Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru OAIE

 Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 585 pentru OAIE.

Mihai Eminescu - Minte și inimă

Mihai Eminescu - Minte şi inimă Minte și inimă de Mihai Eminescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I ­ Ce privești în jos smerită, Că te mânii te prefaci, Când îți zic că el îți place Și că tu demult îi placi. Voi jucați în comedie Rolul vostru de-nțelept, Dar de ce unul la altul Vă uitați atât de drept? De ce, când pe neașteptate El sosește uneori, Rumenirea face locul Unei gingașe palori; Și privești cu ochi nesiguri, Sânul crește făr să vrei? Dar vă stingeți dupăolaltă... Comedie, dragii mei... Parcă-l văd cum vine ice, Șade-n veci pe-același jeț Și la tine își îndreaptă Ochii negri și șireți. Și când credeți cum că nime Dimprejur nu vă ia sama, Numa-atunci vă dați în petic Și vă arătați arama. Eu vă văd de pe sub gene: Ochi-n ochi priviți fierbinte Și de dragi unul altuia Conversați fără cuvinte. Cine nu v-ar ști, copilă, Da, v-ar crede neam de sfinți. Și să stați numai l-atâta... Bine? Sunteți voi cuminți?... ­ Taci, mătușă, tu mă superi, De-i vorbi mai mult eu fug. Ce se pare că-i iubire ...

 

Mihai Eminescu - Ochiul tău iubit (variantă)

Mihai Eminescu - Ochiul tău iubit (variantă) Ochiul tău iubit de Mihai Eminescu (variantă) Ochiul tău iubit, Plin de mângâieri, Dulce mi-au lucit        Până ieri. L-am iubit cu mii Lacrime fierbinți Și cu-atât de vii        Rugăminți. Și cum suferii De al tău amor, Cât de mult dorii        Ca să mor! Pururi te cătam Pe orice pământ, Căci a-ți spune am        Un cuvânt. Cămăruța ta Sara să-mi deschizi, Că te-oi dezmierda        Ca să râzi. Să-ți închid îndat Pe când tu te culci Cu un sărutat        Ochii dulci. Să măsor mereu Cât de mult crescuși, Să sărut al tău        Picioruș. Sânul rotunjor Când pe braț îl porți, Li s-ar face dor        Și la morți. De te-ai potrivi Astei rugăminți, Fericiți om fi        Și cuminți. Zână din păduri, Umbră din povești, Glas al dulcei guri,        Unde

 

Mihai Eminescu - Pe gânduri ziua...

Mihai Eminescu - Pe gânduri ziua... Pe gânduri ziua... de Mihai Eminescu Pe gânduri ziua, noaptea în veghere, Astfel viața-mi tot în chinuri trece ­ Va vrea natura oare să se plece La ruga mea ­ să-mi deie ce i-oi cere? Nimic nu-i cer decât mormântul rece, Repaos lung la lunga mea durere ­ Decât să port iubirea-mi în tăcere, Mai bine ochiu-mi moartea să mi-l sece. Căci lumea e locașul pătimirei: Un chin e valu-i, iară gândul spuma, Dureri ascunse farmecele firei. O dată te-am văzut ­ o clipă numa ­ Și am simțit amarul omenirei... Ce-am folosit că-l știu și eu

 

Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea...

Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea... Peste codri sta cetatea... de Mihai Eminescu Peste codri sta cetatea Stăpânind singurătatea... Luna plină strălucea, Din nălțimea cea albastră Bătea tainic la fereastră. Și pe negrele zăbrele Sta domnița după ele, Uitându-se norilor Calea zburătorilor. Părul galben, abia creț, Peste tâmple sta răzleț Și trecând pe după tâmple Ca un val de aur împle Umerele și spinarea Și întreagă arătarea. Și e una la părinți, Cum e luna printre sfinți, Și-ntre fete tinerele Ca și luna printre stele, Și e una chiar sub soare, Cine cată-n ochi-i moare, Ochi izvoare de lumine, Cu mâni albe, lungi și fine Și cu degetele trase, Subțirele, de crăiasă, Și buzele subțirele De-mi zâmbea-ntristat cu ele. Au mai știu povestitorii Ce sunt, oare, zburătorii? Vin din rumenirea serii Și din fundul sfânt al mării, Vin din ploaia cea cu soare Și din dor de fată mare. Iară umbra norilor, Calea zburătorilor, Căci îi vede Cine-i crede, Le năzare La oricare L-a chemat din noaptea mare. De-ndrăgește vreo fată, Ca luceafăr i s-arată, Dar din nouri se repede La pământ unde o vede Și-n ...

 

Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea

Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea Peste codri sta cetatea... de Mihai Eminescu Peste codri sta cetatea Stăpânind singurătatea... Luna plină strălucea, Din nălțimea cea albastră Bătea tainic la fereastră. Și pe negrele zăbrele Sta domnița după ele, Uitându-se norilor Calea zburătorilor. Părul galben, abia creț, Peste tâmple sta răzleț Și trecând pe după tâmple Ca un val de aur împle Umerele și spinarea Și întreagă arătarea. Și e una la părinți, Cum e luna printre sfinți, Și-ntre fete tinerele Ca și luna printre stele, Și e una chiar sub soare, Cine cată-n ochi-i moare, Ochi izvoare de lumine, Cu mâni albe, lungi și fine Și cu degetele trase, Subțirele, de crăiasă, Și buzele subțirele De-mi zâmbea-ntristat cu ele. Au mai știu povestitorii Ce sunt, oare, zburătorii? Vin din rumenirea serii Și din fundul sfânt al mării, Vin din ploaia cea cu soare Și din dor de fată mare. Iară umbra norilor, Calea zburătorilor, Căci îi vede Cine-i crede, Le năzare La oricare L-a chemat din noaptea mare. De-ndrăgește vreo fată, Ca luceafăr i s-arată, Dar din nouri se repede La pământ unde o vede Și-n ...

 

Mihai Eminescu - Povestea codrului

Mihai Eminescu - Povestea codrului Povestea codrului de Mihai Eminescu Împărat slăvit e codrul, Neamuri mii îi cresc sub poale, Toate înflorind din mila Codrului, Măriei-Sale. Lună, Soare și Luceferi El le poartă-n a lui herb, Împrejuru-i are dame Și curteni din neamul Cerb . Crainici, iepurii cei repezi Purtători îi sunt de vești, Filomele-i țin orchestrul Și isvoare spun povești. Peste flori, ce cresc în umbră, Lângă ape pe potici, Vezi bejănii de albine, Armii grele de furnici... Hai și noi la craiul, dragă, Și să fim din nou copii, Ca norocul și iubirea Să ne pară jucării. Mi-a părea cum că natura Toată mintea ei și-a pus, Decât orișice păpușă Să te facă mai presus; Amândoi vom merge-n lume Rătăciți și singurei, Ne-om culca lângă isvorul Ce răsare sub un tei; Adormi-vom, troieni-va Teiul floarea-i peste noi, Și prin somn auzi-vom bucium De la stânele de oi. Mai aproape, mai aproape Noi ne-om strânge piept la piept... O, auzi cum cheam-acuma Craiul sfatu-i înțelept! Peste albele izvoare Luna bate printre ramuri, Împrejuru-ne s-adună Ale Curții mândre ...

