Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE DE O PARTE
Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 549 pentru PE DE O PARTE.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi
... pe alta, nemulțumită de cum își potrivește pieptănătura. Cu o fustă scurtă, cu corsetul pus, cu mâinile goale până în umeri, cu ghetele descheiate, cu o talie rotundă și mlădioasă, cu pieptul plin... femeie bine zidită... tânără încă... frumoasă... mai mult plăcută decât frumoasă. Coleg de liceu cu Delavrancea în 1875-1876; a făcut parte din grupul "Trubadurului"; nepotul scriitorului Ciru Oeconomu. Bate din piciorul drept. Strânge pieptenele. Își mușcă buza de jos. Închide ochii și strecoară, printre dinții albi, câte un "ah!" care-i mișcă repede pieptul. După o răsuflare, grea ca de osândit, dl Moroi ridică capul din pernă și, cu un glas slab și umilit, îi zise, privind-o lung: — Pentru ce, Sofi?... Pentru ce vrei cu orice preț să mergem? Vremea e urâtă... Mie nu prea mi-e bine... Dna Moroi trânti ... că revolta lui, atât de tainică, descuiase rând pe rând fiece ușă, spărsese geamurile și-l dăduse de gol. II E ora 11. Ploaia răpăie pe acoperișurile de șindrilă și pârâie pe
Gheorghe Asachi - Ochii și nasul
... apăra, Iar urechea, prezindentul, a ei ziceri asculta. Atunci limba, cu talent, Au zis cătră prezident: Dreaptă pleacă-ni, ureche, Să auzi dovezi o mie, Prin înscris și mărturie, Cum de epoca cea veche Neam de nas, tot necurmat, Ochelarii au purtat Și-i să cade ca moșie Trecută-n paragrafie. O comisie de mazâli, Rânduită chiar pe nas, Au găsit între movili Brazda ce-ochelarii au tras. Tribunalul va ierta, Se pot pilde arăta: Fața dacă ar fi rămas De-ntâmplări să n-aibă nas, Cine ar fi acel magar Ca să poarte ochelari? Din aceste, lămurit, După legi am dovedit Cum că pentru nas ... anume Ochelarii s-au urzit, Ș-ochelarilor în lume Post pe nas s-au rânduit! La această limbuție Bravo-n sală au răsunat, Iar nasul de bucurie De trei ori au strănutat. Dar ghibace a noastră limbă A ei sistimă o schimbă Și chiar pentru altă parte Paragrafuri tot din carte Așa vederate au scos Că au dovedit pe dos, Fără nici un pic favor, Nici prepus de ...
Ion Luca Caragiale - Plagiatul Zola-Bibescu
... — marelui scriitor francez de a îngrămădi pe o țesătură simplă, pe o intrigă foarte banală, o colosală garnitură așa-numită “documentarăâ€�, pe care o învârtește, o răsucește, o răstoarnă pe toate fețele, o multiplică așa că, dintr-o povestire ce ar putea, cu tot aparatul cuviincios, să încapă în patruzeci de file, el reușește să scoată un volum de 400 de pagini. Garnitura documentară consistă în cea mai mare parte din vocabularele tehnice. Așa, de exemplu, aproape jumătate dintr-un roman consistă din cuvintele tehnice ale mecanicilor de la drumul-de-fier. Zola a făcut cu multă răbdare vocabularul lor: taie cuvintele, face o grămadă mare din ele, și apoi ia câte un pumn din grămadă și presară peste paginele sale, cum se presară zahăr și scorțișoară peste plăcintă ... de unde le găsește. Mărturisirea se pierde în o grămadă de vorbe: e bine s-o extragem și să o dăm singură; ea poate sta de sine și fără atâta garnitură zolaică: “...Unul dintre adjutanții generalului Douay, prințul Bibescu, a scris asupra mișcării corpului 7 o
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VI
... Suntem plecați, unde fără spaimă Făptura pe Făcătoriu defaimă. Știți dară că-a noastră mângăiere Este în izbândă sângur ș-ură Asupra celii de sus putere Ce pedepsește și nu să-îndură!... Dar', precum văd, să pare mie Că vă-au apucat o trândăvie! [6] Nu văd eu acum bujdind pe poarta Iadului suflete ca nainte, Ș-acuși va fi doar deșartă boarta Această-întunecoasă, fierbinte, De n-om mai îndrăznire o dată A lupta cu oastea luminată! Fost-am în lume și de-amăruntul Toate-am iscodit. Adevărat! Cumcă-încungiurând eu tot pământul, Mai cu samă-l văd noao plecat, Iară țări adevărat creștine Sau nu văzui, sau ... cu cale, Lăsând aceste pe alt îndelete Să strângem pe dată-a noastră cete, [9] Căci eu din iscoade-încredințate Care trimesesem sus, pe lume, Am înțăles că vor a să bate Vlad Vodă cu Mahomet, și-anume De cereștii călăreți să zice Că vor pe-agareni detot să strice. Nu s-ar cuvini să lăsăm dară Nice noi pe cei de-a noastră parte ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira II
