Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DESCHIDE OCHII

 Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 402 pentru DESCHIDE OCHII.

Nicolae Gane - Cânele bălan

Nicolae Gane - Cânele bălan Cânele bălan de Nicolae Gane Ce poate fi mai vesel decât un școlar în vacanțe! Îmi aduc aminte ca acuma, când profesorul mă chemă în salonul de așteptare și-mi dădu o scrisoare a cărei pecete purta niște inițiale binecunoscute mie, și a cărei adresă era scrisă de-o mână asemine binecunoscută mie, mâna prietenului meu. Cu ce strângere de inimă deschisei scrisoarea! Prin ea mi se vestea că Constantin viziteul, o slugă veche și credincioasă, sosise cu trăsura spre a mă duce la moșia părintească pentru timpul vacanțelor. Scrisoarea era scurtă, dar întovărășită de câteva gavanoase cu dulceață, o cutie de rahat și câțiva galbeni de cheltuială pe drum. Prin post-scriptum tatăl-meu îmi zicea să iau sama să nu răcesc. O, dulci și sfinte tinerețe! De mi-ar fi pus cineva la picioare comorile lumii, n-aș fi fost mai fericit decât gândind la călătoria ce aveam să fac pănă acasă, și la cele două luni de vacanțe, două luni mari, nesfârșite, pline de desfătări. Gavanoasele cu dulceți mi le-a luat profesorul, deși, în buimăceala mea, nu țin minte să i le fi ...

 

Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale

... arunce de sus de pe stâncă,     Dar iată văzu Ca o arătare izbucnind din luncă.     Lângă el șezu Un bătrân cu barba țapoșă, ciudată,     Cu ochi scânteieți, Grebănos de spate, având căngi și coadă,     Coarne și un băț. Și scrâșnind, ridică la Păgânul strașnic     Al său băț ciotos, Iar el cremenește ...

 

Vasili Andreievici Jukovski - Păgânul cu fiicele sale

... arunce de sus de pe stâncă,     Dar iată văzu Ca o arătare izbucnind din luncă.     Lângă el șezu Un bătrân cu barba țapoșă, ciudată,     Cu ochi scânteieți, Grebănos de spate, având căngi și coadă,     Coarne și un băț. Și scrâșnind, ridică la Păgânul strașnic     Al său băț ciotos, Iar el cremenește ...

 

Ion Luca Caragiale - Abu-Hasan

... bine mi-ai spus tu: în loc de prieteni am găsit niște ticăloși nerecunoscători. S-a isprăvit ; să nu-i mai văz în ochi! Abu-Hasan s-a hotărît dar să se ferească de acu-ncolo de orice galantomie. După ce și-a socotit venitul ...

 

George Coșbuc - Fata craiului din cetini

... mpărat, Domn mare și puternic din țara cu nenorii. El trece-n șir de taberi cum trec secerătorii Prin holdele răscoapte; cu brațul său robust Deschide-o cale lată pe unde-i drum îngust Și zboară fortunatec prin rândurile dese Și-n veci cu biruință din grele taberi iese. Deci dusu ... nu se zice staul, ci staur (n. a.). Descalecă Voinicul și vede lângă drum Pe-o babă răzimată de cârja-i noduroasă, Cu ochi intrați sub frunte, cu trup p-a cărui oasă Topitu-s-a fost carnea de ani și de necaz. Zorilă, cât ... genunchi cade viteazul Trandafir: Întorc, ci iar m-oi duce, căci nu doresc nimică, Decât să-nving, părinte, pe dalba Viorică, Bujor de primăvară, cu ochi de brebenei; S-arăt că eu-s pe lume mai mult ca frații mei! Dar n-am un cal de seamă, precum aș vre să ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone

... binevoit a mi-l promite drept suvenir. (Repede se întoarce într-un picior și, alergând spre elegantul, i se uită cu gingășie în ochi.) Ah, scumpule puișor, apropo de suvenir, tu mi-ai făgăduit o rochie de moar antic; zburdalnicule, ți-ai uitat făgăduința. Eu nu mai vreau cofeturi ...

