Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DIN NOU

 Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 966 pentru DIN NOU.

Ion Luca Caragiale - În ajunul crizei

... să nu ne ducă 'n răsboiu și în prăpăstioasele lui consecuențe. Strâns d'aproape de presiunea diplomației, pe lângă care s'a condus din capul locului într'un chip cu totul fals, iar pe de altă parte în fața unei Camere de revizuire, nestrămutată în hotărîrea ei d'a ... se mai retragă înapoi, și ar fi neapărat nevoită până în sfârșit să acorde de silă o imediată și anume aplicare a principiului din art. 44 al tractatului, d. Brătianu și ai d-sale de sigur ar începe să strige că țara este junghiată și aruncată la picioarele străinului ... parte e patriotismul și desinteresarea și în ce parte domnesc numai cele mai meschine interese personale și de gașcă. Care va să zică, orice ministeriu nou - căci trebue să vie unul - oricine, afară de d. Brătianu și ai d-sale, nu v-a fi inspirat decât de cele mai ... miniștri, odată cu depunerea jurământului, vor fi numiți Asasinii României, iar M. Sa va fi dat iarăși în judecata supremă a tribunalelor secrete din mahalalele compuse din

 

Paul Zarifopol - Caragiale și Domnul X

... este de o degradare a teatrului național și care abia se poate juca la târgu Moșilor. Acesta se chiamă Noua Direcțiune! Indignarea civică din care pornește acest document o cunoaște istoria literaturii române din alte diverse izvoare, cu prestigiu mult mai înalt decât simpla anonimă; ceea ce ne arată, foarte prețios, cum literații care denunțau și sfâșiau noua direcție ... ale lui Caragiale; dar Ludovic XIV avea deosebită slăbiciune pentru farsele lui Moliere și cerea adeseori să-i fie jucate la curte. Severitatea Domnilor X din București e încă mai teribilă atunci când se combină, cum zice Caragiale, cu un gust subțire și simțire adâncă. Aici e un punct esențial, unde ... celor mai convinși și zeloși Domnul X. De ce, vă rog mult, uită, acum ca și întotdeauna, atât de sistematic Domnul X, pe Popa Niță din Podeni și pe Cuțitei primarul, uită impresiile de natură din povestea hanului Mânjoloaiei; de ce uită pe Kir Ianulea, pe Ianuloaia și pe Negoiță, pe domnul Stavrache cârcimarul din În vreme de război și pe frate-său popa, hoțul de cai? Cum se poate să nu-și aducă aminte Domnul X de atâtea icoane ... ...

 

Emil Gârleanu - Nadișanca

... tare, dar și boierul, pe zi ce mergea, se făcea tot mai morocănos. Fata dumisale, văduvă, se mutase la țară, doar l-o mai urni din mohorala ce-i întuneca zilele. Ți-ai găsit! Numai Bălanul îl făcea să zâmbească. Dimineața, când ieșea în cerdac, striga cam pe nas, dar destul ... cu picioarele de dinainte două-trei scări, apoi își întindea gâtul. Boierul zâmbea de mulțumire, îl lua de urechi, îl scutura prietenește, pe urmă scotea din buzunar bucățica de zahăr și i-o întindea. Acum, în urmă, bătrânețea ținea pe bietul Bălan în pas; de-abia mai ridica o scară de ... se tragă nadișanca la scară. Argatul o aducea, aducea și hamurile de le așeza jos lângă cerdac, iar Bălanul, cum auzea zgomotul roților, ieșea singurel din grajd, venea domol, se vâra între hlube și aștepta până ce ieșea boierul, de-i găsea pe amândoi, tovarășii nedespărțiți. Conul Gavrilaș săruta întâi Bălanul ... Stătea toată ziua închis în casă; pe câmp nu se mai ducea, nu-și căuta de nici un interes; căzuse într-un fel de toropeală din care în zadar se încerca fata lui să-l scoată. Dânsa alerga de la un capăt la altul al moșiei, punea trebile la cale și ...

