Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru STRĂLUCIT
Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 530 pentru STRĂLUCIT.
Ion Luca Caragiale - Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului XIX
Ion Luca Caragiale - Literatura şi artele române în a doua jumătate a secolului XIX Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului XIX de Ion Luca Caragiale Încercare critică Cuprins 1 PREFAȚA 2 INTRODUCȚIE 3 Capitolul I - POEZIA - ROMANUL - NOVELA - DRAMA - CRITICA LITERARĂ 4 Capitolul II - PICTURA - SCULPTURA - ARHITECTURA 5 Capitolul III - MUZICA – TEATRUL 6 CONCLUZIE ȘI ENTUZIASM PREFAȚA Ramurile de activitate publică ale unei societăți se pot compara cu deosebitele organe de viață ale unui individ. De exemplu, economia și comerțul se pot compara cu organele de hrană, cu stomacul; armata - cu puterea musculară, cu pumnii șcl. Literatura frumoasă și artele se pot compara cu obrazul, cu acea parte dindărătul căreia stă mecanismul superior, aparatul gândirii. Precum un individ nu se prezintă într-o societate decât cu fruntea-nainte, iar nu cu burta sau altfel, asemenea o societate umană se prezintă în fața lumii întregi cu organele sale intelectuale, cu gândirea sa, a cărei expresie întreagă sunt literatura frumoasă și artele. Acestea sunt niște puteri menite să trăiască mai departe chiar decât societatea care le-a produs, ca și amintirea unei frumoase și ...
Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată
Petre Ispirescu - Broasca ţestoasă cea fermecată Broasca țestoasă cea fermecată de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat, și el avea trei feciori. Când le-a venit și lor vremea de însurătoare, le-a zis împăratul: - Dragii mei copii, v-ați făcut mari; mergeți de vă căutați ursitele, ca să intrați și voi în rândul oamenilor. - Vorbele tale, tată, sunt pentru noi ca o icoană la care ne închinăm, răspunseră copiii și, după ce îi sărutară mâna, se gătiră, care mai de care, să plece mai curând. Fiul cel mare se îmbrăcă cu hainele ce le avea el mai bune, luă oaste cu dânsul și bănet de ajuns. Mergând spre răsărit, ajunse la curtea unui împărat care avea o fată, singură la părinți. O peți de la tatăl ei, împăratul, și învoiala se și făcu. Asemenea și cel mijlociu, după ce se dichisi și el cum știu mai bine, plecă și el înspre apus. Ajunse și el la curtea unui alt împărat, carele asemenea avea o fată. Făcură vorba, și iute, iute, se logodi și el cu dânsa. Pe fiul cel mai mic, însă, nu- ...
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei Legenda ciocârlie de Vasile Alecsandri Lie, Lie, Ciocârlie, Zbori în soare Cântătoare Și revină Din lumină Pe pământ Cu dulce cânt! (Poporal) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I De când erau ca iarba anticii codri deși Și mici ca mușuroaie Carpații urieși, Și văile profunde, și latele vâlcele Ca pe o apă lină ușoare vălurele; De când în lume lupii erau păstori de oi Și urșii cu cimpoaie mânau cirezi de boi; De când purta-n cosițe Ileana Cosânzeană O floare cântătoare, o floare năzdrăvană, N-a fost copilă-n viață mai dulce, mai aleasă Decât frumoasa Lia, fecioară-mpărăteasă! Născută-n faptul zilei cu fața-n răsărit, Luceferii, văzând-o, mai viu au strălucit, Ferice de-a atinge cu-o rază argintie, Cu ultima lor rază așa minune vie. Și astfel, de lumina cerească dezmierdată, Ea, răsărind ca floare, a înflorit ca fată; Ș-acum e fala lumii, a minții încântare, Al inimilor farmec, a ochilor mirare. Tot omul care-o vede, răpit, uimit simțește Că parcă se renaște, că inima lui crește, Că trece lin din iarnă ...
