Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (FĂCUT PE FATA)
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 552 pentru (FĂCUT PE FATA).
Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic și merele de aur
... mai sta întinsă, cum este când are ceva atârnat de capătul ei. Atunci frații ținură sfat și ziseră: - Să așteptăm până ce vom vedea daca face vreo izbândă, și atunci ori bine ori rău de va face, să-l pierdem, ca să ne curățim de unul ca dânsul care ne face de rușine. Prâslea ajunse pe tărâmul cellalt, se uită cu sfială în toate părțile, și cu mare mirare văzu toate lucrurile schimbate; pământul, florile, copacii, lighioni altfel făptuite erau p ... îmbărbătându-se, apucă pe un drum și merse până dete de niște palaturi cu totul și cu totul de aramă. Nevăzând nici pui de om pe care să-l întrebe câte ceva, intră în palat, ca să vază cine locuia acolo. În pragul ușei îl întâmpină o fată frumușică, care zise: - Mulțumesc lui Dumnezeu că ajunsei să mai văz om de pe tărâmul nostru. Cum ai ajuns aice, frate, îl întrebă ea; aici este moșia a trei frați zmei, care ne-a răpit ... de om de pe tărâmul cellalt; și, văzând pe fiul de împărat ce-i ieșise înainte, îi zise: Ce vânt te-a adus
Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
... să meargă și el cu frații lui la vânătoare. Râseră frații de el. Apoi daca se rugă și mă-sa de ei, îl luară și pe dânsul. Se gătiră și plecară. În pădure se mirau frații cum face Țugulea de nimerește așa de bine vânatul pe care punea el ochii. Nici o săgeată nu se ducea în vânt degeaba. Toate intrau în carne. Trei zile și trei nopți zăboviră la vânătoare ... meargă la vânat. Când văzură frații caii se minunară. îl întrebară, dară el nu voi să le spuie nimic, zicând că nu știe. Încălecară frații pe caii zmeilor și porniră. Țugulea însă încălecă pe calul zmeului celui mic, căci era mai vânjos. Zmeoaica, văzând că întârzie ginerii, zise fiicelor sale: - Asta nu e lucru curat. Ia vedeți vinele lui ... trecu ca fulgerul pe lângă peșteră și apucă înainte, că nu vedea cu ochii de cătrănită ce era. Țugulea îndată ieși din peșteră, încălecă și pe ici ți-e drumu. O luă la sănătoasa înapoi spre răsărit și merse, și merse, până ajunse la curtea unui împărat care de douăzeci de ... înspre partea moșiei zmeoaicei, nici el, vezi nu avea pace de dânsa, și tocmai atunci îl isprăvise. Cum ajunsese acolo Țugulea, spuse împăratului că omorâse ...
George Coșbuc - Dragoste învrăjbită
... i spuie, s-a crucit privind Cusătura fetei: Nu vezi că se pierde? Unde-ar fi cu galben, ai cusut cu verde; Crucile pe umăr nu le-ai dus în șir. Numără, Simino, numără pe fir; Trei le treci și două le desparți deoparte, Ca să iasă forma scrisă ca la carte. Florile altiței, tu le spânzuri sus, Roșul de ... iubești lumina Ochilor, și toate-toate i le-a dat Și-acum el o poartă gurilor prin sat, O-nglotește-n vorbe ca pe-o vinovată Tuturor le spune, că Simina-i fată Mai așa și-altminteri, toți știu de la el Că pe-un braț Simina are un negel: Vezi cum vine, Doamne, peste om năpastea?... Toată ziua fata s-a gândit la astea Și din ... de colț Mâneca ei stângă, își ștergea plânsoarea. Se pornise vântul prin cireș, și floarea A-nceput să ningă șișăind domol, Și cădea pe pieptul și pe brațul gol Al Siminii, stându-i albă-n poala rochii. Două-trei flori poate au ajuns în ochii Câinelui, și-n urmă câinele-a ... ...
