Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NEAM
Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 477 pentru NEAM.
Ion Luca Caragiale - Orientale. Două documente
Ion Luca Caragiale - Orientale. Două documente Orientale. Două documente de Ion Luca Caragiale Imperiul otoman suferă și el astăzi, pentru a doua oară, de febra constituțională parlamentară. Este un caz de recidivă. Primul acces, mai ușor, l-a avut, precum se știe, în ajunul războiului cu rușii și românii la sfârșitul anului 1876, când celebrul Midhat-pașa, în calitate de mare vizir, a proclamat o constituție otomană, cu regim parlamentar, suspendată peste puțină vreme de m.s. sultanul. Printre niște hârtii vechi, am găsit acuma un exemplar dintr-o foaie obscură ce apărea, în 1877, la București, în limba bulgară, conținând mai multe documente privitoare la activitatea primului parlament otoman. Oricât ne-am îndoi de exactitatea lor, în toate amănuntele, credem interesant a reproduce aici două din acele curioase documente, și, daca semnăm mai jos cu numele nostru, asta o facem, binențeles, numai ca simplu colecționar, iar nu ca autor. I - MESAJUL DE ÎNCHIDERE A CAMERELOR OTOMANE Domnilor senatori, Domnilor deputați, Pentru întâia oară a tunat și v-a adunat laolaltă aici, ca să faceți giumbușuri parlamentare. Trebuie să mărturisim, daca voim a fi ...
Ion Luca Caragiale - Teatrul cel Mare - "Urâta satului"
... gingaș, vesel, bine afistolĂ© și plin de inteligență artistică. Nici nu se mai pomenește de manierile, obiceiurile, tradițiile locale: toți, de orice vârstă, de orice neam, din orice vreme, din orice loc, eroii de pe scena noastră se îmbracă, mănâncă, umblă, se mișcă, trăiesc și mor după un singur tipar. Părinții ...
Mihai Eminescu - Satira IV Satira IV de Mihai Eminescu Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri; Se înalță în tăcere dintre rariștea de brazi, Dând atâta întunerec rotitorului talaz. Prin ferestrele arcate, după geamuri, tremur numa Lungi perdele încrețite, care scânteie ca bruma. Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stâncă, vârf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește, Iar stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară, Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară. Numai lebedele albe, când plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Când în cercuri tremurânde, când în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită, somnoros suspin-un grier... E atâta vară-n aer, e atât de dulce zvonul... Singur numai cavalerul suspinând privea balconul Ce-ncărcat era cu frunze, de îi spânzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl îmbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara "O, arată-mi-te iară-n haină lungă ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea IV
Mihai Eminescu - Scrisoarea IV Scrisoarea IV de Mihai Eminescu Stă castelul singuratic, oglindindu-se in lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri; Se înaltă în tăcere dintre rariștea de brazi, Dînd atîta întunerec rotitorului talaz. Prin ferestrele arcate, după geamuri, tremur numa Lungi perdele încrețite, care scînteie ca bruma. Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stîncă, vîrf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește, Iar stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară, Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară. Numai lebedele albe, cînd plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Cînd în cercuri tremurînde, cînd în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită somnoros suspin-un grier… E atîta vară-n aer, e atît de dulce zvonul… Singur numai cavalerul suspinînd privea balconul Ce-ncărcat era de frunze, de îi spînzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl imbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara; „O, arată-mi-te iară- ...
Alecu Donici - Guraleiul Guraleiul de Alecu Donici Cuprins 1 ÎNFĂȚOȘAREA I 2 ÎNFĂȚOȘAREA II 3 ÎNFĂȚOȘAREA III 4 ÎNFĂȚOȘAREA IV 5 ÎNFĂȚOȘAREA V 6 ÎNFĂȚOȘAREA VI 7 ÎNFĂȚOȘAREA VII 8 ÎNFĂȚOȘAREA VIII 9 ÎNFĂȚOȘAREA IX 10 ÎNFĂȚOȘAREA X ÎNFĂȚOȘAREA I CUCOANA ZAMFIRIȚA ȘI ZOIȚA CUCOANA ZAMFIRIȚA Postelnicul de-aice acum numai s-au dus; De astăzi dimineață un milion mi-au spus. Văzând că nu-i alt chip mai sigur spre scăpare De guralei așa nesuferit de mare, Eu înadins cu trebi m-am și însărcinat Și-așa abia-abia de dânsul am scăpat. ZOIȚA Cucoană, cum de n-am și eu ceva crezare, Când zic că dumnealui tăcere nici nu are, Spuind necontenit și vrute și nevrute La cei ce au păcat să stea ca să-l asculte, De ranguri mari și mici, de domnii ce au fost, Istorisește mii, ca cum ar fi de rost Și intrigi mai ales adeseori lucrează: Le face mare haz, le și adiverează. Iar când îl oblicesc cu vro minciună vie, Atunci se apără și zice că nu știe. CUCOANA ZAMFIRIȚA Așa cum este, drept. ZOIȚA Eu judec ca o slugă, Dar pare-mi-se, zău, că vorba acea lungă, Precum postelnicul ...
