Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) USCA
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 354 pentru (SE) USCA.
... rămurele Dau glasul cel plin de jele, Și dacă-și află soție Îl schimbă în veselie. Cearcă loc de cuib și unde Îl află bun, se ascunde. Rînduneaua învrîstată Din căpriori deșteptată Însă cînd prinde de veste Că ziua aproape este, Prin glasul cel cu răbștire Făcea la casnici de știre ... din moarte vie, Pe tot locul vaci și boi Capre și cîrduri de oi. Melușeii aci sug, Aci într-o parte fug Și întorcînd înapoi Se mestecă între oi, Aci de maici depărtați Și la un loc adunați Joacă, sar și să aleargă, Îți pare că vor să meargă Ca o ... a sa pară Nu mugește, ci răgnește Ca leul cînd să pornește De fîn zice că-i mai pasă, Îl hrănește iarba grasă. Părul i se înnoiește, Cel vechi cade și nou crește, Armăsarul uită pleava Cînd paște la iarbă otava, Așa-ți pare, cînd rînchează Că părul din cap să ... răzoare Și fiece delișoare Nu le lasă nelucrate, Ci le umplu de bucate. Cum are locul natura, Așa e sămănătura : Cucuruz, mălai și grîu Ce se coace mai tîrziu. Ceia ce postesc ferbinte Seamănă mazăre, linte, Inul încă nu lipsește Unde locul îi priește, Hirișcă, alac, ovăz Și pe coaste și ...
Vasile Alecsandri - Sfârșitul iernei
... S-a dus zăpada albă de pe întinsul țării, S-au dus zilele Babei și nopțile vegherii [1] . Câmpia scoate aburi; pe umedul pământ Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt. Lumina e mai caldă și-n inimă pătrunde; Prin râpi adânci zăpada de soare se ascunde. Pâraiele umflate curg iute șopotind, Și mugurii pe creangă se văd îmbobocind. O, Doamne! iată-un flutur ce prin văzduh se perde! În câmpul veșted iată un fir de iarbă verde Pe care-ncet se urcă un galbin gândăcel, Și sub a lui povară îl pleacă-ncetinel. Un fir de iarbă verde, o rază-ncălzitoare, Un gândăcel, un ... place a numi zilele Babei, zilele cele dentâi ale lunei mart ( giboulĂ©es de Mars ), pretinzând că ele sunt nesuferite, ca o babă care se ceartă necontenit, și plânge, se bocește și nu lasă pe nime în pace. Însă adevărata denumire de zilele Babei e bazată pe sărbătoarea Dochiei (baba Dochia), ce cade la începutul ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Poveste (Delavrancea)
... la sfârșitul părului când își pieptăna fata ș-apoi... or ține-o zilele să vadă un nepot și o nepoată, frumoși ca domnița ei? De se întâlneau, ea cu el, fiecare cu focul lui, se înțelegeau din ochi, deși abia se mai vedeau, și cu glas uscat se luau iute la harță, parc-ar fi fost necăjiți unul pe altul. — Ei, ce mai ai și astăzi? — Măria-ta ce ai? â ... dulce, un farmec de pe altă lume... Tim, tam, tim, tam, tam... ca o licărire depărtată care s-apropie, și iar s-afundă, și iar se întoarce... Dar cântecul o gâdilă pe obrajii rumeni și-i furnică din tălpile mititele până în creștetul luminos... Și i se păru c-aude un glas, un glas fericit care cânta și vorbea după tremuratul ușurel al chitarei. — Tim, tam... adormi și rămâi deșteaptă. Tim ... Tim, tam, tam... umbra s-a topit, adormi și rămâi dășteaptă, fată cu plete de aur... Domnița, dreaptă și nemișcată ca o făclie, se uită după umbra șchioapă cum se ducea, se tot ducea, mică, mai mică, și mai mică, până ce
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie
... din canalul orașului. Iar Viezure, cel mai nebunatic, îi apucă, în fugă, ciomagul și îl smuci, dând un chiot. Ciomagul îi căzu cu zgomot și se rostogoli pe pietre. Zobie se clătină pe picioare. Se plecă binișor. Și când se ridică amenințător, orcăind ca o fiară rănită, copiii se împrăștiară. — Blă! ablă! na, na, ablă! Așa înjura Zobie. Ochii i se zăreau, sub sprâncenele de carne, galbeni, umezi și acoperiți cu firișoare de sânge. Scrâșnea din dinți și mesteca, ducând mâna stângă la gură, parc-ar ... fiece dimineață. Scutură din cap. Vițioanele de păr ca de capră i-acoperiră fața. Și porni înainte, luând pe Mirea de mână. După dânșii iar se adunase droaia de copii. Și-i amenințau care cu vorba, care cu bulgări, ba câte unul mai sprinten se repezea ca un șoim până sub zdrențele lui Zobie și-l înhăța de hartanele zăbunului, opintindu-se să-l dea pe spate. Gușatul se învârti în loc, ridică ciomagul și căscă gura, încât i se văzu omușorul. Dar nu putu bâlbâi nimic. Se umflă în gât. Gușa sa roșie îngălbeni, și tot sângele îi năvăli în obrajii veșteziți. ...
