Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SIMȚI
Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 1005 pentru SIMȚI.
Alecu Russo - Ofițeri francezi în Moldova
Alecu Russo - Ofiţeri francezi în Moldova Ofițeri francezi în Moldova de Alecu Russo Întovărășiți de doamna baroneasă D... ofițerii din nr. 23 al Stelei , amăgiți de un huiet răspândit că Moldova vroia a organiza o armie, porniră din Cracovia și după multe întâmplări, precum se întâmplă nenorociților fugari, nevoiți a se odihni în Cernăuți mai mult decât un ceas, apucară drumul spre Moldova. Iată din cuvânt în cuvânt călătoria lor: "După ce făcusem pe tovărășița noastră a înghiți o litră de pâine de făină de păpușoi, muiat într-o butelcă de vin, duși de un țăran ce ne silise poliția a lua cu plată, pornirăm la nouă ceasuri seara spre a intra în Moldova. Vremea era frumoasă, dar noaptea întunecată și drumurile grele. Fratele-meu da brațul baronesei, mergând dinapoia trăsurii; eu eram înainte cu călăuzul nostru, arătându-i vârfurile pistoalelor, căci mărturisesc că cugetam că sila făcută nouă de a porni noaptea era pentru a ne prăda pe graniță. Mergeam de mai multe ceasuri de-a lungul Prutului, picând de osteneală, când calul nostru pică în nisip; zadarnică fu truda de ...
Alecu Văcărescu - Foarte multă văz plăcere
Alecu Văcărescu - Foarte multă văz plăcere 16 [Foarte multă văz plăcere] de Alecu Văcărescu Informații despre această ediție Foarte multă văz plăcere La a tuturor părere, Hotărînd cu o pornire, Făr' d-a face osebire : Cum că lucruri delicate Trei se află-n lume date Care pot să îndulcească O vedere omenească. Zic : c-o apă și-o verdeață Și un chip frumos la față Au fireasc-a lor putere Să mîngîie o vedere. Arătînd că pot să facă Orice suflet ca să placă, Și cusur să nu rămîie Pe cît simte să-l mîngîie. Dar o minte cu simțire, Delicată și supțire, Vrînd acestea să le-adune, Face judecăți mai bune ; Nu dă făr' de cercetare Privileghiu așa mare : Tot un fel sînt cîte trele Dopotrivă între ele. Căci la apă și verdeață Și dă este vro dulceață, Dar o știm cu legătură Într-un fel dă la natură. Dînd dă obște o plăcere La a tuturor vedere, Și mai mult nu se-nmulțește, Nici mai scade, nici mai crește. Iar viind la frumusețe, Aici voi, idei istețe ! Căci intrăm în adîncime Și dă tălmăciri mulțime. Vedem chipuri milioane, Dar ...
Alexandru Macedonski - În răstriște
Alexandru Macedonski - În răstrişte În răstriște de Alexandru Macedonski Firește, sunt un biet nebun... -- Când lumea e ce este Trăiesc ca în poveste Și la nimica nu sunt bun... -- Firește, sunt un biet nebun. Zadarnic am copii și casă... Mă simt tot omul de-altădată, Iubesc pe loc, urăsc îndată... Fatalitatea mă apasă... Zadarnic am copii și casă. Dar orice sunt, așa cum sunt, Tot am o mângâiere E tainica plăcere De-a ști că merg către mormânt, Și sunt acela care
Alexandru Macedonski - Aripi Aripi de Alexandru Macedonski Prin al vieții mare poate , mintea mea o rătăcesc, Și de bunăvoie singur cu speranțe m-amăgesc, Îmi creez năluci de aur, întâmplări nepomenite, Urmărindu-le sub farmec, cu privirile uimite. Poezie! Tu atuncea, și când umblu, și când stau, Îmi pui aripile-albastre ce avânturile-mi dau; Nu e stavilă pe care să n-o trec prin cugetare Și-ntâmplările-așteptate le aștept fără-ncetare! Aci dau de o comoară ce se află-n al meu drum Și mă-mbăt de bogăție cum te-mbeți de un parfum. Aci văd că tot poporul mă ridică la mărire, Fermecat de-o vorbă numai, de-o mișcare, de-o privire, Aci sutele de veacuri ce-au să nască vin pe rând Cu minuni strălucitoare ca să umple al meu gând. Aci-n fruntea unei oaste vitejești mă văd deodată, Coifurile scânteiază, tobele încep să bată... Aci statele din lume vânturându-le, în mine Simt din nou tumultul vieții și renasc dintre ruine. Aci singur și de lume izolat, adâncul cer Îmi deschide poarta sacră a obștescului mister Și cu gândul ce sclipește la lumina poeziei Văd în stelele de aur alfabetul ...
Alexandru Macedonski - Avânt Avânt de Alexandru Macedonski Precum în largul mării corabia s-oprește Când vântul nu mai suflă și pânza pe catart Atârnă nenstrunată sub luna ce-i zâmbește Cu razele ce-asupră-i zadarnic se împart; Precum vioara tace când coarda se destinde Ș-abia auzi în suflet cântând ca printr-un vis Răsunete suave, voioase sau murinde, Ce trec prin amintire c-un farmec nedescris; Așa-n restriștea vieții, poetul, și el tace, Cu inima rănită în pieptul sângerat, Nimica nu-l mai mișcă, nimica nu-i mai place Și-l află-orice simțire cu sufletu-nghețat. Ca el e și matrozul corabiei oprite... Avântul și-l legase de-al vasului înot, Iar apa oglindește priviri nensuflețite, Și mută se întinde oglindă pestetot. Sunt triste, oh! sunt triste momentele acele, Căci inima rănită a bietului poet Adoarme ca și marea sub cerul plin de stele Și nu mai cântă-ntr-însul speranță, nici regret. Precum însă deodată la-ntâia adiere Corabia tresare pe-al undei sân amar Și pânzele se umflă ș-o-mpinge cu putere, Jucând-o în buiestru ca falnic armăsar; Tot astfel inspirarea deodată se ridică, Și aripi nevăzute îl schimbă- ...