 

Petre Ispirescu - Ileana Simziana

... treacă fiică-sa, deodată ieși de subt acel pod, cu dinții rânjiți și clănțănind de te lua groaza; se uita drept la dânsa cu niște ochi cari strălucea ca două făclii, și se repezi la ea ca să o sfâșie. Fata, care înghețase sângele în ea de frică, își pierduse cumpătul ... zis: dară prea era grozav acel lup. Unde deschisese o gură mare de se mă îmbuce dintr-o dată, și unde se uita cu niște ochi din cari parcă ieșeau niște săgeți de mă săgetau la inimă! - Șezi acasă dar, îi răspunse împăratul, de vezi de coada măturei și de zarzavaturile ...

 

Antim Ivireanul - Cazanie la Vovedenie Bogorodițe noemvrie 21

... cea de gând a vieții, carĂ© o au văzut prorocul Iezechiil închisă; ce-m caută și fărde voia mea a-ț deschide ușile besĂ©ricii ca să intri într-însa să lăcuești, că cu adevărat mai vârtos pentru tine au făcut Solomon, cu înțelepciunea de i-au ...

 

Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur

Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur Din carnetul unui vechi sufleur de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 NENOROCIREA UNEI REGINE 2 QUIPROQUO 3 EXCES DE ZEL 4 REVANȘĂ 5 DIN CARE SE VEDE CĂ METODA CHINOROZULUI NU-I ATÂT DE RECENTĂ PE CÂT S-AR CREDE 6 LOGICĂ STRÂNSĂ 7 MOMENT DE DISTRACȚIE 8 LUPTĂ DREAPTĂ 9 RUȘINE 10 FERICITĂ IMPROVIZAȚIE 11 EXTEMPORARE 12 UN “LAâ€� NATURAL 13 GLUMĂ PROASTĂ 14 OFERTĂ GRAȚIOASĂ 15 UN CREDITOR TURBAT 16 ÎNDOIT LAPSUS 17 CHESTIE PERSONALĂ 18 BONBON NENOROCIREA UNEI REGINE Seara când are să joace, își aduce fiecare actriță slujnica, s-o aibă de ajutor la costumat — mai coase ici, mai prinde-mă dincoace, ori du-te de-mi adu un ceai, sau cere de a cineva o țigară șcl. Raluca Stavreasca luase de câteva zile o slujnicuță așa de nostimă încât ardeau în foc toți actorii, toți mașiniștii, lampiștii, dulgherii și pompierii; căci este pesemne și aici ca-n toate ale lumii un fel de ironie a soartii: nimini nu s-aprinde mai grozav ca un pompier. Când îi trebuia Stavreaschii “madmazelaâ€�, madmazela ședea la taifas ori se zbenguia pântre culise . ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepționismul în literatura română

... departe: ,,Și multă vreme încă oamenii vor fi mișcați de suspinele și gemetele marilor poeți. Multă vreme încă se vor indigna împotriva unei soarte care deschide năzuințelor lor drumul liber al întinderii nemărginite, și apoi le zdrobește la pragul intrării de o stavilă păcătoasă pe care n-o văzuseră. Multă vreme ...

 

Ion Luca Caragiale - Boborul

Ion Luca Caragiale - Boborul Boborul de Ion Luca Caragiale Apărut în 1896 În secolul nostru s-a născut și s-a sfârșit un stat foarte interesant, pe care nu-i este permis unui istoric conștiincios să-l piarză din vedere. Voi să vorbesc despre Republica de la Ploești, un stat care, deși a durat numai vreo cinsprezece ore, a marcat desigur o pagină celebră în istoria contemporană. Născută din, prin și pentru popor, pe la două ceasuri în dimineața zilei de 8 august 1870, tânăra republică a fost sugrumată în aceeași zi pe la ceasurile patru după-amiazi. Nu face nimica! mărirea și importanța statelor nu se judecă după extensiunea și durata lor, ci după rolul mai mult sau mai puțin strălucit pe care l-au jucat în complexul universal. Cadrul meu e prea strâmt ca să pot închide într-însul istoria generală a veselei republice podgorene. Voiesc numai să contribuiesc și eu la consemnarea materialului necesar unui viitor istoric; și sunt autorizat a o face - eu am fost cetățean al acelei republice. Am asistat la mărirea și decadența ei, și nu în calitate de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>