Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PRIN ORICE MIJLOACE
Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 316 pentru PRIN ORICE MIJLOACE.
... și în stânga, pe când Margărita se ținea deoparte, în tăcere, ca o statuie de marmură albă; numai ochii săi dădeau încă semne de viață prin două lacrimi dureroase în care se reflecta veselia adunării. Tânărul de care am vorbit și pe care îl vom numi Alexis se apropie de dânsa ... monolog poetic și naiv, pe care toți înamorații îl repetează de când există amorul, domnul M. îl observa de departe și zâmbea, văzându-l rătăcind prin salon ca un om ce nu ar avea conștiință de sine. El veni în fața lui, îl atinse cu mâna pe umăr și îi zise ... glasul ce-l apostrofa astfel și rămase puțin tulburat; însă dl M., luându-l de sub braț, puse a se primbla cu el prin mijlocul salonului și urmă a glumi asupra naturii fantastice a poeților, pretinzând că ei sunt vânători de visuri nebune și de ... împreună priviri deosebite asupra lui Alexis, el cu o expresie sardonică, și ea cu o expresie de jale adâncă. Semnalul balului se dete; orchestra preludă prin un vals nou de-al lui Strauss, și mai multe perechi de dame și cavaleri se repeziră vesel în vârtejul dansului. Margărita, obligată de a ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare
... II Cele de sus, afară de ȚUGULEA și DOCHIA. LISANDRA: Am țesut bine, dadă Reveca? REVECA: Nu bate într-o parte. Apucă spata drept de mijloc. ANCUȚA: Dar eu? REVECA: Mai bine... Nu strânge cârligele... Așa... mâinile-n voie... ca și cum te-ai juca. DOMNICA: Verdele ăsta, ori ăsta, dadă ...
Ioan Slavici - Zâna Zorilor Zâna Zorilor de Ioan Slavici A fost ce-a fost: dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat, - un împărat mare È™i puternic; împărăÈ›ia lui era atât de mare, încât nici nu se È™tia unde se începe È™i unde se sfârÈ™eÈ™te. Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alÈ›ii spuneau că È›in minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau È™i mai mari È™i mai puternici, iară alÈ›ii mai mici È™i mai slabi decât dânsul. Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea È™i È›ara, cum că cu ochiul cel de-a dreapta tot râde, iară cu cel de-a stânga tot lăcrămează neîncetat. În zadar se întreba È›ara, că oare ce lucru să fie acela, că ochii împăratului nu se pot împăca unul cu altul. Dacă mergeau voinicii la împăratul, ca să-l întrebe, el zâmbea a ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra mișcării literare și științifice
... literare şi ştiinţifice Asupra mișcării literare și științifice de Constantin Dobrogeanu-Gherea Seceta literară și științifică, sărăcia mișcării noastre literare contemporane e în afară de orice îndoială și, desigur, puțini se vor găsi care să nege acest fapt pe cât de trist, pe atât de adevărat. Nu-i vorbă, în privința ... dorul de a răspândi lumina și adevărul însuflețea pe marii ei învățați. Când bătrânul dascăl Gheorghe Lazăr dădea învățătură într-o casă veche prin crăpăturile căreia șuiera vântul de iarnă, ghemuiți de frig și el, și cei ce-l ascultau, dar pătrunși cu toții de același dor de adevăr ... și a fost înlocuită cu o altă întocmire, numită în mod obișnuit întocmirea burgheză, democrată; formele politico-sociale feudale iobăgiste au fost înlocuite prin formele moderne occidentale. Această transformare socială, săvârșită de aceia pe care de obicei îi numim ,,generația de la '48", e asemănătoare în multe privințe cu ... ușoară, în altele mai grea. Esențială deosebire e și următoarea: pe când burghezimea revoluționară europeană se lupta pentru doborârea unei întocmiri sociale și înlocuirea ei prin alta, la noi generația de la '48 ducea, afară de aceasta, și o luptă pentru redeșteptarea și liberarea națională. Așadar, generația de la '48 a ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul
... Mi-a trebuit să-l înfrunt până s-o izgonesc din casa domnească... OANA: Cu vremea se cumințește, doamnă. DOAMNA TANA: Vremea poate orice, dar nu poate schimba o pisică într-un câine credincios... Că de când veni contele Irmsky, mai foc... OANA: Contele Irmsky?... Hî... DOAMNA TANA: Ia ... Ignatie robul, robul meu, când zice cea în loc de hăis și hăis în loc de cea. Boii trag zăpăcit, și carul mai mult merge prin șanț ca pe apa drumului... Vezi, Oană, cum se-ntunecă? Mâine va fi iar lumină... Doar negura deasă de pe mințile lui Ștefăniță nu se ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Neghiniță
... ta a dreaptă, apoi am trecut în a stângă, ș-am râs de m-am prăpădit când am văzut ce-ți trec prin minte... — Ei, aș! Ce mi-a trecut? Nimic! — Nu e adevărat, răspunse Neghiniță râzând, omul spune mai puțin decât gândește. Dacă ... Până acum am mâncat la mese împărătești fără să știe nimeni. Și ce-am mai râs când ceilalți tremurau înaintea împăraților, iar eu mă plimbam prin urechile lor și le aflam gândul. — Bine o fi de ei, Neghiniță mamă... — Aș, binele focului! Săracii mor de foame, iar ei mor ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)
... IV-LEA PESCAR AL V-LEA PESCAR ELENA-DOAMNA OANA GENUNEA NASTASIA DOLGA Boieri, ostași etc. Actul I Zidurile crenelate ale castelului din Suceava. La mijloc, un turn mai înalt. Pe sub turn, o poartă de zăbrele groase de fier prin care se vede curtea castelului. În dreptul porții, o punte, lăsată peste șanțul cu apă, se sprijină pe două lanțuri groase. Pe dinăuntru, de-a ... Ba, zău c-ar fi bine. Om bun și drept... Că pe tine cât e el de mare și te pune de veghe ca pe orice copil de casă... S-ar duce vestea de Bubuig-vodă... CREMENE: Ori Grozea... SANDOMIR: Trebuie să fii viță domnească... MOGÂRDICI: Poi, Toader Baloș se zice ...