... de George Coșbuc ( Balade și idile ) Vestitorii primăverii →→ De fete mari e lunca plină, Iar vântul, răsfățat copil, S-apropie tiptil-tiptil De pe sub fagi, de pe colină. Și fetele cu drag suspină: O, Doamne, Doamne, adă-ni-l! Pe umeri blondele lui plete Tresar și sar încetinel. El e frumos și tinerel, Dar e sfios când e cu fete. Iar ele râd și râd ... mprietenește Și din copil sfiios el crește Flăcău întreg de sărutat. Apoi ca-n glumă el le prinde De mânecă, și-aprins de dor, Își face joc prin părul lor, În urmă brațul și-l întinde, Pe cea mai dragă o cuprinde Și-o strânge către el ușor. Tot mai aprins, tot mai aproape: Să te sărut, drăguțo, vrei? Ce ochi frumoși ... să dai de căpătâi Dar dacă dai, merg strună toate; Și fata mult nu se socoate, Când pierde mintea cea dintâi. El o sărut-acum pe salbă, Și fetele-mprejur se strâng! Dar e prea mult! Am să mă plâng La toți vlădicii, să dau jalbă! Auzi, să duci tu lume ... ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit
... omului când se văzu și cu copil, și cu mânz. Și fiindcă acesta se născuse odată cu fiul său, hotărî ca nimeni să nu încalece pe dânsul, fără numai fiu-său, când s-o face mare. Botezară copilul și îngrijiră de dânsul, mă rog, ca unul la părinți. Copilul crescu și se făcu mare. Când era d-un an, parcă ... băiatul nu e, caută-l în sus, caută-l în jos, nu e; ba mai în dreapta, ba mai în stânga, de loc! Mai cercetară pe ici, mai cercetară pe dincoaci, ași! nici pomeneală nu era de el! Tocmai târziu hei! aflară de la niște drumeți că au văzut un băiețandru călare pe deșelate pe un călușel, care se ducea ca vântul. Ei ziceau că n-apucară să se uite după dânsul, ca de când se apucase să le spuie ... ducă în toată dimineața câte un mănunchi de flori la cele trei fete care le avea împăratul. Îmbolnăvindu-se grădinarul într-una din zile, chemă pe argatul său și îi spuse să aleagă din florile cele mai frumoase atâtea câte să-i ajungă a face ...
... a vorbelor căldură. Harnică, din zorii zilei Nu stau mâinile copilei Fără lucru, tot să prindă, Casa lor toată-i oglindă. La izvor vezi pe Rodica Până-n zori, când pe sub streșini Încă doarme rândunica. Pe izlaz nu-i multă hrana, Dar vezi albă ce-i Joiana! Și-n amurg copila-n tindă Foc în vatră vrea s-aprindă, Dar mu ... șopron vițelul suge. Doar e tare! Haid mai iute! Și din drum, ca să-i ajute, Vin flăcăii totdeauna. Nu-l înjugi așa cu buna Pe vițel, și Rada-i slabă, Știu flăcăii! Și-și fac seara Pe-aici vecinic ceva treabă. Vaca-i tot ce-au ei, ea biata! Toarce-n sat cu ziua fata, Dar e veselă din fire; De noroc ... și-ndestulire Inima-i în veci e plină: Când e fericită, spune-mi, Mai mult ce-are o regină? Rada-i nălucire vie, Când aleargă pe câmpie Și-i bat vânturi în cosiță, Ori când seara stă-n portiță, Și-o întrebi: Ce-aștepți, iubită? Și pe dup-un stâlp s-ascunde, Galbenă și zăpăcită. Dar la holdă! Arde soare, Fetele secerătoare Râd și cântă, snopi fag grâul, Murmură-ntre sălcii râul
... cuminte, a lăsat cu sufletul ca împăratul, tatăl tău, să nu văduvească, ci să se însoare cu aceea la care se va potrivi pe picior condurul ei. - Căutați, mai zise fata, și găsiți pe vreauna la care să se potrivească condurul mamei pe piciorul ei. - Am răzbătut, răspunseră boierii, împărății și cetăți, târguri și cătune, am încercat și la bun și la rău, la tinere și la bătrâne ... la grea boală. Pasămite prinsese lipici. Se aduseră toți vracii, toate babele și toți cititorii de stele; rămaseră însă rușinați, căci n-avură ce-i face. Atunci fiul împăratului spuse mă-sii că până n-or găsi pe fata la care se va potrivi inelul ce-i dete el, nu se va face bine. Mumă-sa rugă pe împăratul să asculte rugăciunea fiului lor. Iară împăratul porunci să umble niște boieri din casă în casă să încerce inelul, și la ce fată ori muiere se va potrivi, să o aducă cu cinste la curtea împărătească. Umblară boierii și răzbătură toate colțulețele, și ca să se potrivească inelul ... deci cum s-au fost dus. Să se dea fiul împăratului de ceasul morții, de ciudă, când auzi una ca aceasta! În cele mai de
... Vasile Alecsandri - Doncilă Sub cel păr mare din sat Zace Donciul pe un pat; Nouă ani și jumătate De când zace el pe spate! Pentru dânsul nu e vară, Nu e dulce primăvară, Ci numai viață amară! Pe de-o parte carnea-i cade, Pe de alta vermii-l roade, El se roagă tot mereu Să-l sloboadă Dumnezeu. Toată lumea l-a lăsat, Lumea toată l-a ... s-a oprit Sub un cort mare pâslit, Și-orice vrea tătarul cere Tot în silă și-n putere. De tot omul de pe-aici Zece galbeni venetici, Și de fiecare casă Câte-un miel și-o juncă grasă, Iar pe noaptea fiecare Cere câte-o fată mare! ,,Hei, Ancuțo, draga mea, Facă Dumnezeu ce-a vrea! Tu să n-ai nici o păsare. Fierbe lapte-ntr-o căldare De ... Ardeal există asemenea balada lui Doncilă, însă cu numele de Radu și călugărița (vezi colecția tipărită la Pesta de dr. Marin Marienescu) ↑ În timpurile pe când Bugeacul era în stăpânirea tătarilor, aceștia făceau ades năvăliri pe ...
