Căutare text în Literatură

Cuvânt

Rezultate din Literatură pentru FACE SCHIMB DE

 Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 426 pentru FACE SCHIMB DE.

Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche

... surd, se desprindea cu amărăciune, o adâncă silă. Viața lui, din istoria căreia i se întâmpla rar să dezvăluie ceva, fusese o crâncenă luptă începută de timpuriu. Ieșit din oameni cu vază și stare, fusese oropsit de la naștere, crescut pe mâini străine, surghiunit apoi în străinătate la învățătură. Întors în țară, se văzuse jefuit de ai săi, înlăturat, hărțuit, prigonit și trădat de toată lumea. Ce nu se uneltise împotriva lui? Cu ce strigătoare nedreptate îi fuseseră întâmpinate lucrările, truda de zi și noapte a jerfitei sale tinereți, cum se învoiseră cu toții să-l îngroape sub tăcere! Din grelele încercări de tot soiul prin cari trecuse atâția ani de restriște și cari ar fi doborât un uriaș, această făptură de fier ieșise călită de două ori. Pașadia nu fusese omul resemnării, încrederea în sine și sângele rece nu-l părăsiseră în cele mai negre clipe; statornic în urmărirea țelului ... rămânea nepătrunsă. Dacă, încercând a reda întrucâtva trăsurile acestui nobil chip, am stăruit atât, e pentru că n-am voit să scap prilejul de a-l face să retrăiască înaintea ochilor mei, amintirea lui fiindu-mi scumpă. Deosebit ...

Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale

... la Păgânul strașnic     Al său băț ciotos, Iar el cremenește de acel năprasnic     Demon fioros. Deci Demonul zice: „Ce vrei tu a face?     Gândești să te-neci? Nu este mai bine, mișele sărace,     La mine s-alergi?â€� „Da cine ești?â€� strigă Păgânul cu frică     Stând ... nu face cruce     Ascultă de vrei! Pe Dumnezeu uită... Dă-te mie aice     Și-ți voi da ce cei. Primește sfatul care îți dau ție,     De mare folos, Destul te-mpilară soarta cu urgie,     O, om ticălos! Ca să scapi de chinuri, eu am chipuri multe,     Și vreau să te-ajut, De vreme ce cerul nu vrea să te-asculte, măcar un minut. Eu pot să-ți dau orice, cinste și mult bine,     Și aur cât vrei ... La zefcuri pe gând... Nici că se atinge de cupi spumegate,     Din care beau toți, Căci lui se năzare, și ziua și noaptea,     Tot umbre de morți; Ne-ncetat aude urlete, suspinuri,     Iar când toți dormeau El fugea cu groază de-al său pat de chinuri     Și somn nu-l prindea. Se teme de umbra codrilor nămornici     Ca de arătări, Sau de sună clopot,

Vasili Andreievici Jukovski - Păgânul cu fiicele sale

Ion Luca Caragiale - Două loturi

... nu mai putea de picioare și de mijloc - se-nțelege de atâta alergătură și de-atâtea ridicături. Să fi ațipit d. Lefter ca vreun sfert de ceas și de odată, se scoală drept, cu fața luminată de raza adevărului... - Știu unde sunt! acuma știu!... uf!... le-am găsit. - Unde? - În jacheta mea a cenușie de vară... Cu ea eram la berărie când le-am cumpărat. Țiu minte bine, le-am pus în buzunarul de la piept, înăuntru... Acolo, sunt!... sigur!... Adu-mi jacheta! Pe cât își aducea mai limpede aminte domnul Lefter, pe atât madam Popescu se turbura, se ... eu, pântru Țâca, poci să-mi pui mâna-n foc pântru Țâca... Poate, altă chivuță... Și zicând aceasta, baba a aprins o lumânare de seu ș-a trecut în odaie, urmată de boieri. Odaia are două paturi, o masă, o laviță, un scaun și o sobiță de tuci. Pe amândouă paturile, stau grămezi de haine, încălțăminte, pălării, șaluri purtate, pe sub paturi și pe laviță fel-de-fel de mărfuri de farfurărie și sticlărie... La vederea mormanelor

George Coșbuc - Atque nos!

