Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru (SE) ASCUNDE

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 458 pentru (SE) ASCUNDE.

Grigore Alexandrescu - Cozia

... soarelui de a tulbura fără timp (la 1386) repaosul părinților. Oltul, în mărețele lui capricii, aci desfășoară cu fală undele sale, aci strecurându-se ca un șarpe printre două stânci, ce se par a se împreuna ca să-i închiză dr umul, își răzbună prin urlete sălbatice de strâmtorirea ce suferă, și spărgându-se cu furie de pietroasele lor temelii, pare a le amenința că, ajutat de timp, va surpa odată culmea și trufia lor. În cea ... trepte, iarăși de piatră, facilitează suirea pe o măreață terață, spânzurată ca printr-un farmec deasupra abisului. Aci sunt stâncile ce privite din foișorul mănăstirii se par a se împreuna ca să oprească Oltul. La spatele terasei, pe culmea muntelui, se văd rămășițele unei zidiri ce se numește Turnul lui Traian, loc de observare demn de acei oameni în care toate erau mari, virtuți ca și crime. Ca să vorbim ceva cu ... dar binecuvântarea părinților, promițându-le a cugeta mai serios la fondarea unei peșteri, și ne întoarserăm la mănăstire. Ziua începuse a se ascunde ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Moartea lui Mihai Viteazul

... Câte mii de inimi moartea n-a-nghețat? Și în câte case dorul n-a intrat? Țara este-n lacrimi și se pustiește. Floarea tinerimii câmpul învelește. Și în raza slavei unde strălucim, Văz, pe nesimțite noi ne mistuim! Astăzi lupta noastră orice luptă curmă; Ea va ... amară. - "Mergeți, zise domnul, l-al vostru stăpân! Spuneți-i că nu e încă un român Care să dea arma pân-a nu se bate! De-i bărbăt, aice vie a combate!" - "Este timp!..." șoptește un ucigător. Celalt trage iute paloșul ușor Și c-o lovitură repede ... tare Îl împlântă-n sânul eroului mare. Căpitanii iute sar, mi-l înconjor, Dar Mihai le zice: "Fraților, eu mor... Spuneți doamnei mele să nu se mâhnească Și-n iubirea țării fiii mei să-i crească. Când vor fi în vârstă, să le spuie ea Că nu voi răzbună pentru moartea ... să dați!" La aceste vorbe cade-ntr-al său sânge. Toat-a lui oștire cu durere-l plânge. Apele pe cale stau și se opresc; Păsările-n aer triste ciripesc. Moartea cu-a ei mână fața lui atinge; Inima-i îngheață, vorba i

 

George Coșbuc - Anacreontică

... stă gata Răspuns să-mi deie fata, Dar cum? Ea nu ști scrie Ce bună-i dânsa totuși! Văzându-mă-n uscioara, Ea însăși deci se fură De-acasă, ca să vie Răspuns să-mi dea din gură Prea bună-i dânsa totuși! V Aperi tu cu mâna tare Pe pilotul ... iubește Pe el nu! Las pilotul! Căci din apă Undele cu timp îl scapă, De-i bărbat. Venus! Apără-ți poetul, Căci de-l lași se-neacă bietul Pe uscat! VI Câți picuri de rouă pe frunze sclipesc, Atâtea pahare de vin să golesc! Și cânturi atâtea să cânt eu cu ... a sărutat, Și-a făcut păcat? Hai, fato, Te sărut, că nu-i păcat! VIII Somnoroase păsărele Somnoroșii de cu sară Prin culcușuri se adună, Se ascund în vro cămară Noapte bună! Proștii pot să beie apă, Cei beți meargă să se culce Cârcimărița-i ca un înger, Vinul dulce! Ce draci! A secat izvorul Vinului? Cârcimarul tace De te dă pe ușă-afară, Ieși ...

