Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎMPINGE
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 246 pentru ÎMPINGE.
Dimitrie Anghel - Pe un volum al lui E. Gîrleanu
... un semen al tău cu care trăiești și te-ai deprins să-l cunoști zilnic și nu ști de multe ori ce taine ascunse îl împinge să facă anumite lucruri, să ia cutări hotărîri, să apuce anumite căi. Dar omul și durerile lui se vede că s-au banalizat, sufletul lui ...
Dimitrie Bolintineanu - Mustafa-Pașa
Dimitrie Bolintineanu - Mustafa-Paşa Mustafa-Pașa de Dimitrie Bolintineanu Soarele-apusese. Lupta tot urma; Dar împinși, românii, spatele-nturna. Iar Mihai Viteazul la ai săi cuvântă — ,,Un român de moarte nu se înspăimântă. Ce vor face oare slabele femei, Dacă voi dați dosul, o, vitejii mei." Zice și soldații, rușinați, se-nturnă... Domnul pasă-n frunte; toți cu fală-l urmă. Vede comandantul Mustafa-pașa, Prin bravură cată lupt-a precurma. Chiar ca semizeii din antichitate, El îl cheamă-n luptă și fălos combate. Oștile-n mirare privesc și s-adun. Caii lor resaltă, armele răsun. Se fărâm pe zale far' să verse sânge. Domnul schimbă-ndată spada-i ce se frânge. Pașa trage-atuncea paloșul tăios. Fierul sparge zaua domnului frumos. Pașa se doboară sub o lovitură Și cu viața pierde sângele pe gură. Turcii cu dezordin repede s-avânt. Cei mai mulți dintr-înșii aflu-al lor
Dosoftei - Din Molităvnic de-nțăles
Dosoftei - Din Molităvnic de-nţăles Din Molităvnic de-nțăles de Dosoftei [STIHURI LA CUMINECĂTURĂ] I Vrând să mănânci, omule, trupul stăpânului, Cu frică te apropie, să nu te arz, că focu-i. Și dumnezăiesc bând sânge spre prăființă, Întăi te-mpacă cu carii îț sunt mâhniț. De-acii cutezând tăinuită mâncare să mănânci. II Mainte pănă a nu lua de strașnica jărtvă A viață făcătoriului trup a despuitoriul, Într-acesta te roagă chip cu cutremur. III Iată că vii1 spre duimnezăiasca cuminecare, Ziditoriul mieu, să nu mă arz cu prăființarea, Că foc ești, pre nevrednicii arzându-i, Dară curățește-mă de toată imătura. IV Dumnezăitoriul sânge spaimă-te, omule, văzând, Cărbune-nfocat este, pre nevrednicii pârjolind. A lui Dumnezău trupul mă dumnezăiază și hrănește, Dumnezăiază-mi duhul, iară mintea îm hrănește minunat. 1 vin. Deaca vei dobândi de buna prăființare A viață făcătoarelor tăinuicește daruri, Să lauz îndatăș, să mulțămești cu multul Ș-acestea cu cald din suflet lui Dumnezău să zâci: Slava ție, Dumnezău, slava ție, Dumnezău, slava ție, Dumnezău! [RUGĂCIUNEA LUI SIMEON NOUL TEOLOG LA CUMINECĂTURĂ] De la prăvuite buze, de la inemă spurcată, De la necurată ...
Emil Gârleanu - Nedespărțite! ...
Emil Gârleanu - Nedespărţite! ... Nedespărțite! ... de Emil Gârleanu Toamnă! Pădurea fumegă. Negurile se lasă perdeluind zările. Păsările se rotesc în înalt, se deșiră, iar se strâng și iar se răresc, apoi își aleg călăuzele, le pun în frunte, și-n vârf de săgeată călătoresc. Se ridică stolul sus-sus, pe apa albastră a cerului, și lin, ca împinse de un dor tainic, vâslesc, se șterg din zarea plaiurilor noastre. Se duc! Încotro? În nopțile reci de toamnă văzduhul parcă freamătă. O lume ciudată pare că prinde ființă sub stele; noiane de frunze desprinse pare că sunt purtate de vânturi; umbre se strecoară rătăcite; țipăte răsar și se sting; chemări de călăuzire umplu largul cuprinsului. Sunt păsările călătoare. Și cu ele parcă iau ceva din sufletul nostru, în ochii lor parcă fură soarele, pe aripile lor parcă duc primăvara. Un stol de turturele a întârziat. Grăbite s-au strâns în dimineața aceasta, și-n fâlfâirile lor, care se aud ca niște sunete supte ușor dintrun flaut, pornesc. Întâi o iau pe-aproape de pământ, peste lunci, deasupra rariștilor, printre plopii înalți, ca și cum ar vrea să mai vadă locurile aceste o dată. Apoi fac un ocol ...
George Coșbuc - În muzeu (Coșbuc)
... fac pe-o piatră Azi copiii-n jocul lor! Tu ai sufletul mai larg, Scapă-mă! Ce chin ai stinge, Dacă-n lături m-ai împinge Ca să cad și să mă sparg! Cât m-a-nduioșat ulciorul! Și-aș fi vrut să-i fiu pe plac, Însă ce ...