Ștefan Octavian Iosif - Lenore (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Lenore (Iosif) Lenore de Gottfried August BĂ¼rger Traducere de Ștefan Octavian Iosif Baladă de BĂ¼rger Din somn Lenore-n zori de zi Tresare tulburată: — O, Wilhelm, m-ai uitat? Ești mort? Veni-vei tu odată? Iubitul ei lupta sub steag În văile boeme Și nu-i scrisese nici un șir De-atât amar de vreme. Țarina și viteazul crai, Sătui de jaf și pară, Au pus războiului sfârșit Și pace încheiară. Și cling! și clang! oști după oști, Cu flori împodobite, În zvon de tobe se-ntorceau La vetrele iubite. Era un glas și-un forfot viu Din plaiuri până-n vale Bătrâni și tineri, cu alai, Le alergau în cale, Și bucuria strălucea În ochii tuturora; Pe Wilhelm însă în zadar În căuta Lenora... Ea alerga în sus și-n jos Prin gloata de oștire Nici unul, vai! din câți veneau N-aveau de Wilhelm știre, Iar când, pe rând, trecură toți, Durerea o înfrânse Țipând se tăvăli pe jos, Și plânse, plânse, plânse... Bătrâna o găsește-n drum, O scutură, o cheamă — Ah! mamă, Wilhelm este mort! E mort de bună seamă! Să piară lumea! piară tot! Ar fi cu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Lene
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Lene Lene de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Eram mai mulți în drumul-de-fer. Calea lungă, zăpușeala nesuferită și uruiala monotonă ne aromniseră pe toți; pe unul cu capul pe spate, pe altul cu capul între mâni și cu coatele pe genunchi. Al treilea moțâia; al patrulea sforăia; ș-altul se încerca să doarmă iepurește, cu ochii deșchiși. La scăpătatul soarelui un vânt răcorel începuse a sufla. Căldura se micșorase, zăpușeala încetase; aerul nu mai semăna cu o apă încropită. Îndată ce nădușeala de pe tîmplele celor somnoroși și adormiți se răcise, mânile lor începuse a se mișca, pleoapele trăgeau una în sus si cealaltă în jos, capetele se învârteau în osia gâtului, picioarele hârâjâiau tocurile pe mușamaoa tocită a vagonului. Viața să deștepta încetul cu încetul. Când soarele apusese desăvârșit, întinzând pe cer fășii lungi și roșii, prietenii să deșteptaseră întremați și cu poftă de vorbă Anecdotele, amintirile din liceau, ștrengăriile din facultate, dragostele și politica să amestecau fără nici un șir, fără nici o ordine. De multe ori vorbeau doi și trei dodată. În sfârșit, spuseră tot ce puteau să spuie, învălmășit, până ce ajunseră la patimile lor. Aci ...
Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte...
Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte... Aducerile-aminte... de Dimitrie Anghel Publicată în Tribuna [Arad], XIV, 231, 28 oct. [10 nov.] 1910, p. 1—2 Eram doi călători în pustiul larg al lumei, și întîmplările ne aruncase ca pe doi naufragiați pe coasta unei furtunoase mări. Averi nu pierdusem în acest naufragiu nici unul, nici celalt; pentru bunul cuvînt că eram săraci amîndoi și că tot avutul nostru nu era făcut decît din luciu de lună, din rime rare și versuri sonore. Eu aveam un palat ca locuință, ca un senior fabulos, cu fereștile deschise pe orizontul mării. Sub terasa de piatră, valurile își cîntau concertul lor milenar, și în afară de corăbiile ce treceau însemnîndu-și dunga lor de fum pe cer, alți oaspeți n-aveam decît doar pe fantasticii delfini ce-și ridicau cozile lor din valuri ca niște ancore. Era un murmur etern, o sfadă de valuri, o convorbire, ecouri. Pescarii albi, iubitori de furtună, cu zborul lor grațios, se jucau de-a pururi arătîndu-și piepturile lor mai albe decît spuma, se înălțau ca ridicați de un fir nevăzut, se alungau o clipă prin spațiu, apoi cădeau săgeată, pășind parcă pe apă, și se înălțau ...
Dimitrie Anghel - Scînteia Scînteia de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , an. IV, nr. 1151, 1 martie 1912. Purtătorilor de fărașe. Sunt energii supraomenești care te înspăimîntă. Într-o șubredă făptură de lut întîmplarea închide cîteodată atîta putere, atîta dărnicie de a se cheltui, o așa de covîrșitoare voință de a se manifesta, încît rămîi uimit. Tainice și triste însă, spre suferința șubredei închisori în care au fost închise, energiile acestea dorm coperite cum doarme cărbunele abia licăritor în cenușă, fără ca nimeni să bănuiască în el un incendiu. O întîmplare îl poate stinge, un pas greoi poate trece peste el ca să-l facă una cu pămîntul, dar vînturile patimilor rătăcesc și ele, aleargă de ici-colo, pătrund slobod pretutindeni și mica scînteie hrănită de ele poate deveni fluturul de foc ce-și va întinde aripele și va zbura luminînd întunerecul. Tăcute, făpturile acestea făcute pentru suferință, își ascund sîmburele de lumină, fumurie pare ființa lor pe dinafară, ingrată de cele mai multe ori a fost natura cu ele, ori chibzuită poate, ca un avar care-și ascunde lucrul cel mai de preț pe care îl are în cea mai de rînd și ...
