Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ DREPTURI
Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 860 pentru FĂRĂ DREPTURI.
... Emil Gârleanu - Fraţi Frați de Emil Gârleanu Fără să ridice privirea de pe hârtiile ce iscălea, maiorul răspunse răstit: — Va merge cornistul companiei. Ofițerul vroi să mai adauge ceva, dar maiorul nu ... înțeles, domnule sublocotenent. Ofițerul răspunse scurt că a-nțeles, și plecă. Străbătu sala pe lângă camarazii ce-l priveau bănuitori, apoi luă drumul drept înspre compania lui. În ușă îl aștepta sergentul-major. Ofițerul îi porunci, la rândul lui, cu un glas ce împrumutase ceva din acel al maiorului ... om pe care-l avusese un an în frontul companiei... Așa vroia ofițerul să-și înlăture mâhnirea, dar nu putea. Gândul celalt, cel ce izvora fără voia lui, acela îi reîmprospăta alte lucruri. Își aducea aminte cum, în cutare zi de marș, pe o arșiță dogoritoare, ceruse apă la soldații din ... cei doi bătrâni, ofițerul și plutonul. Plecară în bocetele mamei. Ofițerul privi pe cornist. Îl văzu că duce cornul la gură, că stă câteva clipe fără să poată suna, apoi auzi un scâncet ce se schimbă într-un hohot de plâns și, deodată, ca un strigăt de durere, cântecul de îngropare ...
Ion Luca Caragiale - Deslușire
... către cititori să apară când va ieși de sub tipar. Cu toate astea, își făcuse obiceiul să nu lase a trece o săptămână fără să supuie pe cetitorii săi la birul de un ban de zece. Din cauză însă, că redactorii noștrii au mers întru întâmpinarea M. Sale Țarul ... nesecabil pentru binele Nației, al Patriei, al Poporului, al Omenirii, șcl. l-a împins pe arena publicității. Afară de asta el știe toate fără să fie 'nvățat nimic, și are ferma convingere, că pentru România, pe câtă vreme va fi rău nu va fi bine. Cu așa brutari de ... Acestea dară ar fi de ajuns, ca să explice izbânda pe care a câștigat-o Claponul, chiar dela apariția lui pe arena publicității, - fără să ne mai gândim și la aceea, că această foiță, având în vedere numărul îndestulător de brutării pentru hrana zilnică a opiniei publice ...
Vasile Alecsandri - Andrii-Popa
... Vasile Alecsandri - Andrii-Popa Andrii-Popa [1] de Vasile Alecsandri Cine trece-n Valea-Seacă Cu hamgerul fără teacă Și cu peptul dezvălit? Andrii-Popa cel vestit! Șepte ani cu voinicie Și-au bătut joc de domnie Și tot pradă nencetat, Andrii-Popa ... În zadar! Mihai mi-l vede! „Stai, hoț-popă, dragul meu, Să-ți arăt cine sunt eu!â€� Și cum zice, mi-l chitește, Drept în frunte mi-l lovește! „Ura!â€� Vulturul din nori Răcni falnic de trei ori. 1843, Ocna ↑ Acest hoț a cutreierat ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la pogrebaniia omului prestăvit
... știe ce grăiaște. Ci numai socotind că cu alta nu să poate mântui omul, nici să poate odihni de patemile și de ticăloșiile aceștii vieți, fără numai cu moartea, precum și într-alt loc zice: Moartea iaste odihna omului. Iov, 3. Dară stau de mă mir pentru ce nu zice: pre ... luminați. Iar a treia naștere, a morții, care iaste mântuitoarĂ©, iaste farde greșală și fărde primejdie la omul cel credincios și drept, căci nu poate să mai păcătuiască după moarte. Drept acĂ©ia alergăm toț credincioșii și mĂ©rgem împreună cu priiatenii noștri și cu rudeniile, petrecându-i până la groapă (sau besĂ©rică), cu adunare ...