 

Vasile Aaron - Anul cel mănos

... plin de jele,     Și dacă-și află soție         Îl schimbă în veselie.     Cearcă loc de cuib și unde         Îl află bun, se ascunde.     Rînduneaua învrîstată         Din căpriori deșteptată     Însă cînd prinde de veste         Că ziua aproape este,     Prin glasul cel cu răbștire         Făcea la casnici de știre     Că din patul său cel moale         Fără preget să se scoale     Și așa fieștecare         Să s-apuce de lucrare.     Mirla, sturzul și ca ele         Alte cîte păsărele ... răgnește         Ca leul cînd să pornește     De fîn zice că-i mai pasă,         Îl hrănește iarba grasă.     Părul i se înnoiește,         Cel vechi cade și nou crește,     Armăsarul uită pleava         Cînd paște la iarbă otava,     Așa-ți pare, cînd rînchează         Că părul din cap să-ți cază,     Nu rînchează el, ci țîpă         Ca balaurul din rîpă     Crescut în pustietate,         Unde om cu greu străbate,     Fetișoare tinerele         Strîng de pe cîmp viorele,     Și ducîndu-le acasă         Le pun în sticle pe ... am de unde         Lipsa nu o poci ascunde ;     N-am ce face, dacă Domnul         Neiubind lenea și somnul     Așa pedepsi norodul         De-i lua și din vii rodul,     (Așa canoni poporul         De-i lua ...

 

Garabet Ibrăileanu - Adela

... pătată de câțiva arbori schilozi, ascunde munții dinspre apus. Nici o ,,cunoștință". Sistem infailibil: în genere, atitudini nesociabile; în specie, evitarea parcului. Pe drumul, inevitabil, din ,,centru" -- cufundat în lectura unui ziar. (Am un număr din Voința națională încă din București.) Plictis odihnitor. Lectură plăcută, reconfortantă: cataloagele câtorva librării străine și un dicționar portativ, cărțile de căpătâi care, împreună cu Diogen Laerțiul, repertoriu de cancanuri ... unei păduri negre, pe vârful unui copac înalt, o găină salbatică... Eram copil? Eram cu tata? Sunt imaginile unor realități? Sunt imagini de vis? Crâmpeie din delirul frigurilor din copilărie? Fragmente din viața unui înaintaș înscrise în nervii ascendenței și luptând să iasă în lumina conștiinței? Azi se împlinesc treizeci și șase de ani de la moartea ... și uneori și astăzi, când mă simt singur, nedreptățit, nefericit, mi se pare că mă privește cu grijă și duioșie, aplecată peste o balustradă ideală din spațiile interplanetare. Timotin... Nu l-am mai văzut din Universitate. M-a recunoscut și a oprit trăsura. Se ducea la Mănăstirea Neamțului. Avea lângă el o femeie și patru fete ... în pereții albi ai caselor singuratice -- stânci de calcar abrupte. Surprins și alarmat, îmi trebuiau câteva secunde ca să-mi corectez iluzia, pentru ca apoi, ...

 

Nicolae Filimon - Schiță biografică asupra maestrului Bellini și a operilor sale

... să desmință pe inamicii săi cari acuzau scrierile sale de monotonie și de o mare asemănare între dînsele, scrise opera La Sonnambula , cea mai frumoasă din scrierile ieșite din pana sa, pentru delicioasele culori cîmpenești ce cu atîta măiestrie știu a-i da. Abia se reprezintă acea sublimă operă, și adversarii lui ... Paris, unde la 1834 puse pe scena Teatrului italian pe Norma , care îi aduse un profit de douăsprezece mii franci și cele mai mari omage din partea membrilor conservatorului francez. Fanatismul ce produse opera Norma procură lui Bellini onoarea de a compune pentru Teatrul de operă una din cele mai clasice compozițiuni ale sale, pe libretul I Puritani . Înainte însă de a începe scrierea muzicei acestui libret, se puse a ... și cu o armonie încîntătoare și conformă cu regulele școalei franceze la părțile corale și ale orchestrului; astfel că, reprezentîndu-se, opera avu un succes din cele mai briliante și-i procură crucea Legiunei d-onoare din partea regelui Ludovic Filip. Dar acest splendid triumf fu cel mai din urmă care îl priimi aci pe pămînt. O inflamațiune a intestinilor rău tratată îl răpi

 

Alecu Russo - Contra latinizanților ardeleni

... al coteriilor pedantice, ori sub ce nume român se înfățișează?... Mândria că a conlucrat vrodată Ardealul la educația Principaturilor trebuie să fie ștearsă din închipuirea română; silințele sau ostenelile unor feciori ai Ardealului, aruncate în ogoarele Principaturilor, nu sunt titluri la acea mândrie; fapta ar dovedi mai curând că ... noi bunătățile și frumusețile ce gândiți..." Jurnaliștii și criticii au zis: "Vă rătăciți, și rătăciți inimile și mințile românilor cu cimilituri fără noimă; ne faceți din nou Trisotinii și Vadiușii veacului al XIX--lea". Și d-voastră răspundeți cu o chestie păcătoasă de persoane și de dăscălași, o chestie de negoț. D ... tată, ci pater, d-voastră ați da foc lumii întregi, pentru că lumea nu pricepe frumusețea, practica și patriotismul sistemelor. De a face din chestii ca a noastre chestii de persoane, de a face din aceste persoane fenomene naționale, când persoanele ne sunt prietene sau sunt tot dintr-un sat cu noi, este o slăbăciune cunoscută a coteriilor ... în toate zilele la Capitol să se ureze unii pe alții că au scăpat românia. Se aude gâgâitul gâștelor... Dar Camilii nu se zăresc! Corespondentul ...