Ion Luca Caragiale - Kir Ianulea
... m-am gândit că nici așa n-ajungem la mare ispravă; le cunoaștem și pe dumnealor cât de-ndărătnice și de-ncăpățânate sunt... Așadar și prin urmare, după multă chibzuință, am hotărât să trimit pe mititelul, pe Aghiuță... Ce? n-a venit Aghiuță?... Unde-i Aghiuță? Mititelul sta pitit ... sărac, du-te-ntr-o politie bogată... din ce scapă pântre degete altora, poți culege destul; dacă ești bogat, du-te-ntr-una săracă... din orice firimitură dă s-aducă un nevoiaș la gură, îi smulgi peste jumătate". Gândind astfel, cum a picat în București, a tras ... mii de lire, pe care le cumpărasem cu piper și curmale nici de trei sute! Nu-ți mai spui câte și mai câte am pătimit, prin atâtea depărtări, pe mări și pân țări, cu fiarele, și, încă mai grozave, cu oamenii!... Destul să-ți spui că, încet-încet, m-am chivernisit ...
Ion Luca Caragiale - O noapte furtunoasă
... bagabontul. IPINGESCU: Jupân Dumitrache, adică să am pardon de impresie, eu gândesc că numa' ți-ai făcut spaimă degeaba. Poate că omul o fi șezând prin partea locului, pe Dealul Spirii. Ei! a venit și el la grădină ca și dumneavoastră, a stat și el până la ... dumneavoastră ați mers înainte. JUPÂN DUMITRACHE: Așa am crezut și eu întâi, dar stai să vezi!... A trecut după aia o săptămână la mijloc. Îmi ca și uitasem eu de istoria bagabondului; gândeam și eu: poate c-o fi stând coate-goale prin partea locului, - bunioară vorba dumitale. Așa, zice cumnată-mea ieri: "Nene, hai deseară la «Iunion» la Ionescu!" Cum auzii eu de "Iunion", mă făcui ... pe Chiriac pe poarta de din dos pe maidan să-i iasă înainte, și eu să-l iau pe la spate,... să-l apucăm la mijloc pentru ca să-l întreb: "Ce poftești, mă musiu?" și să-l și umflu!... Și dacă nu-i ajungea, să-mi tai mie favuridele! ( își ...
... icoana face minuni, asta n-o crede; știe prea bine că o Maică Precistă nemțească nu e o adevărată Maică Precistă. E însă altceva la mijloc. Călugării, care umblă rași ca-n palmă și se strâmbă grozav de urât, au o știință tainică și știu să facă fel de fel de ... ar putea dânsa să stea de dimineață până seara fără ca să-i vadă?cum, când e atât de bine să-i vezi?! Umblă Mara prin lume, aleargă sprintenă, se târguiește și se ceartă cu oamenii, se mai ia și de cap câteodată, plânge și se plânge c-a rămas ...
Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919)
... răsboiu. Frământările acestea sufletești, apoi lipsuri materiale au făcut, de la noi foarte mulți nu-și dau seamă de binele mare la care au ajuns prin liberarea și întregirea neamului și văd numai relele mărunte, încetarea cărora atârnă tot de vrednicia noastră. Muncă cu spor pentru vindecarea relelor putem însă face ... caselor românești și pe Români să-i alunge. În Săliștea Sibiului au încercat cu armata să-i silească pe bătrânii satului să iscălească un document, prin care Românii de acolo să se declare iobagi ai județelor din Sibiu. Românii s'au împotrivit și atunci au fost împușcați 18 inși, dar tot ... locuitorii căruia, Români sau Sași, aveau drepturi egale. De veacuri întregi, străinii pripășiți pe pământul nostru românesc, aveau numai batjocuri la adresa Românului, cercând ca prin ele să-i nimicească mândria îndreptățită de Român, ca doară-doară Românul va ajunge la convingerea, că el e născut să fie rob! Suferințele Românilor ... Pe țăranii unguri îi ajutau cu sume mari de bani, cu vite de soiu bun, le făceau case frumoase, iar pe Români îi împiedicau dela orice înaintare economică și culturală. Toată munca stăpânitorilor unguri erĂ îndreptată spre nimicirea neamului românesc și prefacerea Românilor în Unguri, adecă maghiarizarea lor. Iată de ce ...