Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA PARUL
Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 1010 pentru CA PARUL.
Constantin Stamati - Crucelița soției mele
... žO, fiule! îmi zice, iată a ta speranță, Te sfătuiesc s-o iei.â€� O, cruceliță sântă, tu prea duios dar ești, Dar ca să mângâi dorul, acest dar îi dat ție, Deci un etern amor în mine întărește Către a mea soție. Purtându-te la pieptu ... cruceliță, Ce-ți șoptea ea atuncea când te ținea lipit La recea ei guriță? În ore de pe urmă, când sufletul se stinse, Când ochii ca de gheață nu mă vedeau plângând, Și când a ei viață ca zorile se stinse, Pe fața ei pierind. Când moartea pe viață zbuciumă ne-ndurată, Precum zbuciumă vântul un pom până ce-l rumpe, Crăbindu-se ... amată, În mormânt să o surpe... Dar, cruceliță, nu-mi spui ceea ce ți-au șoptit? Au doar pe al său înger ruga să mijlocească, Ca Domnul să-i primească sufletul pocăit Și-n cer să-l locuiască? Au doar că pentru mine atunci se ruga poate? Acelui pus pe cruce ... păcate A văduvului soț: Deci la sfârșitul vieții voi săruta și eu Locul pe cruceliță unde-au fost a ei guriță, ...
Ion Heliade Rădulescu - Fata lui Chiriac
... Heliade Rădulescu Aveam o rudă, și acea rudă avea un vecin, pe care îl chema Chiriac. Acel Chiriac avea o fată tânără și cam frumușică, ca toate fetele tinere ce nu sunt urâte. Ruda mea iară avea soție, ca toți oamenii însurați, și soția lui avea un văr. Vărul acesta era neînsurat, era un flăcău unguresc care se prefăcea înamorat și atunci când nu ... asculta în mijlocul casei până să se orienteze și, scoțându-și giubeaua, începea să ofteze: "Ce! iar de fata lui Chiriac e vorba?! " Astfel rămase ca un fel de proverb până acum, când e vorba tot de unul și același lucru, tot de una și aceeași chestiune, să auzi pe câte ... a altuia castanie; a unuia năsoasă, — bat-o cârnia, — a altuia cârnă; a unuia cu ochii puși ca cu fusul, și a altuia cu ochii mari; fel de fel de fete ale lui Chiriac și fel de fel de gâlceve. Să ...
... Dorm toate. Singur priveghează Albin, adânc îngândurat... Și gândurile-l îngrelează Și sufletul i-i tulburat! Breslaș slăvit, ostaș puternic, Vrăjmaș creștinilor fierbinte, El umblă ca un rob nemernic -- De dorul muceniței sfinte. Sub vălul mut al nopții line, Uitând de lumea zgomotoasă, El dragul tinerei creștine Hrănește-n mintea tânguioasă ... Împrejurimea a cuprins. Și în cununa strălucirii Mărețul soare se ivește, Și-n Tibru focul oglindirii Luciri de aur risipește. Se scoală Roma zgomotoasă... Ca moartea tinerei să vadă, Mulțimea ei gălăgioasă Ticsește circul tulburată. În haina sa împărătească Cu aur numai și argint, În gloata lui prietenească, Neron s ... fără teamă, Ieșit-a tânăra creștină, Împăciuită fără seamă. De-odată via tulburare Se schimbă în adâncă pace. Albin uimit, fără mișcare, Stă ca o umbră, groaznic, tace... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Și glasul sfintei în tăcere De-odată-n circ a răsunat: V — ,,Eu gura mea tremurătoare N-oi ... tulburării Norodul tot a tresărit Și cu fioru-nspăimântării Tigroaica-n lături a sărit. Dar iat-o cum din nou pândește, Ca șarpele, încet mergând... O clipă... Sângele țâșnește, Pământul galben înroșind... Dar Roma râde, face glume, A morții taină nici că-i pasă, Și ...
