Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru Â
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 2186 pentru Â.
Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...
... târziu joi la 21 de dimineață... Un numar de lux, îngrijit, nu rasolit ca numerele cotidiane; bine aranjat, tipărit frumos și nu ciuruit de greșeli... — Binențeles; ...dar... — Dar ce?... — ...Ia priviți afară, ce vreme! În adevăr, e un vifor strajnic. — Ce are-a face vremea — zic eu — cu cronica noastră? — Nu prea are; dar... mă cheamă părintele la masă; mereu îmi face semne: i-e foame — s-a sculat de dimineață. Părintele este socrul confratelui. Domiciliază împreună, tocma peste drum de redacția noastră, în curtea bisericii Sf. Ion. De ... pe prispa caselor se vede drept în redacția noastră, și viceversa, firește. Vara, când ținem ferestrele deschise, îl cheamă reverendul pe ginere-său din gură: „Ignate, gata!" Iarna, îi face semne. De aceea, Caracudi lucrează totdeauna la masa de la fereastră. — Prin urmare — zic — nu te mai țiu... ne-am înțeles: o cronică de Crăciun — „Betleemul, staulul, ieslea, steaua, magii ș. cl." — nici mai lungă de trei, nici mai scurtă ca două coloane... Mi-ai luat măsura, ca un bun ciubotar ce ești, calapodul mi-l cunoști ...
Ion Luca Caragiale - Partea poetului
... a mers și el la-mpărțeală?... Poate să mijlocim pe pământ pentru vreo slujbă... — Nu e de slujbă el, zice sfântul... e delicat... — Atunci, ceva bani... — Nu-i trebuiesc... e dezinteresat. — Vreo decorație... — Aș! se supără... e și mândru. — Ei! zice domnul; mi-am găsit beleaua cu omul ăsta... — Doamne — zice Petre — eu stiu ce i-ar trebui lui... — Ce? — Nu-i vreun lucru mare: o cutie cu penițe, un clondir cu cerneală și trei topuri mari de hârtie. — Dă-i-le, să ne scăpăm de el; că iar așa într-una, toată ziua-bună ziua, a cam început să mă plictisească ... I le-a dat... A plecat Poetul foarte mulțumit. Nu trec nici trei săptămâni, și iar se pomenește sfântul cu el: — Iar, iubitule?... ce mai poftești? — Am isprăvit hârtia și cerneala... — Cum se poate? — ...și am venit să vă rog, daca nu vă supărați, să-mi mai dați. Sfântul se uită lung la el și, pe urmă:
Ion Luca Caragiale - Pastramă trufanda
... el, negustor cinstit, nu tăgăduiește, și se dă dator să plătească până la para. În vremea asta, Aron se jelește mereu smulgându-se de barbă: — Bine, bre — zice cadiul — dacă omul nu tăgăduiește și se dă dator să-ți plătească cinstit până la para, ce mai faci gură?... ai?... — Să plătească? urlă ovreiul... să plătească?... ce să plătească?... pe tată?... poate el să plătească pe tată? — Care tată, bre? întreabă Iusuf. — Tata meu! — Care tată, bre? întreabă cadiul. — Tata meu, Leiba Grosu, care a murit... și Iusuf l-a mâncat. — Pe cine l-am mâncat, bre? — Pe tată! — Când, bre, l-am mâncat eu pe tat-tău? — Când a fost pe corabie... — A fost tat-tău cu mine pe corabie? — A fost! — Și l-am mâncat?... eu? — Tu! tu! — Efendi cadiu — zice Iusuf — nu vezi că e nebun ovreiul? — Nu sunt eu nebun! zbiară Aron; tu ai fost nebun, că ai mâncat pe tată! — Mai spune o dată: care tată? â ...
Ion Luca Caragiale - 1 Aprilie
... fost până pe la două și jumătate trecute... Mișu era amorezat de nevasta unui cârciumar din dosul Cișmegiului, de la care cumpăra țigări de damă — umbla gătit, cu guler nou, cu țilindru, cu un baston de păr nodoros și cu mănuși — și dăduse și cu parfum. Mișu zice: „Bonsoir, eu mă duc. — Mai stăi... — Nu se poate; mâine am treabă de dimineață la canțilerie.â€� Și a plecat. După ce a plecat Mișu, Cleopatra a început să râză: hihihi! (râde ca Cleopatra) zice Mitică ... făcut planul: Mitică și Cleopatra să pornească din dosul bufetului, și noi să ne ascundem la pândă sub movilă la grotă. Tragem iar cu urechea — nimic. „Să știi, zic eu, că i-a fost frică Poltronului să vie: nu vine el noaptea pân Cișmegiul pustiu.â€� Mitică zice: „Atuncea n-am făcut nimic!" Da' Cleopatra: „Aș! nu se poate!... A venit!â€� Și până să n-apuce să zică, auzim: (fluieră partea întâia a marșului „Margaretaâ€�, fals și tremurat.)
