Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ARA
Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 1581 pentru ARA.
Ștefan Octavian Iosif - Legendă
Ştefan Octavian Iosif - Legendă Legendă de George Coșbuc A fost un tânăr împărat — De la mișei a smuls averea Și-a smuls de la tirani puterea Și mulți nebuni a spânzurat. Dar patru inși vorbind în șoapte L-au dus în giulgiuri învălit Și-n codru cel mai tăinuit L-au îngropat târziu în noapte. Cei tari au zis: «A fost mișel! Ne-a prigonit prea multă vreme.» Iar popii fulgerau blesteme In cei ce mai vorbeau de el: Nici voie să-și cernească portul, Nici drept să-l plângă n-au avut Și niciodată n-au știut În ce pământ le doarme mortul. Și nu vor ști! Căci groapa lui În blestemat pământ s-ascunde, Nici soare-acolo nu pătrunde, Nici plângerile nimănui. Jurat-a Iadul să-ngrădească Cu nopți de veci acest mormânt; Iar brazii tac, că nici un vânt Nu-i clatină ca să vorbească. Dar noaptea-n zare uneori Când e furtună-n depărtare La margini de-orizont răsare Un fulger alb, târziu spre zori, Și-ntr-una spre păduri arată Și scapără spre ea mereu; ...
Ștefan Octavian Iosif - Odă bachică
Ştefan Octavian Iosif - Odă bachică Odă bachică de Ștefan Octavian Iosif Poate ai vreun dor să-ți vindeci, Ori te paște vreun blestem? Dragul meu prieten, vin', deci, Toarnă în pahare vin, deci, Și să bem! Că beția-i rost de glume, E uitare de necaz... Crezi că Dumnezeu anume Când creă această lume Era treaz? În beția lui divină Lumea el când o născu, "Fiat lux!" cu gura plină Zise, și pe loc lumină Se făcu... Și de-aceea are vinul Darul de la Dumnezeu Să coboare-n ochi seninul Și s-adoarmă-n inimi chinul Cel mai greu! Știe-apoi și din Scriptură Cel din urmă bun creștin Să se ia de Paști, în gură, Sfânta cuminecătură Tot cu vin! Și-orice-ar zice fariseii, N-a schimbat c-un gest divin Însuși regele Iudeii, Christ, la Canna Galileii Apa-n vin?! Chiar poetul când se-mbată Nu-i mai inspirat la scris? În lumină-adevărată Toate-atunci lui i s-arată, Ca un vis... Până când, deci, urcă-n vie Vreji de viță pe haraci, Sus paharele, frăție!... Și pe urmă... pot să vie Mii de
Alecu Donici - Adevărul sau cucoșul de la moară
Alecu Donici - Adevărul sau cucoşul de la moară Adevărul sau cucoșul de la moară de Alecu Donici Cucoșul, știți prea bine, că are însușire De a ne da de știre Prefacerile zilei ș-a timpului schimbări. El, făr-a se supune La reguli și cercări, Când adevărul spune, E ca un fabulist; Iar când arată timpul e cam naturalist. Știu dar că la o moară, cucoșul prin cântare Morarului da veste la vreme de mâncare. Însă-ntr-o zi, când moara umbla mereu vuind, Și unda zgomotoasă, în roți cu-a sa iuțime Izbea din înălțime În aer spumegând, Morarul simțea foame. Deci iese el din moară Și vede cum cucoșul, sărind pe-o grindișoară, În pene se umfla, Din gât se încorda, Ș-apoi, căscându-și pliscul, se pare că cânta. Însă a lui cântare, de vuiet mistuită, Era neauzită. Morarul trist se duse în moară, așteptând S-audă mai degrabă cucoșul său cântând. Așteaptă, măi morare, C-așa-i și-n lumea mare: Când relele năravuri vuiesc neîncetat, Atuncea adevărul nu este
Alecu Donici - Calul și călărețul
