Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DA ÎN GRIJĂ

 Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 323 pentru DA ÎN GRIJĂ.

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă

... însă bine, pentru că astfel voi putea desluși unele puncte din articolele mele. Și acuma trec la chestie. Dl Roman zice că nu se unește în totul cu mine în privința artei, însă e foarte departe de a lămuri în ce și cum; e așa de puțin deslușit, încât mărturisesc că n-am putut pricepe în totul ce vrea să spună d-sa. Chiar la începutul broșurii, d-sa arată deosebirea între noi astfel: ,, D-sa (adică eu) pune ideea socială ... poți să le lămurești cu desăvârșire. Voi împlini această lipsă pe cât îmi va fi cu putință. Nu voi putea însă să dau toate lămuririle în acest articol; ce va mai rămânea, voi spune altă dată. Iată, în câteva cuvinte, cam ce am scris eu până acuma în privința artei și ce mi-a părut destul de deslușit. Omul în general, deci și artistul, e un product al împrejurărilor cosmice (mijlocul natural) pe de o parte, iar pe de alta al împrejurărilor sociale (mijlocul social ... înrâurirea mijlocului natural și social, și mai ales acest din urmă are înrâurirea hotărâtoare, el e cel de căpetenie. Chateaubriand, pentru a ne da

 

Constantin Negruzzi - Oscar D'Alva

... Vechile turnuri de Alva oarecând se înalța, Și cu a lor ruginit creștet loc prin nouri își făcea; Iar azi al armelor zgomot în ele nu s-auzea. Câte ori a lunei raze au căzut cu mulțămire Pe coifurile argintoase bravilor nebiruiți, Când în serile senine înainta cu mărire Ieșind din castelul mândru d-arme grele coperiți! Câte ori a privit luna pe aceste stânci râpoase, De ... răspunde decât echo liniștit, Aurora se ivește și răsare a zilei rază, Zadarnică este truda; Oscar tot nu s-a găsit. În trei nopți și în trei zile domnul d-Alva n-odihnește, Toate măgurile îmbla și toți codrii colindează, Îsă nu vede ispravă; de a plânge nu-ncetează ... poate ; Bem într-a lui sănătate, cupele împle-se toate!“ — „Bucuros, Angus răspunde, împlând cupa sa cu vin Pân în vârf și apoi zice: iată beu pentru al meu fiiu — N-oi mai avea fiiu ca dânsul — de e mort sau de e ... ...

 

George Gordon Byron - Oscar D'Alva

... Vechile turnuri de Alva oarecând se înalța, Și cu a lor ruginit creștet loc prin nouri își făcea; Iar azi al armelor zgomot în ele nu s-auzea. Câte ori a lunei raze au căzut cu mulțămire Pe coifurile argintoase bravilor nebiruiți, Când în serile senine înainta cu mărire Ieșind din castelul mândru d-arme grele coperiți! Câte ori a privit luna pe aceste stânci râpoase, De ... răspunde decât echo liniștit, Aurora se ivește și răsare a zilei rază, Zadarnică este truda; Oscar tot nu s-a găsit. În trei nopți și în trei zile domnul d-Alva n-odihnește, Toate măgurile îmbla și toți codrii colindează, Îsă nu vede ispravă; de a plânge nu-ncetează ... poate ; Bem într-a lui sănătate, cupele împle-se toate!“ — „Bucuros, Angus răspunde, împlând cupa sa cu vin Pân în vârf și apoi zice: iată beu pentru al meu fiiu — N-oi mai avea fiiu ca dânsul — de e mort sau de e ... ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia

... cel mai interesant este acela, când morunul, nise­trul sau somnul, simțindu-se dureros rănit, se smucește cu așa putere, că răstoarnă luntrea și pescarii în apă. Dar pescarii deprinși cu astfel de afaceri, deși se cufundă, imediat îi vezi iarăși plutind deasupra apei, ținând necontenit în mână capătul frân­ghiei de la harpună. Monstrul, care nu rareori ajunge o lungime de 4 1/2 metri*, se zbuciumă în toate părțile, trăgând după sine pe înotători; dar acestora le vin în ajutor alți camarazi cu lun­trele, în care se suie și acei din apă. Și acuma începe cel mai ciudat sport pe suprafața apei. Pescarii își dau toate silințele spre a ... somnul, în vârstă de 7-8 ani, ajung o mărime de 4-5 metri și o greutate de 288 de kilograme. te în fiecare an în împrejurimile Chișinăului, la care se rămășeau5 sume de bani și o vază de argint curat, trimisă de la Petersburg, în preț de zece mii de ruble. Cei mai fruntași proprietari de oi erau contele de Nesselrode și colonistul german Falzfein, care ținea oi în ...