 

Dimitrie Anghel - Represiune pentru represiune

... scris necenzurat de nimeni, decît o singură dată, cînd A. Mirea s-a apucat să parafrazeze un mesaj regal, în care se vorbea, ca totdeauna, de marile reforme ce aveau să se întindă peste țară ca o binecuvîntare. Aceasta este dar proba cea mai evidentă că doctrina poporanistă a d-lui Stere și a ... personală, care, la drept vorbind, e omenească, căci care din noi nu are anumite simpatii ori antipatii pentru unii oameni sau unele lucruri ? Idiosincrasiile nu se discută. Acestea mi le spuneam eu, gîndindu-mă la cazul d-lui Gîrleanu, acest fecund și variat scriitor, al cărui stil și ingeniozitate m-au ... și denunță opiniei publice odiosul gest al blajinului scriitor. Gestul de lès-umanitate abia schițat către urechile plebei l-a făcut să se revolte și să găsească accente de un patetism care m-a uimit. Evocarea cnutului cu sfichiuri plumbuite mi-a înfiorat de ... atuncea ? Era absent oare din țară, era bolnav, nu citea Universul  ? Pentru ce atîta mutism, pentru ce făcea parte din lumea celor ce nu cuvîntă ? Se ...

 

Panait Cerna - Iisus

... Supt umilinți ce nu le știe cerul; Tu ai gemut când te pătrunse fier, De-au tremurat și ucigașii tăi. Și ochii tăi cei blânzi se înnoptară, Și gura ta sa-nvinețit de chin, Și duhul tău, ce nu putea să moară, A smuls din trup suspin după suspin ... cât de sus, lumina mea, Te-a înălțat răbdarea sfântă-a ta! De mila ta, la glasul tău de jale, Să se deștepte morți de mii de vremi Și-adâncul lumii să se înfioare, Iar Tu, să ai privirea iertătoare, Un om să fii – și tot să nu blestemi!... Cum au putut să steie laolaltă Atâta chin ... nu poate Să te urmeze-n lumea ta înaltă... ..................... Al nostru ești: al celor slabi și goi – Pământ ți-e trupul și-n pământ se-ascunde, Dar umbra ta rămase printre noi Și inima-mi te simte orișiunde. De sufletul ce-a întâlnit mizerii Și cu obolul său le ... acest pământ nedemn Nemărginirea rănilor umane. Atâta timp cât lutul n-o să crească Copii asemeni chipului tău sfânt; Atâta timp cât liniștea cerească Nu se ...

 

Cincinat Pavelescu - Nocturnă (Pavelescu)

... Iar nuferii, când raza-i bate, Par, în acea singurătate Ce frica-ncepe s-o propage, Că-s niște mici arhipelage! Pe lacu-n umbră se deșiră dantela lungă-a unei moarte... E ca o ceață ce s-așterne pe cuta undelor ușor, O stea ce pică face-o ... Or, tu, Ofelie-necată, în pacea undelor suspini, Și vântul care plânge-n sălcii e poate glasul tău ce cântă. Atunci, din trestii, parcă șoapte Se înălțară-n miez de noapte.  Nebun, zadarnic te-nfiori De vânt, de umbre și de flori, Și vrei pe alte căi s-apuci; Ce-auzi ... de alge lungi? Să te ferești să nu te prindă Că-n veci la mal nu mai ajungi. În fundul lacului, sub unde Palatul moartei se ascunde, Iar când e cerul fără stele, De vezi spre lac un zbor de iele Și-auzi, târziu, în miez de noapte Cum se înalță tainici șoapte, Și-auzi din apă cum te cheamă Cu glasuri blânde, ca de mamă, Tu fugi și n-asculta la ele: Sunt clopotele ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Lupta de la Baia

