Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CĂUTA
Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 864 pentru CĂUTA.
Dimitrie Bolintineanu - Năvala lui Țepeș
Dimitrie Bolintineanu - Năvala lui Ţepeş Năvala lui Țepeș de Dimitrie Bolintineanu Noaptea-i furtunoasă, și superbul domn În deșert mai cheamă fugătorul somn: O gândire mare sufletu-i îmbată; Printr-o faptă rară să triumfe cată. Printre noapte, ploaie, tunete de foc, Cu cinci mii de roșii el își face loc: Cum furtuna cade p-ape dormitoare Si d-odată-nalță valuri mugitoare, În ordia turca roșii năvălesc... Turcii se deșteaptă, strigă, s-amețesc. Sunetele d-arme, strigăte turbate, Printre vijelie zbor amestecate; Caii calcă rânduri de fărămături; Sângele ca ploaia cură din săcuri. Mohamed sub cortu-i dulcea pace cată; Vise grațioase sufletu-i îmbată. Ușile, la cortu-i, iată, se smicesc Și pe cal apare domnul românesc. Mohamed p-o poartă repede dispare... Printre umbra deasă caută scăpare. Când pe fruntea nopții ziorile se joc, Domnul cu românii las al luptei loc; Dar sultanul cearcă spăimă-atât de rară, Cât, la miezul zilei, fuge spre
Dimitrie Bolintineanu - Ovreii leșești către D. Manolache Costache Iepureanu
Dimitrie Bolintineanu - Ovreii leşeşti către D. Manolache Costache Iepureanu Ovreii leșești către D. Manolache Costache Iepureanu de Dimitrie Bolintineanu În Opere, vol II, București: Scriitori Români, 1982, pp. 13-15. În Eumenidele sau Satire Politice. Jurnal în versuri. I (1866), nr. 2 (August), p. 3.; and Trompeta Carpaților IV (1866), Nr. 447 (2 Septembrie), p. 1787. Ghine-ai venit acasă cu capul nestricat Coconu Manulache, boier di la Bărlad! Noi am aflat că-acolo la Țara Românească, Au spart muntenii capul la havra ovreiască Și noi știam cu toții că tu ni părtinești, Tu și cu Brătianu, boier michi din Chitești. Noi am rugat în havră, puind în cap cenușă, Ca să trăiți cu toții și să vi crească gușă, Ce oameni sunt așeia Boliac și cu Hășdău Ce la gazete spune de neama noastă rău? Unirea este-aișta sau este numai șagă? Noi am ghisit Băcăul, ce zici coconu dragă? Muntenii nu sunt oameni cu cari să trăiești. Dar voi ce tot vă duceți din Ieși la București? Boierii din Moldova nu pot ca si trăiască Fără di noi jidanii, iar neama jidovească Nu poate să căștige fără boeri, ghindești? Muntenii nu fac treburi; cu ei ...
Dimitrie Bolintineanu - Stefan cel tânăr și doamnă-sa
Dimitrie Bolintineanu - Stefan cel tânăr şi doamnă-sa Stefan cel tânăr și doamnă-sa de Dimitrie Bolintineanu Ștefan stă la masă, zi de sărbătoare. Doamna lângă dânsul șade gânditoare. Genele-i noroase caută pe jos, Iar pe mână-i pleacă capul ei frumos. Umbrele durerii coper-a sa față, Cum pe cerul splendid trece-un nor de ceață. — ,,Astăzi, zice domnul, zece mii ucig. Ordinele-s date... Furcile se-nfig!" Doamna se-nfioară, fruntea-i se-numbrește. În profunde gânduri mintea-i rătăcește. — ,,Cât de dulce vinul râde-n cupa mea! Doamne, pentru tine, tu cu mine bea!" Domnul ia paharul și cu doamna-nchină. Cupele răsună; fruntea lor lumină. — ,,Doamne, multe rele faci p-acest pământ, Multe prăzi și-ucideri fără de cuvânt..." Zice. Domnu-aruncă cupa p-a sa față. Sângele pe frunte-i râură și-ngheață. Doamna-și șterge roua și cătând la cer — ,,Astăzi orice crime printr-o crimă pier! Doamne! roagă cerul... Ești înveninat!" Domnul sub durere-i cade săgetat. Tremură, pălește... Viața-i mai apune Și zdrobit de doru-i aste vorbe spune — Chiar pe soțu-ți tânăr ai înveninat!" — ,,Zece mii, de ...
