Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ MILA
Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 399 pentru FĂRĂ MILA.
... din urmă casă de pe Jägerzeile până la rotondă; care, oricât de încăpățânat le-ar fi fost tactul lor muzical, să nu fi simțit fără voie piciorul lor drept bătând măsura, pe când ascultau pe Wasser-glaus, pe o frumoasă lună plină, unul din acele dulci valsuri ale lui Lanner ... cineva așa de nedrept și să spuie ori să creadă că Moldova ar fi un ținut de stepă, în care soarele se trudește în zări fără sfârșit, în care verdeața slabă și pălită te întristează? Nu, Moldova cuprinde tot felul de vederi, vesele, întunecoase, câmpenești, îmbogățite de podoabele naturii. Mai are ... în pădurile acelea care nu cântă decât pentru ele; din toate izvorăște parcă o cântare sublimă de păreri de rău și de resemnare, de amară milă, apoi de zâmbet și mai amar încă! În tăcerea câmpiilor ei simțești poezia unui bocet, apoi lacrimile întristate și necontenite ale aceluia care singur se ... a unei păreri de rău, a unei dureri, apoi o privire sfioasă, în ceața zării, către viitor! Simțești parcă în bocetul înăbușit și fără contenire zvâcniri de nădejde, prăpăstii de îndoială, melodioase cânturi de slavă, o poezie ...
Constantin Stamati-Ciurea - În vis și aievea
... iscusință îi trebuie să așeze în simetrie zuluful de pe cap, câtă înțelepciune îi treÂbuie modistei ca fiecare încrețitură să fie la locul său, fără a striÂca armonia sau a întuneca albeața unui sân de marmură atât de ademenitor, căci el este strălucitul altar al ... de Aspazia antică, care, sfătuind pe legiuita soție a lui Pericle, îi zicea: „De vrei să fii iubită, treÂbuie să placi; fără aceea nu-ți ajută nici legăturile de soi mare, nici jurămintele, nici legile zeilor și ale oamenilor, ci toată înțelepciunea se concentrează într-un cuvânt ... ca feÂcioară nevinovată...“ De așa princip se ținea Aspazia antică, și multe din Aspaziile moderne ar trebui să gândească tot așa... Este fără îndoială că balurile, cu legioanele lor de silfide înarÂmate cu toate atributele cochetăriei și ale frumuseții, sunt cele mai periculoase și molipsitoare pentru inimile ... ce se săvârșesc între poligami. Și, cum se vede, asta au avut-o în vedere filozofii antichității, partizanii poligamiei. Însă oare omul poate fi fericit fără poezia amorului? Și ce înseamnă în traducere modernă fabula pomului cunoștinței, de care scrie Biblia? Omul a fost și va fi în tot ...
Ion Creangă - Capra cu trei iezi
... c-o casă de copii, apoi trebuie să-și bată joc de casa mea ? Și pe voi să vă puie la pastramă ? Nici o faptă fără plată... Ticălosul și mangositul ! Încă se rânjea la mine câteodată și-mi făcea cu măseaua... Apoi doar eu nu-s de-acelea de care crede ... sunt. Ei, taci, cumătre, că te-oiu dobzăla eu ! Cu mine ți-ai pus boii în plug ? Apoi, ține minte că ai să-i scoți fără coarne ! - Of, mămucă, of ! Mai bine taci și lasă-l în plata lui Dumnezeu ! Că știi că este o vorbă : "Nici ...
Mihai Eminescu - Împărat și proletar
... Chiar moartea când va stinge lampa vieții finite Vi s-a părea un înger cu părul blond și des. Atunci veți muri lesne fără de-amar și grijă, Feciorii-or trăi-n lume cum voi ați viețuit, Chiar clopotul n-a plânge cu limba lui de spijă ... De răsturnări mărețe, mărirea-i radioasă, Cezarul, chiar Cezarul de mult ar fi căzut. Cu ale voastre umbre nimica crezătoare, Cu zâmbetu-vă rece, de milă părăsit, Cu mintea de dreptate și bine râzătoare, Cu umbra voastră numai, puteri îngrozitoare, La jugu-i el silește pe cei ce l-au urât ...
Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați
... însul; pasărea nu era; când, ce să vaz? un ou ca de găină. Așa de frumos era oul și lucios, lucios, încât parcă-i era milă să puie mâna pe dânsul. În cele din urmă, îl luă și-l băgă în sân. După ce se dete jos, culese câteva uscături, făcu ...