... de la puținii prietini, foarte puțini, pe cari-i avea și-n judecata și sinceritatea cărora credea — darmite pe ale acelei mulțimi de seci fără talent, judecată, nici sinceritate, cari se tot vîră în biata noastră literatură ca microbii răufăcători în trupul omului sănătos și cari nu se sfiesc a ... a murit — foarte nenorocit și ca viață materială: copil ursit să sufere și cu sufletul, și cu trupul. De foame nu pierea, ce-i drept; dar suferea amar de sărăcie. S-a susținut că disprețuia averea... E un neadevăr — pe care nu-l poate spune decît sau ... dorul vag de poet, acel dor de care se depărtează ținta cu cît li pare lui că se apropie de dînsa, îl aruncau, ce-i drept, în cea mai întunecată melancolie, dar nu-l zdrobeau niciodată; lipsa materială însă îl excita, îl demoraliza, îl sfărîma cu desăvîrșire... da, dar era prea ... Mulți cuminți trec pe drum și, dacă nu sunt și puternici, din cîți îi cunosc, d-abia unii le scot căciula; dar după un nebun, fără să-l cunoască nimeni, se strînge și se ia toată lumea. Și astfel succesul primei ediții a întrecut toate așteptările editorilor. A ...
Ion Luca Caragiale - Congresul Cooperativ Român
... și comestibile român, cu vervai cunoscută, ține pentru protecționism un discurs foarte sărat și foarte gustat: vorbelei merg ca untul și bine cântărite și socoteala fără cusur. (Aprobări în tot publicul.) DIRECTORUL fabricii Lemaiâtre, un om cu multă greutate, e de aceeași părere. D-sa crede că fierul trebuie bătut pânăi ... unei țări agricole: cu acest sistem ni s-ar croi o soartă prea grea, care ne-ar strânge rău în spete; pardessus le marche [1] , fără să prindem de veste, ne-ar căptuși străinii din cele două emisfere. Oratorul o încheie fără să treacă cu un milimetru măsura în privința celor două emisfere... Un elegant discurs! Se șoptea în congres că președintele îl comandase din vreme, e ... contrară aceleia ce susținem noi? Sunteți turbați? Eu, domnilor, până acum nu m-am baccilit; mie-mi place să pun virgulele pe i! Susțin că, fără protecționism, România, pe calea economică, nu va putea fi decât un mic rob al marei Europe industriale! (Aplauze turbate.) DIRECTORUL fabricii de bazalt artificial: Acel ...
Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului
... hârtie și-și comunică între ei gândirea lor peste mări și țări și, mai mult, peste veacuri întregi. Dar ce ar fi fost invențiunea scrierii fără invențiunea tiparului? O sămânță fără putință de a rodi, cel mult o floare de lux într-un ghiveci strâmt, incapabilă de a spori și de a ... va trăi speța umană, și cel din urmă muritor va putea adormi somnul de veci cu un volum sub căpătâi, presupunând că, fiind singur rămas fără tovarăș pe scoarța rece a pământului, nu va avea cu ce să-și petreacă de urât decât cu un exametru profan sau cu ... Vorbea nenorocitul deslușit tocmai zece limbi! Poftim un surdomut, care trebuie să fie nesuferit în societate din pricina limbuției. Eu, care auz și vorbesc cumsecade, drept să spun îl invidiez; să fiu așa surdomut, eu aș găsi numaidecât un post de dragoman la o curte orientală. * Citim în Telegraful din 20 ... omului, prin mai multe feluri de cărți precum: turcești, ungurești, zodie etc., așezându-le în diferite forme, va putea arăta întreaga viață, gândurile și destinul, fără ...