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din tei
... alb ca neaua, Îi netează mândra coamă Și plângând îi pune șeaua. S-avântă pe el și pleacă Păru-n vânturi, capu-n piept, Nu se uită înainte-i, Nu privește îndărăpt. Pe cărări pierdute-n vale Merge-n codri făr' de capăt, Când a serei raze roșii Asfințind ... De murmur duios de ape Ea trezit-atunci tresare, Vede-un tânăr, ce alături Pe-un cal negru stă călare. Cu ochi mari la ea se uită, Plini de vis, duioși plutind, Flori de tei în păru-i negru Și la șold un corn de-argint. Și-ncepu încet să sune ... Peste ochii cuvioși. Iar pe buze-i trece-un zâmbet Înecat, fermecător, Care gur-abia-i deschide, Cea uscată de amor. Când cu totului răpită Se-ndoi spre el din șele, El înceată din cântare Și-i grăi cu grai de jele, Ș-o cuprinde de călare - Ea se apără c-o mână, Însă totuși lui se lasă, Simte inima că-i plină. Și pe umărul lui cade Al ei cap cu fața-n sus; Pe când caii pasc alături, Ea-l ... ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea
... mă sărută când mă trimise la Școala domnească. Pe drum, bonca-bonca, mă împiedicam de toate pietrele. Inima îmi zvâcnea cum îmi zvâcnea când alții se încercau să-mi ia zmeul de coadă. Și tocmai departe, dincolo de S-tu Ștefan, frate-meu se opri și-mi zise: - Aici e școala. Școala!... Mi se opri răsuflarea. Făcui ochii mari. Nu-mi venea să crez. Aceea să fie Școala domnească? Niște case lungi, pitici și dărăpănate. Dar n-avea porți ... să spui tare și deslușit. Și plecă. Îmi venea să mă iau după dânsul. Și n-am plâns, nu de rușine, ci de frică. Domnul se uită la mine cu niște ochi osteniți. Intrasem în pământ. Când deschise gura, mi se păru că mă și înghite. - Ei... băiete... de câți ani ești? - De opt... am împlinit la Sân-Petru... Glasul îmi tremura ca și cum mi ... eram, adus de mijloc. - Ia-ți cartea! Deschide-o la foaia 50 și citește! Luai cartea. O deschisei. Eu o întorceam la foaia 50, ea se întorcea la foaia 80, la Ciuma lui Caragea . La 50 era Tentația . - Ci zi odată, motologule! Eu, de frică, începui: - Tentația!... Cartea se ...
