Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MAI SUS
Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 954 pentru MAI SUS.
Titu Maiorescu - Comediile domnului Caragiale
... există încă siguranța principiilor, stabilirea lor este cu atât mai de trebuință. Și mai întâi să căutăm a ne înțelege asupra părții celei mai puțin contestate din meritul literar al d-lui Caragiale care ne pare a fi următoarea: Lucrarea d-lui Caragiale este originală; comediile sale ... adeseori în contră-i și care, tocmai fiindcă este așa de des repetată, merită o mai de aproape cercetare. Și fiindcă zicem că merită o mai de aproape cercetare, se înțelege de la sine că nu poate fi vorba de insinuarea ce nu s-a sfiit a se ... foaia acelor tineri, foarte tineri, din capitală, care își închipuiesc că sunt socialiști, se grăbește a doua zi să țină isonul ziarului citat mai sus și scrie pe pagina întâi a numărului de la 14 aprilie 1885: Ziarul *** publică în numărul său de ieri două articole foarte drepte ... în toate aceste cazuri va fi în dreptul său literar incontestabil. Așadar, nu la asemenea imputări nechibzuite ne putem opri. E însă o altă imputare mai serioasă ce se face autorului nostru, și pe aceasta ne credem datori să o cercetăm
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Odă la ciocoi
... laudă și râde; Căci nu știai că viața, închisă-n nemișcare, E cea mai cu putere; Căci nu credeai c-un suflet se face și mai tare, Călindu-se-n tăcere!... IV Suspinul, ca scânteia ce cade jos în paie Sau p-un covor de spice, Pândind o adiere s-o ... gheara ta, jupâne; A patruzecea iarnă în haina-i de mireasă Se-ndrumă după vară, De când suspinul nostru pe litfa n-o mai lasă A-și bate joc de țară!... X Și țara se deșteaptă, voioasă, zâmbitoare, Plăpândă, răsfățată; Jos florile dezmiardă, se uită sus la soare, De raze-nconjurată; Scăldându-se-n lumină, din ce în ce mai vie, Ca trandafiru-n rouă, O altă simte viață, o veche bărbăție Și o putere nouă!... XI Dar ce privesc, o, Doamne! Eu cânt, ș ... nu-l putrezește: Când vine miezul nopții, când fulgeră și tună, Din gaura-ngrozitoare Strigoiul dezmorțește și iese la furtună... Să fie asta oare? XV Mai știm că mortăciunea se-ntâmplă câteodată Să strângă din sprâncene, Ori ochii să deschidă, ori mâna-i înghețată S-o lase jos alene, Și frica ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură și viață
... excellence , având un ideal măreț în viitor, sunt foarte nemulțumiți de condițiunile actuale ale traiului omenesc. Cu cât idealul ce le lucește în viitor e mai frumos, cu atât condițiunile prezente de trai le par mai odioase, și critica făcută de acești optimiști mizeriilor vieții actuale va fi mai amară decât a pesimiștilor. Vina multor greșeli în ce privește găsirea cauzelor hotărâtoare ale pesimismului stă în metodele greșite întrebuințate pentru căutarea acestor ... schingiuirea în tot felul a corpului; pentru aceasta însă trebuie voință și sinceritate mare de convicțiune. Pesimistului modern îi lipsește, într-un grad mai mult ori mai puțin, și una, și alta. Susținând că viața e o mizerie ce nu merită să fie trăită, pesimistul modern se bucură de viață, caută să ... de a nu reacționa contra mediului înconjurător. Expansiunea forțelor psihice, neputându-se cheltui în afară, se va concentra înăuntru. Omul se va adânci tot mai mult în sine, se va observa mereu, va observa cele mai mici mișcări ale inimii și ale gândirii sale. Această excesivă preocupare de sine e eminamente egoistă, dar acest egoism nu exclude o mare sensibilitate, chiar ... ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului
... Nuia vâjâia, ocolii țara cu ea? — Gândul. — Șervet vărgat, pe Dunăre aruncat? — Șarpele. — Minți, moțato! — Curcubeul. — Ei, așa, așa mai merge. — Sus copaie, jos copaie, la mijloc carne de oaie? — Scoica. — Hudurabaie-baie, bună de bătaie? — Toba. — Ce e mic, mititel, își îndreaptă ... se unele spre răsărit, altele spre apus. Și lăsă în urma lui împărăția florilor, a păsărilor și a piticilor, unde cei mai mari sunt cei mai mici. Și tocmai când se gândea că lumea de-acolo încolo n-o să mai fie ca lumea, iar dete peste oameni ca și dânsul. — Un'te'ci, moșule? îl întrebară nouă frați, tot unul și unul, care se ... plugului adânc și spintecă în sus, apoi alunecă pe deasupra țelinei ca un călcâi pe gheață. Moșule, da' să nu uiți! — Bine, tată, bine. Mai merse ce mai merse, și întilni un flăcău, voinic, să fi spart pietre-n pumni. Și cât era de namilă și de rumen, sta despuiat și lungit pe ... și pleacă toți bombănind: "
... notă ușoară sălta zglobie ca o rază de lună furișată prin frunzișul des al ramurilor. Ramuri întinse peste un drum de visuri! Drumul se umbrea mai tare, ramurile se întindeau mai mult și visul se făcea mai nerăbdător. Fruntea se ridică în sus ca o cugetare plină de cutezanță și inima bătea ritmul viitoarelor fericiri. Portița verde apărea scăldată în raze de lună și n-a fost ...
Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie
... aceasta la dl V., de a căruia bunăvoință ne credeam siguri; se poate înțelege însă mirarea noastră, când el ne răspunse că trebuie mai întâi să ceară voie de mai sus, căci suntem cam bănuiți și poate să nu fie plăcută întreprinderea noastră. Dându-ne cu aceasta să înțelegem că aveam de gând să complotăm vreo ... a pleca cu repeziciune, fără măcar a întoarce ochii spre locul de osândă. Pe la amiază sosirăm la Slatina, oraș vechi, dar cel mai anevoie de vizitat ce am văzut vreodată. Risipit pe coastele dealurilor ce îl înconjoară, orașul înfățișează o vedere împestrițată, și poate mulțumi privit de departe ... Dâmboviței, alegătorii prinților, ca să înceteze neunirea ce domnea între ei, deteră tronul acelui boier din Slatina, și Vintilă I fu unul din domnii cei mai tirani și vărsători de sânge. În scurtul timp ce zăbovirăm acolo până să ne aducă caii, văzurăm pe noul prefect, care trecea în județ, ocolit ... este supus la slăbiciuni care îl apuc adeseori în mijlocul târgului. Acum era aproape de România Mică. Această parte a țării e cea mai ...
... la noi, e comedie! Toți pasajerii, când trece trenul ziua, toată lumea, uite așa întoarce capul și se uită la ea, la fereastră - că stăm sus în gară. N.: Da'... șeful unde șade? A.: Tot sus. G.: Șeful e familist? A.: Aș! Nu vrea să se-nsoare; zice că nu ține la femei. Ce mai râde Mița de el, e lucru mare! Mereu îl tachinează, și să vezi ce e frumos, că el se supără! Odată, nu știu cum l ... congediu? A.: Ce conged!... Ce să mai cer conged! Mă-nvoiește șeful când vreau să plec. Pot să lipsesc și câte trei zile; mai ales acuma, cu criza asta, nu prea e atâta de lucru! G.: Nene, dă-mi voie să-nchin în sănătatea soției dumitale... Să vă trăiască ... slavă domnului! Nevastă frumoasă am, să-mi trăiască! slujbușoară bunicică am - de! orișicât să zici, magazioner... dacă nu curge, pică! de șef încai, ce să mai zicem! ți-este ca și un frate, odată ce ți-e cumnat, ca'va s'zică! (Amândoi amicii, după ce au râs tare, rămân foarte ... N. (plictisit): Trei și jumătate trecute. A.: A plecat din Pitești... Ai să mergem undeva, să bem câte un jvarț. G.: Nu
Ion Luca Caragiale - Antologie...
