Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SENIN
Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 590 pentru SENIN.
Ion Heliade Rădulescu - Lament amoros
Ion Heliade Rădulescu - Lament amoros Lament amoros de Iacopo Vittorelli , traducere de Ion Heliade Rădulescu Traducere de Ion Heliade Rădulescu Publicată prima oară în Almanah literar pe anul 1839 , București, 1839 Vezi, dragă, ce-albă lună, Vezi ce noapte senină, O aură nu suspină, Nu tremulă o stea. Privigătorul singur Ici zboară, ici se pune, Suspină, doru-și spune, Își cheamă soața sa. Dar ea toată îl simte Zburînd din frunză-n frunză Și parc-o să-i răspunză: Nu plînge, sînt a ta. Ce dulci simțiri, Ireno ! Ce gemete de pace ! Dar vai ! Irena tace ! Răspunde-mi, draga
Ion Heliade Rădulescu - O noapte pe ruinele Târgoviștii
Ion Heliade Rădulescu - O noapte pe ruinele Târgoviştii O noapte pe ruinele Târgoviștii de Ion Heliade Rădulescu Soarele după dealuri mai strălucește încă, Razele-i rubinoase vestesc al lui apus, Și seara, pânditoare subt fiecare stâncă, Cu-ncet și-ntinde umbra cutezătoare-n sus. Muntele al său creștet și-nalță și privește Linul cobor al zilei, tainicul ei sfințit, Și raza cea din urmă pe fruntea lui izbește, Ce mândră ține față cu cerul cel rușit. Vântul de seară suflă și frunza-nfiorează, Roua seninul varsă verdeața renviind; Dealurile-n cunună câmpia-ncorunează Și râul p-a lui cale șoptește șărpuind. P-a dealului sprânceană, pe fruntea-i cea râpoasă, O cetățuie veche, lăcaș religios, Păstrează suvenirea d-o noapte sângeroasă Ce mult s-asemănează cu sânu-mi cel noptos. Astfel într-al meu suflet se nalț-a mea credință, P-a patimilor râpă ca monument s-a pus Și-mi ține șovăinda, clătita mea ființă L-a vieții-mi viforoase prea liniștit apus. Soarele-acum sfințește și noaptea naintează, Cu-ncetu-și cârmuiește carul cel aburos; Mii de lumini în preajmă-i, pe frunte-i schinteiază, ...
Ion Heliade Rădulescu - Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829
Ion Heliade Rădulescu - Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829 Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829 de Ion Heliade Rădulescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 Note I Veacurile și anii se nasc, trec, se strecoară, Se duc cu-acele zile ce s-au aflat privind A lumii încroire și au văzut, fecioară, Din mâna celui vecinic natur-abia ieșind; Dar tu, zi augustă, născuși întru mărire, Stătuși cu mare slavă, și-n slav-a ta sfințire Lumii celei uimite zâmbind îi arătă Că treci, dar pomenirea-ți în veci nu se va șterge. Și va umplea pământul, și ne-ncetat va merge Din om, din loc, din veacuri așa cum răsună. II Stăpânul veciniciei, în fapta sa cea mare, Când soarta din voință-i pe univers a pus, D-atunci tu hotărâtă ai fost întru păstrare În sânul acel tainic vecilor făr'apus, Ca să răsari odată cinste la omenire Și a creștinătății prescrisa împlinire, Drepturi de ani pierdute noroadelor a da. A ta ivire fuse la cer îndestulare ...
Ion Heliade Rădulescu - Portretul (Heliade)
Ion Heliade Rădulescu - Portretul (Heliade) Portretul de Ion Heliade Rădulescu Era poet în suflet, era artistul june, Și creator penelu-i; în contemplarea sa Trăsurile-ți divine, în marea-i pasiune Voind să le imite, un angel copia. Și a făcut un angel în toată-a lui candoare, O vergine cerească femeia-serafim, Și-a pus umana artă și zelul și ardoare Să reproducă fapta Artistului sublim. Ci unde e scânteia din blânda-ți căutare? Și unde e seninul din ochii-ți cerulii, Și sufletul acela din oricare mișcare, Și fruntea-ți elocventă, ș-acele culori vii? Ci unde-e copilina vorbire inspirată, Acele fierbinți unde ce-nsuflă al tău sân, Exoticu-alabastru, rujoarea colorată De rumenul serafic pictorului străin? Cel ochi îl vezi că tace; al tău vorbește, luce: În el eu văz și suflet, și cuget, ș-al tău dor, E magică oglindă din care restrăluce Acel de inimi fulger, acel divin amor. Acele buze rumeni sunt bine imitate; Ci nu văz eu viața din buzele-ți de foc, Al lor diafan rumen acolo nu străbate, Nu-ngheață, nu-ncălzește acel feeric joc. Marie, fii tu muza ce rimele-mi conduce, ...
Ion Heliade Rădulescu - Războiul
... se pătrund. Și-n aerul care sună de glasul cel tremurând, Parcă al morților suflet prin el s-aude trecând. Soarele, totdeodată, risipind noru-n senin, Cu o groază luminează locul cel de cărnuri plin Și a lui galbenă rază strecurându-se-aci jos, Desface râuri de sânge ochiului ...
