Căutare text în Literatură

Cuvânt

Rezultate din Literatură pentru PE

 Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 3997 pentru PE.

Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire

... că sfinții toți asupră-ți au reclamat, Și chiar de nu-i fi prăjit, ești negreșit afumat. Trebile acolo-n iad nu merg c-aici pe pământ, Unde păgâni sau creștini cu toții la au loc sfânt, Unde vedem fericiți pe cei mai mari păcătoși, Și soarele luminând pe răi ca pe credincioși; Faptele-acolo ne pun la locul drept meritat. Dar spune-mi, te rog, Voltaire, tu ce folos ai aflat, Deși al legii vrăjmș, să ... dezrădăcinat, Suflarea-acelei mânii ce mările-a-ntărâtat, Aste mărețe trăsuri tu cum le disprețuiești? Idei, icoane, figuri, toate în ele găsești. Racine, pe care-l iubeai, din ele s-a adăpat; Rousseau, pe care-l urai, adesea le-a imitat: Toate acestea le știi, dar furia-ți te-a orbit. Tu, ca odată Satan ... războiești; Nu, temelia-ai surpat în dogmele creștinești. A! dacă talentul tău, mai bine-ntrebuințat, Cu soarta-i a se lupta pe om l-ar fi înarmat! Dacă pe drepți întărind, pe răi ai fi îngrozit, Îngerii numele tău cu drag l-ar fi pomenit. Ani ai trăit îndestui, rol măreț-ai jucat, Ai lumii stăpânitori adesea ...

Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere)

... la nația în care au strălucit. Atât este de adevărat că calitățile personale nu pot aduce nici un folos temeinic, când toate lucrările se întemeiază pe voință, iar nu pe legi. "Când Marcu Aurelie muri, zice Chateaubriand ­ romanii se readânciră în relele năravuri cu o astfel de înfocare, încât i-ar fi luat cineva ... copacilor ce acoperă muntele, apoi un glob rubinos se văzu legănându-se printre frunzele desfăcute de vânt și, înălțându-se puțin, aruncă o rază piezișă pe rămășițele unei zidiri ce se vede pe coastă, apoi deodată arătându-se deasupra stejarilor celor mai înalți, ca pe un piedestal de verdeață, lumină peștera sfântului, turnurile mănăstirii, potecile tainice și stâncile din față, în vreme ce o parte a pădurii, rămasă ... priveliște nu mi-a făcut atâta impresie. Tăcerea acestei cetăți unde răsuna odată zgomotul armelor, întinderea pustiului, singuratica lună ce se înălța melancolică pe câmpiile cerului mi se părea a înota în atmosferă ca un fanal aruncat pe nemărginirea oceanului; toate umpleau inima de melancolie și deșteaptau ideea unei vieți petrecute în singurătate, în sânul naturii. Pe ...

Ion Luca Caragiale - Teatrul național

... vorbesc? cu ce se ocupă? Răsfoiți gazetele de vro două săptămâni încoace: “Aflăm că Direcțiunea teatrelor n-a angajat, pentru viitoarea stagiune, pe d. A., comic eminent și destul de cunoscut publicului. Foarte rău; pe această cale rău apucă actuala direcțiune.â€� În altă gazetă: “Se vorbește că d-soara V. este în sfârșit intrată în bugetul stagiunii ce ... a-și răcori dorul de mai bine discutând teorii, precizând dorințe, întrevăzând mijloace de urcare pentru scena țării lor. La noi, marii judecători laudă pe d-ra Y., ca să facă plăcere d-lui X.; ocărăsc pe d. M. și pe d-na R., ca să facă pe gustul cutărui membru din comitet, ori d-lui director, supărați câteva minute; înalță la ceruri pe comicul A., deși toată iarna nu i-au dăruit două rânduri de meritată laudă, numai așa, ca să mai bată în cei de ... scriu; înțeleg severitatea, patima chiar; urăsc însă pe cel care face o nedreptate ori publică un neadevăr. Și nedrept este să ataci până nu vezi pe ...