George Coşbuc - Armingenii Armingenii de George Coșbuc Pe când umbla Hristos prin țară Lățind cuvântul său frumos, Ovreii toți i-au scos ocară Și cărturari de-ai lor cercară Prilegi să piardă pe Hristos. Așa,-ntr-o noapte-ntunecată Când vecinicul Mântuitor Dormea-ntr-o casă-ncreștinată, Găsitu-l-au ovreii-ndată Și sfat făcut-au de omor. La miezul nopții aveau să vie La casa unde el dormea Și, casa pentru ca s-o știe, Au pus ca semn și mărturie În fața casei o nuia. Dar Dumnezeu, cel ce scoboară Și-n gândul cel mai nevădit, Nu lasă p-al său fiu să moară, Căci a răscumpărării oară Și vremea morții n-a sosit. Și Dumnezeu orbit-a firea Ovreilor împinși la rău, Încât să n-aibă nicăirea Vrun chip de-a făptui pierirea Născutului din Dumnezeu. La miezul nopții-n gloată mare Ovreii pe furiș pornesc Sunt muți ovreii de mirare, Că ei la casa fiecare Ca semn câte-o nuia zăresc. Dac-am pierdut și astăzi prada, Cu greu putea-vom s-o găsim. Pornește-apoi răgnind grămada, Pierândă-n zgomot toată strada Tăcutului Ierusalim. Dar neputând ...
George Coşbuc - Pe lângă boi Pe lângă boi de George Coșbuc Publicată în Tribuna , Sibiu, 1891, nr. 109 (14 mai) Pocnind din bici pe lângă boi, În zori de zi el a trecut Cu plugul pe la noi. Și de pe bici l-am cunoscut, Și cum țeseam, nici n-am știut Cum am sărit și m-am zbătut Să ies de la război. Și-atâta tort mi-am încâlcit Și-n graba mare-am spart un geam, Știu eu ce mi-a venit! Am cap, dar parcă nu-l mai am! Ce-aveam să-i spui? Nimic n-aveam, Dar era-n zori, și eu voiam Să-ntreb cum a dormit. Și vezi așa-i el, nu știu cum! M-a prins de braț și m-a cuprins Să mă sărute-n drum. Dar eu din brațe-i m-am desprins Și l-am certat și l-am împins Dar n-am făcut cu dinadins, Și rău ce-mi pare-acum! O, nu mi-e că mi-am sângerat La prag piciorul într-un cui, Dar mi-e că e păcat! Om bun ca dânsul nimeni nu-i, ...
... mpinge apa." Acum noi toți am hohotit. Morarul ăsta e smintit: Când vrea să doarmă pe-odihnit, El pat își face grapa! Că de-ar împinge-o, ea nebuna S-ar năpusti, ieșind din scoc, S-ar duce pe pârău cioc-poc— Dar uite, roata stă pe loc Și totuși umblă ...
George Topîrceanu - Icoanei Icoanei de George Topîrceanu Împins mereu către păcate Un suflet trist mi-au dat părinții — Bolnav de dorul clipei moarte Și ars de flacăra dorinței. Dar tu mi-ai luminat de-a pururi Al nopților convoi tăcut, Icoană scumpă, — și cu tine Mi-ai dus norocul în trecut. La tine-și caută, sfioase, Un adăpost în clipe grele, Speranțele mângâietoare Și toate visurile mele... Ușoare zboară către tine, Cum zboară fluturii ușori Spre floarea tăinuită-n umbră, Spre cea mai dulce dintre flori... Tu, cea dintâi, mi-ai dat putere Să sfarm zăgazurile minții Când mi-ai sădit în piept ispita, Fiorul tainic al dorinței. Și coborând în ochii-mi tulburi Adânc, privirea ta de sfântă, Mi-ai dat belșug de viață nouă Și iubitoare mi-ai zis: cântă!... Acum sunt singur. Ești departe, Neprețuita mea comoară... Dar vii în ceasul mut al serii Când liniștea din cer coboară, Și văd cum genele plecate În tremur necurmat le miști, Întunecând surâsul gurii Cu noaptea ochilor tăi triști. Zadarnic pizma altor inimi Ne-a despărțit atâta vreme, Că ochii nu mai vor să plângă Și gura uită să blesteme: Simt umbrele ...
Gheorghe Asachi - Anul nou 1847
Gheorghe Asachi - Anul nou 1847 Anul nou 1847 de Gheorghe Asachi Răposat-au anul cel vechi; din cenușa sa învie Un nou fenix, ș-a lui aripi le-au întins acum în ceri. Toată lumea îl salută cu urări, cu bucurie; Oare ce în an acesta pentru mine să mai cer? Poate trai voios și dulce? Știu lucoarea trecătoare, Care fulgerând se pare c-a deschide ceriul sânt, Dar când cred că-i văd lumina, în loc de doritul soare, Mai adânc tuneric încă se revarsă pre pământ. Poate muzele, amorul? A juneților lângoare Am cercat, ii mă-nălțase păn la sfera lui Platon, Dar la tartar mă împinsă o putere-nfiorătoare, Când eram acum aproape de muncelul Elicon. Îngânat în somn, în visuri, nu putui lumea-nțelege, Și dorite floricele vrând s-adun adeseori, Trezit din visul cel dulce, numai spini putui culege; Nu, nu cerc eu Elicona, nu, nu vreu d-acum amor. Amiciția? Oare cine n-ar dori cu duioșie! Decât zâna ce ideea pre pământ a fost urzit, Mai frumoasă, mai plăcută ceriul n-are altă fiie, Dar mai crudă nu-i tirană, când o viață- ...
Gheorghe Asachi - Asinul și fluierul
... să știe Di ce lucru a să fie Lemnul cela găunos? Deci l-întoarnă-n sus, în gios, Tot cu botul său l-împinge, Îl amirosă și-l linge, Când, suflându-l, au sunat Viers ce n-au fost așteptat. Măi, măi, strigă-n bucurie, Acest sunet d-armonie ...