... e grija și truda cea mai mare. Spinarea îți acoperi c-o haină femeiască, Zulufii după reguli în rânduială-i pui, Îi încrețești pe frunte, pe rumenii obraji, Ș-o parte după ceafă în săculteț s-ascunde. De astă iscusință se miră cei ca tine, Iar tu te-ncânți de sine precum un nou Narcis. În strâmt pantof piciorul cu sila grămădind, De bătături durerea te face-olog să umbli. Ți-ai pus o haină care plătește o moșie, Și slugile asudă până ce te gătesc. Când statul lor romanii au vrut să-ntemeieze, Atâta osteneală eu cred că n-au avut, Cât ... grăbești sosirea acestei vremi fatale, Căci cărțile pestrițe nu-ți mai lipsesc din mână Cu ambe mâini împrăștii un bine-agonisit, Cu muncă și sudoare, de vechii tăi strămoși. Nu-i cea întâi moșie și cea întâi gireadă Trecute de la tine la mâna econoamă, Ce se hrănea-nainte cu foi și cu ciocan. Infierbântat de patimi, de-a lor dureri cuprins Adeseori obrajii puind pe brațe albe, Petreci și zi și noapte în moală verșunie; Și numele acelor ce stau pe-ai tăi pereți În cadre aurite abia le poți citi. Îți trebui înlesnire de ochi străini și minte Să poți numi tu șanțul acel de
Alecu Russo - Scrisori (Russo)
... d'un grand homme est un bienfait des cieux . Adio! mă duc să gust plăcerile vieții contemplative a sfinților apostoli și mă despart de lume fără amărime în contra oamenilor, fie domni, sau... creditori! Singura mustrare de cuget, ce cearcă a mă munci în acest moment, este că bieții actori împărtășesc osânda mea. Teatrul românesc la mănăstire! Ferice de țara al cărei guvern luminat produce asemenea deșănțate întâlniri! Adio! încă o dată; spune amicilor că îi scutesc de a se îmbrăca în haine negre... etc. * Scrisoare către N. Bălcescu Dragă Bălcescule, Vivat! Victorie! Sunt mândru de voi ceilalți și gloria revoluției voastre se răsfrânge și asupra noastră și asupra tuturor românilor! Încă o dată, vivat și glorie, viitorul poate să nu fie pentru noi, dar nu vom dispărea fără să lăsăm o ultimă amintire despre noi! Dar ce! vorbesc rău despre viitor. Nu, iubite! Mâna nu este atât de îndemânatică ca să urmeze închipuirea frumoaselor planuri pe care le întrevăd! Un mare popor cu o mare ca întăritură, două fluvii care se numesc Dunărea și Nistru drept centură, cu sânge roman în vine, și nici Moldova cu fiicele ei, nici
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare
... cu făcliile aprinse, și iată că într-un tîrziu și feeria pe care o aștepta el cu atîta nerăbdare, ploaia de artificii multicolore, jocul nebun de rachete pe care îl schimbă între ele bătrînele planete începea să brăzdeze tăria... Ca un preludiu, sau ca picurii răzleți de ploaie cînd trece un nour gonit de furtună, în întunericul albastru alba fulguire începea. Vii, scînteiele aprinse ale atîtor sfărîmături, ca un roi de albine de aur împrejurul stupului de foc al soarelui, prindeau să rotească. Unele se desprindeau parcă, luate de cine știe ce vînt care străbate acele înălțimi nebănuite ; și răzlețe de roi, tremurau o clipă, se făceau albastre, se fărîmau în pulbere violetă și apoi dispăreau. Altele, ca niște semințe de diamant aruncate prin voința și știrea cuiva, se apropiau tremurătoare la un loc, păreau că odrăslesc un mănunchi de viorele și dispăreau la rîndul lor. Viu înălțimile se luminau o clipă, străluciri de ape ca pe luciul unei mătase albastre treceau ; și universul, nepăsător de risipa asta de nestemate aruncate cu atîta dărnicie, se schimba la față, pălea, își stingea din loc în loc înflăcăratele faruri și devenea încetul cu încetul uriașul clopot ... ...