Alecu Russo - Poetul Dăscălescu
... în franțuzie, — și mai mult o broșură tipărită în Îași în anul acesta, au făcut cunoscut publicul cu talentul dlui Dăscălescu — un talent drept și adevărat național, că se tălmăcește cu limba, năravurile și durerile românului. De la ivirea broșurii dlui Dăscălescu au trecut vro șase luni, și în ... a îndemna publicul; dar areopagele au fost mute, și critica a tăcut până astăzi. Prin critică nu înțelegem numai aceea care bate fără cruțare frazeologia, sărăcia ideilor, pedanteria și obiceiurile literaturilor străine introduse cu patos în pământul român, dar critică sănătoasă, ce răspândește bunul, când vine ca acuma ... întorsătura medaliei, turaua în dosul pajurei, zic franțujii. Robia în pământul nostru este un drit al codului, și driturile nu se sting, nu se prefac fără oarecare tulburare a interesurilor materiale; mai mulți din obște, ce au chemat din tot sufletul dezrobirea, stau a se răzgândi la ... pomenire, pentru că a pipăit inima norodului român din Moldova, neuitarea interesurilor materiale nu este puțin de lăudat, căci inima națiilor are aspirații fără margine; dar cârmuirilor le este dat a cumpăni acele aspirații cu căințele pungii a fiecăruia particular. În cât se poate, ofisul ...
Dimitrie Anghel - Floarea de aloes
... ce apare și dăinuiește anumite ceasuri la ferești, luminînd tot altfel lucrurile, le dă o șlefuire, un lustru, cu care ochii tăi se deprind și fără de care nu pot fi veseli. În pridvorul tăcut, știi că în cutare anotimp, ca să lumineze perdelele verzi de frunze, albastrul va înflori strugurii ... puteam ști acestea la vîrsta mea și intrînd în casa străină pe care o cumpărase tata, cu tot cuprinsul și gospodăria ei, am resimțit-o fără să vreau de la întîiul pas pe care l-am făcut trecînd pragul... EI însă era vesel și zgomotos, căci omul de afaceri nu are ... un șirag de mătănii de chihlimbar ca acelea pe care le aveam Ia gît, mă urmări cu ochii. Erau mătăniile lui, de bună seamă, și fără să vreau, ca îndemnat de cineva, mi-am ridicat repede mîna să le scot. Firul pe care erau adunate, fiind vechi însă, poate, sau cine ... înveselea cuprinsul cu fructele lui galbene. Dinspre livadă un miros de roade putrezite pe ramuri alergă ; și aproape în același timp un nouraș se strecură drept soare, adumbrind priveliștea. Umbra îmi întunecă sufletul din nou și veselia mea, înfiorată de aerul curat, pieri. Aplecat pe marginea de piatră a balconului ...
Dimitrie Bolintineanu - Călugărenii
... Între alte prade vede trei copii, Frați d-același sânge, juni frumoși și vii. Fiecare-n luptă pe păgân îl cheamă Și combat cu dânsul fără nici o teamă. Însă tineri încă, junii frățiori Sub a lui secure cad ca trei dulci flori. Caraiman cu calul peste dânșii pasă ... lucesc. Lupta este scurtă. Sub o lovitură Pașa cade, varsă sângele pe gură. Dar Mihai răpește steagul cel vestit Și l-ai săi se-nturnă fără-a fi rănit. Când se-nalță-un suflet mai presus de lut, Temerile morții rușinos amut. Sabia română scânteie p-aramă. Kirali din ...
Ion Luca Caragiale - Nevoile obștii și așa numitele "Casa Noastră"...
... ajunge la o împăcare a elemntelor maghiar și român. Maghiarii ca element covârșitor trăgănesc; dar și trăgănirile lor au o rațiune, ce-i drept. Ei ar dori o soluțiune definitivă a stării extrem de încordate; dar pentru asta ei trebue să știe cu cine au a ... sta de vorbă. Niciun om cuminte nu tratează învoieli cât de puțin însemnate, ne-mi-te afaceri de așa înaltă importanță, cu cine nu este fără contestare autorizat să le încheie. O afacere cât de infamă poate tratată prin samsari; dara contract valabil poate fi încheiat și iscălit numai de partea ... d-voastră, ne-am împăcat și cu acea mare masă etnică, din care avem tot interesul să facem niște supuși leali și mulțumiți, niște cetățeni fără mâhnire și deci devotați fără rezervă Statului ungar... Munificența guvernului nostru este de ajuns pentru o învoire în deosebi cu un individ sau cu mai mulți, cu o ceată, cu ... ar fi fost încheiată de mult și de multe ori: nu de lipsa negociatorilor a avut să se plângă cineva ! - din nenorocire, toți fără ...