Căutare text în Literatură

Cuvânt

Rezultate din Literatură pentru (SE) IUȚI

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 412 pentru (SE) IUȚI.

Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată

... de copil ca un îngeraș. Biata femeie! căci n-avu ea nici un ajutor omenesc în ziua necazului, decât suferințele ei, și alinător pe Dumnezeu! se mângâia oarecum în sufletul ei că se știa nepângărită. Și vrând Dumnezeu cu dânsa, corăbioara, într-una din nopți, se opri. Ea simți că corabia nu mai merge; sta pe loc. Până la ziuă, îi tâcâi inima de frică, neștiind pe ce țărmuri se va fi oprit. Când se lumină, văzu că corăbioara poposise de marginea unei păduri. Ieșind la uscat cu copilașul în brațe, rătăci încoa și-ncolo prin pădure. Apoi se așeză în scorbura unui copaci mare și gros ca butia. Acolo stete ea mai mulți ani, hrănindu-se cu ierburi și rădăcini, ori cu roadele unor copaci. Ea își creștea copilul cu drag. Ea făcu din ramurile unui copaci un leagăn în care ... păli pe unul la dreapta, pe altul la stânga, de nu știură de unde le veni trăsnetul, și îi culcă la pământ. Și nici că se mai mișcară din loc, fiindcă îi lovise cu nădejde. Al treilea zmeu, văzând cum merge treaba, pieri dinaintea lui ca o nălucă, și se duse de ...

Vasile Alecsandri - Cositul

... Vasile Alecsandri - Cositul Cositul de Vasile Alecsandri Faptul zilei se aprinde pe a dealurilor frunte, Ș-un râu falnic de lumină se revarsă peste munte. Iarba coaptă strălucește, ea se clatină la vânt, Ș-a ei umbră lin se mișcă în dungi negre pe pământ. Iată, vin cosașii veseli, se pun rând. Sub a lor coasă Câmpul ras rămâne verde ca o apă luminoasă. Unii brazdele răstoarnă, în căpiți alții le-adună, Le ... o tufă de sulcină, Vede iarba încâlcită, frântă pe la rădăcină. „Ce să fie?... Cuib de fiară?... O! minune!â€� zice el, Și, zâmbind, se pleacă iute

Mihai Eminescu - Pentru păzirea auzului

... mintea ta cu partea ei cea nălucitoare Nu încetează-n forme a plămădi, ușoare, Acele chipuri mândre în cântec înțelese: Cu chipuri pătimașe se umple ea adese. Când cântăreții nu-i vezi ș-a fi muieri se-ntâmplă, Atunci se bate-n tremur sângele tău sub tâmplă Și-n primitorii creieri îndată el încheagă Poftite chipuri albe ­ femei cu firea dragă. Nu fluierați de ... tablă gândul din minte ți l-a șters: Te farmecă, urechei neavând învălitoare, Sirena dezmierdării de moarte purtătoare. Cu drept cuvânt de-aceea se prihănesc de carte Asirienii antici din Asia departe, Ce nu se-mbată însă nicicând cu dulce vin Ci cu cântări molateci, cu-al glasului suspin. Ei schilozesc băieții ca glasul să-l subție, Ca gura lor ... Păreau c-a lor ființe sunt cu muierea gemeni, Cântau cu glasul dulce și rugător asemeni. La cânturi desfrânate ei ascultau cu haz, Se îmbătau de patimi, se îmbrăcau cu-atlaz Și numai în odihnă și-n desfătări de rând, Culcați pe sub umbrare, trăiau ei putrezind În dulce lenevire și nu erau ... pe oameni, inimi împătimite Iubesc flori, iubesc pasări cu penele-mpistrite. Sunt oameni cari vecinic cu oameni nu ...