Alecu Donici - Calul şi călăreţul Calul și călărețul de Alecu Donici Un vrednic călăreț Avea un cal prea blând și bine învățat; Iar singur el semeț Și despre cal încredințat, Au vrut să facă o cercare: Ca fără frâu, călare Să iasă la primblare. Deodată calul au pornit La pas, încetișor; Dar când au înțeles că n-are frâu strunit, Au prins a mai juca, a merge mai ușor. Apoi, luându-și vânt, Sărea, zvârlea fugând, Încât pe călăreț l-au trântit el jos, Iar singur au plecat la fugă mai vârtos Pe văi, pe dealuri, prin ponoare Și, dând de-o râpă mare, S-au zdrumicat de tot. Stăpânul au aflat în urmă calul mort. Ș-au zis: Sărmane cal, prea cruda ta pieire Eu însumi ți-am gătit. Tu sub povățuire A frâului strunit, Erai prea blând și bun și nici nu mă trânteai, Nici capul nu-ți rupeai. Și slobozenia cât e de desfătată, Dar când la un norod nu are A sa măsură înțeleaptă, Se face
Alecu Donici - Liliacul și rândunelele
Alecu Donici - Liliacul şi rândunelele Liliacul și rândunelele de Alecu Donici Odată, neamul rândunesc Având o mare ură Pe neamul șoricesc, Pentru că ouăle din cuiburi ei le fură, Au hotărât fără cruțare, Pe toți prinzându-i, să-i omoare. Și iarăși, cea întâi robită zburătoare Au fost un liliac sub streșină robit. El însă au protestuit, Înfățoșând dovezi aripile ce are, Că nu-i din neamul șoricesc, Și prin acesta chip au dobândit iertare. Dar rândunelele un alt război pornesc, Asupra tuturor Anume păsări mici, ce sunt de sama lor, Și iarăși, cea întâi robită zburătoare, Același liliac au fost; cu gură mare Că el nu-i pasăre nicicum, Pentru că pene n-are, Scăpând asemene de moarte și acum. Așa istețul liliac Din două întâmplări cu minte au scăpat; Dar starea-i fizică nu e de lăudat, Căci el, după proverb: nici turc nu-i, nici turlac Și tristă soartă au acei din poporeni Ce nu sunt nicăiuri statornici
Alecu Donici - Momița și două mâțe
Alecu Donici - Momiţa şi două mâţe Momița și două mâțe de Alecu Donici În a momițelor țară (Ce mai nu are hotară) Odată judecătoare Era o momiță, care Chibzuia cu scumpătate Cumpăna cea de dreptate. Și iată că la momiță Se arată două mâțe, Zgâriate, încruntate, În prigonire de moarte, Părăsind al lor lăcaș, Pentr-un bulgăre de caș. Una strigă: "Socotește! Cașul eu l-am fost ochit." Alta țipă: "Hotărăște! Cașul eu l-am dobândit." — Stați! le zise lor momița. În cumpăna de dreptate Se va lămuri ființa Pricinii de caș urmate. Apoi cașul drept în două Rumpându-l ea prea frumos, Au pus întru amândouă Cumpene câte un boț. Dar când cumpăna ridică, Vede c-o parte-i mai mică; Mușcă, cearcă, chibzuiește Și bine nu nimerește. Acum partea cea mușcată Nu trăgea ca ceialaltă; Mușcând iar din acea grea, Tocmai drept nu nimerea. Și așa pân-în sfârșit Tot în cumpene au tras; Iar mâțele s-au trezit Că din caș n-au mai
Alecu Donici - Nada și chiticul
Alecu Donici - Nada şi chiticul Nada și chiticul de Alecu Donici Deși n-am darul de ghicit, Văzând însă pe flutur pe lângă lumânare, Prezicerea-mi îndată își are-a ei urmare: Că el nu scapă nepârlit! Aceasta-i o asemănare, Din care cititorii pe samă-și vor opri Cât bunele lor simțuri în parte vor dori. Iar eu aud adese iertând întâi greșală Sub nume de o glumă, de cuget trecător; O! toate trec pe lume, dar fapta rea-i fatală, De-a ei ademenire nu poți scăpa ușor. Judecătorul care La-ntâia lunecare Vrea cugetul s-adoarmă cu pilda unor alți... Să știi că-n mârșăvie va-ntrece pe ceilalți. Un cămătar ce-odată luă pe an dobândă Cât capete e-n stare pe tatăl său să vândă. Un avocat ce crede să facă negrul alb După a mea părere are moral cam slab. Un june crescut bine, Dar prea-ncântat de sine, În oarba-i îngâmfare pe loc e cap stricat. O jună frumușică ce curte nu primește, Mai mult însă cu unul prin unghiuri șopotește Și e nepăsătoare către al său bărbat... Se află pe un luciu oricând de- ...
