de ea, neputându-și-o închipui ca un eventual rival. Capitalismul biruitor în Apus, calcă disprețuitor în picioare toate idealurile pentru care intelectualitatea, solidară cu poporul, a crezut că trebuie să lupte în războiul cel mare. Socialismul biruitor în Răsărit - cel puțin ca experiență trecătoare politică - începe prin a distruge tot ce nu primitivitate și bestialitate de masă amorfă. Pentru că e ... a societății e mecanicizată industrial. De o sută de ani încoace nu s-a născut o singură idee epocală, deschizătoare de drumuri necunoscute, în arhitectură, în filozofie, în sculptură,

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>