Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MAI BINE (DE)
Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 1117 pentru MAI BINE (DE).
... că nu vii, îmi zice el. — Se putea, nene Stasache, să supăr pe cocoana Acrivița? — Bine ai făcut, că ș-așa e destul de supărată. — De ce? — Închipuiește-ți? monșer, că acum câteva zile nenea Andrei senatorul (știi cât ține el la familia noastră!) vine, ca după obicei, la noi ... bună recompensă!... S-a pierdut ieri vineri, 23 decembre, înainte de amiazi, între stradele Popa Tatu, Știrbei-vodă și Calea Victoriei, o pietricică de briliant în valoare de 3—400 de lei. Cel ce o va găsi să o aducă la d. Stasache Panaiotopolu, strada... numărul... unde va primi o recompensă de 20 de lei. â€� După ce citesc: — Te pomenești că se găsește! zice omul meu. — Tot ce se poate — zic eu — nene Stasache ... nimica: — Adică dumneata zici că... nu se găsește. — Ba nu! zic; din contra. — Din contra? care va să zică, și dumneata ești de idee că se găsește? În sfârșit, ajungem acasă la nenea Stasache. Madam Panaiotopolu, mai nostimă decât totdeauna, mă primește cu amabilitatea-i cunoscută: — Dacă nu veneai, mă supăram foc pe d-ta. — Se putea să nu viu
... Ne vom porni noi mai departe. Vrun meșteșug trebui să știi; Fierar bun, sau scripcar să fii, Sau poartă ursul tu prin sate. Alecu Prea bine. Zamfira Vom petrece noi Tot împreună, amândoi; Dar e târziu și nu-i nici lună, Să ne culcăm cu seară bună. Lumina cea de zi răsare; Moșneagul s-a sculat îndată. Trezind și pe iubita fată: — Zamfiro, scoală! Ziua mare! Sculați voi de acum, sculați! Și de gătit vă apucați. Odată toți au năvălit, Și șatrele au ridicat; Au strâns degrab', au înhămat Și iar în cale s-au pornit. Măgarii în ... la depărtatul neam! Ori după moarte tânguire! Sau în sfârșit istorisire Sub șatra a unui țigan?!! Uitând cu ură lumea mare, Acum Alecu de doi ani Petrece tot între țigani Într-o firească desfătare. Cu dânșii bine s-a deprins Și rareori el, ca prin vis, Abia mai aducea aminte Petrecerea de mai nainte. Vieții lui soție bună Cu dâns' Zamfira dimpreună Se duc cu ursul pe la sate, Alecu prea frumos mi-l joacă, Moșneagul daireaua bate ... ceva a ta plecare. Și visul meu ...
... Ne vom porni noi mai departe. Vrun meșteșug trebui să știi; Fierar bun, sau scripcar să fii, Sau poartă ursul tu prin sate. Alecu Prea bine. Zamfira Vom petrece noi Tot împreună, amândoi; Dar e târziu și nu-i nici lună, Să ne culcăm cu seară bună. Lumina cea de zi răsare; Moșneagul s-a sculat îndată. Trezind și pe iubita fată: — Zamfiro, scoală! Ziua mare! Sculați voi de acum, sculați! Și de gătit vă apucați. Odată toți au năvălit, Și șatrele au ridicat; Au strâns degrab', au înhămat Și iar în cale s-au pornit. Măgarii în ... la depărtatul neam! Ori după moarte tânguire! Sau în sfârșit istorisire Sub șatra a unui țigan?!! Uitând cu ură lumea mare, Acum Alecu de doi ani Petrece tot între țigani Într-o firească desfătare. Cu dânșii bine s-a deprins Și rareori el, ca prin vis, Abia mai aducea aminte Petrecerea de mai nainte. Vieții lui soție bună Cu dâns' Zamfira dimpreună Se duc cu ursul pe la sate, Alecu prea frumos mi-l joacă, Moșneagul daireaua bate ... ceva a ta plecare. Și visul meu ...