... ea-ngână vrun cântec, greu tresare prin fiori Cerul înflorit cu stele, câmpul înstelat cu flori, Ea-i născută-n faptul zilei și-n restimp de lună-nouă Și se culcă-n pat de aur și se scaldă-n râu de rouă Și-i copilă descântată cu trei roze-n bobocei, Pentru ca să-nnebunească lumile de dragul ei! Văd apoi pe Făt-Frumosul trist cum măsură poiana. Căci de mult iubește dânsul pe Ileana Consintiana Și de dorul ei lăsat-a doi părinți și-apoi pribeag Rătăcit-a zi și noapte peste țări, și de-al ei drag El plângând încălecase pe Cal-Galben de sub soare, Căci e năzdravan din fire acest cal, știe să zboare Prin văzduh, până ce lasă stelele-ndărătul său!... Făt-Frumos și Cosintiană! O ... pe Fata-Pădurii cu lungi taberi de strigoi. Văd apoi Gerul în straie trecând pe hotarul Ciumii; Văd pe Foametea și-n urmă mă bufhesc de Toarta-Lumii, Eu de-aici mergând la vale prin păduri de siminic, Eu ajung în țara unde, când scuipești, scuipi în nimic! Tipurile drăgălașe toate-mi trec pe dinainte Și-mi revoacă-un veac ...

Ion Luca Caragiale - Noaptea învierii

... rămâne încă mult de știut; așa s-a zis cu drept cuvânt că viața este prea scurtă și arta prea lungă. Toate - afară de literatură. Literatura este o artă care nu trebuie învățată; cine știe cum din litere se fac silabe și din acestea cuvinte, este destul de preparat pentru a face literatură. Deosebirea acestei nobile arte de celelalte se poate compara cu privilegiul de odinioară al claselor aristocratice; când intra copilul nobil în armată, intra dintr-o dată cu un grad înalt; nu-i trebuia, pentru ca să ajungă ... a petrecut o viață cu cercetarea secretelor artei sale, nu îndrăznește a se pronunța așa dintr-o dată asupra valorii unei produceri de școală nouă. Un pictor, vechi meșter, nu poate judeca lucrarea altuia, trecând numai pe dinaintea ei, dintr-o singură aruncătură de ochi. Așa cu toate artele - afară de literatură. Și e de drept să fie așa; dacă, pentru ca să o faci cu succes, nu-ți trebuie altă pregătire decât scrisul, de ce ți-ar trebui mai mult decât cititul ca să o judeci cu competență? Știi să scrii? ești literat. Știi să citești? ești critic. Prin

Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin

... Și râpa râului adâncă. Într-a-nserării taină sfântă Chilii se văd săpate-n stâncă, Mai jos al legii sfinte semn -- Sărăcăcioase cruci de lemn. Aici, veniți din multe țări, Părinții sfinți sălășluiesc, Fugiți de-a lumii tulburări Într-un lăcaș dumnezeiesc... De sus pân-într-al râpii fund Au înălțat un mare zid: Cu el de hoți s-au îngrădit, Ce și-ntr-un sfânt lăcaș pătrund. În zid o poartă. La intrat Un turn înalt îi stă de strajă, Tot de călugări ridicat... Și iată într-a serii vrajă, În blânda stelelor lucire Coboară râpa Damaschin Cu pașii grei de ostenire Spre tainicul lăcaș creștin, Și glasul lui răsună frânt: — ,,Lăcaș al limpedei științe; Al dorului lumesc mormânt, Izvor al veșnicei credințe; O, singuratică ... Și aspre-i sunt cuvintele-ndreptate Lui Ioan, ce ascultare cere: — ,,Noi posturi în chilii ținem, De alta nici nu știm, nici n-ascultăm, De vrei să fii tu sub a mea povață, Aibi în vedere ce acum ți-oi spune: De cântecele tale te dezvață, Lumeasca leapădă deșertăciune; Căci duhul mântuirii ș-al ei rost Se află numai în smeritul post. Și