... Fă precum îți place, Fă de capul tău, Cum vei ști mai rău! Du-te unde vrei, Pieri din ochii mei, Pieri-mi dinainte, Fată fără minte!... Iubea-și Fira fata, Încât era gata Pentru ea să sară Prin apă și pară Și d-aceea ea De necaz plângea Când mi ... cutremura Și mi se-nnora, Căci vedea prin casă Lacrimi cum se varsă Și-auzea p-afară Bocete amare Și biata copilă Se umplea de milă Și era mai gata, Era p-aci fata Lumina s-o stângă, Pânza să o-nfrângă, S-arăte la lume, Că nu-i moartă-anume ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Văduvele
... ca să nu-l înșeli la a lui, s-a dus prietenia pe copcă, c-așa e făcută să fie dragostea, fără ștreang de gât și fără căluș în gură. Cine a auzit și nu s-a crucit de neînțelegerea mamei Iana cu mama Ghira? Din vecine de ... muscalul boleșnițe și boale de seceraseră lumea în toate părțile. Da', slavă Domnului, nimeni pe-atunci nu pierea de foame, nici că rămânea la Crăciun fără porc, la Paște fără veșminte noi și la Moși fără doniți și ulcioare și pomană morților. Amândouă aveau de la răposați acareturi bune, așezate cu temei, să tot ție și să nu mai putrezească; ceva ... turci și cu hantătari. — Ferească Dumnezeu, cumătră! Într-o zi, ca niciodată, mama Ghira, după așa vorbă bună, o aduse cam în sfârcul biciului, fără vrun gând rău: — Leliță Iano, da' ce-ai pățit să lași pe peretele alb ca laptele o pată de pământ galben? Nițel var stins ... la paisprezece ani nimeni n-a avut douăzeci de ochi. — O dată să crezi lenei, a doua oară îi crezi ...
Constantin Negruzzi - Muza de la Burdujăni
... prezente și viitoare, o fată bătrână și nebună care-și închipuiește că nebunește pe toți bărbații, și socoate că nu-i poți zice bună dimineață fără să-i faci o declarație de amor. Când rea și nesuferită, când simtimentală și cochetă, s-aprinde și se alintă ca o copilă brudnică, și ...
Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri)
... și treptele sociale ne-au despărțit de mult unul de altul; eu înălțându-mă pe scară mai până în vârful ei și el rămânând jos fără a putea pune piciorul nici măcar pe întâia treaptă; însă acum 50 de ani eram amândoi egali dinaintea soarelui, fiind deopotrivă pârliți de ... pățit tovarășul meu sub lopata brutarului, nu știu, dar cât pentru mine, îmi aduc aminte că, lipsit de Porojan, îmi părea că eram o ființă fără umbră. Acea viață nouă de școlar închis în sala de studiu, ghemuit pe un pupitru și condamnat a învăța pe de rost verbe ... de a fura tingirile cu bucate din curțile boierești pe unde părintele meu se ducea în vizită și le ascundea în lădița trăsurii, fără a se gândi că va fi trădat de mirosul bucatelor și de zângănitul tingirilor hurducate pe pavea. Ana, femeia lui, pe care el ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a II
... chief dă bătaie Dece să purtăm atâta pază Ca doară turcii să nu ne taie? La ce să-apucăm arma vitează, Când făr' arme ca fără povară Fuga este cu mult mai ușoară?... Aici, Bălăbane,-altă putere Nu este fără sau a te bate Pentru țară, copii și muiere, Cum și pentru dragile bucate, Sau aruncându-ți arme necrunte A fugi ... Dăci trebue-a ne lua sama bine Ca să nu pățim cumva rușine. Iar' eu vă zic rupt, ales, în față, Că-așa fără nice-o rânduială Nu putem nici pănă demineață Rămânea. Ce duh pă voi vă-înșală!... Cât e zioa gura nu vă tace, Dar' a ... mijloc dă războaie Nici un feliu dă armă putea să-i taie. Dar hiind că-ahastă legătură În zioa dă-azi nu să poată face Fără numa prin fermecătură, Care-acum dă multă vreme-încoace Nu s-au mai pomenit, pentru-ahastă Vrând să ne apărăm la năpastă, Nu e-alta ... alta-a face făr' a ne-ascunde În hierr, dă la cap pân' în picioare. Așa, cu vrăjmașul noi oriunde Vom sta ...
Petre Ispirescu - Băiatul cel bubos și ghigorțul
... tâcâia de sta să-i iasă afară din piept. Și dintr-acel minut, nu știu ce făcea el, nu știu ce dregea, că se pomenea, fără voia lui, trecând pe la curtea împărătească, ia așa, numai ca să treacă. El își uitase de pește. Acum își aduse aminte de dânsul, și ... tu astă rușine, fata mea? Unde ai mai auzit tu ca o fată de împărat să ia de bărbat pe un fluieră-vânt, golan și fără nici un căpătâi? - Tată, poate să fie sărac, poate să fie golan, cum zici d-ta, dară este om de omenie, deștept și apoi mie ... de aur. Mumă-sa, fata împăratului, cum îl văzu așa, se sperie, și îi și puse gând rău. Dară fiind rodul pântecelui său, îi fu milă să-i facă de petrecanie. Se duse deci de-l puse într-un pom nalt și îl năpusti acolo. Venind ursitoarele, ele ursi pe copil ...