... gata să se stingă, întîrzie în cine știe ce iesle părăsită și aprinde, jucîndu-se deasupra capului unui copil adormit, o aureolă, și cîte nu face el, întunecatul călător. Cînd vine iarna însă, îl prinde, se vede, urîtul și, aducîndu-și aminte de Pandora pe care a născut-o, se furișează în tîrgurile mari, caută cu de-amănuntul, pătrunde din casă în casă, lăsînd pretutindeni în vetre o ... însă, neștiind cine e ciudatul musafir, abia își ridicară capul de pe războaie și își căutară de lucru înainte, aruncînd cîteva glume... Strălucirile și luminile pe care le mînuiau, curcubeiele cu care se jucau luminînd și întunecînd treptat cuprinsul, lungile fire de aur și de argint pe care și le prindeau în plete și la cingătoare, felurimea de panglici prefăcute în funde și în cingători ce le împodobea tinerețea cu un fast ... pămînt, fluturînd mătăsuri roșii, verzi și albastre, își arăta multipla ființă cu multicolore panglici înnodate în plete, își scutura capul, cu mîinile pline de funde, pe care le arunca în ploaie de artificii, se proiectă deasupra zidurilor suflînd un nor de fluturi și de scîntei pe nări și ...
George Coșbuc - Tulnic și Lioara
... ochii de nesaț, Și doar al mai vederii, pe-atunci ca ș-altădată Mai fost-au doară fete, dar n-a fost încă fată Frumoasă, ca Lioara, și nobilă, cât ea Un înger din icoana bisericii părea. Ș-atât avea copila mișcări de fermecate, Cât soarele că-i soare ... și late mări albastre La cele mai de margini și cele mai sihastre Pământuri, unde luna și soarele se par De gheață, căci o dată pe an numai răsar. Acolo, pe hotarul apusurilor pale, Prin locuri, unde-i vântul fricos a face cale Și iarba primăverii fricoas-a răsări, Trăia un stol sălbatic de zmei, ce rătăci, Din alte lumi mai negre ca lumea care ... tot zmeul se grăbea Mai mult oțel să pună pe paloș ce lucea, Și caută cai, cu-aripi de spaimă și-ntunerec; Și-otrăvuri pun pe spate și-n pante se înferec. Dar zmeul cel mai mare, al căruia palat Pe șeptezeci și șepte de munți era durat, De-abia primi cuvântul de fata-mpărătească, Când el a fost de-a una ... și flori de siminoc Ea poartă;
... un nor, privind la nor Nina cântă; cu mult dor Nina cântă, Și-a ei gene tainic zvântă Picurii din preajma lor. Dar pe loc ea schimbă glasul Și silește zâmbet plin Căci aude pas vecin; Bate-n casă șase ceasul, Când s-oprește-n tindă pasul: Lângă fata ... a ferit, Mamă! Parcă-i otrăvit, Ori drăguță alta are! Tot râdea cu fiecare, Numai mie nu-mi râdea Vesel dansul; povestea Vesel dânsul, Pe când mie-n taină plânsul Brâu din inimă-mi rupea. Tot așa o seară-ntreagă Numai cu străine-a stat Și făcea cu ... i place oarecine, Mai frumoasă de-a dorit, Las să-i placă; de-i orbit Las să-i placă, Dar, de-am fost fată săracă, Pentru ce m-a amăgit? Așa-i mamă oare-n țară, Tot așa-i în orice loc? Dragostea-i numai de joc ... dup-un dos. Bată-l crucea, că s-arată! Vai de mine! ceasul-rău! Ne ferească Dumnezeu! Strigă mă-sa-nspăimântată, Și privește lung la fată, Lung, căci fata-ngălbenea Tot mai tare; ea strângea Tot mai tare Pumnii săi; mă-sa-n rugare ...