Dimitrie Bolintineanu - Un tânăr român murind în străinătate
Dimitrie Bolintineanu - Un tânăr român murind în străinătate Un tânăr român murind în străinătate de Dimitrie Bolintineanu Cum pasărea ce pleacă în locuri depărtate Se-ntoarce iar în țara de unde a plecat, D-o suvenire dulce, vai! inima mea bate Și zboară spre pământul în care s-a format. Căci am văzut adesea pe muma doritoare Copilului său dulce, o lacrimă ștergând. Eu nu aveam o mumă să-mi șteargă-a mea plânsoare, Eu nu aveam pe nimeni, și am trecut plângând. Dar hora grațioasă a zilelor junele Acum se întrerupe, eu trebuie să mor! Frumoasă rondurelă, pe aripile tele În țara mea iubită, de ce nu pot să zbor! O! moarte, mai așteaptă, căci eu sunt tânăr încă. Pe douăzeci de roze îmi număr anii mei! O! moarte, crudă moarte, abia-am ajuns sub stâncă, Și tu, din vârfu-i numai, ai dreptul să mă cei! Când toamna vieții vine, o frunte se-ntristează, Amorul rupe arcul și zboară râzător. Ghirlanda aurită de vise încetează Și imima ce-ngheață nu simte nici un dor. Așa acel ce trece pe-o vale-ncântătoare Și-adună toată floarea ce el ...
Dimitrie Bolintineanu - Visul lui Ștefan cel Mare
Dimitrie Bolintineanu - Visul lui Ştefan cel Mare Visul lui Ștefan cel Mare de Dimitrie Bolintineanu Seara răspândește umbrele-i ușoare. Și melancolia trece gânditoare. Dar Ștefan cel Mare, rătăcit prin văi, Dintr-un corn de aur cheamă bravii săi. Inima-i zdrobită ca a lui oștire; Țara-i întristată ca a lui gândire! Pe un colț de piatră șade el în dor; Vântul suflă păru-i lung, fluturător. Pentru-ntâia oară inima lui plânge! Ochii lui revarsă picături de sânge. Acolo dă capul somnului mijind Ce-i închide ochii cu-aripa-i d-argint. Iată că-i apare o fecioară jună, Ale cărei plete strălucesc la lună, Negre și bogate sub cununi de flori; Ochii ei asupră-i cad pătrunzători; Cad ca două raze, dulci și călduroase, Mâna ei atinge coamele-i undoase. - "Ce? Eroul mare, umbra a grăit, Însuși el suspină și s-a îndoit? Înțeleg fricosul ce ascuns lovește, Robul ce sărută jugul ce-l strivește; Dar un suflet mare, suflet de bărbat, Nu-nțeleg, o, Ștefan, cum s-a întristat! Mergi pe a ta cale, nu sta niciodată! Urmă datoria care ți-e lăsată! ...