... întâlnești ziua-n amiaza mare față în față-n lume; noaptea însă, după spartul luminațiilor, pân îmbulzeală, poți să-l murdărești pe la spate de sus până jos... Va bănui aproape sigur pe cine l-a murdărit: atât mai bine! te știe fără a-ți putea cere socoteală... Și mai ales sexul slab, mai delicat, are nevoie de anonimat, ca să-și poată descărca sincer și leal tot fundul sufletului... Nu i-am prea înțeles bine explicația, și, fără ... Smărăndița, cu colaborarea atât de stăruitoare a bravului d-tale nepot, d. sublocotenent de roșiori, Artur? Dacă nu te supără de loc, atât mai bine! îți dorim să faci nani frumos! (iscălit) Mai mulți vecini curiosi.) * Ilustre fruntaș, eu nu umblu niciodată cu plosca minciunilor; mi s-a părut degrădător să scrie un cetățean independent anonime ... dv., gloria partidului și a țării. Vă atrag deci atenția asupra unui individ periculos care vă-nconjoară; acesta este d. Mandalache, ce-i mai zice și Capsomanul, și, în interesul partidului nostru, vă sfătuiesc a nu-i mai ...
Vasile Aaron - Istoria lui Sofronim și a Haritei cei frumoase
... veselită! Ascuțimea minții cu dânsa născută, La trupșor subțire și oablă crescută. De stat nici înaltă, nici iarăși prea mică Numai cum să pare lumei mai voinică, Ochișorii negrii, fața rătunjoară, La căutătură flacără și pară. Sprincenele încă negre și-nghinate, Tăcând despre alte daruri de sus date, Să creadă întocma Platon pe sine Ca Orfeu la cântec sau doar și mai bine. [.............................................................] Zărind-o, ce rod și ce folosire? Dorul, para, focul, ațâțat în fire. Cu toate acestea a lui iscusință Cinste, îndrăznire, veste ... deschise casa lui Aristef (Timpul, Prilejul și alte câte face, ghimpul!) Cu zisa Harite avu întâlnire Însă spre mai mare a sa năcăjire Mai rău să aprinsă, cum să îndrăznească Ceva de iubire, de dor să-i grăiască? Un fecior departe în străinătate Așezat de scurtă vreme în Cetate ... Sau ieșit din minte lumea-n cap să iae. Sau să să ivească odată afară Cumplita mișcare și nestânsa pară, Și așa de-acolo ceva mai departe Scrie lui Harite următoarea carte: "Eu știu bine că tăcerea E mai dulce decât mierea Deci fiică de boier mare, Smerit mă rog de iertare Că a mea obrăznicie Mă sili ceva a-ți ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul
... o să ne amețească. - Ba nu, mai bine să ne spuie câte ape de colori vede el în pielița albăstrie a cerului. - Să mai zică o dată legenda de alaltăieri cu Fata gândului , "de care când te-ai fi apropiat ai fi înghețat sloi". - Nu, nu, răspunse Trubadurul, cătați ... mi-a rămas în nas mirosul morții: rece, rânced, ceva de melc fiert, și n-am izbutit să-l gonesc nici cu cel mai delicat miros, nici cu cel mai tare. Mă încearcă frigurile. Cânt cu vioara, și ea răsună în coșul pieptului. Mi s-a rupt o coardă... am crezut că a ... muți cu mine. Se vede că nu ții la nimeni pe pământ. - Ba da, ba da, răspunse Trubadurul, ba țin prea mult, dar mă iubește mai mult pământul decât voi toți. Uh! și rece și greu trebuie să fie! Voi nu știți nimic. Nu puteți înțelege pe deplin, bombăni el, plecându ... e? Ce ți s-a întâmplat? Ți s-a înecat corăbiile pe Marea Neagră? Ți-ai tăiat capul și nu-l mai
Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului
... FLORICICA De astă dată, mă hotărâi să plec călare și, fiindcă era asupra iarmarocului de la Duminica Mare, rugai pe prietenul meu Tasache Crăcăuanu, cel mai vestit hipolog sau, mai bine zis, geambaș de pe vremuri, să-mi închipuie un cal potrivit pungii mele și țintei ce urmăream. Astfel, spre seara mai sus-pomenitei sfinte duminici, numai ce-l văd pe Tasache al meu intrând în ogradă și ducând de dârlogi un soi de dihanie, pe care cu ... rău sau... cu atât mai bine pentru cine n-a văzut stele căzătoare în plinul miez al zilelor de iulie; și încă și mai bine pentru acel căruia privirea nu i s-a întunecat aievea sub închipuirea că o rază — și cea mai luminoasă — s-a rupt din soare și s-a mistuit, ca înghițită... fie chiar din privazul întunecos al unei uși ... loc de întuneric, o puternică lumină îmi inundă privirea... iar închipuirea mea se strămută, într-o clipă, în alte lumi, în alte timpuri... Strânsei pleoapele mai tare, ca să văd mai ...