... de decembre. Urlă crivâțul prin codri, Pe câmpiile-nghețate, Pârjolite și pustii. Neagră-i noaptea de decembre, Și în zeghea ei cea neagră Numai bine se ascunde Ștefan cu vreo zece mii. Dar în sala luminată, Sub înalte bolți, la Baia, Mândră masă e întinsă, Mândri oaspeți o cuprind. Sună vesele fanfare ... o închid. Valvârtej pe strâmte uliți Pâlcuri de oșteni aleargă Și cu chiot moldovenii Sfarmă, rup, lovesc, ucid! În zadar vitejii unguri Dârji la luptă se-ncleștează: Beți de vin, orbiți de flăcări, Se ucid ei între ei! Iată craiul se repede — Zid de lăncii-l împresoară, Moldovenii dau în lături; Lupta-ncepe cu temei. Groaznic însă Ștefan-vodă În mijlocul lor răsare, Într-o ...

 

Mihai Eminescu - Somnoroase păsărele...

... Mihai Eminescu - Somnoroase păsărele... Somnoroase păsărele... de Mihai Eminescu Somnoroase păsărele Pe la cuiburi se adună, Se ascund în rămurele -                    Noapte bună! Doar isvoarele suspină, Pe când codrul negru tace; Dorm și florile-n grădină -                    Dormi în pace! Trece lebăda pe ape ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Sora Ana

... Dimitrie Bolintineanu - Sora Ana Sora Ana de Dimitrie Bolintineanu De când a ucis prin știre P-acel bun Cantacuzin, Doamna Ghica-n monastire Se ascunde cu-al ei chin. — ,,Soră Ană, Anioară! Să nu-ți vază fața ta! Gelozia ei omoară Tot ce-o poate supăra. Chipul tău e ... s-a zidit. Sora Ana, Anioară, Asfel roagă pe zidari — ,,Să-mi lăsați o ferestioară, În ferestrele mai mari, Ca să nu se veștejească Fața mea ca-ntr-un mormânt; Până să se dovedească Că nevinovată sânt! Eu sunt tânără, le spune, Traiul mi-e atât de drag! Loc puțin eu țiu în lume, Rău puțin eu pot ...

 

Gheorghe Asachi - La doctorul Pezzoni

... Gheorghe Asachi - La doctorul Pezzoni La doctorul Pezzoni de Gheorghe Asachi carele se înturna din Moldova în Italia, a sa patrie Tu, pe carele îndeamnă al patriei dorul mare, Azi întinzi a tale pasuri ... mare, La a căria fortune muntele-Apenin răspunde; Acolo de mine-urzite vei vedea două altare, Unul consacrat lui Febus, iar în altul se ascunde Mărit geniul a zânei și acele virtuți rare, Cu a ochilor lumină ce d-amor nobil pătrunde. Cugetările duioase acolo-mi ...

 

Ion Luca Caragiale - Monopol...

... ajunge s-avem și o S.P.O. 4.10... Am pornit. Mergem și înaintăm domol în sus spre Ruginoasa, și ne apropiem de culme. Soarele, aplecându-se către piscurile Ceahlăului, se ascunde după grămezi uriașe de nouri, cari se tot ridică una peste alta venind dimpotrivă, pe când largile adâncături din dreapta urcușului nostru se-nvăluiesc treptat în umbră. Blânda melancolie a țarinelor moldovenești - un cântec de neam mâhnit, din glas copilăresc, ajungând la mine limpede din de ... toata dreptatea... De trei ori binecuvântat, diluviu! 1) ad rem: căldurile au fost, ce-i drept, foarte tari și înainte de vreme; 2) ad locum: se spală Iașii; nu-i vorbă, Iașii sunt un târg tare curat; dar orșicât, cineva, cât de curat să fie, tot nu strică să se și spele din când în când; măcar dacă nu se spală singur, să se lase spălat, și 3) ad personam: servitoarea bunelor mele gazde a avut ingenioasa inspirație să pună la gurile zgheaburilor toate cofele și putinile ... al... ac'... (gondola se clatină) al... ac'cololului!... Ne-am oprit. Ne pupăm în gondolă ca doi patricieni de pe timpul ilustrului doge Francesco Morosini. ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>