... O, cît e de bine vara! Că doarme omul afară Și de nici un frig nu-i pasă, Fuge de purici din casă. Dar acum ca-să-i e dragă, Aleargă-ntr-însa să bagă, Și pe mine-n vînt mă scoate, Să-i păzesc din curte toate. Dar vezi cap ... adune, Merge, la un loc le pune, Nu le roade așa tare, Le ține supt pază mare, P-alți cîini să le ia nu lasă, Ca-i trebui să-și facă casă. După ce-a strîns puțintele, S-a întins pe lîngă ele, Ș-începu să se ...
Dimitrie Anghel - Reveria unei statui
... lui trecute. Tropote de cai răsună, lumini fugare trec și se mută pe chivere și coifuri, epoletele ard în soare. Și lîngă el, iată, ieșind ca din pămînt, un cort rotund cu baldachin de catifea roșie, cu albastre perdele de atlaz, și iată, ori i se pare lui, că lîngă cort ... a visat plecîndu-și capul pe mînă în ceasurile de îndoială. E jilțul lui, în fața căruia au venit și au îngenunchiat atîți năpăstuiți ca să asculte cuvîntul de judecată, e jilțul lui părăsit la Cetatea Neamțului, de unde a plecat într-un ajun de bătălie. Pete roșii ... pînă să prindă bine cuvîntul, o suflare de vînt venind a împrăștiat din nou tot norodul acela adunat, a golit piața ca prin farmec... Îndărătul lui un ceas a bătut, și tot soiul de oameni, unii cu figurile necăjite și triste, alții cu ochii șireți ... jucă pe dinaintea ochilor, luminînd tot cerul. Flăcări lacome se înalță ațîțate de vînt, se îngeamănă și se despletesc, și un nor gros de fum, ca o cortină, se lasă peste această vedenie. Și meșterul amintirii, după ce perdeaua de fum s-a dat într-o parte, a ...
... fum. Înmândrit caminul dar De-așa post de secretar, Și căldura, har străin, Socotind spirt de camin, Cu dispreț el tot privea Peste scauni, canape, Ca pojâjie de casă În ungherul ei rămasă. Dar a lui orbire ține Pănă primăvara vine. Cald fiind în orice loc, Nu se face ... avea inspecție asupra ogeagurilor curții domnești, precum stolnicul se îngrijea de masă, pitariul de pâine etc. Astă denumire nu ni se pare neologism, ci veche ca
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
... alungă grijile și-ți înveselește inima! zise Vacano, umplând paharele, pe rând. - Ei, signorino, poate semeni cu Girolamo și poate ești frumos, însă nu ești ca dânsul! Să-l fi văzut pe el, mai ales la joc, înaintea osteriei, cum juca de frumos, de venea lumea din împrejurime să se uite ... cu ce să-nceapă. - Cântă-ne ceva din gură, și acompaniază-te de mandolină! Ea plecă puțin capul pe umăr, se uită așa, în deșert, ca și cum și-ar aminti ceva, apoi își pironi ochii ei de foc într-ai mei și începu un cântec vechi italian: - Noz son rose ... paharele în mâini: era vorba de bucuriile lumești, care trebuie să aibă, odată, capăt; ne iubirea nevinovată, fermecătoare, după care vine uitarea ce s-așterne ca o pulbere peste toate. Și ne gândim la noi, cum am fost smulși din mijlocul fraților și surorilor, din mijlocul celor ce ni-s dragi ... putrezească trupurile în țări străine, departe de căminul părintesc. Și, la urma fiecărei strofe, se repetă refrenul: Non son roze senza spine. Refren abia șoptit, ca în suspine. Printre frunze, pătrunde luna liniștită, maiestuoasă. Încă vreo câteva zdrăngăniri ușoare, apoi tăcere. Am ciocnit cu toții paharele, într-un sunet scurt, ascuțit ...
... numărul cărora adese erau și oameni de prin curțile marilor bani și marilor vornici. Aga se bucura de favorul și cinstirea domnului; cucoanele îl iubeau ca pre un bărbat frumos și delicat; cetățenii nu puteau să nu-l respecte ca pe un geniu păzitor al liniștii obștești. Mulțime de anecdote se povesteau prin oraș despre curajul lui la focuri și la prinderea furilor în vreme ... cuprinde în sine o elocvență mai energică decât toate putincioasele laude și însemnează rusește: cap! mare cap! Se vede însă că pământul nostru e așa, ca pe el nicăire, nici măcar în postul agăi de București să nu poți scăpa de ceasul rău. De la o vreme aga s-a ... Tunsul, care a întors asupră-și luarea-aminte nu numai a agăi, ci a Principatului întreg. El se purta ca un vârtej, ca o nălucă, ca o fantazie a junilor poeți, de care încă până acum nu sunt în Valahia, dar nu e îndoială că vor fi curând. Tot ... obșteasca liniște. De zece ani cetățenii s-au deprins necondiționat a crede în curajul, mintea și activitatea agăi, și tocmai acum un spânzurat ...