Dimitrie Bolintineanu - La piramide
... a o schimbare; De zeii săi poetici și cerul a scăpat; Iar voi, o monumente d-eternă admirare, Nestrămutate-ați stat! II Colo se arată valea dalbă, verde, Unde Nilul vesel, șerpuind, se pierde Printre sicomori. Cairul înalță albele-i palate, Vesele moschee, grațios săpate 'N marmură cu flori. III Dar mai colo se zărește Cel deșert spăimântător, Unde viața își oprește Pasu-i verde, râzător. Amblemă de tăcere a tristelor mormânturi În care tot adoarme, plăcere ... lungul chin; În care numai pasul fantasticelor vânturi Deșteaptă un suspin. Unde vântul ce omoară Nalță munții de nisip, Ce pe fiecare oară Schimbă forma, se risip. Dar luncile deșarte atât sunt de mărețe, Atât de melancolici, cât ochiul privitor, Ce cată tinerețe, Se-nturnă să ascunză o lacrimă de dor! IV Dar ziua se abate. — Pe undele pălite A mării de nisip, Se luptă umbra tristă cu razele ei mute Ce-n noapte se risip. Iar formele lor albe se schimbă cu durere Pe fiece minut, Și tremurânde-noată în umbră și-n tăcere Sub vălul lor tăcut. V Dar colo pe hotarul deșertelor tăcute ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie
... ca să-și facă rândul ei. Încă-n floarea vieții sale, ea ce este mai trecută, Este însă osândită ca să fie mai pierdută, Să se plece, mai supusă, la un semn — la un cuvânt... O țineau de milă, poate, sub acel coperământ, Și când aspra sărăcie zilnic se însărcinează, Pe tăblițele pierzării să înscrie nume noi, Mila, într-o dimineață, te căiește, și oftează, Dar te ia frumos de mână, și te-aruncă ... și de zile, și de luni; Ea-nfrunta cu nepăsare revoltatele furtuni... Trăsnetul putea să cadă, c-ar fi râs și-atuncea încă... Inima i se schimbase în prăpastie adâncă, Pe-ale cărei margini triste nu mai crește iarbă chiar. Și din care nu reurcă nici răsunetul afar'. Unde se gândește, însă, stând în jețul ei trântită?... Fața ei odată mută e acuma-nsuflețită... Iat-o... Pare că vorbește făr-a zice un ... clavirul varsă note mai armonioase, Cu atâta se fixează ochii ei deschiși și mari Într-o ceață, pe sub care vede zilele-i frumoase Strecurându-se întocmai ca fantasme legendari... Vede casa-i părintească și cu streșinile-i late Pe sub care ...
Vasile Alecsandri - Drumul la deal...
... pe mine Să n-am nici o zi cu bine! Ostenit mereu de ducă Noaptea-n codri mă apucă, Copacilor sunt nălucă! Ochii-mi nu se mai usucă! Unde merg, în orice parte Dragostele-mi sunt deșarte, Aolică, lică floare! De n-ai fi fermecătoare Nu m-ai abate din cale ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Pravoslavnicul și slăninele
... românului. La Ignat vru să taie porcul. Dar cu cine ? Muierea lui era cu mîinile legate. Un’ s-o lase copiii ? Copiii, ca copii mărunți, se adunaseră împrejurul ei, și cel mai mic sugea mereu ce mai avea de stors din țîțele ei slabe. Se suci românul, se învîrti, dar n-avu cu cine tâia porcul. Nevoia îl făcu să se gândească la vecin, un vecin ciudat de tot. Bătrân, singur cuc, uscat, ducând o viață de pravoslavnic, de pusnic, de sfînt în toată legea, bombănînd ... groase ca un lat de palmă. Le simțea pe limbă și în cerul gurii. Pravoslavnicul așteptă pînă după miezul nopții fără să închiză ochii, trudindu-se cu gîndul cum să șteargă slăninele spînzurate în podul casei. Se gîndi el ce se gîndi, și înainte cu „Doamne-ajutăâ€� și cu Sfînta Scriptură. Cînd ajunse la ușa vecinului, vecinul sărac, rupt de oboseală și ghemuit de frig ... claie peste grămadă. Cucernicul bătrîn vru să încerce cît de adînc le e somnul și, bătînd tare în ușe, zise : - Dăschideți voi ușile, și vi se vor dăschide vouă porțile raiului ! Aș ! bieții oameni dormeau duși. Nu se ...
Mihai Eminescu - Preot și filosof
... suflet naște scârbă și inimei durere. Și noi simțim că suntem copii nimicniciei, Nefericiri zvârlite în brazdele veciei... Și sufletu-ne-n tremur ca marea se așterne, Tăiat fiind de nava durerilor eterne; Ca unde trecătoare a mării cei albastre, Dorința noastră, spuma nimicniciei noastre. Și noi avem o ... n-o-mbrăcăm în pilde, e semn c-am înțeles, Că-n noi este credință, ce-n alții e eres. Căci eretic tiranul, ce Crucii se închină Când oardele barbare duc moarte și ruină. În van cu mâni uscate se roagă, țiind strana, Deasupra lui cu aripi întinse stă Satana. Degeaba lângă patu-i alături stă sicriul Când gloatele-i pe lume au tot întins ...