Dosoftei - Din Molităvnic de-nțăles
Dosoftei - Din Molităvnic de-nţăles Din Molităvnic de-nțăles de Dosoftei [STIHURI LA CUMINECĂTURĂ] I Vrând să mănânci, omule, trupul stăpânului, Cu frică te apropie, să nu te arz, că focu-i. Și dumnezăiesc bând sânge spre prăființă, Întăi te-mpacă cu carii îț sunt mâhniț. De-acii cutezând tăinuită mâncare să mănânci. II Mainte pănă a nu lua de strașnica jărtvă A viață făcătoriului trup a despuitoriul, Într-acesta te roagă chip cu cutremur. III Iată că vii1 spre duimnezăiasca cuminecare, Ziditoriul mieu, să nu mă arz cu prăființarea, Că foc ești, pre nevrednicii arzându-i, Dară curățește-mă de toată imătura. IV Dumnezăitoriul sânge spaimă-te, omule, văzând, Cărbune-nfocat este, pre nevrednicii pârjolind. A lui Dumnezău trupul mă dumnezăiază și hrănește, Dumnezăiază-mi duhul, iară mintea îm hrănește minunat. 1 vin. Deaca vei dobândi de buna prăființare A viață făcătoarelor tăinuicește daruri, Să lauz îndatăș, să mulțămești cu multul Ș-acestea cu cald din suflet lui Dumnezău să zâci: Slava ție, Dumnezău, slava ție, Dumnezău, slava ție, Dumnezău! [RUGĂCIUNEA LUI SIMEON NOUL TEOLOG LA CUMINECĂTURĂ] De la prăvuite buze, de la inemă spurcată, De la necurată ...
Duiliu Zamfirescu - Flori de paște
Duiliu Zamfirescu - Flori de paşte Flori de paște de Duiliu Zamfirescu La Palermo La Palermo, primăvara, Trandafirii urcă scara. Liliacul alb roșește Când sărută Dintr-o cută Sânul ce-l adăpostește. Prin grădini a pus o fee Gardurile-n azalee, Casele învolburate În ciorchine De glicine Pe balcoane aninate. Dimineața ideală Râde-n floarea de migdală, Tinerețea stă în cale, Întrupată Într-o fată Cu un coș de portocale. Vin, Bălcescule, din somnul Adormiților în Domnul, Să vezi firea cum renaște: Totul cere Mângâiere Pentru florile de Paște. Unde ești, în care floare Clipa ta nemuritoare Și-a luat ființă nouă? Care plantă Elegantă Poartă sufletu-ți în rouă? Căutând urmele tale, M-am oprit la Monreale. De sub vechile morminte Se ridică Plin de frică Crinul, floarea cea cuminte. (
Duiliu Zamfirescu - Harpista Harpista de Duiliu Zamfirescu Orgia se sfârșise... ieșeau grupe glumețe De capete aprinse, de ostenite fețe, Mergând să se întinză sub cerul cel senin, Beți unii de câștiguri, iar alții beți de vin. În umeda tavernă abia mai rămăsese Câțiva bețivi de fructe ce dormitau pe mese, Trei lampe fumegânde, trei calfe de cizmari Și Paola harpista cu ochii săi cei mari. Cum, Paola, sărmano, vii tu din Miramare Unde-ai cântat în duo cu întristata mare Suspinul unui val, Vii astăzi să-ți duci harpa prin orișice tavernă, Îți pleci frumoasa-ți frunte pe orișicare pernă, La orișicare bal?... Din lampa fumegândă scăpând o lungă rază Pe bucle catalane ușor se-mprăștiază...; Din harpa încântată zburând accente vii Spun razei tot misterul cerestei armonii...; Din ochii ei, mari lacrămi, din suflet, trist suspin Spun notelor murinde omorantoru-i chin. Ș-atuncea... tot mai tare la sân harpa și-o strânge Și plâng coardele mute și însuși glasu-i plânge: “Spre tine, ah! Spre tine, țărm vecinic înverzit, E dusă-a mea gândire de-un dor nemărginit... La tine, golf poetic, cu apele senine, Speranța mea visează... la tine, tot la tine! Adio, ...
