Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CASĂ
Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 802 pentru CASĂ.
Alecu Donici - Două mance și un copil
Alecu Donici - Două mance şi un copil Două mance și un copil de Alecu Donici În vremile trecute o jupâneasă mare Născu un făt-frumos. Copilul cât se poate era de sănătos; Dar pentru ca să aibă mai bună căutare, Cucoana două mance pe lângă dâns' ținea Și singură-l hrănea. Cu astfel de mijloace credea pe-atunci oricare Că pruncul va ajunge un urieș sub soare. El însă deodată trăia mai mult sugând, Căci mancele și muma mi-l îndopau pe rând, Încât după o vreme așa îl ghiftuise, Că copilașul gingaș de tot se bolnăvise. Mai-mai era să moară, dar soarta l-au scutit. Iar într-o zi când muma de-acasă au lipsit, Lăsând femei și mance de cuconaș să cate, Ca prin un farmec ele se-mprăștiară toate, Și, rămânând copilul în leagăn singurel, Se răsturnă din el... Chiu, țipete prin casă se auzeau de-ndată. Boierul, supărat, Veni să vază singur pe prunc cu capul spart. El într-o plecare pe gânduri afundat, Rosti așa cuvinte: "Că mance de prisos, Oricum, și-n orice stare, n-aduc vreun
Alecu Donici - Guraleiul Guraleiul de Alecu Donici Cuprins 1 ÎNFĂȚOȘAREA I 2 ÎNFĂȚOȘAREA II 3 ÎNFĂȚOȘAREA III 4 ÎNFĂȚOȘAREA IV 5 ÎNFĂȚOȘAREA V 6 ÎNFĂȚOȘAREA VI 7 ÎNFĂȚOȘAREA VII 8 ÎNFĂȚOȘAREA VIII 9 ÎNFĂȚOȘAREA IX 10 ÎNFĂȚOȘAREA X ÎNFĂȚOȘAREA I CUCOANA ZAMFIRIȚA ȘI ZOIȚA CUCOANA ZAMFIRIȚA Postelnicul de-aice acum numai s-au dus; De astăzi dimineață un milion mi-au spus. Văzând că nu-i alt chip mai sigur spre scăpare De guralei așa nesuferit de mare, Eu înadins cu trebi m-am și însărcinat Și-așa abia-abia de dânsul am scăpat. ZOIȚA Cucoană, cum de n-am și eu ceva crezare, Când zic că dumnealui tăcere nici nu are, Spuind necontenit și vrute și nevrute La cei ce au păcat să stea ca să-l asculte, De ranguri mari și mici, de domnii ce au fost, Istorisește mii, ca cum ar fi de rost Și intrigi mai ales adeseori lucrează: Le face mare haz, le și adiverează. Iar când îl oblicesc cu vro minciună vie, Atunci se apără și zice că nu știe. CUCOANA ZAMFIRIȚA Așa cum este, drept. ZOIȚA Eu judec ca o slugă, Dar pare-mi-se, zău, că vorba acea lungă, Precum postelnicul ...
Alecu Donici - Musca Musca de Alecu Donici De la arat un plug Venea încet spre casă Și, la un bou pe jug, O muscă se-așezase. Iar ei, spre-ntâmpinare, O altă muscă-n zbor Îi face întrebare: — De unde, dragă sor'? — Și mai întrebi de unde! Ei musca îi răspunde C-un aer supărat. Au nu pricepi ce facem? Nu vezi că noi ne-ntoarcem Din câmp, de la arat! Spre laudă deșartă Mulți zic: noi am lucrat, Când ei lucrează-n faptă, Ca musca la
Alecu Donici - Norocul în vizită
Alecu Donici - Norocul în vizită Norocul în vizită de Alecu Donici Când norocul schimbă pasul N-aduc ani ce-aduce ceasul N. N. Norocul pururea de toți e blestemat Că cine boierii nu are, Sau cel ce nu-i destul bogat, Toți, de la mic și pân' la mare Găsesc norocul vinovat. Când dimpotrivă el, ca orbul rătăcit, În lume nicăiuri nu stă statornicit; Ci umblă-n vizite, atât la împărați, Precum la negustori, la domni și la magnați, Și poate mâni va fi în bordeiașul meu, Sau în lăcașul tău, Prea bune cititor! Dar trebuie să fii tu singur lucrător, Să iai aminte bine Și vreamea să nu pierzi Când de prilejul bun favorisit te vezi; Căci el ades nu vine. Iar dacă n-ai știut atunci să folosești, Apoi fără cuvânt norocul ocărăști. În margine de târg era o casă mică, Trei frați în ea trăia, ce nu sporea-n nimică, La orice se-ncerca, lor le mergea pe dos Și-adese blestema norocul ticălos. Pătruns de-a lor strigare, Norocul hotărî curând să-i viziteze Și la căsuța lor o vară să văreze. O vară de noroc! Cui șagă i se pare? De-ndată ...
Alecu Donici - Pieptenul Pieptenul de Alecu Donici Copilului de pieptănat Neneaca pieptene din târg au cumpărat. Copilul foarte mult de el s-au bucurat. Ce piepten bunișor! Cum merge de ușor! Mai bine de un ceas El perișorul său prin pieptene au tras Și mulțămit deplin neneacăi au rămas. Apoi s-au pus la carte, Au învățat frumos, Din buchi a opta parte; Și iar la pieptene degrabă s-au întors. După aceasta dând de alte jucării, Copilul au făcut prea multe nebunii Și părul de pe cap de tot și-au încâlcit. Dădaca lui au vrut îndat' să-l netezească, Dar pieptenul era prin casă zăhăit; Și el țipa, răcnea, acela să-i găsească! O fată, de sub pat, degrabă l-au și scos, Dar numai ce folos! Că cum abia-abia de păru-i s-au atins, Copilul de dureri au și strigat cu plâns: — Ce piepten îndrăcit! Iar pieptenul au zis: — Eu tot același sunt; ți-e părul încâlcit. Copilul însă, supărat Pe favoritul său, L-au dat într-un pârău: Strigoaicele mai mult cu el s-au pieptănat. Văzut-am eu În veacul meu Că oamenii așa cu adevărul fac. Cât ...