... ceva pe masă Cînd s-abătea la noi. Era fruntaș bătrînul, ca el puținu cu stare, Abia-nvîrtea prin curte cu carul său cel mare — Un car cu șase boi. Pe orice puneam mîna ieșea în toate bine. Tu semănai cu tat'tău și frate-tău cu mine...â€� Aicea a-ncetat... Ș-un ochi de disperare ținti pe o icoană A sîntei născătoare, zicînd : — „În orice goană A soartei te-am chemat !â€� — „Tata spunea odată c-aveam și noi moșie ; De ce-ați vîndut-o, mamă ? Că-e rău în obăcie ; Muncești pentru străin.â€� Ș-o lacrimă din pleoapa-i luci precum lucește Pe geana aurorei o rouă ce pistește Dintr-un azur senin. — „Noi n-am vîndut-o, mamă ; vecini ne-au luat-oâ€�. — „Și cum ! așa cu sila ?â€� — „Ba tot ne-au tot scurtat-o Cu cărți de judecăți, Pîn-au luat-o toată...â€� — „Ce viscol e afară ; Unde-o fi nenea, mamă ?â€� — „Aleșii îl luară Ș-acum ca ș-alte dăți.â
... s-a tăiat fiecare pâne în câte trei bucăți deopotrivă de mari; câte bucăți ai fi avut dumneata, care spui că avuși două pâni? — Șese bucăți aș fi avut, domnule judecător. — Dar tovarășul dumitale, care spui că avu trei pâni? — Nouă bucăți ar fi avut, domnule judecător. — Acum, câte fac la un loc șese bucăți și cu nouă bucăți? — Cincisprezece bucăți, domnule judecător. — Câți oameni ați mâncat aceste cincisprezece bucăți de pâne? — Trei oameni, domnule judecător. — Bun! Câte câte bucăți vin de fiecare om? — Câte cinci bucăți, domnule judecător. — Acum, ții minte câte bucăți ai fi avut dumneta? — Șese bucăți, domnule judecător. — Dar de mâncat, câte ai mâncat dumneta? — Cinci bucăți, domnule judecător. — Și câte ți-au mai rămas de întrecut? — Numai o bucată, domnule judecător. — Acum să stăm aici, în ceea ce te privește pe dumneta, și să luăm pe istalalt la rând. Ții minte câte bucăți de pâne ar ... d-tale? — Nouă bucăți, domnule judecător. — Și câte a mâncat el de toate? â ...
Ion Luca Caragiale - Poveste de contrabandă
... salută foarte politicos și se așază într-un colț în fața doamnei. Cum sunt călătorii, după câteva minute se rupe tăcerea și încep întrebările indiscrete: — Doamna merge departe? — Da, domnule, merg în Franța. — A! în Franța. — Da, mă-ntorc acasă. — A, acasă... Și doamna a fost la Bruxelles? — Da, domnule. — O călătorie de plăcere, desigur... — Da, am fost la o rudă... — A! la o rudă... Și n-ați profitat de ocazie să cumpărați ceva dantele?... Sunt foarte ieftine și de o calitate superioară celor ... domn dorește cu multă stăruință să fie primit pentru că are o afacere importantă de aranjat și nu poate întârzia la Paris decât până seara. — Poftește-n salon. Mosafirul intră. Peste un moment intră și doamna... Dumnezeule, tu care ții vămile văzduhului! Cine era? Infamul! — Ieși! — Doamna mea, am să ies după ce vă voi da o mică explicație... — Ieși!! — Vă datoresc... — Ieși!!! — Șase mii de franci, pe cari vă rog să-i primiți. — Ce? â ...