Alexei Mateevici - Ioan Damaschin

Ion Luca Caragiale - Noul cabinet Otoman

... Turcia se află acum într'o stare din care neapărat, dacă voiește să mai trăiască, trebue să iasă, și pentru acest sfârșit este nevoie nu de vedenii închipuite și de descurajare, nu de păreri și de spaime fără noimă, ci de energie, de sânge rece și de judecată sănătoasă. Abdul-Hamid, rătăcit în neîncrederea lui, s'a înconjurat încetul cu încetul de străini, crezând că are să găsească mai mult devotament și bună credință în niște oameni cari i-ar datori lui tot și a căror ... potriva căruia el n'avea vreun parapon personal, dar care, fiind favorit la palat și nepopular în lume, era o primejdie. Nu e prin urmare de mirare când vedem astăzi pe același Zaid-Pașa la ministerul de justiție al Turciei. Kadri-Pașa și Gevet-Pașa așijderea sunt oamenii intrigilor de seraiu și nu mai au nici atâta popularitate și încredere publică cât colegul lor dela justiție. Cu toate astea, noul cabinet turcesc are în sânu ... a trebuit astfel să lase vacant locul din Creta. Schimbările aceste dese, după cum zic foile franțuzești, dau dovadă că tocmai acum, în loc de o purtare fermă și statornică, în Turcia domnește o pornire și un spirit de ...

Petre Ispirescu - Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos

... era împăratul păsărilor. Că el când venea a fura merele, aduna pasările cele mai agere la zbor și cu ele în stol venea de le culegea. Că acea pasăre se află la împărăția de la marginea acestei păduri. Îi mai spuse că toată megieșia se vaietă de furturile ce face ea poamelor de prin grădini, și le arătă drumul cel mai apropiat și mai lesnicios. Apoi, dându-i un merișor frumos la vedere, îi mai zise: - Ține, Făt ... colivia. Făt-Frumos priimi. Și chiar în acea zi și plecă cu credinciosul său rob. Ajungând la curtea împăratului vecin, luă cunoștință de iapă și de împrejmuirea curții. Apoi, cum veni seara, se așeză cu credinciosul lui la un colț de curte, unde i se păru a fi un loc de pârleaz. El văzuse iapa cum o plimba doi slujitori, și se minună de frumusețea ei. Ea era albă, avea căpăstrul aurit și împodobit cu pietre nestemate, de lumina ca soarele. Pe la miez de noapte, când somnul este mai dulce, Făt-Frumos zise credinciosului său de ...

Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe

... unde le veneau pe tot anul calendare cu povești la sfârșit, și din când în când câte o broșură învățătoare meșteșugului de a face zahăr din ciocălăi de cucuruzi, sau pâine și crohmală de cartofe. Tot însă mai rămăsese o școală pre care acești buni bătrâni o priveau ca singur azilul prigonitei limbi, școală unde se învăța încă românește ... lui, nu ne înțelegem! D-ta vrei să mă batjocurești, să mă pui la alfavita, pre mine care știu grecește mai mult decât oricare tânăr de vrâsta mea, și care scriu franțuzește sous la dictĂ©e , fără a face mai mult decât șepte-opt greșale pe față! Dă-mi o gramatică, arată-mi construcția verburilor, ortografia. Spune-mi pentru ce scrii vie și sară ... mulțimea calendarilor și a cărților în limba grecească modernă, iaca ce am găsit: TIPĂRITE: Viețile sfinților din toate lunile. Moartea lui Avel (poem de Gesner). Numa Pompilius (romanț de Florian). Patimile Domnului nostru, în versuri. Istoria lui Arghir și a pre-frumoasei Elene, idem. Despre începutul românilor, de Petru Maior. Floarea darurilor. Întâmplările franțezilor și întoarcerea lor de

<<< Anterioarele      Următoarele >>>