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna Doamna Chiajna de Alexandru Odobescu Cuprins 1 I - MORMÂNTUL 2 II - NUNTA 3 III - FUGA 4 IV - PUSTNICA 5 Note I - MORMÂNTUL Clopotele bisericii domnești din târgulețul Bucureștilor băteau cu glas jalnic și treptat; iar de sus, de pe colnicea dealului dimpotrivă, le răspundea, cu răsunet tânguios și depărtat, mica turlă rotunjită a bisericuței lui Bucur. Era pe la sfârșitul lui februarie, anul 1560, și de curând se adusese în oraș trupul Mircii Vodă, cel poreclit Ciobanul, care, la 25 ale lunii, murise pe drum, când se întorcea din Ardeal [1] ; ori că boierii pribegiți acolo, pe care el se-ncercase, cu făgăduieli mincinoase și cu viclene jurăminte, a-i înapoia în țară, îi urziseră cu otrăvuri pieirea, ori că Dumnezeul milostiv se-ndurase în sfârșit de nevoile bieților creștini împilați de acest crunt stăpânitor și hotărâse acum ceasul asprei sale judecăți. De patru ori [2] Mircea fusese așezat Domn cu sila în țară de Poarta turcească, și numai hulă și ură își ridicase asupră-și prin năpăstuirile sale; iar mai ales pe boieri-i bântuia și-i muncea cu răutate, ca doară să le plătească cu amar și cu chinuri ...
Alexei Mateevici - Obiceiurile și rânduielile nunții la moldovenii basarabeni
Alexei Mateevici - Obiceiurile şi rânduielile nunţii la moldovenii basarabeni Obiceiurile și rânduielile nunții la moldovenii basarabeni de Alexei Mateevici Nunta în viața țăranului nostru moldovean este una din cele mai vesele petreceri. De aceea, când vine toamna, vremea nunților, aproape toți sătenii iau parte la ele. Țăranul a înțeles foarte bine însemnătatea nunții pentru om și a înconjurat-o cu obiceiuri și rânduieli frumoase, care au înțelesul lor adânc. Aceste obiceiuri se schimbă după locuri, dar cele mai de seamă rămân aceleași pretutindeni (peste tot locul). Iată-le cele mai însemnate. Cuprins 1 Logodna 2 Răspunsul 3 Nunta 4 Masa cea mare 5 Îndulcitul tinerilor 6 Facerea căei Logodna Flăcăul care s-a pornit mire vine la o casă și face întrebări despre fată, cum este ea, câtă zestre are și altele. Apoi, împreună cu starostele, se duce la fata cu care vrea să se căsătorească. Dac-au intrat în casă, fata se duce de se împodobește și, venind, sărută mâna la toți cei bătrâni, iar cu flăcăul dă mâna. Cineva din bătrâni îi scoate pe dânsa și pe mire în tindă, și ei acolo mai vorbesc. Dacă se plac unul la altul, ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira III
... Glicon la alții merit nu află nicidecum. De este oarecine plăcut și priimit, Un altul de petrece viață lăudată, Ori cineva prin arte al său neam își mărește, Sau are bărbăție pe apă și în foc, Ori cel ce în războaie pre dușmani a învins, Ș-acel la ce ...
Anton Pann - Norocul și mintea
... atuncea ochiior săi crede. Începu să-ntrebe: de unde veniră ? Ș-asta bogăție unde o găsiră ? Negustorul zise : -Înălțimea-voastră ! America Nouă e patria noastră, Neam de-mpărat sîntem, venim spre primblare, Luînd docamdată aste spre vînzare, Și de să vor vinde cu bun preț aceste, S-aducem mai bune scoposul ...
Constantin Stamati-Ciurea - Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei
Constantin Stamati-Ciurea - Carpaţii, Basarabia şi un rezumat istoric asupra cetăţilor ei Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei de Constantin Stamati-Ciurea În Basarabia, ținutul Hotinului, 8 kilometri departe de Prut, se află pe hotarul moșiilor Caracușeni și Ghilavăț o stâncă, care este cea mai înaltă din tot ținutul. Privind de pe această stâncă într-o seară senină cu o atmosferă limpede, pe când soarele la apus luminează cu raze purpurii orizontul, atunci în depărtare se zăresc destul de lămurit contururile măgurilor munților Carpați, al căror șir se reazemă cu un capăt în Galiția, iar cu altul în România. Cu toate că după atlanturile geografice acești munți sunt izolați de Basarabia, eu am ferma opinie, că ramurile lor, cu un capăt dinspre sud sub gradul al 14-lea al înclinațiunii acului magÂnetic, trec de-a curmezișul Basarabia în două lanțuri, unul deÂspre sud-est de la Ungheni până la Orhei și Nistru, iar alt lanț spre nord-est din Bucovina spre Hotin, înșirându-se de-a lungul Nistrului până la Soroca și alcătuind cele mai pitorești stânci, ce ca și niște ziduri colosale stau între Basarabia și Podolia. Carpații sunt ...
Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș
... și aveau hambarele, coșarele și cămările totdeauna pline cu cele trebuitoare la o casă boierească, trăia la moșia sa Buhușul logofătul Manole Buhuș, boier de neam mare, bogat și cu dare de mână. El purta antereu lung până la călcâi, brâu la mijlocul trupului și fes roșu cu canaf albastru pe ...