 

Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele

... ele pot să, intereseze, numai într'un grad mai restrâns lumea ce voiu lăsa-o dupa mine. Cele ce am cugetat însă, vor rămâne întrupate în scrierile ce am alcătuit și a arăta chipul cum ele s'au născut în mintea mea, poate să aibă oare care însenmătate și pentru alții. Sunt născut în 23 Martie 1847 în Iași, mahalaua Păcurari în niște case de zestre ale mamei mele, care case acuma au fost dărâmate fiind vândute de părinții mei primăriei de Iași. Casa în care m'am născut era ieșită cu colțul în drum și în acest colț era o fereastră pe care o vedeam de departe când coboram strada ce duce către bariera Păcurari. Mi se părea totdeauna acea fereastră ... primeneau hainele pe care tata avea totdeauna de grijă să le facă mai largi de cum cerea talia nostră «căci, spunea el, copiii cresc». În această încunjurime de muncă și de intețire intelectuală s'a deșteptat prima mea copilărie. În pensionul tatălui meu lucram alături de tovarășii mei mai răsăriți: Vasile Ureche; Alexandru Radovici și Scarlat Scheletti (acești doi din urmă acum generali

 

Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău

... Pietrele Doamnei, înnegrite de timp, sfâșiate de furtuni și care, văzute pintre neguri, cu turnurile lor fantastice, samănă a fi un palat zidit în lumina aerului. Atras de frumuseța acelor stânci, Costin se urca încet și greu în urma călăuzului pe o potică strâmtă unde abia găsea destul loc spre a-și așeza piciorul, având în dreapta muntele ce se înălța ca un zid deasupra capului său, și la stânga o prăpastie fioroasă, în fundul căreia se zărea șerpuind Bistrița mică, ca o cordea. Cu cât înainta, cu atât coasta devenea mai răpede și mai obositoare. Cărarea se strâmta ... Ia sama și nu te teme! strigă el. Costin, văzându-se atunce râdicat în sus în mijlocul unei furtuni care urla a moarte în urechile lui, și sprijinit numai în funie deasupra unei adâncimi de câteva mii de picioare, pe marginea căreia se legăna întocmai ca limba unui ornic, simți tot sângele amorțindu-i în ... îl râdicase și așezase deasupra stâncii. — Pe cât îmi aduc aminte, zise călăuzul, este aici o peșteră unde ne putem ocroti; apoi, uitându-se în dreapta și în

 

Ioan Slavici - Gura satului

... cu ea. Să te ferească Dumnezeu să nu cazi pe gura satului. Pentru aceea, când Safta începe să facă gură, nenea Mihu își pune mâinile în cap și-i zice: — Nevastă! nu mă da pe gura golanilor. Iar apoi caută să-i facă pe plac, numai să scape de urechile veci- nilor. Astfel, cam într-un chip și cam ... frumoasă. Feciorii, fiindcă sunt doi și feciori, oricât de voinici ar fi, stau sub porunca părintească; Marta însă e una singură, adică nu mai are în casă pe nimeni deopotrivă cu dânsa. Încă pe când era în fașe, Marta avea obiceiul de a pune toată casa în mișcare. Nenea Mihu, auzind-o plângând, alerga plin de îngrijare din grădină ori din curte în casă. Și cu cât creștea, cu atât i se lățea stăpânirea, căci — vorba lui nenea Mihu — fata mare-i cinstea casei. Dar tot ... albă și străbătută ca de-o răsuflare de rumeneală, cu doi ochi mari și albaștri ca fața cerului privită de pe culmea muntelui. Totdeauna e în această față ceva ce nu se mai găsește în

 