Alexandru Macedonski - Bătrâna stâncă
Alexandru Macedonski - Bătrâna stâncă Bătrâna stâncă de Alexandru Macedonski Bătrâna stâncă uriașă e neclintită de pe loc O sapă apele să scape de ea, și-n veci o pizmuiește Țăranul prost, zicând c-ar face ogor din locul ce robește C-un ceas-nainte ca s-o surpe de-ar fi să afle vreun mijloc. Bătrâna stâncă simte gândul ce împrejurul ei rânjește, Dar tace, și când suflă crivăț ea sfarmă viforul tăios, Și ocrotită valea-ntreagă dă roade spornice voios, Pe când chiar apa care-o sapă din sânul ei se limpezește. Bătrâna stâncă e zadarnic de ani luată la mijloc... În umbra ei pasc încă mieii ș-ajung vlăstarii brazi puternici, Și fie-n mare sau mic număr, neputincioși sunt cei nemernici — Bătrâna stâncă uriașă e neclintită de pe
Alexandru Macedonski - Bucolica undă
Alexandru Macedonski - Bucolica undă Bucolica undă de Alexandru Macedonski Bucolica undă adoarme în tihna de salcii pletoase Ici-colo trăsnite cu aur de-a soarelui apoteoză, Când, fragezi păstori, în penumbră, albesc ca idile frumoase, Și goi izbucnesc dintre salcii — eglogă lactee și roză. Bucolica undă-i primește molatică și-nfiorată, Sub blonzii cu plastice forme se simte schimbată-n femeie, Prelinsă pe nudele corpuri ea tremură, și purpurată O scutură cinic dar dulce mișcări onduloase de-
Alexandru Macedonski - Cântec voluptuos
Alexandru Macedonski - Cântec voluptuos Cântec voluptuos de Alexandru Macedonski Ale sângelui furtune cine nu le-a cunoscut, Cine n-a simțit căldura soarelui ce-i curge-n vine N-o să știe niciodată ce ascunde-adânc în sine Învelișul meu tăcut. Fără nici-o-nsuflețire e ș-o apă liniștită, Însă mintea ce cutează, însă ochii ce pătrund, Clocotind sub mii de forme, află viața încâlcită De la creștet pân' la fund. Oh! Ascultă... Iată noaptea ce de mult o așteptăm... Cu zgârcenia nu merge când te-apuci să faci pomană... Să chemăm o voluptate mai presus de cea umană Și în ea să ne-
Alexandru Macedonski - Cântecul și poetul
Alexandru Macedonski - Cântecul şi poetul Cântecul și poetul de Alexandru Macedonski Când se naște într-o țară mică, — cine e poet, Dacă simte-a lui făptură că e roasă de-un regret, E desigur de regretul c-a născut. — El cântă, scrie, Și abia în câte-un suflet, află câte-o simpatie. Încolo, cine-l citește, sau de pizmă e cuprins, Sau cu inima închisă și-n citire nedeprins Cartea i-o silabisește. Dar de ce de insomnie doborât, — poetul cântă, Ș-având toate împotrivă inima și-o mai frământă Să mai lase pe hârtie ca să treacă-al său condei, Ce fixează note de-aur pe al foilor temei Pentru ce mai împletește cu argint și cu mătase Stofele predestinate urme multe să nu lase. Visul ce ne tot șoptește? Liliacul alb și roșu harpa sa o coronează, Al său cântec, ca sideful strălucește, — și vibrează Mai curat decât un sunet de cristal. — Armonios Ca un țipăt de vioară sub arcușul mlădios, Smulge lacrimi. — Blând și dulce se înalță; — câteodată, De se-ncarcă cu mânie vânătă și nenfrânată Este pentru vinovați. Iată cântecul. — Poetul pentru ce- ...
Alexandru Macedonski - Cu morții
Alexandru Macedonski - Cu morţii Cu morții de Alexandru Macedonski Cu viii nu mai am de-a face De mult, Și foarte des, când totul tace, Chemând pe morți, ce dorm în pace, I-ascult. Din gropi ei vin și mă-nconjoară, Ei vin, Când liliacu-n noapte zboară, Când dealu-n umbră se-nfășoară Deplin. Din lumea lor necunoscută, Răsar, Și când șoptesc cu voce mută Poema cea nepricepută Tresar. Îi simt pe loc ce au să vie, Căci sunt Ca un parfum de vecinicie Sau ca o floare-albăstrie În vânt. Pe zidul alb de la odaie, Urcând, Zăresc ușoara lor văpaie Verzuie, oacheșă, bălaie, Pe rând. Cu totul osebiți de lume, Ușori, Dorinți, nici griji n-au să-i consume, Suavi ca niște dulci parfume De flori. Sunt din atome nevăzute Țesuți, Ș-amestecați pe întrecute, Resimt plăceri necunoscute, Tăcuți. Iubind simțirea ce mă poartă Spre ei, Sunt însetat de-aceeași soartă, Căci nu se află-n lumea moartă Mișei. O! morți frumoși, veniți întruna... Cu voi Nu vine ura, nici minciuna Să răscolească iar furtuna Din
Alexandru Macedonski - Epigraf final
Alexandru Macedonski - Epigraf final Epigraf final de Alexandru Macedonski De-aș fi ori încă nu pe ducă, Mă simt la fel cu orișicine Clipire-nchisă-ntre suspine, Și-ntre năluci ce pier —