Ion Luca Caragiale - Moftangii
... Guvernamental, sau, când din nenorocire nu se poate asta, opozant, moftangiul felicită Rrromânia în cazul întâi, o deplânge în cazul al doilea, în ambele cazuri o iubește până la nebunie. De aceea, el urăște cu furie tot ce nu e român, tot ce nu e național. El stimează agricultura, dar visează o industrie mare națională, care să ne scape de tributul ce-l dăm străinilor: ceea ce-l înspăimântă este o cucerire a Rrromâniei pe terenul economic de către infamii de străini, ajutați de copiii vitregi ai țărișoarii lui! E om de partid, câtă vreme nu-i vorba decât de vederi asupra politicii interioare. Îndată însă ce e vorba de a ne prezenta față cu străinii, el crede că toți românii trebuie să uite micile pasiuni și, dându-și mâna frățește, să pășească ... o jumătate de ceas" la balul din urmă de la Cotroceni. Câte moftangioaice au fost la bal - că nu lipsește una! - vezi dumneata câte jumătăți de ceasuri a ținut acel bal minunat. O moftangioaică gătită și împopoțonată de șapte ori mai scump decât s-ar putea explica prin mijloacele consoartelui d-sale, dacă o întrebi ce părere are despre prințesa: - Fie, mon cher; nu zic! e tânără; frumușică, si vous voulez ; da' ... prea e luxoasă! Când vorbește ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii
... asemenea adevărat; dar toate aceste aprecieri, judecări și călăuziri constituie așa de puțin menirea și ființa criticii literare moderne, încât ele pot fi greșite într-o critică și totuși ea să rămâie o lucrare de mare valoare critică și literară. Ceea ce face pe oamenii chiar culți, inteligenți, care citesc critica literară modernă — și dl Panu desigur o cunoaște — s-o priceapă atât de confuz e, pare-mi-se, pe de o parte persistența îndărătnică a teoriilor celor vechi, iar pe de altă parte recenziile literare gazetărești de azi. Omul modern, față cu imensele și variatele cunoștințe actuale, firește, nu poate să se ocupe de toate și de aceea, ca să fie în curent cu tot ce se petrece pe terenul politic, social, literar, științific, e nevoit să se mulțumească cu niște cunoștințe foarte fragmentare, prezentate așa fel încât să-i mulțumească curiozitatea, fără ca ... așa de precis culorile și nuanțele lor și numai el, prin talentul său, prin vorbe inspirate poate să ne sugereze în mod ideal acest peisaj pe care nici nu l-am văzut. Cu toții putem admira o creațiune poetică; dar numai criticul o simte așa de puternic și așa de clar, o pricepe așa de profund în înseși izvoarele ei, încât pe
Constantin Negruzzi - Crispin, rival stăpână-său
... CRISPIN:— Cred că nu vei mai fi perĂergos să știi vești din pământuri streine. LABRANCHE: — Nu, pentru Dumnezău! Eu m-am apucat de slujit și tu, Crispin, ce faci tu? CRISPIN: — Mă aflu ca și tine un tâlhari de cinste, și eu m-am apucat de slujit; dar eu slujăsc un stâpân fără averi care țâne o slugă fărâ hac; eu nu sunt pre mulțămit de condiția me. LABRANCHE: — Eu însă sunt îndestul. M-am tras la Chartres, slujesc pe un tânăr cu numile Damis; el esti foarti vrednic de iubit; iubești giocul, vinul, fimeile, în scurt, ești un om de lumi, noi facim împreună tot feliul de berbantarii. Aceasta mă eglendisăște, aceasta mă întoarce de la facirea de rău. CRISPIN:— Nevinovata viiață! LABRANCHE: — Așa-i? CRISPIN:— Cu adivărat. Dar spune-mi, Labranche, ce cauți la Paris? Unde te duci? LABRANCHE ... dar după întâmplarea ta de la bașcă, mă tem să nu fi rămas făr curaj. LABRANCHE: — Nu, nu, spune, o furtună trecută nu oprești pe un bun corăbieri să mai între în mare; vorbești. Ce vrei să zâci? Ce, ai vre să faci
Ion Luca Caragiale - Cănuță om sucit
... a dat să ridice coșul și n-a putut. Jupânul ca să-l îmbărbăteze i-a dat un pumn în ceafă; pe urmă, jupânul și încă un băiat au ridicat greutatea și i-au pus-o lui Cănuța în cârcă. Copăcel-copăcel, băiatul a mers câțiva pași până la colțul stradei pe unde presăraseră negustorii cenușe pe dinaintea prăvăliilor: dar când s-apuce pe o ulicioară mai neumblată, ca să mai scurteze din drum, tocmai venea o birjă cu caii răscăcărați de teama alunecușului. Băiatul s-a ferit repede-n lături și odată, bâldâbâc! și sdronc! Cănuță într-o parte cât colo și sarcina din spinare într-alta. Băiatul s-a lovit la cot de i-a secat sufletul; dar s-a ridicat degrab să vază ce s-a făcut coșul. L-a ... face pentru un negustor... Tocmai când se gândea jupânul la asta cu părere de rău că s-a-ntâmplat, iacătă și Cănuță, alb de măzăriche. - Unde ai stat până acuma, nemernicule? zbiară jupânul. - Am fost la d. Popescu. - La d. Popescu?... Un ceas pentru o palmă de loc?... - Am dat