Nicolae Gane - Sfântul Andrei

... strigoii macină făină. Acolo nu-i loc curat. — Hai, fă ce-ți spun! Mai aveți cornul cel de luncă, hațaș de lupi, și unde se încrucișează drumurile; se zice că adeseori noaptea pe la cântători se aud bocete în pădure. — Fugi răpede!... Ion, scărpinându-se în cap, ieși gânditor. Dar pănă când să-mi puie calul la sanie, îmi luai pușca și torba lângă mine, îmi aprinsei luleaua cea de ... vânatului, patimă a mea din copilărie, celalalt dorul Elenei, fiica lui Neagu, cea mai frumoasă fată din împrejurimi. Dar, cât fugeam eu de iute, ziua fugea și mai iute, încât în dreptul morii de vânt noaptea mă și întâmpină. Deodată sania mea se sprăvăli. Ha! gândii eu în mine, s-a întâlnit graba cu zăbava. Ion ar fi zis că-i pricina locului celui necurat. Îmi ... astăzi nunta, mâni vânatul. Cu inima strânsă mă apropiei de Elena pentru a-i zice câteva cuvinte de urare, însă numai fruntea mea se aplecă dinaintea ei, iar vorbele îmi amorțiră pe limbă. Elena atunci se uită lung la mine, parcă mi-ar fi gâcit durerea, apoi lunecând pe strălucitoarele parchete se ...

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Două lacrîmi

... mă dășteptasem... Oltul vuia, vecinic în mînie. Trebuia să-l văz, prea semăna cu un popor revoltat. Ce măreață jale în imensitatea tăcută ! Plecai. Șoseaua se încovoaie, între Olt și dealurile cari se ridică unele peste altele, pînă se perd în înălțimi fumurii și albastre. Aerul e limpede, tremurător și viu; roua se întinde, ca un rizil presărat de diamante, pe dasupra pajeștilor. Cicorile, ca niște ochi mari și albaștri, veghează în valurile de fîneață nemărginită. Oltul se ... izbindu-se de stînci; spumegă de mînie; se aruncă peste stînci și cade în ochiuri iuți și adînci. Parcă-l sfredelește cineva. Cîte glasuri nu se ridică din apă ! Un plîns subțire, înghițit de un gemăt; o șoaptă acoperită de un acord de orgă; un țipăt desperat și un marș funebru ... uită lung la mine. Se rumeni, apoi plecă ochii în jos și-și scutură mîinile. — Ce faci aici, surată? o întrebai eu, și mi se bătu inima. Genile i se lipiră de frunte. Ce ochi mari și albaștri, ca două flori de cicoare ! — Îngrijesc alde părinți... răspunse ea arătîndu-mi două cruci vechi de ... îngrijească? Aș vrut s-o văz, s-o întreb cine e. Mormintele sînt așa de triste fără cîntecul ei subțirel... Mi ...

Friedrich Schiller - Mănușa

... așteaptă, Ca să vază cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă. Împrejur cei mari ai țării și ai sfatului s-adună. Pe balconul nalt se-nșiră dame-n veselă cunună. Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din țâțâne Și un leu iese în față, cumpătat, cu pasuri line ... uită împrejuru-i, cască lung, și a lui coamă Scuturând-o, își întinde mușchii și s-așează jos. Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă Și dintr-însa se repede C-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede Muge tare, Coada roată o-nvârtește, Scoate limba, Sperios însă pe leu ... Lângă el. Regele mai face-un semn, Și pe două porți deschise Se azvârl doi leoparzi, Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se și aruncă Peste tigru. Dar acesta îi apucă în cumplitele lui gheare ­ Leul muge, Se ridică în picioare, Fiarele se-nfiorează, Și-mprejur, arzând de dorul de-a se sfâșia-ntre ele, Se așează. O frumoasă mână scapă de pe margine de-altan O mănușă, drept la mijloc, între tigru și-ntre leu; Iară dama, Cunigunda, zise-atunci ...