Titu Maiorescu - Comediile domnului Caragiale

... unei oarecare găști literare din București. Avis celor în drept a lecui răul. Adecă, cum am zice, poliția în contra literaturei! Cenzura guvernamentală în contra spiritului comediilor! Destituirea comitetului teatral și poate pedepsirea autorului! Cum se repetă toate în lume, deși mutatis mutandis! Și în Franța secolului trecut, la sfârșitul terorismului, Ducancel pusese în scenă "l'intĂ©rieur des comitĂ©s revolutionnaires", unde își bătea joc de radicalii teroriști și "insulta instituțiunile țării", și atunci foaia radicală L'ami ... sine că nu poate fi altfel; nicăiri nu se vede pedepsirea celor răi și răsplătirea celor buni. Pentru cei ce cunosc multele discuții deșteptate și în literatura altor țări asupra acestor întrebări, ne-am putea mărgini să răspundem: există aceste tipuri în lumea noastră? sunt adevărate aceste situații? Dacă sunt, atunci de ce la autorul dramatic trebuie să cerem numai ca să ni le prezinte în mod artistic; iar valoarea lor morală este afară din chestie. Nici în comediile lui Aristofan, nici în Mariage de Figaro, nici în Sganarelle, nici în sute de comedii cunoscute și recunoscute nu e vorba de o asemenea morală. Dar acest răspuns, îndestulător poate acolo unde sunt tradiții literare, nu este ...

 

Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice

... plecarea mea din Iași. Aveam mult serioasa și mult delicata însărcinare de a apăra pe lângă Cabinetele Franței, Engliterei și Sardiniei actele săvârșite în Moldova și Valachia la începutul anului 1859, precum alegerea de Domn a colonelului Alexandru Cuza în aceste două provincii etc., acte care erau să fie discutate în viitoarele conferințe din Paris. Misie importantă! răspundere mare și spăimântătoare!... Eu, un biet țăran de la Dunăre, aveam a mă găsi în contact cu capacitățile cele mai recunoscute din Europa! cu oamenii cei mai însemnați!... Nu dar fără griji mă întrebam de voi putea să mă ridic ... mă susțin la înălțimea misiei mele?... însă găseam o îmbărbătare în tainica și deplina convingere ce aveam de mult că Dumnezeu ține cu românii. Și în adevăr, reușind atât în Londra, cât și în Paris mai presus de toate sperările mele, grație bunătății și marinimiei împăratului Napoleon, veni rândul să-mi cerc norocul și la Turin. Am plecat deci ... al mareșalului Pelissier. — Ați fost în Crimeea? — Dar, și am vizitat lagărul artistic al armatei piemonteze. — La ce epocă? — Câteva zile ...

 

Mihai Eminescu - Cezara

... tocite și mâncate de mult umblet, toate astea laolaltă te făceau a crede că este mai mult o ruină oprită curiozității decât locuință. În dreapta mănăstirii se ridicau dealuri cu păduri, grădini, vii, sătucene cu căsuțe albe presărate prin dungile văilor, în stânga un drum trecea ca o cordea prin o nemărginire de lanuri verzi care se pierdeau în depărtarea orizontului, în dreptul ei marea, a cărei suprafață era ruptă pe ici pe colea de câte-un colț de stâncă ce ieșea de sub apă ... motan negru, iată toată îmbrăcămintea. Prin mreaja vie și tremurătoare a fereștii pătrundeau razele soarelui și umpleau semiîntunericul chiliei cu dungi de lumină în care se vedeau mii de firicele mișcătoare care toate jucau în imperiul unei raze și dispar din vedere deodată cu ea. Pe scaun șade un călugăr tânăr. El se află în acele momente de trândăvie plăcută pe care le are un dulău când și-ntinde toți mușchii în soare, leneș, somnoros, fără dorințe. O frunte naltă și egal de largă asupra căreia părul formează un cadru luciu și negru stă așezată deasupra unor ... ...

 

Constantin Negruzzi - Negru pe alb

... ce merge se face mai vesel și mai pitoresc. Culmele aste îmbrăcate cu rădiuri umbroase, satele aste cu așezările mândre, munții azurii ce se privesc în depărtare, vegetația astă vie, toate te fac să uiți urâtul târgurilor. Satul prin care trecem este Bozienii; dincolo în stânga sunt Budeștii. Toate sunt frumoase în ținuturile Romanul și Neamțul ce se par o grădină. Natura pe toate le-a înzestrat deopotrivă; le deosebește numai gustul proprietarului. Să nu ... acest nensemnat se îmflă, prăvale orice-i iasă nainte, și furios sparge, trage, îneacă și după ce își răzbună de cei ce nu-l bagau în seamă, merge spumegând de se pierde în alte ape, agerul pârâu! Biserica astă roșie este iar de Ștefan înălțată în cinstea Mergătorului înainte. Îndată ce câștiga o izbândă asupra neprietinilor, el nu lipsea a ridica și un monument în care să se mărească Dumnezeul războaielor și a îndurărilor; pentru aceasta în rar târg a Moldaviei nu vei găsi vreo urmă de a lui; și în vreme ce pomenirea multor urmași ai săi cu sunet a pierit, lucrările eroului român după trei veacuri și jumătate stau încă întregi în ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>