 

Titu Maiorescu - Poeziile lui Octavian Goga

... deștepte o deosebită luare-aminte a publicului român. Mai toate ziarele și revistele noastre le-au consacrat dări de seamă amănunțite, și unele din ele văd în apariția noului volum „evenimentul literar" al anului din urmă. Efectul produs asupra marelui număr de cetitori credem că provine mai întîi din forma frumoasă în care autorul a știut să exprime cuprinsul „patriotic" al multora din versurile sale. In adevăr, emoțiunile ce le simte și ce ni le transmite tînărul poet sunt izvorîte din viața națională a acelei părți a României în care s-a născut și în mijlocul căreia a trăit ... noastră doamnă. Vin crai cu argintate coifuri Și-n aur zînele bălaie — Atîta strălucire-ncape în bordeiașul vost' de paie. Frați buni ai frunzelor din codru, Copîi ai mîndrei bolțl albastre, Sfințiți cu lacrimi și sudoare Țărîna plaiurilor noastre ! Din casa voastră, unde-n umbră Plîng doinele și rîde hora Va străluci odată vremii Norocul nost' al tuturora." Și așa de firesc și de puternic ...

 

Mihail Kogălniceanu - Un vis al lui Petru Rareș

... moartea lui Ștefăniță vodă, fiiu a lui Bogdan vodă, întâmplată la Hotin în 14 ianuarie 1527, Adunarea obștească se strânsese pentru numirea unui nou domn. Alegătorii erau în mare neînțelegere, pe cine să puie cap țării, căci din familia lui Ștefan cel Mare nu rămăsese nici un urmaș știut, tragerea lui Petru Rareș nefiind încă cunoscută de nimene. Ambițiile private al boierilor celor ... dincolo de Bârlad și cel de dincoace, era de aur cu dumbrăvi cu tot și că tot sălta, juca și se închina lui. Deșteptându-se din somn, a doua zi dimineața, el a spus visul ce a avut argaților de la care; unul din aceștia, vrând să i-l tălmăcească, i-a zis: — Bun vis ai visat, jupâne, că, cum om sosi la Iași și la ...

 

Emil Gârleanu - Tată

... vreme adăugă: — Mi-au plecat toți copiii la țară. Am rămas eu cu nevasta. După ce spuse acestea, căzu pe gânduri. M-am uitat din nou în ochii mari, adânci, umeziți de stropul lacrimii sfărâmat în repedele clipit al genei. N-am mai spus nici o vorbă. Mă gândeam la omul ... mare la uscat și iarăși la mare. Minunile de artă, în muzee, sau prin mănăstirile ascunse, ca niște comori, prin munți, toate mi-au furat din privire și din suflet. În urma unei asemenea călătorii te simți obosit și dorești să te întorci cât mai repede în căsuța ta mică, cu lucruri de toate ... cuirasate începuseră să se desprindă bărci ce aduceau pe marinarii învoiți în port, m-am întors înapoi. N-am apucat să fac nici un sfert din cale, și o ploaie rece, o ploaie biciuitoare începu să cadă. Am intrat cu Puiu în cea dintâi cârciumă ce ne-a ieșit ... un zarvăt grozav, intră, unul după altul, vreo treizeci de marinari englezi. Mesele nu le-ar fi ajuns, poate nici vinul, mă gândeam eu, când din ...

 

Vasile Alecsandri - Zilele Babii

... Căci pe inima-i fecioară Purta-n sânu-i mii de flori, Ș-adăsta-n ferbinți fiori Să închine-a ei comoară Împăratului din ziori. Cum o vede, se aprinde Soarele rentinerit. Zboară-n ceriul părăsit Și cu razele-i cuprinde Tânărul odor iubit. Pe loc, omul renviază, Apa ... iese-n câmp urlând. III Ea furtunele stârnește, Întinzând pe câmpul gol Al troienilor nămol. Prin văzduh o cârâiește De corbi negri negrul stol. Ea din fugă se anină De sărmanii călători Înghețați, rătăcitori. Smulge tufe din tulpină Și le-azvârle până-n nori. Ea pe vite le chircește Și grăuntele de an Încolțit îl seacă-n lan, Și cocorii rătăcește Pe ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>