Alecu Russo - Decebal și Ștefan cel Mare
Alecu Russo - Decebal şi Ştefan cel Mare Decebal și Ștefan cel Mare de Alecu Russo studiu istoric Strălucite și mult mărețe figuri sunt ale acestor doi eroi în cadrul istoric al Daciei vechi și al noii Dacii! Închipuirea se pierde în zbor, când cearcă a se urca până la înălțimea lor, și însă numele unuia dintre acești bărbați legendari este în toate gurile, pe când celălalt este acoperit cu vălul uitării. Fanatismul patriotic și ignoranța atribuie lui Ștefan tot ce i se pare minunat, tot ce-i este necunoscut; orice zidire veche, un pod de piatră dărâmat, o movilă de pământ ridicată în mijlocul unui șes întins, o ruină de cetate, biserici etc... tot, zice românul, este făcut de Ștefan vodă. Dar istoria este mai nepărtinitoare; ea ne arată imaginea maiestoasă a lui Decebal, strângând cu o mână rana deschisă în pieptul său și cu cealaltă chemând popoarele în contra poporului-rege. Ștefan e un luceafăr luminos; Decebal este un soare întunecat; însă umbra lui Decebal se întinde mai departe decât lumina lui Ștefan. Ștefan este un om gigantic, ce umple ochii; Decebal se înalță în zarea trecutului ca o zeitate nevăzută și neînțeleasă. Și ...
Alexandru Macedonski - Lewki Lewki de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I De sidef și de-aur roșu sub al cerului azur, Zvelta insulă apare, și sporește minunată, Sărutată când de valuri, când de vânturi asaltată Printre-ocolul spumei albe, — crini regali, jur-împrejur. Peste-al țărmurilor silex palpitează-o-nflăcărare, Via purpură de sânge a solarei agonii; Mari flamanzi prin aer zboară spre-ale visului domnii Un imperiu de spațiu fără legi și grănițare. Ancorează, marinare! Iată: noaptea s-a lăsat... Și tu, stâncă solitară, fii cu brațele deschise 'Ți sunt frate, căci ca tine sunt și culme și abise, Și-ți aduc un corp în zdrențe și un suflet sfâșiat. II Seară palidă, și-n ceruri, ochi de îngeri plini de raze... Adierea își ascute fremătările pe stânci, Se iuțește, se-ntremează, mișcă unda și-i dă brânci Până ce-n galop o pleacă de-a-n călare pe talaze. Și, ca orgă colosală, geme tot, — se vaită tot... Izbucnește-o disperare strigătoare către astre, Ce zâmbesc din pacea naltă a tăriilor albastre, Unde plânset nu se varsă, ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de aprilie
Alexandru Macedonski - Noaptea de aprilie Noaptea de aprilie de Alexandru Macedonski Mai ții oare încă minte noaptea-n care ne-am iubit?... Un moment! Și-n el o viață de un secol am trăit! Pentru tine ce-am fost însă? Tot ce-ai fost și pentru mine. Un capriciu de o clipă pe-ale inimii ruine! Iată tot. Fără-ndoială, noaptea, c-o vei fi uitat Și te miri de întrebare precum însumi sunt mirat; Unul ș-altul, de atuncea, multe nopți avem de-acele Ca să ne-amintim de toate, este foarte-adevărat! Dar secretul întrebării, cunoscut inimii mele, Nu e-al meu să-l dau pe față, și-ți rămâne a ghici Pentru ce aceste vorbe vin pe buze-a-mi rătăci ,,Mai ții oare încă minte noaptea-n care ne-am iubit?... Un moment!... Și-n el o viață de un secol am trăit!" Eram tineri deopotrivă, visători ca Poezia, Grațioși ca Tinerețea, dulci ca două sărutări Care-aprind pe buze rumeni ale dragostei-mbătări! Tu în arte, eu în versuri, ne-ncepuserăm solia, Viitoru-n fața noastră surâdea, și între noi Sta capriciul molatic; iar deschis pentru-amândoi Se afla Musset ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de iunie
Alexandru Macedonski - Noaptea de iunie Noaptea de iunie de Alexandru Macedonski Musset a cugetat-o sorbind a ei răcoare Și stelele de aur din cerul luminos, Și tainica natură în falnica-i splendoare, Și tot ce se-ntrevede în haos, sus și jos, Și tot ce este-n suflet ca sfântă inspirare, Și tot ce este-n creier ca vis sau cugetare, Și tot ce este-n inimi ca patimi ori simțiri, Pe când, pe rând, veniră cu dulci însuflețiri S-alunece pe harpă-i, încet, ca o suflare Ce-mprăștie prin aer parfum de trandafiri; Musset a cugetat-o, dar el n-a scris-o. Oare Voi-va astăzi Muza din ceruri să coboare, În mantia-i eternă de aur și de-azur, Și tocmai de la Sena, ce curge maiestoasă, La Dâmbovița noastră, îngustă și tinoasă, Să facă să revibre divinul ei murmur? Și noi avem desigur un cer curat și-albastru Și inime voioase și inime-n dezastru, Și noi avem în aer parfum și melodii; Avem pe Heliade; Alecsandri, un astru; Avem Bolintinenii cu sfinte rapsodii; Avem Depărățenii, precum și Franța soră, Avut-atâtea genii apuse-n ...