Mihai Eminescu - Mănușa

Mihai Eminescu - Mănușa (după Fr. Schiller)

Gheorghe Asachi - Minciunile

... are; Nâobosită-n lucru sânt, Dintr-un trec la alt pământ, Însă nicăire nu-i Ca pe malul de Bahlui, Pământ gras pentru minciune, De se face de-a minune. Ș-apoi tot aici, c-un preț Foarte bun, astfeli nutreț Să întreabă și să cată Ca o poamă ... Orice timp e priincios; Săcetă au umezală Niciodată-i dau sminteală. După-această, a sa mână Iute samănă-n țărână; Un grăunte nu se pierde, Iată tot ogoru-i verde. O minune! Ntr-un minut Ierburile au crescut; Înfloresc, ș-apoi pe loc Amu spicele se coc, Încât toat-acea câmpie Au produs minciuni o mie. Cele ce cu ochii văd, Pipăind abie le cred. D-oameni îns-atunci o ceată ... pe la ușă Și veninul poartă-n gușă, De bun nume răpitori, Culeg intrigi dintre flori. Când prin chipuri feliurite Unu-ncarcă, altu-nghite, Deodată Se arată, Coborându-să din ceri, Luminosul adevăr. Nici un văl pre el umbrea, Fachie-n brațul său ținea. Abie sânta cea figură Aruncă o căutătură ... Între noi etern te-așază, Mintea noastră luminează; D-aici intriga să piară, Ce pre noi vra să dezbine, Și poporul de prin țară Să

Vasile Alecsandri - Pohod la Sybir

... Vasile Alecsandri - Pohod la Sybir Pohod la Sybir de Vasile Alecsandri Sub cer de plumb întunecos, Pe câmp plin de zapadă Se trăgănează-ncet pe jos O jalnică gramadă De oameni triști și înghețați, Cu lanțuri ferecați. Sărmani!... de șase luni acum Ei merg fără-ncetare Pe ... stă urlând, Urlând lupul flămând. Dar unde merge-acest popor Ce nu mai are-n lume Nici o sperare-n viitor, Nici patrie, nici nume?... Se duce, șters dintre cei vii, Să moară prin pustii. Palid convoi, pierdut, uitat, Coloană funerară, Ea poartă-n frunte un stigmat... Amorul sfânt de țară ... grozavul șir, Pohodul la Sybir! Acum coloana s-a oprit Sub crivățul de noapte. Din sânu-i rece, amorțit, Ies dureroase șoapte. Toți se înșiră-acum în rând, Gemând și tremurând. Un comandant, aprig călău, I-adună ca pe-o turmă Și-nseamnă chiar pe biciul său Câți au ... Făr-adăpost, nici foc. Cu pieptul pe omăt lungiți, Sărmani! adorm îndată, Visând de câmpii înfloriți, De țara depărtată, Și pieptul lor plin de amar Se bate tot mai rar. Unul prin vis vede plângând O mamă-mbătrânită. Altul se

Mihai Eminescu - Rime alegorice

... atunci, cu caravane-sate, Dormea ca mort sub luna care bate. O caravană lângă mine trece, Naintea ei vine-o suflare rece. În șiruri lungi se strecur și se strecur: Eu număr unul, număr doisprezece. Un chip atuncea de pe cal coboară. La mine-ndreaptă-a lui privire-amară Și fața slabă ... flori italici. Și iată vălul meu ți-l dau ­ pe față Să-l pui, s-acoperi ochii tăi de gheață, Ca nu cumva să se topească iute De a privirei ei tiranică dulceață." Mă sui și plec... o umbră sunt din basme Și o fantasmă sunt între fantasme, Prin mâna ... acopăr moartea, ranele hidoase Cu râs, cu-amorul, cu beții, cu gluma? ,,Ba nu ­ răspunse-atunci Șeherezade ­ Nu, nu îi vezi așa precum se cade; VÄ�ața lor un vis al morții este, Azi pradă ei, iar mâni ea o să-i prade. Ce afli-n lume? mii de ... a lor cenușă Trăiește... cine?... ei! înmormântații. Moarte și viață, foaie-n două fețe: Căci moartea e izvorul de viețe, Iar viața este râul ce se

<<< Anterioarele      Următoarele >>>