Gottfried August B%C3%BCrger - Lenore (Iosif)
Gottfried August B%C3%BCrger - Lenore (Iosif) Lenore de Gottfried August BĂ¼rger Traducere de Ștefan Octavian Iosif Baladă de BĂ¼rger Din somn Lenore-n zori de zi Tresare tulburată: — O, Wilhelm, m-ai uitat? Ești mort? Veni-vei tu odată? Iubitul ei lupta sub steag În văile boeme Și nu-i scrisese nici un șir De-atât amar de vreme. Țarina și viteazul crai, Sătui de jaf și pară, Au pus războiului sfârșit Și pace încheiară. Și cling! și clang! oști după oști, Cu flori împodobite, În zvon de tobe se-ntorceau La vetrele iubite. Era un glas și-un forfot viu Din plaiuri până-n vale Bătrâni și tineri, cu alai, Le alergau în cale, Și bucuria strălucea În ochii tuturora; Pe Wilhelm însă în zadar În căuta Lenora... Ea alerga în sus și-n jos Prin gloata de oștire Nici unul, vai! din câți veneau N-aveau de Wilhelm știre, Iar când, pe rând, trecură toți, Durerea o înfrânse Țipând se tăvăli pe jos, Și plânse, plânse, plânse... Bătrâna o găsește-n drum, O scutură, o cheamă — Ah! mamă, Wilhelm este mort! E mort de bună seamă! Să piară lumea! piară tot! Ar ...
Ion Creangă - Punguța cu doi bani
Ion Creangă - Punguţa cu doi bani Punguța cu doi bani de Ion Creangă Poveste publicată prima oară în Convorbiri literare , nr. 10, 1 ianuarie 1876 Era odată o babă și un moșneag. Baba avea o găină, și moșneagul un cucoș; găina babei se oua de câte două ori pe fiecare zi și baba mânca o mulțime de ouă; iar moșneagului nu-i da nici unul. Moșneagul într-o zi perdu răbdarea și zise: — Măi babă, mănânci ca în târgul lui Cremene. Ia dă-mi și mie niște ouă, ca să-mi prind pofta măcar. — Da' cum nu! zise baba, care era foarte zgârcită. Dacă ai poftă de ouă, bate și tu cucoșul tău, să facă ouă, și-i mânca; că eu așa am bătut găina, și iacătă-o cum se ouă. Moșneagul, pofticios și hapsin, se ia după gura babei și, de ciudă, prinde iute și degrabă cucoșul și-i dă o bataie bună, zicând: — Na! ori te ouă, ori du-te de la casa mea; ca să nu mai strici mâncarea degeaba. Cucoșul, cum scăpă din mânile moșneagului, fugi de-acasă și umbla pe drumuri, bezmetec. Și cum mergea el pe-un drum, numai iată ...
Ion Heliade Rădulescu - Prolog la serbarea numelui preaînălțatului nostru domn Alexandru D. Ghica 18
Ion Heliade Rădulescu - Prolog la serbarea numelui preaînălţatului nostru domn Alexandru D. Ghica 1835 aug. 30 Prolog la serbarea numelui preaînălțatului nostru domn Alexandru D. Ghica 1835 aug. 30 de Ion Heliade Rădulescu Cuprins 1 Persoane 2 TIMPUL 3 ISTORIA 4 POEZIA Persoane TIMPUL ISTORIA POEZIA PACEA LIBERTATEA persoane tăcute COMERCIUL TIMPUL Mai vechi și decât lumea, am fost de față la zidirea ei; am văzut pe rând neamurile în zgomotul slavei și al bucuriei, în vârful strălucirii lor, și m-am uitat pe urmă și la a lor țărână zăcând în tăcerea morții, și mușchiul veacurilor înverzea dasupra faptelor mâinilor lor. Peste monumente și generații am trecut, și am văzut în urmă-mi grămădindu-se a lor cenușă și vijeliile veacurilor spulberându-o în văile uitării. În zborul meu cel repede las în urmele mele veacuri, vă aduc timpii anului, icoana vârstei voastre, fac să răsaie soarele și să apuie întru a sa slavă; și m-am uitat înapoi și am văzut veacurile de la zidirea lumii ca ziua de ieri !!? Universul întreg, pământ, stele și toate planetele se văd supuse la a mea dărăpănare, și însăși lumina acestui soare ...
Ion Luca Caragiale - Știe carte băiatu lui Papuca!...
Ion Luca Caragiale - Ştie carte băiatu lui Papuca!... Știe carte băiatu lui Papuca!... de Ion Luca Caragiale Națiunea ne dojenește că unul dintre colaboratorii noștri iscălește cu pseudonimul Falstaff și ne roagă, în folosul nostru, ca “dacă nu știm ce amintiri revarsă în spirit acest pseudonim, să cugetăm asupra acestui vers al lui Victor Hugo: Les Falstaff que l’argent fait parler ou fait taire , sau mai bine să deschidem cel mai ieftin dicționar, unde vom citi: Falstaff compagnon de debauche du roi d’Angleterre Henri V; Shakespeare en a fait le type de la dĂ©bauche, du cynisme et de l’effronterie . Pe românește: Falstaff — Cuconul F...â€� Minunat băiatul lui Papuca!... Lui amintirile i se revarsă în spirit; el știe versuri de Victor Hugo și are și cel mai ieftin dicționar. Tot așa de procopsit era și băiatul lui Nastratin Hogia. Când s-a întors acasă din străinătăți, a cerut lui tată-său să-i deie o odaie pe seamă, unde să-și așeze biblioteca și să studieze ziua și noaptea. Tatăl, foarte mulțumit că are așa fecior, i-a făcut pe plac. Seara, după ce ...