Alecu Donici - Poetul și bogatul
Alecu Donici - Poetul şi bogatul Poetul și bogatul de Alecu Donici Un sărăiman poet odat-au reclamat Asupra unui om prostuț, dar prea bogat; Iar jaloba-i era în chipul următor: — Tu, al Olimpului atotstăpănitor, Și preste zei mai mare zeu, O, Joe preaslăvite! Ascultă glasul meu, Ia sama la a mea smerită rugăminte: Cu ce ți-am greșit eu, De mă găsesc atât De soartă prigonit, Încât nu am nici casă, Nici lingură, nici masă. Și singura-mi avere E numai în părere; Când dimpotrivă, văd, cu toată-a lui prostie, Bogatul în trufie, De-a lui închinători fățarnici ocolit Și pentru interes adesea măgulit, În desfătare el se află tot voios, Gras, gros și sănătos; Iar eu, ca vai de mine, Sorb inspirație și-o mistuiesc cu rime Prin care, cum au zis un frate-n poezie, Nu poți scăpa măcar de-o mică datorie. — Destul! Am înțeles, Lui Joe au răspuns, De jaloba-i pătruns. Dar cum nu jedeci tu, că singur ți-ai ales Din bunurile lumii Al slavei falnic nume, Și scrierile tale în veacuri viitoare Vor fi nemuritoare; Iar desfătarea lui e numai pe viață. ...
Alecu Russo - Ofițeri francezi în Moldova
... ajutor în poziția desnădăjduită unde eram. Boierul porunci slugilor ce îl întovărășeau de a înhăma doi cai la trăsura noastră, ne duse în casa sa nu depărtată de drum și căuta prin toată îngrijirea a ne face să uităm chinurile poliției austriece și relele închipuiri în care ...
... frâul ca vântul zburam, Nu simțeam durere, nici compătimire, Ca piatra eram. O negură ochii îmi păinjini, Și înghețul morței inima-mi slei. Dar când casa grecei zării de departe, Slăbi tot curajul și puterea mea; Zbor, ajung, descalec rece ca de moarte, Și intru la ea. O, vai! o, turbare ...
Alexandru Macedonski - Accente intime
Alexandru Macedonski - Accente intime Accente intime de Alexandru Macedonski În zilele aceste când inima expiră, Când egoismu-n aer ca molimă planează, Când florile simțirii din piepturi se retează, Când bunul trai e ținta la care se aspiră, Când orice este nobil ne lasă reci și muți, Când fruntea și-o ridică toți oamenii căzuți, De ce nu e putință s-adormi pe neașteptate Și tocmai peste-un secol, nembătrânit d-etate, Să te deștepți prin farmec la viață și lumină, Călcând într-un nou secol pe-a vechiului ruină! Nu plâng pe-o soartă crudă ce-n veci mă urmărește O inimă ce simte o dată se zdrobește!... De mic Fatalitatea în cartea ei m-a-nscris Să trec prin astă lume cum trece un proscris, Dar plâng că nu văd cerul ce-n ochi se oglindește Prin ochiul Omenirii la inime transmis! De câte ori în taină, creând o lume-ntreagă, Distrug pe cea reală, rup lanțul ce mă leagă, Și pentru alte zile mă simt că sunt născut Familii, țări, fruntarii, le șterg prin cugetare, Și ridicând pe tronu-i familia cea mare, În patrie comună văd globul prefăcut! Simțiri mici și ...
Alexandru Macedonski - Amintiri (Macedonski)
Alexandru Macedonski - Amintiri (Macedonski) Amintiri de Alexandru Macedonski În mintea omului rămâne Tabloul fericirii stinse... Astfel tresar și-n al meu suflet Reamintirile întinse; Aci revăd o albă casă... O horă, fete, fluturi, salbe, Frunzișuri, vii și flori pe câmpuri Și porumbei cu aripi albe! Aci mă văd pe alte țărmuri Pribeag prin țările străine, Pe margine de-albastre lacuri Cu negre stânci și vechi ruine! Aci revăd, revăd un tânăr... La braț el poartă o femeie... Le bate inima-n unire Și află-a raiurilor cheie! Pădurea-n umbră le-nfășoară Amorul lor ca un tezaur Și soarele prin frunze-apune În fundul unui cer de aur! Dar, Doamne, pentru ce pe lume Când verși atâta fericire Ne-o iei îndată ce ne-ai dat-o Ș-abia ne lași o
Alexandru Macedonski - Cântecul ploaiei
Alexandru Macedonski - Cântecul ploaiei Cântecul ploaiei de Alexandru Macedonski Plouă, plouă, Plouă cât poate să plouă. Cu ploaia ce cade, m-apasă Durerea cea veche, cea nouă... Afară e trist ca și-n casă, — Plouă, plouă. Plouă, plouă... — Plouă cât poate să plouă... Zadarnic vor cântece clare Ca florile umezi de rouă Cei vecinic scutiți de-ntristare... — Plouă, plouă. Plouă, plouă... Plouă cât poate să plouă... Ființa mea și simțirea Sufăr și plâng amândouă... Viața-și urmează-ndârjirea... Plouă, plouă. Plouă, plouă, Plouă cât poate să plouă... Rapănă-n geamuri ca-n tobe... Spintecă inima-n două Cântecul ploaiei de cobe... — Plouă, plouă...