Ion Heliade Rădulescu - Singurătatea
... sunt pustie. Facă-se zi sau noapte, răsare și sfințește Soarele, eu la dânsul mă uit c-un ochi străin! Fie liniște, vifor, negură sau senin, Zile n-aștept d-aicea, — soare ce-mi folosește? Când aș putea în drumu-i să-l însoțesc vrodată, Ai mei ochi pretutindeni deșertul ...
Ion Heliade Rădulescu - Un buchet de mireasă
Ion Heliade Rădulescu - Un buchet de mireasă Un buchet de mireasă de Ion Heliade Rădulescu Ce doruri ies din ochii-ți prin raza lor senină Ce fulgeră și-ncântă uimita mea vedere?... Prin gene-ți se strecoară o rouă cristalină Și cade p-a mea frunte, p-aprinsa mea durere. Dar nu-mi alină focul, mai tare se încinde... Să fug, să fugi, Marie, căci flacăra-mi profană Te-ajunge și pălește ființa-ți diafană; Ferește-te de mine, de focul ce m-aprinde. Vezi îns-a mele lacrimi și ruga mea ascultă l Buchetul de mireasă să-l faci cu mâna ta, Pe sânul tău îl pune, ș-alege cât de multă Plăpândă simțitivă ș-un trist nu-mă-uita .
Ion Luca Caragiale - "Romanii călători" de Ioan Kalinderu
Ion Luca Caragiale - "Romanii călători" de Ioan Kalinderu "Romanii călători" de Ioan Kalinderu de Ion Luca Caragiale doctor în drept de la Facultatea din Paris, membru al Academiei Române, membru al Societății geografice române. București, 1895 În mijlocul preocupațiunilor utilitare așa de multiple, cari agită lumea în acest veac de oțel și de cauciuc, e frumos să vedem pe un om găsind încă timp pentru studii mai senine, pentru cercetări științifice înalte, pentru cultivarea artelor frumoase. Aceste “nobile inutilitățiâ€� au fost totdeauna un fel de strict necesariu pentru oamenii cu spirite mai ridicate. Savantul nostru academic, d. I. Kalinderu, este unul dintre acestia; iată un studios pasionat, care urmărește cu o neobosită dragoste cercetările sale asupra vieții și civilizației romane. Romanii călători este urmarea la Vilegiatura și Reședințele de vară la romani: ea ne arată mijloacele materiale de călătorie, hanurile? drumurile pe uscat și pe apă, atracția ce o exercita Egiptul cu civilizațiile sale superpuse, cea originară și cea dezvoltată prin înrâurirea greacă, limitele geografice ale comerțului, limite mult mai înaintate decât ale împărăției... E prima lucrare în limba română care reconstituie unul din elementele caracteristice ale vieții publice în sutele dântâi ale erei creștine. Nu intră desigur ...
Ion Luca Caragiale - Criticilor mei (Caragiale)
... Viața-i sinfonie, amorul - sfânt andante... Eu cânt! Ce-mi pasă mie! Nu știu de unde vin, Nici unde merg: traduc doar-un cântec din senin
Ion Luca Caragiale - Elegie (Caragiale)
Ion Luca Caragiale - Elegie (Caragiale) Elegie de Ion Luca Caragiale Sărac, fără putere, În lume sunt ursit Prin valuri de durere Să trec necontenit Am suflet... dar suspine Printr-însul trec mereu, Precum trece prin vine Al morței fior greu; Căci el daca iubește Un dulce nenufar, Iubirea-i se umbrește De un dispreț amar! În van vreau prin iubire Ferice să mă fac: Vai! nu e fericire Aici pentru sărac!... O zi n-avui senină În care să trăiesc; Viața-mi azi declină, Ca floarea mă pălesc! Durerea mi-este mare, Profund e al meu dor!... O! lacrime amare, Grăbiți! căci voi să
Ion Luca Caragiale - Moartea protestantului
Ion Luca Caragiale - Moartea protestantului Moartea protestantului de Ion Luca Caragiale Baladă Cunigunda e geloasă: Eginhardt întârziază – Iată-a dimineței rază... Ce senină și frumoasă! Un cal roib în vale paște, Este calul favorit, Deșelat și obosit – Ce idee neagră naște!? Cunigunda e femeie – Ah! ce gând îngrozitor!... Vrun catolic?... Un omor?... Un duel?... A! ce idee! Ea scoboară trepte-trepte, Dusă de-un funebru gând Și pe Dumnezeu rugând: „Doamne sfinte! Doamne drepte!â€� Din donjon până-n devale E o cale-atât de lungă!... Când, sărmana! O s-ajungă Ținta pasurilor sale? A sosit acum la poartă: „Hai! deschide! nu mă ține!â€� Poarta scârțâie-n țâțâne – A ieșit... A! crudă soartă! Iată calul...Unde-i dânsul? ... E lungit mai la o parte: Moartea! moartea îi desparte... Și, gândind, o umflă plânsul. „Eginhardt al meu! viteze! Dacă tu ești mort – vorbește! Inima mi se topește... Poate-a ta să mă trădeze?â€� Plânge Cunigunda vașnic Și-l mângâie pe viteaz Și-l sărută pe obraz, Când, deodată, strigă strașnic Eginhardt cel elegant: „Noch a’ Krieg’l, ...