Mihai Costăchescu - Cântecul mioarei

... de peste plai… Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai mult plânge maica, mai cu foc mândra… — Măi Ioane, măi, de pe ieste văi, cu sumanul lăi, mâncat de nevoi și bătut de ploi, ce nu vii la noi, pe la miez de noapte, dorm oile toate…? — Băluță, băluță, albă la pieliță, neagră la cosiță, neagră la straiță, ce-mi sui pe Bistriță? — Mioară, mioară, de trei miei în vară, colo-n calea ta, n-ai văzut badea? — Ba l-oi fi văzut, nu l ... băluță neagră la străiță, ba l-am cunoscut și l-am auzit, cu gomăn de om, mă chema din somn, gomăn gomănind, prin plaiuri suind, pe la miez de noapte, dorm apele toate… Și el mi-o plecat, depart-n iernat, dincolo de munte prin hătașuri multe… — Mioară, mioară, de ... calea-n cruce și nu pot străbate, de străinătate, de pustietate, de voinici stătuți, de butuci căzuți, de cârlani lânoși, de voinici frumoși… Ș-apoi pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, mult plânge maica, mai cu foc mândra… Iară cea măicuță, neagră la străiță — Cioban ungurean și cu cel vrâncean mări ...

Mihai Eminescu - Ondina

... al orelor zilei șirag râzător Se-nșir cele negre și mute Ce poartă în suflet mistere de-amor Pălite, sublime, tăcute        Și noaptea din nori        Pe-aripi de fiori Atinge ușoară, cu gândul,        Pământul. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceață pustie și rece, Un june pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece        Și calu-i turbat        Zbura necurmat Mânat ca de-a spaimelor zână        Bătrână ... De-a lui amor. El fură munților ecouri tinere,        Cântul la dor, Răpește buzelor naivei Vinere        Vorba d-amor. Pe munți în negură, pe stânci de cremene,        El a cătat O albă vergină, să-i fie gemene        Și te-a aflat. Tu ești cântărilor sororă ... mirul cel curat,    Cum o lebădă se pleacă    Bând din lacul înghețat.    Și cu moartea cea adâncă    Am schimbat al vieței gând,    Am fost vultur pe o stâncă,    Sunt o cruce pe-un mormânt.    Care-i scopul vieții mele,    Întreb sufletu-mpietrit?    Ochiu-i stins, buzele mele    De dureri a-nvinețit.    Crucea-mi pare gânditoare ... copilă, decât un amor Ce arde-n o inimă jună, Un glas de ...

Mihai Eminescu - Ondina (Fantazie)

Mihai Eminescu - Sarmis

... ei singurătate Spre zarea-i luminoasă pornește să-și unească Eterna-i neodihnă cu liniștea cerească. Natura doarme dusă, tăriile în pace. Din limpedea nălțime pe-alocuri se disface O stea, apoi iar una; pe ape diafane Iși limpezesc în tremur pe rând a lor icoane. Tot mai adânc domnește tăcerea înțeleaptă ­ Se pare cum că noaptea minunea și-o așteaptă. Deodată luna-ncepe ... s-a desfăcut la larg O luntre cu-a ei pânze sumese de catarg. Tăind în două apa, ea poartă o păreche: Pe Sarmis, craiul tânăr din Getia cea veche, Mireasa-i în picioare, frumoasă ca o zână, Stetea și pe-a lui umăr își sprijină o mână. Se clatin visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu ... în pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. Ea cade în genunche sub florile ce plouă. Grumazul i-l cuprinde cu brațele-amândouă, Lăsând pe spate capul...,,Copile! n-o să mântui? Căci fioros de dulce, pe buza ta cuvântu-i ... Și cât de mult ridici tu, în gând pe ...