Duiliu Zamfirescu - La bal mascat
Duiliu Zamfirescu - La bal mascat La bal mascat de Duiliu Zamfirescu Veți zîmbi de vă voi spune că la baluri ți se întîmplă Să găsești inimi în piepturi și sub măști cîte o tîmplă Care să urzească-n umbră ițele unui amor Sau să arză în tăcere la lumina unui dor. Lumea vecinic e tot lume și femeia tot femeie: Cea dintîi un foc de vreascuri, cea de-a doua o scînteie Dar băgați bine de seamă că scînteia are-n mic Tot ce are focu-n mare; universul în nimic. Stam pe-o bancă. Lîngă mine, un domn sta lîngă o mască Învățînd-o cu-al său spirit cum că chiar la bal se cască. Iar de-o parte, o paiață, cu un glas răutăcios, Spunea că-i mai sus prin oameni cel ce e mai caraghios. Gazu'și trimetea din aer razele-i luminătoare Arătînd că-n lumea noastră tot ce dă lumină, moare. Dar că raza care moare, spre al omului necaz, Străbătînd masca de pînză, vede masca de obraz. Stam pe-o bancă; — gîndul însă se ducea ca o furtună Către-o țară-n care astăzi nu mai mergem împreună. Și plimbîndu- ...
Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi
Duiliu Zamfirescu - Levante şi Kalavryta la Missolonghi Levante și Kalavryta la Missolonghi de Duiliu Zamfirescu Voi, ce-n fața mea, tăcute, mari ruini de amintire, Înălțați zidiri știrbite, triste resturi de mărire, Vorbiți, spuneți, ce e timpul, voi care-ați purtat pe umeri, Veacuri mari ca vecinicia, ani ce nu mai poți să-i numeri! Spune, Zante, unde-i timpul când Byron, în liniștire, Pe-ale mării tale valuri dorul său și-l legăna..., Ș-ale vântului suspine când nebuna sa iubire Cu suspine le-ngâna? Missolonghi, unde-i vremea când pe zidurile tale, Surâzând mureau toți grecii ca eroii din povești? Unde-s sfintele morminte după adormita vale Ce opreau cu-ale lor umbre pe drumeț în a sa cale? Unde-i Botzaris eroul?... — Missolonghi, unde ești? Vântul singur îmi răspunde: “Tot pe lume-i trecătorâ€� Iar pe mare echo strigă, prins de-un val spumegător: “E trecător..., e trecător...â€� I De la Zante care-și scaldă portocalii săi în mare Împrejur, cât vede ochiul în nemărginita zare, N-a purtat vreodată valul, pe-al său braț legănător, Lopătar mai fară grijă, mai frumos decât Levante De la Zante. Către ...
Emil Gârleanu - Bolnavii Bolnavii de Emil Gârleanu Lui D. Nanu Ioan Bughea, ciobanul, venea nepăsător, cu sarica pe umeri, cu ghioaga în mâna dreaptă, iar în stânga c-o sidilă în care aducea un caș pentru cumătru-său, popa Eftimie. Bughea se cobora arareori din munte, ș-atunci sta o zi încheiată în sat, de se mai lua cu oamenii. În dreptul primăriei se opri. În ogradă se adunaseră o mulțime de oameni: moșnegi, femei cu copii în brațe, flăcăi; stăteau pâlcuri-pâlcuri și vorbeau. Vreo câțiva se așezară pe lavițe. Bughea își rupse din drum și veni dintr-o întinsoare între băietani. — Da ce v-ați adunat, mă, că doar nu-s acum sorții? le zise el. Unul dintre flăcăi îi dădu, în glumă, un pumn în umăr și-i răspunse: — Trece doftorul, Bugheo, prin plasă. Ciobanul rămase o clipă locului, mirat, apoi începu să râdă. Toți întoarseră capetele spre el. Atunci el îi întrebă: — Bine, mă, și dacă trece doftoru, îi ieșiți înainte ca la împăratul? — Eu am venit cu mămuca, spuse un flăcău. — Eu mi-am adus pe soru-mea, spuse un altul, că se topește așa, din picioare, ca ceara. ...