 

Mihai Eminescu - Renunțare

Mihai Eminescu - Renunţare Renunțare de Mihai Eminescu Aș vrea să am pământul și marea-n jumătate, De mine să asculte corăbii și armate, De voi clipi cu ochiul, cu mâna semn de-oi face, Să-și miște răsăritul popoarele încoace; Sălbatecele oarde să curgă râuri-râuri, Din codri răscolite, stârnite din pustiuri; Ca undele de fluviu urmeze-ale lor scuturi, Întunece-se-n zare pierdutele-nceputuri, Un râu de scânteiare lucească lănci și săbii, Iar marea se-nspăimânte de negrele-mi corăbii. Astfel război porni-voi. Voi arunca încalte O jumătate-a lumii asupra celeilalte. Privească-m-atunci preoți: un monstru ce se-nchină, Când oardele-i barbare duc moarte și ruină. Ruga-mă-voi cu mâna uscată ținând strana, Deasupra mea cu-ntinse aripi va sta Satana; Cu tronul meu voi pune alăturea sicriul , Când gloatele-mi în lume ar tot mări pustiul, Să simt că nu se poate un Dumnezeu să-mi ierte Cetățile în flacări și țările deșerte... Astfel doar aș preface durerea-mi fără nume, Dezbinul meu din suflet într-un dezbin de lume. Și tot ce-ncântă ochii cu mii de frumuseți, Tot ce pământul are și marea mai de preț, Grămezi ...

 

Mihai Eminescu - Satira II

Mihai Eminescu - Satira II Satira II de Mihai Eminescu De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi? De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi? De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? Dacă tu știai problema astei vieți cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt, Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă? Acea tainică simțire, care doarme-n a ta harfă În cuplete de teatru s-o desfaci ca pe o marfă, Când cu sete cauți forma ce să poată să te-ncapă, Să le scrii cum cere lumea, vro istorie pe apă? Însă tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume Prin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume, Să-mi atrag luare-aminte a bărbaților din țară, Să-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunăoară, Și dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. - Dragul meu, cărarea asta s-a bătut de mai nainte; Noi avem în veacul nostru ...

 

Mihai Eminescu - Sauve qui peut

Mihai Eminescu - Sauve qui peut Sauve qui peut de Mihai Eminescu (variantă) Albumul tău e un salon în care S-adună fel de fel de lume multă Și fiecine așaz-o foaie smultă Din viața sa, în versuri răbdătoare. Acum dorești cu pana mea incultă Și eu să trec prin mândra adunare? Dar ea de-amicii tăi sfială are Și de-oi vorbi, au cine mă ascultă? Spre-a-ți aminti trecutele petreceri Condeiu-n mână tu mi-l pui cu sila. De la oricare-un snop de fraze seceri, Apoi le răsfoiești filă cu filă. Viclean te bucuri de-ale noastre-ntreceri, Privind în vrav prostia

 

Mihai Eminescu - Sauve qui peut (variantă)

Mihai Eminescu - Sauve qui peut (variantă) Sauve qui peut de Mihai Eminescu (variantă) Albumul tău e un salon în care S-adună fel de fel de lume multă Și fiecine așaz-o foaie smultă Din viața sa, în versuri răbdătoare. Acum dorești cu pana mea incultă Și eu să trec prin mândra adunare? Dar ea de-amicii tăi sfială are Și de-oi vorbi, au cine mă ascultă? Spre-a-ți aminti trecutele petreceri Condeiu-n mână tu mi-l pui cu sila. De la oricare-un snop de fraze seceri, Apoi le răsfoiești filă cu filă. Viclean te bucuri de-ale noastre-ntreceri, Privind în vrav prostia

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea II

Mihai Eminescu - Scrisoarea II Scrisoarea II de Mihai Eminescu De ce pana mea rămîne în cerneală, mă întrebi? De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi? De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? Dacă tu știai problema astei vieți cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt, Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă? Acea tainică simțire, care doarme-n a mea harfă, În cuplete de teatru s-o desfac ca pe o marfă, Cînd cu sete cauț forma ce să poată să te-ncapă, Să le scriu, cum cere lumea, vro istorie pe apă? Însa tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume Prin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume, Să-mi atrag luare-aminte a bărbaților din țară, Să-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunăoară, Și dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. — Dragul meu, cărarea asta s-a bătut de mai nainte; Noi avem în veacul ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>