Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru BATE CU MAIUL
Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 640 pentru BATE CU MAIUL.
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița
... Sublim li-i somnul-n veșnicie! Eu moartea lor o pizmuiesc Și-un astfel de sfârșit doresc să-mi fie hărăzit și mie! Căci mult mai bun mi-ar fi ca traiul trândav al patimei lumești În care nu poți să-ntâlnești decât trădarea, putregaiul Și amici din cei cu două fețe, cu suflet sterp și venetic, nesimțitori la frumusețe, vicleni și lași și de nimic. Rănit în bătălie, Radu cu câți oșteni i-au mai rămas, trecându-i Dâmboviței vadul, Înfrânt spre țara lui s-a tras. Dar în Suceava, sub mari arce de flori, în cântec de ... păstori pân-la boieri, cu Domnul țării-n luptă dreaptă uitau de rang, de neam, de-averi. Iar fetele, ca o răsplată, Împodobeau pe-nvingători cu o cunună minunată din cele mai frumoase flori. Și-avea nu-ntotdeauna parte slăvitul țării Voievod cununa gloriei s-o poarte ci omul simplu din norod. Atunci, cu-nflăcărată odă toți barzii îl suiau în slăvi pe cel ce-l întrecea pe Vodă cu vitejeștile-i isprăvi. Și către el cătau cu-ardoare priviri focoase de femei că nici nu mai ...
Dimitrie Bolintineanu - Popa Stoica
... Dimitrie Bolintineanu - Popa Stoica Popa Stoica de Dimitrie Bolintineanu Pe o vale verde, sub stejari bătrîni, Trece popa Stoica cu trei mii români. Luna plină-nalță discul ei pe munte, Stoica stă la masă cu cei mai de frunte. Acolo eroul, oaspeții beau vin. Pentru a lor țară ei pe rînd închin. Un sol turc ajunge, ș-astfel le vorbește ... vă vor sfărăma. Padișahul viața vouă dăruiește." Însă popa Stoica astfel îi vorbește: — "Fiii României nu dau arma lor Fără să se bată. Ei cu dînsa mor." Zice, sună-n cornuri. Cei trei mii s-adună. Ei se bat în noapte la raze de lună Cînd pe cerul negru zorile ... aur și de trandafir, Caii peste cîmpuri de turci învelite Înotau în sînge pînă la copite. Popa Stoica luptă; mor bravii români, Însă ca vitejii, cu armele-n mîni. Pașa zice popei: — "Vino tu la mine, Armele depune; un viteaz ca tine E păcat să moară". Popa, cu
Dimitrie Anghel - Fluturul morții
... aleargă pretutindeni, aducîndu-i din vreme în vreme prada culeasă. Și acei ce poartă pe aripele lor diafane întunerecul, cît ține ziua făcîndu-se una cu scoarța copacilor ori cu pulberea cenușie a drumurilor, încep să zboare și ei bătînd aerul, zdrențe de catifea și bucăți de mătase, cusuții cu fir și stropiții cu purpură, somnoroși întîi și nesiguri, mai vioi pe urmă și mai îndrăzneți, căutînd raza care cheamă și nălucește, nectarul care îmbată și dă viață. Un punct mișcător pătează aerul, murmură și trece. Și ca prin farmec ... în tumbe fantastice, se alătură și se alungă ca totdeauna, neodihniți și îmbătați de bunătatea soarelui și dărnicia vieții. Și iată capetele blonde, din nou, cu bătrînul sub ramuri. Sub umbrarul unui tei, lîngă șipotul care murmură necurmat și sună mai încet sau mai tare, după cum bate vîntul, bătrînul cu o carte în mînă s-a așezat și privește lumea felurită pe care o cunoaște în toate tainele ei. O seninătate fără margini ... așteptat rămînea nevăzut și tăinuit de toate privirile, ca și cum, obosit de sfera noastră, și-ar fi întins aripile spre alte lumi, unde e mai adînc somnul și ...
Constantin Negruzzi - Călătoria arabului patriarh Macarie de la Allep la Moscva
... petrecere în acest oraș dete vreme arhidiaconului a se ocupa și de cele mirenești obiecte. El descrie lăcuința, îmbrăcămintea și obiceiurile moldovenilor și cu naivitate se miră de ei și mai ales de casele lor „la care coperișuriie nu sunt late ci-s ascuțite ca grebănul cămilei.â€� El încă hărăzește un osebit capitul spre ... și nouă, atât în limbele străine cât și creștinești și turcești, bărbăția sa și iscusința ostășească covârșesc puterile destoiniciei omenești. Adevărat că el se asemăna cu cei mai întăi împărați greci și poate era și mai presus de ei. Calitățile lui se slăvesc în toată lumea și îmbilșugata lui generozitate și însemnatele lui fapte sunt cunoscute nu numai patriarhilor, mitropoliților, preoților ... pentru judecarea criminaliștilor, pentru hotărârea la moarte a ucigașilor și slobozirea nevinovaților. Preaputernicul Dumnezeu n-a lăsat pe fața pământului norod mai rău decât moldovenii, căci toți sunt războinici sau tâlhari. Socoțindu-se de când Vasilie s-a făcut bei, adecă cu douăzeci și trei ani în urmă s-au osândit la moarte mai ...