... bine. A trecut de cotul dealului la câmp deschis. E a doua zi de sfântul Gheorghe. Ceru-i fără pată cât de slabă în tot largu-i de jur împrejur. La vale, în zare adâncă, sclipește undoind aerul dimineții calde, iar în păduriștea de mesteacăni de pe poala din bătaia soarelui, păsările primăverii se-ngână și care de care se-ntrec în feluri de glasuri. - Da-ncotro, -ncotro, flăcăule? întreabă cineva din urmă pe tânărul călăreț. Acesta întoarce capul. Din urmă îl ajunge un alt călăreț. De unde a răsărit omul acesta? fiindcă, tot drumul, tânărul, măcar că și-a întors privirile de multe ori pe calea umblată, nu a luat seama să mai vină cineva după el; chiar a gândit: câtă singurătate de dimineață pe un drum așa de căutat întotdeauna! - La vale... răspunde tânărul. Da, dumneata? - Tot la vale... Și cu vorba aceasta strângându-și calul în pulpe trece alăturea înaintașului. - Drum bun ... și ce poftă de mâncare!... Mâncarea e bună și vinul e și mai
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac
... la urmă se prăbușise jos, rămânând mort, cu trunchiul stejarului în brațe, ca într-o luptă. Pe urma lui rămăsese băiatul, Mitru Odobac, om ca de vreo douăzeci și cinci de ani, nalt și spătos, ca și moșu-său Toader, vânjos și uscat, ca și dânsul, numai cu obrazul mai rumen și cu pletele negre. Trăia la un loc cu moșneagul, care-i ținuse loc de tată și din al căruia cuvânt nu ieșise. Numai de la o bucată de vreme moșneagului i se păru că băietanul nu-și prea vedea de treburile lui. Că fusese vorba să se ducă până în Cotruți, să taie un preț pentru niște stuh cu un om de acolo, și nu se dusese. Că trebuise să meargă până la reședință, cu livretul de oaste, și uitase. Și câte și mai câte, până când, într-o bună zi, moșneagul îl luă din scurt: — Mitrule, ție nu ți-s boii acasă. Dar băietanul făcu pe prostul ... cal de furat. Pe urmă sări jos, dădu calului o palmă, și surul își luă vânt spre herghelie, iar fata luă mâna moșneagului. — Lasă, mai ...
Ion Creangă - Punguța cu doi bani
... el toată cireada, ș-a făcut un pântece mare, mare cât un munte! Apoi iar vine la fereastră, întinde aripele în dreptul soarelui, de întunecă de tot casa boierului, și iarăși începe! Cucurigu ! boieri mari, Dați punguța cu doi bani ! Boierul, când mai vede și astă dandanaie, crăpa de ciudă și nu știa ce să mai facă, doar va scăpa de cucoș. Mai stă boierul cât stă pe gânduri, pănă-i vine iarăși în cap una. — Am să-l dau în haznaua cu banii; poate va înghiți ... să vadă? Cucoșul său era ceva de spăriet! elefantul ți se părea purice pe lângă acest cucoș; ș-apoi în urma lui veneau cârduri nenumărate de paseri, care de care mai frumoase, mai cucuiete și mai boghete. Moșneagul, văzând pe cucoșul său așa de mare și de greoiu, și încunjurat de-atâta amar de galițe, i-a deschis poarta. Atunci cucoșul i-a zis: — Stăpâne, așterne un țol aici în mijlocul ogrăzii. Moșneagul, iute ... dânsa, o prinde ș-o bate, ș-o bate, păn-o omoară în bătaie! Și așa, baba cea zgârcită și nebună a rămas de tot săracă, lipită pământului. De-acu a
... senin ori nouri va sta soarele ori luna, Fie că va da zăpadă, ori că iarba va-nverzi. Fontă, tuci. Însă, uite, mă-nspăimântă întunericul de veci, Nentreruperea acestei liniști împietrite, reci: Să nu mai revin în viață niciodată?... Niciodată?... E grozavă vorba asta!... Limbă nemaidezghețată, Humă, nemaiîncălzită de simțiri și de idei! Nu de moarte mă cutremur, ci de veșnicia ei. Viforoasă mi-e viața, și deșartă, și amară. Ce trudit mă simt sub cruda suferinților povoară! Mi-i greu capul, ca de-o noapte petrecută-ntr-o orgie. Parc-aș fi de-un veac pe lume... O paragină pustie... Spulberatu-mi-s-a pân și scrumul visurilor mele. Ș-acum gândurile toate, ca de plumb, mi le simt grele. Mi-a rămas inima rece și-mpietrită de durere, Și mi-i silă de-un prieten, de-un cuvânt de mângâiere, De-o privire ce-mi zâmbește veselă, de mine însumi. Aș voi să nu-mi întrebe nimeni cugetul și plânsu-mi. Ca un vânt printre ruine simt că-mi vâjie-ntre tâmple... E ... Tot aștept să mi se-ntâmple Vro nenorocire mare ca să mă mai
Paul Zarifopol - Flaubert și Anatole France