Mihai Eminescu - Umbra lui Istrate Dabija-Voievod

... vin, copilul meu, de vin. Când eram vodă la Moldova Hălăduiam pe la Cotnari. Vierii toți îmi știau slova Ș-aveam și grivne-n buzunar. Pe vinul greu ca untdelemnul Am dat mulți galbeni venetici; Aici lipsește tot îndemnul. În lume mult, nimic aici. La voi în lumea ceealaltă, Fiind cu ... l-al meu păharnic Umplut-am cupa numai zloți! Că ce sunt recile mademuri, Ce aur, pietre și sidef Pe lângă vinul copt de vremuri, Pe lâng-un haz, pe lâng-un chef. Împresurat-am eu și Beciul Cu oaste bună și strânsuri; Soroca, Vrancea și Tigheciul Trimis-au mii viteze guri Să certe craii ... treaz, Odihna multă-i lăudată La cel chefliu, la cel viteaz. Când de mănușa lungii sabii Mă rezimam să nu mă clatin, Cântau cu toți pe Basarabii, Pe domnii neamului Mușatin, Pân- ce-ncheiau în gura mare Cu Ștefan, Ștefan domnul sfânt, Ce nici în ceriuri samăn n-are, Cum n-are samăn ... Să bem ca buni și vechi tovarăși; Și toți cu chef, nici unul teafăr, Și cum sfârșim să-ncepem iarăși. Răpiți paharele cu palma, Iar pe ...

Mihai Eminescu - Umbra lui Istrate Dabija-voievod

Vasile Aaron - Anul cel mănos

... Clocesc nouă albinele,         Ca înmulțindu-să ele     Mai tîrzior să roiască         Și la număr să sporească     Privire desfătătoare —         Prin rărunchi pătrunzătoare !...     În codri și pe cîmpie         Lumea ca din moarte vie,     Pe tot locul vaci și boi         Capre și cîrduri de oi.     Melușeii aci sug,         Aci într-o parte fug     Și întorcînd înapoi         Se mestecă între oi ... cap să-ți cază,     Nu rînchează el, ci țîpă         Ca balaurul din rîpă     Crescut în pustietate,         Unde om cu greu străbate,     Fetișoare tinerele         Strîng de pe cîmp viorele,     Și ducîndu-le acasă         Le pun în sticle pe masă.     La orașe și pe sate         Ceia ce au moșii late     Soarele nici că răsare         Toți cu rîvnă foarte mare     Boii la plug înjughează.         De au cai, îi înhămează.     Seamănă ... grîu         Ce se coace mai tîrziu.     Ceia ce postesc ferbinte         Seamănă mazăre, linte,     Inul încă nu lipsește         Unde locul îi priește,     Hirișcă, alac, ovăz         Și pe coaste și pe șăs     Crumpene și alte cîte         Pe ici pe colea vîrîte.     Din holdele cele grase         Ce toamna să sămănase     Polomida înghimpoasă         Și puciocna puturoasă     Urda vacii, lușca, porul         Cu săpoiul, cu cosorul     Scot afară ... ...

Vasile Alecsandri - Pastel chinez

... s-albiesc, Galerii cu mari lanterne și cu sprintene coloane Au comori de plânte rare ce la umbră înfloresc Și-n ghirlande parfumate se revarsă pe balcoane. Papagali verzi, roși și galbini, iubitori de dismierdări, Prin zăbrele aurite zbor chemați de glasuri dalbe, Și pe buze rumeoare, cuib voios de sărutări, Ei culeg zâmbiri divine, ei culeg migdale albe. Apoi veseli, cu-a lor pradă, se pun hoții ... unui zeu grotesc de China, Cade-n șahul de pe masă și răstoarnă pe covor Doi nebuni peste un rege și un turn peste regina... Pe canal trei poduri strimte ca trei arcuri se întind; A lor margini cizelate în șiraguri de inele Poartă zmei cu ochi fantastici, carii ... bloc de porcelană, falnic, sprinten se ridică Un turn nalt cu șepte rânduri și cu șepte galerii, Unde ard în casolete flori de plantă-aromatică. Pe un pod pășește-alene fiica unui mandarin, Sub cortelul de crep galbin care-l pleacă despre soare, Ferind pielița-i de aur și rotundu-i ... ca un gândăcel pe-o floare. Umbra ei pe fața apei, de ...

<<< Anterioarele      Următoarele >>>