... mea, Umplut-au sperioase pustiul pân' la poluri. Căci Odin părăsise de gheață nalta-i domă, Pe zodii sângeroase porneau a lui popoară; Cu creștetele albe, preoți cu pleata rară Trezeau din codrii vecinici, din pace seculară, Mii roiuri vorbitoare, curgând spre vechea Romă. Pe Nistru tăbărâsem poporul tău să-mpil; Cu sfetnici vechi de zile mă-ntâmpinași în cale, Ca marmura de albă, cu păr de aur moale; În jos plecat-am ochii-naintea feței tale, Stătând un îndărătnic... un sfiicios copil. La blânda ta mustrare simt glasul cum ... regii pe frunte le așază Și stelele ce vecinic pe ceruri colindează, Cu toate la picioare-ți eu le puneam în vază, Dar nu-l mai vrei pe Arald, căci nu mai vrei nimică. Ah! unde-i vremea ceea când eu cercam un vad Să ies la lumea largă... și fost-ar fi mai bine Ca niciodată-n viață să nu te văd pe tine - Să fumege nainte-mi orașele-n ruine, Să se-mplinească visu-mi din codrii ... nalță-n sus albastră, de flacăre o dungă, Lucesc în juru-i ziduri ca tuciul lustruiți. Și în tăcere crudă ei nu știu ce aștept... Cu ...
Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn
... cel mare ce era lângă stână. Ciobanul însă nu socoti de cuviință a se osteni să execute porunca: dar visul se repetă în mai multe rânduri, amenințându-l cu pedepse care îl făcură să se arate ascultător; abia lovi de câteva ori cu securea, și copacul, ce era sec, căzu. În mijlocul lui se găsi o icoană pe care ciobanul o aduse la biserica satului; dar noaptea, aceeași ... dealului, în josul bisericii de lemn, o frumoasă biserică, în care se vede că icoana a primit să fie mutată. Devoția credincioșilor, și mai ales a femeilor credincioase, a împodobit cu cercei de smaranduri, coleturi și diademe scumpe această veche icoană, îmbrăcată peste tot în argint de logofătul C. Câmpineanul. Înăuntrul bisericii, în dreapta, se vede ... a închina la slujba lui Dumnezeu niște ființe a cărora judecată încă slabă nici știe prețui mărimea îndatoririlor, nici poate avea libertatea alegerii; cu cît mai ales de vom zice că multe sînt silite de părinții lor sa îmbrățișeze această viață! Oare pentru greșelile ce pot face și păcatele în care ... ...
Dimitrie Anghel - Ceasornicul bunicii
... umbră de cerșetor. Și totuși, stînd afară, mă strecor, cu gîndul înlăuntru urc scările, trec ușurel prin ganguri și intru în odaia unde am copilărit. Cu puterea amintirii așez lucrurile la loc, covoarele vechi cu flori șterse, iconostasul în firida din părete, rînduiesc icoanele îmbrăcate în argint, aprind candela, apoi, făcîndu-mă copil, îngenunchi o clipă și, aducîndu-mi brațul ... negri și întreaga înfățișare îi e străină. Privind-o o clipă, îmi deslușesc multe lucruri ce dorm în mine. Pe fereastră se văd clopotnițele vechi cu cruci strîmbe ale bisericii Barnovschi, și un clopot a prins să răsune și să se tînguiască prelung. În fundul unui divan cu dungi verzi, între perne, o umbră a prins să ia trup, și masca unuia dintre portrete, cu aceleași trăsături, îmbătrînite însă, s-a c006Fborît parcă din ramă pe trupul acela de umbră și a prins să capete expresia ... de mătănii de chihlimbar a sunat, și trupul și-a pierdut conturul și a dispărut fără a mai privi în urmă... Și pasul meu a sunat din nou în golul altor încăperi. Cu fantoma amintirii de mînă am mers, și o gospodărie veche a reînviat : un salon vast, ...
Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie
... Lehiei, trufaș, semeț, ușor, Ademenit, se crede stăpân pe viitor Ș-aruncă ochi de pradă pe țările vecine: Care din ele, zice, mi-ar cuveni mai bine? El stă puțin pe gânduri, apoi cu mare glas: Moldova este pragul întâiului meu pas! În țara acea mică, neîncetat lovită De dușmani fără număr și-n veci nebiruită, În care toți ... soiul lui Ciolpan. Velcea, bastard lui Șarpe, ca șarpele pe apă Alunecă prin dușmani și mult cumplit îi mușcă. În luptă, când i-e sete, cu sânge se adapă, Și drept potir el are o țevie de pușcă. El vine din Hârtoape cu Purice-Movilă Și cu Roman-Pribeagul, ce nu mai știu de milă. Scheianul și Mircescul, vecini de pe Siret, Învingători de unguri, s-au prins cu jurământ Nici chiar sub brațul morții să nu dea îndărăt Pân n-or intra cu leahul pe-al leahului pământ, Și Zimbrul de la Scheie și Zimbrul din Mircești Se duc să ia în coarne pe vulturii leșești. Bătrânul Matei ... să facă pe Albert A pierde oaste multă și mult timp în deșert; Iar alții la Cotnarul iubit și podgoriu, Pe unde stau cu oastea Bogdan, domnescul fiu, Tăutu cu
Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc
... gazeta respectivă este mai mult ori mai puțin însemnată prin popularitatea ei — se bucură și de câte o loje, tot fără bani. Apoi, gazetarul mai are ușa deschisă la toate repetițiile teatrului, precum și liberă trecere printre culise și pe scenă, unde se poate găsi foarte de aproape cu multe ademeniri. Mai pune la urmă că, îndeobște, gazetarul se află în strânsă legătură de prieteșug cu actorii, cu actrițele și mai ales cu întreprinzătorii și speculatorii de teatre, cu cari adesea, dupe sfârșirea spectacolului, merge la souper: acolo, ca și în teatru, gazetarul are scaunul său gratis; iar in urma petrecerii, lui ... adus de speculatorii din urmă, mulțumită lipsei de orice control din partea locurilor competente, în stare de tot păcătoasă, precum oricine are ochi îl vede; cu toate astea, o critică împotriva mersului stricat al acestei instituții cu cât va fi mai obiectivă și mai insuflată de adevărat gust, cu atât va avea mai multă greutate să-și găsească o coloană de ziar în care săpoatăvedea lumina tiparului. Ba dimpotrivă... O piesă stupidă a unui scriitor bătut ... pe degete. E de neapărată nevoie, pentru a fi deslușiți, să privim în parte fiecare din aceste categorii: așadar, să urmăm astfel, luând ...
... să-mi deslușesc ce cuget... Dar tu-mi evoci o lume-ntreagă, De care nu știu ce putere, Ce doruri mistice mă leagă. Mă simt mai bun, mai cald, mai vesel. Viața toată mi s-arată Frumoasă, și într-o lumină Cum n-am văzut-o niciodată! Căci azi iubesc; din nou îmi pare Că ... o lună parcă-i ziuă. Cerul I-albastru tot, spuzit de stele. Nici broaștele nu dorm. Ce sfadă!... Și după glas le înțelegi Pe cele mai cu greutate: Or fi făcând și ele legi. De pe gunoaie-aprinse fumul Molatic se ridică-n cer, Și caii la pășune sună Din piedicile lor ... zi, pe haină, Mirat, găsesc un fir de păr, Pricep că visul ce visasem S-a petrecut în adevăr. Mă-mbrac, mă pieptăn mai cu grijă. Ce-i, Doamne, și iubirea asta!... Acum, eu cred că ea mă vede, M-acoperă cu dulcea, casta Și visătoarea ei privire. Iubit de ea, mă simt frumos, Și parcă nu mă-ncape lumea... Ce mândru calc și radios! Văd satu ... s cele dintăi urme În valurile de zăpadă; Sunt amețit de neodihnă, În gând spui versuri latinești, Și, după fiecare strofă, Mă-ntreb dacă mă ...
... comemorarea acelui principe religios, amic al sfântului Nifon și cel mai fanatic fondator de biserici. Am văzut cu părere de rău că, pentru o mănăstire cu venit de 4 sau 5.000.000 lei, Cozia nu era îndestul de bine ținută; picături de ploaie și-au lăsat urmele pe pereții camerelor ... asemenea abnegație de sine se păru ca un lucru peste putință părintelui Ipolit, și ca să ne încredințeze că astfel merg lucrurile lumii ne zise cu cea mai profundă umilință: "Veți vedea d-voastră și celelalte mănăstiri, dar credeți că, dacă la noi pică, la Bistrița plouă." Nemulțumiți de această rațiune, eram să ... au mai interesant, ne duseră la două chiliuți făcute în piatră, care în termeni bisericești se numesc peșteri: una din ele, încă neterminată, se lucrează cu cheltuiala unui boier din Râmnic. Am făcut observație părinților că cu 600 de lei ce ziceau că s-au cheltuit la dânsa putea acel boier să facă 5 sau 6 camere, când în chilia de piatră ... abia te poți învârti. Dar opinia părinților era cu totul contrarie; ei considerau scobitura în piatră ca cea mai completă probă de cuvioșie și cel