... ar fi zis mai târziu așa: dacă suprimi virtuțile militare, toată societatea se surpă. Dar lucrul nu-i sigur. Surprinzător n-ar fi, fiindcă France de mult s-a declarat pentru inconsecvența elegant-sistematică. Antipatia pentru romantism, însă, pare să se fi păstrat statornic, de când făcea cronici literare în Le Temps până la romanul din care am citat mai sus, scris la bătrânețe. Flaubert era, negreșit, greu împovărat de păcate romantice; France le-a însemnat în două lungi foiletoane, cu stăruința solidă pe care o inspiră antipatia, o antipatie, ce-i dreptul ... cum vă spun, om de experiență și de bun-simț, avea, pe deasupra, și cultul artei, era, prin urmare, un om cum nu se poate mai bine. Totuși, echilibrat așa cum îl vedem, și-a pierdut sângele rece când a citit corespondența lui Flaubert; fiindcă, zice France: ideile ... în arta lui Georges Ohnet. Hotărât, exasperarea este un păcat care se ține neîndurat de oameni, până și de cei absolut inteligenți și cu cel mai limpede bun-simț. France își bate joc fără cruțare de
... țanc! și durițele zbârnâiau în odăile mari, în care trichelurile jucau pe dușumelele lustruite apele lucii ale lumânărilor. Tot așa sclipea și dânsul, ca bucățelele de cristal ce clincheteau, atârnate ca niște cercei, în urechile de bronz ale policandrelor. Viața îi era o rază de soare! Nu dormea nopțile; pășea, odată cu pragul sălii de joc, pragul zorilor. Nu obosea; în fața escadronului trăgea sabia, ca un fulger, din teacă, și, strunindu-și calul, rotea ochii pe câmpul de mustru. Privind astfel portretul, bătrânul, sprijinit în cârjă, parcă întinerea, se îndrepta de șale, ridica în sus capul, își lăsa umerii în jos și trăia vremile acelea. Alteori se așeza, obosit, într-un jilț, în odaia de culcare, scăldată, mai mult ca toate celelalte, de lumină. Și acolo, sus, deasupra patului, un portret mai mic îl arăta căpitan; purta favoriți negri, lungi, mustăți bine răsucite; aceiași ochi sub fruntea-naltă. Atunci era însurat; o însurătoare din dragoste un roman. Furase pe fată de la tatăl ei, un boier cu mare vază; s-a bătut de trei ori în duel pentru nevastă; într-unul a ucis pe un călător neamț ce-i făcuse curte îndrăzneață; și-a stat ...
Petre Ispirescu - Hoțu împărat
... nici pui de om sau altă gadină; să n-apuce să cază și tu să găsești; orice ți s-o părea că nu este pus bine de altul, tu să iei și să păstrezi; marghiolia, vicleșugul, îndrăzneala, istețimea, șotia și cu tot neamul lor, să fie uneltele tale. Fiul de împărat asculta și băga la cap. După trecere de timp, în care fiul împăratului se îndeletnicise la meșteșugul hoției, văzând el că lucrurile îi merg strună, zise: - Meștere, când ai de gând să mă scoți calfă? - Când mi-oi fura ipângeaua de pe mine. După ce mai trecu, merseră într-o zi la vânat. Acolo în pădure, stând să facă popas, se tolăniră fiecare pe ce avea, la umbră de copaci și la răcoare, ca să-și aromeze oarecum. Hoțul își așternuse ipângeaua. Deodată hoțul auzi miercăitul unui iepure, ca și când îl apucase ogarul ... asemenea stăpân, cre nu-i dă răgaz cât ar aromi cineva. Hoțul văzu că ucenicul lui are să-l întreacă, și zise: - Ia lasă astfel de vorbe, ci dă-mi ipângeaua, că acum ești calfă, ai scăpat de ucenicie. Când auzi fiul împăratului de unele ca acestea, se duse într-un suflet de-i aduse ipângeaua, și legară amândoi tovărășie pe ...
... Mihai Eminescu - Glossă Glossă de Mihai Eminescu Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi și nouă toate; Ce e rău și ce e bine Tu te-ntreabă și socoate; Nu spera și nu ai teamă, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamnă, de te cheamă, Tu rămâi la toate rece. Multe trec pe dinainte, În auz ne sună multe, Cine ține toate minte Și ar sta să le ... și nouă toate. Privitor ca la teatru Tu în lume să te-nchipui Joace unul și pe patru Totuși tu ghici-vei chipu-i, Și de plânge, de se ceartă, Tu în colț petreci în tine Și-nțelegi din a lor artă Ce rău și ce e bine. Viitorul și trecutul Sunt a filei două fețe, Vede-n capăt începutul Cine știe să le-nvețe; În prezent le-avem pe toate ... Se supun câte există, Și de mii de ani încoace Lumea-i veselă și tristă; Alte măști, aceeași piesă, Alte guri, aceeași gamă, Amăgit atât de-adese Nu spera și nu ai teamă. Nu spera când vezi mișeii La izbândă făcând punte, Te-or întrece nătărăii, ...