Ion Luca Caragiale - O conferință
... Iancule". Asta, ce-i drept, nu-mi prea place... Când eram sufler la teatru, acu vreo patruzeci de ani, damele aveau obicei să-mi zică „Iancule", ba, unele, chiar „mă Iancule" — nici un respect! Apoi, au mai trecut așa cam douăzeci de ani, îmi ziceau „domnule Iancule". Când am ajuns director, îmi ziceau „stimate domnule director..." Acu, după alți vreo douăzeci, toate — adică toate câte-mi mai sunt prietine — din „nene Iancule" nu vor să mai mă scoată. Toată lumea în serviciu public înaintează — numai eu, din zece-n zece ani, regulat, degradat! De la „mă" de odinioară (uneori chiar cu ghionturi și fel de fel de alte maltratări... odată o prietină a mers cu îndrăzneala până chiar ... sunt reprezentate cele nouă Muze în pitoreștile costume naționale românești. Daca știam mai dinainte, veneam și eu în costum de ciobănaș doinaș, cu trei fluiere — unul de soc ce zice cu foc, unul de os ce zice frumos și altul de fag ce zice cu drag — Apollo național. Madam Parigoridi, din rândul întâi de jețuri, îmi face un semn grațios cu mănușa — adică: suntem gata să te ascultăm: poftim, nene Iancule, începe! â
Ion Luca Caragiale - Baioneta inteligentă
... aminteri, om plăcut, deștept și vesel. Când a venit pentru prima oară să mă cheme-n serviciu, era tămâiat. Îl cunoșteam de mult — cine nu-l cunoștea în mahala pe d. Cotoi? — zic: — Frate Guță, te rog, pe mine să mă scutești; sunt slab de constituție. — Ei, aș! zice. Oftică rusească!... Nu se poate, d-le Iancule... adică... se poate, dacă pui om în loc. — Atunci, pui om în loc. — Atunci, scoate rubla. I-am dat-o, și d. Guță a plecat legănându-se și strigând: —Trăiască ai noștri, d-le Iancule! Apoi o teribilă înjurătură: ...de ciocoi! Peste vreo opt zile, m-a călcat d. Guță iar, și ... Atunci... cum? — Iac-așa. — Atunci te bag la arest. — Să poftești! — Car' va s' zică nu dai rubla? — Nu pot. — Bine... Și a plecat supărat, înjurând strajnic pe ciocoi. A doua zi, dis-de-dimineață, am auzit goarna, m-am îmbrăcat ... M-a încasat și m-a trecut la portofel. Peste vreo câteva zile după desființarea gărzii, m-am întâlnit cu d. Guță — îl făcuseră perceptor, și era foarte vesel! L-am întrebat în glumă:
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe
... Atunci izbii cu pumnul în porți. Porțile sunară. Sunetul se duse departe, departe, și în toate ușile palatului mi se păru că aud lovitura mea... — Cine e? Ah! ce glas! — Cine e? — Eu. — Cine, tu? — Nu știu. — Cine te-a trimis? — Nimeni. — Ce cauți? — Nimic. — Ce vrei? — Mi-e frig, mi-e frică, mi-e foame! Porțile se desfăcură în două. O bătrână cu părul alb, galbenă ca ceara, c-o văpaiță ... somnului din urmă. Nimeni nu a intrat și nimeni nu a ieșit pe porțile pe care ai intrat tu, dragul mamei. — Nimeni nu a intrat? — Nimeni. — Nimeni nu a ieșit? — Nimeni. — Dar cine a bătut alaltăieri, la miezul nopții, în porțile palatului? — Nimeni, răspunse bătrâna, uitându-se în jos. — Cine a deschis porțile palatului alaltăieri, la miezul nopții? — Nimeni, răspunse bătrâna, și rupse firul de borangic și aruncă fusul în fundul odăii. Fusul se învârti în jurul măciuliei. — Dar eu am auzit... ...
... pământul, cerul și el însuși cu gândurile lui s-au sleit, formând ceva uriaș, negru și nepătruns. Nu e chip de mers decât pe pipăite. — Care vine? repetă (întreabă iarăși) păzitorul și lui începe să-i pară c-aude și șoapte și un râs reținut. — Care-i aici? — Eu, dragă..., răspunde un glas bătrânesc. — Da cine tu? — Eu... un trecător. — Ce trecător! strigă cu mânie păzitorul, ca să-și ascundă cu strigătul frica. Te poartă și pe tine pe aici necuratul! Umbli, strigoiule, noaptea prin ... Domnul și n-o să-mi fie mie mântuire nici pe astă, nici pe ceea lume. M-am înglodat în păcate, ca viermele în pământ. — Așa, da tot trebuie să mori. — Asta-i, că trebuie. — Un drumeț o fi murind mai ușor decât unul de alde mine. — Drumeți sunt în tot felul. Sunt și adevărați, care îs plăcuți lui Dumnezeu, își păzesc sufletul lor, da sunt și de cei ce umblă noaptea ... ce dracu să mă mai duc și eu acolo? Eu mai bine, drăguță, voi sta aici cu dumneata... — Ce să mai stai cu mine? ...