Ioan Slavici - Budulea Taichii
... dintre "cenzorii" din școală, nu mă mai temeam de nimeni și de nimic. Știam, afară de aceasta, că și eu trebuie să mă fac odată ca Huțu, și pentru aceea îi prindeam apucăturile și, înainte de toate, din copil neastâmpărat ce eram, mă făcui un băiat așezat și înțelept ca dânsul. Nu-i vorbă, el era tot mai așezat și mai înțelept decât mine; dar când îl vedeam pe el zicând Tatăl nostru , citind irmosul ... nu înțeleg nimica din cele ce zice? — Așa-i! răspunsei, înțelegând acuma și eu că în adevăr Huțu e cu mult mai prost decât ca să poată înțelege pe dascălul cel unguresc, care nici nu e dascăl, ci profesor. Altfel, eu știam de mult că e vorba ca Huțu să meargă la școală. Căci dascălul nostru era un om neobosit, iară Budulea ținea foarte mult la el. Încă de demult nea Budulea era ... din carte ori scriind fel de fel de lucruri pe hârtie și nu-i prea venea să creadă că toate sunt așa cum i se par lui. Tot mai înțelegea ca omul să scrie și ca
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecu I
... țigănești înarmate Cu săcuri, ciocane și baroase; Precepând apĂ²i ce va să fie, Mai că nu leșină de mănie!... Căci nu rabdă năsâlnica zână Ca rând bun oamenii să păzască, Și temându-să ca să nu vină La cevaș' rând gloata țigănească, Gândi cum sfaturi să le strămută; Ș'indată, iaca, să scoală iute; Pe arepi de volburi cu ... mai umble din țară-în țară, Nici să mai fie-altĂ²ra de-ocară. Căci Vlad-Vodă locuri de moșie Le dedusă cu ceastă-învoială, Ca de-acuma și dânșii să fie Oameni ca ș-alții cu rânduială, [9] Iar ei mult să sfătuiea-între sine Cum ș-ar tocmi trebile mai bine. O zi de sfat era și ... poate cineva zice: Asta-i țara mea, eu-s dă aice!..." [11] De-aci Goleman luă cuvântul Și le sfătui pre larg și tare, Întii, ca să-și împartă pământul, Ca tot însul din vreme să-l are, Să-ș' poată face mălaiu și pâine, S-aibă ce mânca de-azi pănă mâine. ,,Oameni buni! Oare ... întunecată, În chip de corb la țigani s-arată. Și vrând să le facă-o nătărie, Zbură-în giur, pe deasupră-le, roată, Câteva ori, ...
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis
... de vreme, secolii din istoria acestei lumi microscopice ar fi clipite, și în aceste clipite oamenii ar lucra tot atâta și ar cugeta tot atâta ca în evii noștri — evii lor pentru ei ar fi tot atât de lungi ca pentru noi ai noștri. În ce nefinire microscopică s-ar pierde milioanele de infuzorii ale acelor cercetători, în ce infinire de timp clipa de bucurie ... lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu — ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă. Dacă am afla misterul prin care să ne punem în legătură cu aceste două ordini de lucruri ... eroului nostru care, trezit din fantaziile sale metafizice, băgă de samă că ploaia-l udase până la piele. El intră într-o cafenea de alături, ca să se usuce. Ridicându-și căciula cea mițoasă, vedem o frunte atât de netedă, albă, corect boltită, care coincide pe deplin cu fața într-adevăr ... de cultură îl făcea să citească numai ceea ce se potrivea cu predispunerea sa sufletească atât de visătoare. Lucruri mistice, subtilități metafizice îi atrăgeau cugetarea